ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1912/2015

Asupra conflictului de competență de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 25 septembrie 2013,

reclamanta Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația

pentru Drepturi de Autor (U.C.M.R. - A.D.A.) a chemat în judecată pe pârâta SC

C.C. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 757,764 lei

reprezentând valoarea egală cu triplul remunerației și la plata TVA-ului legal

aferent, sumă datorata potrivit art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, pentru

comunicarea publica a operelor muzicale în scop ambiental în autobuze,

microbuze și autocare, în perioada 01 august 2010 - 31 iulie 2013, tară a

încheia în prealabil autorizație de licență neexclusiva eu U.C.M.R. - A.D.A. în

subsidiar, în cazul în care s-ar dovedi utilizarea licită a operelor muzicale

prin comunicare publică de către pârâtă, a solicitat obligarea acesteia la

plata sumei de 252.588 lei, inclusiv TVA, datorată pentru comunicarea publică a

operelor muzicale în scop ambiental în autobuze, microbuze și autocare în

perioada 01 august 2010 - 31 iulie 2013,

obligarea la plata sumei de 502.366,28 lei reprezentând penalități de

întârziere, calculate până la data de 05 august 2013, datorate pentru

întârzierea plații remunerațiilor menționate, obligarea la plata de penalități

de 0,5%/zi de întârziere începând eu data de 06 august 2013 și până la plata

efectivă a sumei de 252.588 lei reprezentând remunerații restante.

Prin

sentința nr. 622 din 15 mai 2014, Tribunalul București, secția a V-a civila, a

admis excepția necompetentei sale teritoriale si a declinat competența de

soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului Prahova,

reținând că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 113 pct. 9 C. proc. civ. întrucât deși se invocă răspunderea

civilă delictuală, fapta ilicită nu s-a produs pe raza municipiului București.

Tribunalul Prahova, secția I civilă,

prin Sentința nr. 1480 din 25 mai 2015, a declinat, la rândul său, competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit

conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus

înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a se pronunța

asupra regulatorului de competență.

Pentru a

pronunța această sentință, Tribunalului Prahova a reținut următoarele;

în

aplicarea dispozițiilor art. 113 pct. 9 N.C.P.C., competența cu privire la

soluționarea cererilor în materia răspunderii civile delictuale este

alternativă, fiind competente, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112

N.C.P.C. și instanța locului unde s-a săvârșit fapta ilicită, dar si instanța

de ia locul în care s-a produs prejudiciul.

S-a

reținut și împrejurarea că reclamantul este cel care are alegerea între mai

multe instanțe deopotrivă competente tara a fi necesar a se învedera alte

motive concrete care să justifice aplicarea normei respective de competență și,

prin urmare, alegerea competenței de către reclamant în această situație nu

poate 11 cenzurata nici de către instanță si nici de către pârât.

Tribunalul

Prahova a reținut că, în cauză, reclamantul a ales să învestească cu

soluționarea cererii instanța de la locul producerii prejudiciului, având în

vedere faptul că, fapta ilicită a produs un prejudiciu constând în neplata

drepturilor datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop

ambiental, plată ce urma sa fie efectuată în contul reclamantei.

Cu

privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal

sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ.,

înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta

Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația Pentru Drepturi

de Autor (U.C.M.R. - A.D.A.) a invocat nerespectarea de către pârâta SC C.C. SRL

a mai multor obligații legale în materia dreptului de autor, ceea ce atrage

antrenarea în sarcina sa a răspunderii civile delictuale.

Potrivit

dispozițiilor din noul Cod de procedură civilă, în materia răspunderii civile

delictuale sunt competente, din punct de vedere teritorial, mai multe instanțe,

alegerea între acestea revenind reclamantului.

Art. 113

alin. (1) pct. 9 din N.C.P.C. consacră o competență teritorială alternativă

dispunând că „în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 N.C.P.C., mai

sunt competente:. instanța în a cărei circumscripție s~a săvârșit fapta ilicită

sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte

dintr-o asemenea faptă.”

Potrivit

art. 116 din noul Cod de procedură civilă, reclamantul are alegerea între mai

multe instanțe deopotrivă competente.

În speță,

reclamanta a învestit instanța cu o cerere de chemare în judecată prin care a

invocat încălcarea de către pârâtă a prevederilor art. 130 alin, 1 Ut. a) din

Legea nr. 8/1996, respectiv neîndeplinirea unei obligații legale imperative,

anume aceea de a solicita reclamantei autorizația de licență neexclusivă

înainte de utilizarea repertoriului protejat, în vederea achitării remunerației

către organismul de gestiune colectivă.

