ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2284/2022

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursurilor deduse judecății, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 17 decembrie 2018 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanții A., B., C., prin A., și D. au solicitat, în contradictoriu cu E., în calitate de intervenient și cu pârâta F. S.A., să dispună obligarea asigurătorului F. S.A., la plata în favoarea reclamanților a daunelor morale și materiale datorate în temeiul Legii nr. 132/2017 și a Normei ASF 20/2017, în cuantum de 200.000 euro, daune morale, si 8.617,06 RON reprezentând daune materiale; obligarea asigurătorului F. S.A. la plata, în favoarea reclamanților a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2 %/zi de întârziere, în baza art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, aplicate la sumele arătate la petitul nr. 2, de la data expirării termenului de 30 zile, prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 132/2017, respectiv 02.06.2018, și până la data plății efective și obligarea asigurătorului F. S.A. la plata în favoarea reclamanților a cheltuielilor de judecată.

Sentința pronunțată de tribunal

Prin sentința civilă nr. 321 din 27.06.2019, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția Civilă în dosar civil nr. x/2018, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanții A., C. prin reprezentant legal A., B. și D. în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.A. și intervenientul forțat E. și, în consecință: a fost obligată pârâta S.C. F. S.A. să plătească reclamanților A., B., C. prin reprezentant A. și D. suma de 2.957,86 RON cu titlu de daune materiale și penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu data de 02.06.2018 și până la plata efectivă a despăgubirilor; a fost obligată pârâta S.C. F. S.A. să plătească reclamantei A. suma de 75.000 Euro cu titlu de daune morale, echivalent în RON la data plății și penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu data de 02.06.2018 și până la plata efectivă a despăgubirilor; a fost obligată pârâta S.C. F. S.A. să plătească reclamantului C. prin reprezentant legal A. suma de 15.000 Euro cu titlu de daune morale, echivalent în RON la data plății și penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu data de 02.06.2018 și până la plata efectivă a despăgubirilor; a fost obligată pârâta S.C. F. S.A. să plătească reclamantului D. suma de 50.000 Euro cu titlu de daune morale, echivalent în RON la data plății și penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu data de 02.06.2018 și până la plata efectivă a despăgubirilor; a fost respinsa cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. privitor la suma de 1.459,2 RON daune materiale, ca nedovedită; s-a luat act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 286/A/2019 din 17 decembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis, în parte, apelul formulat de S.C. F. S.A. împotriva sentinței civile nr. 321/2019, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, în dosar nr. x/2018 pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că, a redus suma acordată cu titlu de daune morale reclamantei A., de la suma de 75.000 euro, echivalent în RON la data plății, la suma de 40.000 euro, echivalent în RON la data plății, la care se adaugă penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu data de 02.06.2018 și până la plata efectivă a despăgubirilor; a modificat data acordării în favoarea reclamantului C. prin reprezentant legal A., a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, în sensul că acestea se vor calcula începând cu data de 17.12.2018, data formulării cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă a despăgubirilor; au fost menținute în rest dispozițiile sentinței civile nr. 321/2019 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă în dosar nr. x/2018. Prin aceeași decizie, a fost respins apelul formulat împotriva încheierii din data de 18 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, în dosar nr. x/2018.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

Prin decizia nr. 401 din 03 martie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2018, s-a admis recursul declarat de pârâta S.C. F. S.A., împotriva deciziei civile nr. 286/A/2019 din 17 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Prin decizia nr. 176/A din 17 iunie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis apelul formulat de apelanta pârâta S.C. F. S.A. împotriva sentinței civile nr. 321 din 27.06.2019, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă în dosarul nr. x/2018, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a fost redusă suma acordată cu titlu de daune morale reclamantei A. de la suma de 75.000 Euro, echivalent în RON la data plății, la suma de 40.000 euro, echivalent în RON la data plății, la care se adaugă penalități de întârziere de 0,2% pe zi calculate începând cu data de 13.12.2018 și până la plata efectivă a despăgubirilor.

