ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1912/2015

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 25 septembrie 2013, reclamanta Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor (U.C.M.R. - A.D.A.) a chemat în judecată pe pârâta SC C.C. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 757,764 lei reprezentând valoarea egală cu triplul remunerației și la plata TVA-ului legal aferent, sumă datorata potrivit art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, pentru comunicarea publica a operelor muzicale în scop ambiental în autobuze, microbuze și autocare, în perioada 01 august 2010 - 31 iulie 2013, tară a încheia în prealabil autorizație de licență neexclusiva eu U.C.M.R.

- A.D.A. în subsidiar, în cazul în care s-ar dovedi utilizarea licită a operelor muzicale prin comunicare publică de către pârâtă, a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 252.588 lei, inclusiv TVA, datorată pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental în autobuze, microbuze și autocare în perioada 01 august 2010 - 31 iulie 2013, obligarea la plata sumei de 502.366,28 lei reprezentând penalități de întârziere, calculate până la data de 05 august 2013, datorate pentru întârzierea plații remunerațiilor menționate, obligarea la plata de penalități de 0,5%/zi de întârziere începând eu data de 06 august 2013 și până la plata efectivă a sumei de 252.588 lei reprezentând remunerații restante.

Prin sentința nr. 622 din 15 mai 2014, Tribunalul București, secția a V-a civila, a admis excepția necompetentei sale teritoriale si a declinat competența de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului Prahova, reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 113 pct. 9 C. proc. civ. întrucât deși se invocă răspunderea civilă delictuală, fapta ilicită nu s-a produs pe raza municipiului București. Tribunalul Prahova, secția I civilă, prin Sentința nr. 1480 din 25 mai 2015, a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a se pronunța asupra regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalului Prahova a reținut următoarele; în aplicarea dispozițiilor art. 113 pct. 9 N.C.P.C., competența cu privire la soluționarea cererilor în materia răspunderii civile delictuale este alternativă, fiind competente, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 N.C.P.C. și instanța locului unde s-a săvârșit fapta ilicită, dar si instanța de ia locul în care s-a produs prejudiciul. S-a reținut și împrejurarea că reclamantul este cel care are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente tara a fi necesar a se învedera alte motive concrete care să justifice aplicarea normei respective de competență și, prin urmare, alegerea competenței de către reclamant în această situație nu poate 11 cenzurata nici de către instanță si nici de către pârât.

Tribunalul Prahova a reținut că, în cauză, reclamantul a ales să învestească cu soluționarea cererii instanța de la locul producerii prejudiciului, având în vedere faptul că, fapta ilicită a produs un prejudiciu constând în neplata drepturilor datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, plată ce urma sa fie efectuată în contul reclamantei. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte constată următoarele: Reclamanta Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația Pentru Drepturi de Autor (U.C.M.R. - A.D.A.) a invocat nerespectarea de către pârâta SC C.C.

SRL a mai multor obligații legale în materia dreptului de autor, ceea ce atrage antrenarea în sarcina sa a răspunderii civile delictuale. Potrivit dispozițiilor din noul Cod de procedură civilă, în materia răspunderii civile delictuale sunt competente, din punct de vedere teritorial, mai multe instanțe, alegerea între acestea revenind reclamantului. Art. 113 alin. (1) pct. 9 din N.C.P.C. consacră o competență teritorială alternativă dispunând că „în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 N.C.P.C., mai sunt competente:. instanța în a cărei circumscripție s~a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.” Potrivit art. 116 din noul Cod de procedură civilă, reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În speță, reclamanta a învestit instanța cu o cerere de chemare în judecată prin care a invocat încălcarea de către pârâtă a prevederilor art. 130 alin, 1 Ut. a) din Legea nr. 8/1996, respectiv neîndeplinirea unei obligații legale imperative, anume aceea de a solicita reclamantei autorizația de licență neexclusivă înainte de utilizarea repertoriului protejat, în vederea achitării remunerației către organismul de gestiune colectivă. Drept urmare, reclamanta a pretins repararea prejudiciului prin obligarea pârâtei la plata acestor remunerații, fapta ilicită constând în comunicarea publică neautorizată în scop ambiental a operelor muzicale în cadrul mijloacelor de transport rutier de persoane dotate cu instalații de sonorizare, fără a fi încheiat în prealabil o autorizație de licență neexclusivă, prevăzută de art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996.