Drept

urmare, reclamanta a pretins repararea prejudiciului prin obligarea pârâtei la

plata acestor remunerații, fapta ilicită constând în comunicarea publică

neautorizată în scop ambiental a operelor muzicale în cadrul mijloacelor de

transport rutier de persoane dotate cu instalații de sonorizare, fără a fi

încheiat în prealabil o autorizație de licență neexclusivă, prevăzută de art. 130

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996.

În considerarea criteriului alternativ

prevăzut de art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. - locul unde s-a produs

prejudiciul, înalta Curte apreciază că acesta nu este echivalentul locului unde

trebuie tăcută plata, întrucât acțiunea are ca obiect plata remunerațiilor

datorate de pârâtă pe temeiul răspunderii civile delictuale ca urmare a

săvârșirii unei fapte ilicite, în lipsa unei convenții de stabilire a locului

plății.

Competența se stabilește potrivit unui

reper previzibil, iar în cazul răspunderii civile delictuale acest reper nu

poate fi locul sediului băncii la care persoana păgubită își are deschis un

cont bancar în care

se

poate efectua plata despăgubirilor datorate cu titlul de remunerații neachitate

pentru comunicarea publică de opere muzicale (în condițiile în care nu acesta

este locul producerii prejudiciului), întrucât această interpretare ar echivala

cu posibilitatea reclamantului de a alege instanța competentă în temeiul art. 116

C. proc. civ., în afara opțiunii permise între instanțele determinate potrivit art.

107 și art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

În acest sens, Curtea Europeană de

Justiție a statuat, într-o ipoteză similară - în Cauza Pinckney, C-170/2012 - că,

în materia drepturilor de proprietate intelectuală, locul producerii

prejudiciului poate diferi de locul producerii evenimentului cauzator de

prejudicii, dar în funcție de modalitatea în care se pretinde încălcarea

fiecărui drept indus în drepturile de autor - reproducere, distribuire,

copiere.

În cauza

de față, fiind vorba despre comunicarea publică de opere muzicale de către

pârâtă fără a deține autorizație de licență neexclusivă pentru utilizarea

repertoriului protejat și fără plata remunerației datorate, locul producerii

prejudiciului este inoperant, câtă vreme această comunicare publică se

realizează în cadrul mijloacelor de transport de persoane aparținând pârâtei pe

ruta București - Cheia.

Ca atare, în cauză, criteriile legale

presupuse de aplicare a dispozițiilor art. 107 sau art. 113 alin. (1) pct. 9 C.

proc. civ. vizează fie sediul pârâtei (art. 107), fie instanța de la locui

săvârșirii faptei ilicite (dintre cele reglementate de art. 113 alin. (1) pct.

9, nu și cel al producerii prejudiciului.

Este adevărat că sediul pârâtei este

situat pe raza teritorială a Tribunalului Prahova, însă prin aplicarea

criteriului instanței de la locul săvârșirii faptei ilicite, se constată că

atât Tribunalul București, cât și Tribunalul Prahova, sunt competente să

soluționeze cauza.

Fapta

pretins ilicită care i se impută pârâtei constă în comunicarea publică

neautorizată în scop ambiental a operelor muzicale în cadrul mijloacelor de

transport rutier de persoane pe ruta București - Cheia și retur. în mod

evident, se poate vorbi despre mai multe asemenea fapte pretins ilicite, însă

pentru motivul că fiecare cursă efectuată pe această rută a generat o faptă

unică de comunicare publică, și nu în raport de locul săvârșirii faptei, în

sensul că același act de comunicare publică a operelor muzicale ar putea ti

fragmentat în mai multe fapte, în funcție de unitatea administrativ -

teritorială traversată în timpul transportului.

Așadar,

fiecare fapta astfel pretinsă are caracter continuu, pe durata fiecărei curse

de transport pe ruta București - Cheia și retur,

considerându-se că a fost săvârșită, în egală măsură, pe

teritoriul județului Prahova și al municipiului București, din moment ce nu

poate fi defalcată în raport de unitatea administrativ - teritorială

traversată.

Cum, în

cauză, în aplicarea art. 116 C. proc. civ., reclamanta a înțeles să introducă

acțiunea pe rolul Tribunalului București, acestei instanțe îi revine competența

să soluționeze cauza.

În consecință,

având în vedere dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea

Tribunalului București.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 25 septembrie 2015.