A modificat data acordării în favoarea reclamantului C., prin reprezentant legal A. a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi în sensul că acestea se vor calcula începând cu cea de a 11-a zi de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la plata efectivă a despăgubirilor.

A modificat data acordării în favoarea reclamanților B. și D. a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi în sensul că acestea se vor calcula începând cu data de 13.12.2018 și până la plata efectivă a despăgubirilor.

Au fost păstrate în rest dispozițiile sentinței apelate.

S-a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia civilă din 20 iulie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis cererea de completare, formulată de pârâta F. S.A., a deciziei civile nr. 176 din 17 iunie 2021, pronunțată de aceeași instanță.

S-a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 176/2021, în sensul că s-a respins cererea formulată de pârâta F. S.A., de desființare în parte a actelor de executare efectuate în baza deciziei civile nr. 286/A/2019, pronunțate de de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2018.

Împotriva deciziei nr. 176/A din 17 iunie 2021 pronunțate de Curtea de apel, atât reclamanții A., în nume propriu și în calitate de moștenitoare a defunctului D., C. prin reprezentant legal A., cât și pârâta F. S.A. au formulat recurs.

Prin cererea de recurs, pârâta a criticat și decizia pronunțată la data de 20 iulie 2021, privind completarea deciziei nr. 176/A din 17 iunie 2021.

4.1. În cuprinsul cererii de recurs, reclamanții A., în nume propriu și în calitate de moștenitoare a defunctului D. și C. prin reprezentant legal A. au susținut că instanța de apel, în urma rejudecării, a încălcat și aplicat greșit norma de drept material aplicabilă în cauză, anume dispozițiile Legii nr. 132/2017, respectiv nu a analizat chestiunea tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare.

Au arătat că, prin hotărârea recurată, au fost acordate penalități de întârziere de la 13.12.2018, dată ce reprezintă rămânerea definitivă a hotărârii pentru numitul C..

Au învederat că motivele care au stat la baza decizii atacate sunt nelegale întrucât instanța de apel avea obligația, conform deciziei de casare, să analizeze unul dintre motivele de apel pe care instanța nu l-a avut în vedere inițial.

În opinia recurenților-reclamanți, din analiza hotărârii atacate rezultă existența unor motive contradictorii prin aceea că, deși se admite incidența art. 21 din Legea nr. 132/2017 cu privire la faptul că asigurătorul avea obligația să formuleze o ofertă de despăgubire, indiferent dacă avea sau nu o hotărâre definitivă de stabilire a vinovăției și respectiv că lipsa acestei oferte constituie motiv de aplicare a sancțiunii prevăzute de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 (de la expirarea termenului de 30 zile de la formularea cererii de despăgubire) totuși, din cauza faptului ca a interpretat greșit chestiunea tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, a respins argumentele acestora și a acordat penalități de la o dată ulterioară.

Recurenții-reclamanți au considerat că instanța de apel, în rejudecare, nu a analizat cele trașate de Înalta Curte, ci doar s-a conformat, considerând de plano întemeiat motivul invocat de F. S.A..

Recurenții- reclamanți au susținut că instanța de apel a aplicat greșit legea specială prin prisma art. 21 din Legea nr. 132/2017.

Printr-o altă critică se arată că motivul invocat de asigurator pentru a justifica lipsa formulării unei oferte conform obligațiilor legale este străin de orice temei de drept, chiar în contradicție cu toate temeiurile de drept aplicabile în speță, în cauză fiind îndeplinite cele patru condiții prevăzute de art. 1357 C. civ., anume: fapta ilicită, vinovăția, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și prejudiciul.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

4.2. Prin recursul său, pârâta S.C. F. S.A. a formulat următoarele critici:

4.2.1. Cu privire la decizia nr. 176 din 17 iunie 2021, pârâta a susținut că instanța de rejudecare a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv încălcat limitele stabilite de instanța de recurs, în sensul că nu a analizat caracterul special și derogatoriu al art. 22 alin. (5) din Legea nr. 132/2017.

