ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2309/2022

Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă la data de 25 septembrie 2013, reclamanta Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR - ADA) a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: în principal, obligarea pârâtei la plata sumei de 662.904 RON reprezentând valoarea egală cu triplul remunerației și la plata TVA-ului legal aferent, sumă datorată potrivit art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental în autobuze, microbuze și autocare perioada 01.08.2010-31.07.2013, fără a încheia în prealabil autorizație licență neexclusivă cu UCMR-ADA; în subsidiar, în cazul în care s-ar dovedi utilizarea licită a operelor muzicale prin comunicare publică de către pârâtă, obligarea acesteia la plata sumei de 220.968 RON, inclusiv TVA, sumă datorată pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental în autobuze, microbuze și autocare perioada 01.08.2010-31.07.2013; obligarea pârâtei la plata sumei de 552.602,91 RON reprezentând penalități de întârziere, calculate până la data de 05.08.2013, datorate de pârâtă pentru întârzierea plății remunerațiilor menționate anterior; obligarea pârâtei la plata de penalități de 0,5%/zi de întârziere începând cu data de 06.08.2013 și până la plata efectivă a sumei de 220.968 RON, reprezentând remunerații restante menționate anterior.

Sentința pronunțată de Tribunalul București: Prin sentința civilă nr. 833/15.06.2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte acțiunea, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.08.2010-25.09.2010 și a respins în consecință acțiunea pentru această perioadă. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 38.353 RON (cu TVA inclus) reprezentând valoarea remunerațiilor corespunzătoare pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental în mijloacele de transport în perioada 25.09.2010-31.07.2013, calculate conform raportului de expertiză întocmit de ing. expert B.. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 346.242 RON reprezentând penalități de întârziere calculate conform raportului de expertiză și în continuare, până la data plății efective a remunerațiilor datorate, a respins capătul de cerere privind plata triplului remunerațiilor ca neîntemeiat, a obligat pârâta la plata sumei de 2100 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând 100 RON taxă timbru și 2000 RON onorariu expert și a respins cererea de majorare a onorariului, formulată de expert ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București: Prin decizia civilă nr. 634A din 19 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. A. S.R.L.. A schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 30.930 RON, reprezentând echivalentul remunerației aferentă perioadei 25.09.2010-31.07.2013, fără TVA. A respins capătul de cerere privitor la acordarea penalităților. A păstrat în rest sentința. A respins cererea intimatei privind cheltuielile de judecată în apel.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție: Prin decizia civilă nr. 339 din 16 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 634A din data de 19 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a obligat pe pârâta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta U.C.M.R.-A.D.A. - Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, aferente soluționării acestui recurs. A admis recursul declarat de reclamanta U.C.M.R.-A.D.A. - Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor împotriva deciziei nr. 63 4A din data de 19 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în rejudecare: Prin decizia nr. 1078 A din 5 iulie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a admis apelul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 833/15.06.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2013 de Tribunalul București, secția a V-a civilă. A schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a înlăturat obligarea pârâtei la plata TVA-ului către reclamantă și a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate. II. Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L., care după prezentarea circumstanțelor cauzei, a formulat, în esență, următoarele critici: - instanța de apel a încălcat prevederile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că nu a respectat indicațiile deciziei de casare; ICCJ a arătat că este necesară lămurirea împrejurării dacă contestarea penalităților era inclusă în motivele apelului formulat de pârâtă (inclusiv prin punerea acestei chestiuni în dezbaterea părților) și că această dezlegare a fost greșit înțeleasă de instanța de apel care a tranșat că nu s-au criticat penalitățile; în plus, nu a pus în discuție limitele apelului, așa cum a cerut instanța supremă; - instanța de apel a încălcat prevederile art. 501 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că în ședința publică din 28 iunie 2021 s-a făcut precizarea că va fi primită la dosar adresa din 5 martie 2020, însă nu se va ține cont de acest înscris, întrucât nu se mai pot administra probe întrucât prin decizia de casare a fost admis doar recursul reclamantei - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. - susține că nu are aparate radio, cu precădere în pandemie, când mijloacele de transport nu au funcționat; - prin hotărârea atacată, instanța de apel a încălcat dreptul pârâtei la apărare, precum și dreptul la un proces echitabil prin refuzul de a judeca, de a administra probele cerute în scopul dovedirii inexistenței aparatelor de sonorizare sau de a le pune în discuția părților; - expune dispozițiile legale pe care le consideră aplicabile speței – Decizia ORDA 365/2006, Decizia ORDA 266/2011, art. 1349 C. civ., art. 139 alin. (2) Legea nr. 8/1996, art. 249 C. proc. civ., etc. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ. III. Analiza recursului Înalta Curte constată nefondat recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. pentru considerentele expuse mai jos. Relevant pentru soluționarea căii de atac de față, Înalta Curte reține că în primul ciclu procesual din cauză, cererea reclamantei UCMR – ADA a fost apreciată ca întemeiată, prima instanță dispunând obligarea pârâtei la plata sumelor de 38.353 RON cu titlu de remunerații (ce include TVA) și 346.242 RON cu titlu de penalități, precum și în continuare la plata de penalități în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere până la data plății efective. Prima instanță de apel a admis apelul pârâtei exclusiv sub aspectul înlăturării obligării pârâtei la plata TVA aferent remunerațiilor și la plata penalităților, fiind menținută obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând remunerații. În etapa recursului, s-a reținut de către Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă, în considerentele deciziei nr. 339 din 16 februarie 2021, prin care a respins recursul pârâtei S.C. A. S.R.L. și a fost admis recursul declarat de către reclamanta U.C.M.R.-A.D.A. – Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor împotriva deciziei instanței de apel din primul ciclu procesual, că toate criticile formulate de pârâtă sunt nefondate. Astfel, în decizia instanței de recurs prin care recursul pârâtei a fost respins ca nefondat au fost analizate criticile din cererea de apel a pârâtei referitoare la inexistența faptei ilicite, reținându-se și că dispozițiile art. 249 C. proc. civ. au fost corect aplicate de instanța de apel atunci când a reținut că reclamanta a făcut dovada faptelor contestate cu prezumții, revenind sarcina probei contrare pârâtei și că înscrisurile administrate de aceasta nu sunt apte a răsturna prezumția menționată. De asemenea, s-a mai statuat că, spre deosebire de chestiunile dezlegate de CJUE în cauza C-306/05 SGAE, unde s-a distins între existența aparatelor TV în camerele de hotel și respectiv distribuirea semnalului către aceste aparate, operațiune necesară pentru utilizarea lor, în cauza de față amplasarea aparatelor de recepționare a semnalului audio prin antena vehiculului face posibilă utilizarea lor, iar în prezența aprecierii Curții de apel ca fiind de notorietate că în vehiculele cu care se realizează transport de persoane se difuzează muzică, cererea de administrare a probei testimoniale a fost corect respinsă. Prin urmare, față de cele statuate de Înalta Curte prin decizia de casare, precum și a soluției date recursului pârâtei în primul ciclu procesual, criticile recurentei de față care vizează problema soluționării cu respectarea legii a cererii de chemare în judecată în privința capătului principal al acțiunii (plata remunerațiilor) nu mai pot fi primite, deoarece ele au fost dezlegate cu caracter definitiv în primul ciclu procesual. Cu alte cuvinte, odată respins recursul pârâtei care a criticat această soluție a primei instanțe – astfel cum a fost menținută de prima instanță de apel – aceste aspecte nu mai făceau obiectul rejudecării după casare, cum corect a consemnat Curtea de apel și, implicit, nu mai pot face nici obiectul recursului. În schimb, admiterea recursului declarat de reclamantă a fost determinată de două motive: greșita aplicare a dispozițiilor legale incidente și a dezlegărilor obligatorii cuprinde în