În considerarea criteriului alternativ prevăzut de art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. - locul unde s-a produs prejudiciul, înalta Curte apreciază că acesta nu este echivalentul locului unde trebuie tăcută plata, întrucât acțiunea are ca obiect plata remunerațiilor datorate de pârâtă pe temeiul răspunderii civile delictuale ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, în lipsa unei convenții de stabilire a locului plății. Competența se stabilește potrivit unui reper previzibil, iar în cazul răspunderii civile delictuale acest reper nu poate fi locul sediului băncii la care persoana păgubită își are deschis un cont bancar în care se poate efectua plata despăgubirilor datorate cu titlul de remunerații neachitate pentru comunicarea publică de opere muzicale (în condițiile în care nu acesta este locul producerii prejudiciului), întrucât această interpretare ar echivala cu posibilitatea reclamantului de a alege instanța competentă în temeiul art. 116 C. proc.

civ., în afara opțiunii permise între instanțele determinate potrivit art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. În acest sens, Curtea Europeană de Justiție a statuat, într-o ipoteză similară - în Cauza Pinckney, C-170/2012 - că, în materia drepturilor de proprietate intelectuală, locul producerii prejudiciului poate diferi de locul producerii evenimentului cauzator de prejudicii, dar în funcție de modalitatea în care se pretinde încălcarea fiecărui drept indus în drepturile de autor - reproducere, distribuire, copiere. În cauza de față, fiind vorba despre comunicarea publică de opere muzicale de către pârâtă fără a deține autorizație de licență neexclusivă pentru utilizarea repertoriului protejat și fără plata remunerației datorate, locul producerii prejudiciului este inoperant, câtă vreme această comunicare publică se realizează în cadrul mijloacelor de transport de persoane aparținând pârâtei pe ruta București - Cheia.

Ca atare, în cauză, criteriile legale presupuse de aplicare a dispozițiilor art. 107 sau art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. vizează fie sediul pârâtei (art. 107), fie instanța de la locui săvârșirii faptei ilicite (dintre cele reglementate de art. 113 alin. (1) pct. 9, nu și cel al producerii prejudiciului. Este adevărat că sediul pârâtei este situat pe raza teritorială a Tribunalului Prahova, însă prin aplicarea criteriului instanței de la locul săvârșirii faptei ilicite, se constată că atât Tribunalul București, cât și Tribunalul Prahova, sunt competente să soluționeze cauza. Fapta pretins ilicită care i se impută pârâtei constă în comunicarea publică neautorizată în scop ambiental a operelor muzicale în cadrul mijloacelor de transport rutier de persoane pe ruta București - Cheia și retur.

în mod evident, se poate vorbi despre mai multe asemenea fapte pretins ilicite, însă pentru motivul că fiecare cursă efectuată pe această rută a generat o faptă unică de comunicare publică, și nu în raport de locul săvârșirii faptei, în sensul că același act de comunicare publică a operelor muzicale ar putea ti fragmentat în mai multe fapte, în funcție de unitatea administrativ - teritorială traversată în timpul transportului. Așadar, fiecare fapta astfel pretinsă are caracter continuu, pe durata fiecărei curse de transport pe ruta București - Cheia și retur, considerându-se că a fost săvârșită, în egală măsură, pe teritoriul județului Prahova și al municipiului București, din moment ce nu poate fi defalcată în raport de unitatea administrativ - teritorială traversată.

Cum, în cauză, în aplicarea art. 116 C. proc. civ., reclamanta a înțeles să introducă acțiunea pe rolul Tribunalului București, acestei instanțe îi revine competența să soluționeze cauza. În consecință, având în vedere dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 septembrie 2015.