jurisprudența CJUE cu privire la chestiunea TVA aferent remunerațiilor și respectiv necesitatea reevaluării limitelor cererii de apel formulată de pârâtă în privința contestării penalităților de întârziere la care a fost obligată de prima instanță. Referitor la respingerea capătului de cerere privitor la acordarea penalităților, instanța de recurs în primul ciclu procesual, lecturând motivele de apel formulate de către pârâtă a reținut că "nu rezultă din ce paragraf al acestora a reținut instanța de apel că s-a contestat acordarea penalităților". S-a mai reținut că "majorările de întârziere pentru neplata taxei menționate în cadrul alin. (3) al art. 134 din vechiul Codul fiscal (Legea nr. 571/2003) se referă la TVA, neputându-se deduce din aceste argumente din apel faptul că pârâta ar fi criticat obligarea sa la plata penalităților de întârziere raportate la valoarea remunerației, ca parte a despăgubirii astfel determinate prin sentința atacată cu apel". Înalta Curte a mai constatat că din cuprinsul apelului "nu rezultă că pârâta a criticat în mod expres modul de determinare a despăgubirii conform literei a), art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, în loc de art. 139 alin. (2) lit. b) sau de conținutul Metodologiei adoptate prin decizia ORDA nr. 365/2006, prin includerea și a penalităților de întârziere". Prin urmare, instanța supremă a constatat că este fondat motivul de recurs dezvoltat de reclamantă referitor la absența din memoriul apelului pârâtei a unei critici referitoare la penalități, reținând incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar prin tranșarea acestui aspect, în sensul că nu a existat un motiv de apel cu referire la penalități, în mod just instanța de apel, în rejudecare, nu a mai pus în discuția părților litigante această chestiune și a analizat doar cererea referitoare la TVA, ce făcea obiectul apelului declarat de pârâtă și pentru care se dispusese rejudecarea. Față de cele mai sus evocate referitoare la chestiunile care au fost dezlegate cu caracter obligatoriu în primul ciclu procesual, nu pot fi primite: critica recurentei-pârâte în sensul că instanța de apel a încălcat prevederile art. 501 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că nu s-a ținut cont de înscrisul depus în ședința publică din 28 iunie 2021, fiind respinsă administrarea probelor solicitate în scopul dovedirii inexistenței aparatelor de sonorizare, afirmația că pârâta nu este utilizator, susținerile referitoare la sarcina probei, proba făcută de reclamantă cu prezumții, trimiterea la cauza CJUE C-306/05 Sociedad General de Autores y Editores de Espana (SGAE) contra Rafael Hoteles S.A., deoarece toate tind la reluarea judecății sub aspectul temeiniciei cererii de chemare în judecată. Totodată, o bună parte dintre aceste critici tind la reaprecierea probatoriilor în sensul înlăturării prezumției de utilizare rezultată din existența aparatelor. Or, excedează analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului susținerile care vizează modul de apreciere a probelor, instanțele de fond și de apel având plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate. De aceea, în mod corect instanța de apel a reținut că temeinicia pe fond a acțiunii formulate de către reclamantă a fost tranșată cu caracter definitiv prin respingerea recursului declarat de pârâtă, astfel că nu mai putea să administreze probele solicitate de pârâtă sau să analizeze înscrisul depus în rejudecare. În ceea ce privește dispozițiile legale invocate– Decizia ORDA 365/2006, Decizia ORDA 266/2011, art. 1349 C. civ., art. 139 din Legea nr. 8/1996, art. 249 C. proc. civ., recurenta-pârâtă nu formulează critici concrete cu privire la încălcarea sau aplicarea greșită a acestora, cu ignorarea faptului că ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel. Prin urmare, greșita aplicare a acestor prevederi legale este invocată în mod formal, fără a permite instanței de recurs efectuarea unui control judiciar în coordonatele prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. În consecința tuturor acestor argumente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat. Cu privire la solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată suportate de intimata Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România – Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor în etapa procesuală a recursului, având în vedere că la dosar a fost depusă dovada achitării onorariului avocațial după închiderea dezbaterilor și rămânerea în pronunțare, solicitarea cu acest obiect urmează a fi respinsă, conform art. 452 C. proc. civ.