A învederat că instanța de rejudecare a încălcat art. 22 alin. (5) din Norma ASF nr. 20/2017, pârâta fiind obligată astfel la plata către reclamanți a penalităților de întârziere de la data de 13 decembrie 2018 și până la data plății către aceștia.

Prin hotărârea recurată au fost aplicate greșit dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, obligând pârâta la plata penalităților de întârziere de la a 11 a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății către reclamantul C..

4.2.2. Relativ la hotărârea de completare a deciziei mai sus menționate, pârâta a susținut că instanța de rejudecare a încălcat limitele stabilite de instanța de recurs, în sensul că nu a analizat cererea de desființare a actelor de executare efectuate în baza deciziei nr. 286/A/17 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de apel Cluj și nu a dispus repunerea părților în situația anterioară executării hotărârii casate.

A mai arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că lipsește motivarea cu privire la respingerea cererii de desființare, în parte, a actelor de executare efectuate în baza deciziei nr. 286/A/17 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de apel Cluj, astfel că nu sunt îndeplinite criteriile obligatorii prevăzute de art. 13 C. proc. civ., art. 425 alin. (1) lit. b) și art. 6 din CEDO.

A învederat că au fost încălcate dispozițiile art. 1635 din C. civ. în ceea ce privește respingerea cererii de desființare, în parte, a actelor de executare efectuate în baza deciziei nr. 286/A/17 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, respectiv repunerea părților în situația anterioară executării hotărârii casate

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenții- reclamanți au depus întâmpinare la recursul pârâtei, prin care au solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției nulității recursului declarat de reclamanți pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. respingerea recursului, ca inadmisibil, în raport de dispozițiile art. 497 C. proc. civ., iar în subsidiar, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că în ceea ce privește decizia nr. 176/A/2021, în mare măsură, criticile pe care se întemeiază ambele cereri de recurs se referă la modalitatea în care au fost interpretate și aplicate dispozițiile din Legea nr. 132/2017 și ale Normei ASF nr. 20/2017, astfel încât analiza celor două recursuri se va realiza prin considerente în parte comune.

Prin decizia de casare nr. 401/03.03.2021, Inalta Curte de Casație și Justiție a dispus rejudecarea apelului declarat de pârâta F. în privința acordării penalităților de întârziere aferente sumelor stabilite ca despăgubiri în favoarea reclamanților. În concret, Înalta Curte a constatat că instanța de prim control judiciar a omis să analizeze apărările vizând incidența, în speță, a ipotezei reglementate prin art. 22 alin. (5) din Norma ASF nr. 20/2017 și a caracterului special și derogatoriu al acestei norme, în contextul în care pârâta a invocat faptul că, la data sesizării sale cu cererea de despăgubire nu exista o hotărâre penală definitivă care să stabilească culpa intimatului intervenient forțat în producerea accidentului, astfel că nu există o obligație a acesteia de a analiza cererea de despăgubire în procedura amiabilă, anterior soluționării cauzei penale și, implicit, nici culpa sa în îndeplinirea obligațiilor stabilite prin art. 21 alin. (1) din Legea nr. 132/2017.

Totodată, casarea deciziei recurate a fost determinată și de aplicarea greșită, de către instanța de apel, a prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, în ceea ce privește soluția adoptată în privința cererii formulate de reclamantul C. având ca obiect obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere.

În limitele rejudecării impuse prin decizia de casare, curtea de apel a admis apelul pârâtei sub acest aspect și a schimbat în parte hotărârea apelată în sensul modificării datei acordării în favoarea reclamanților A., B. și D. a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, în sensul că acestea se vor calcula începând cu data de 13.12.2018 și până la plata efectivă a despăgubirilor, argumentând că întrucât pârâta nu a formulat niciun răspuns la cererea acestora în termen de 30 de zile de la data la care s-a pronunțat sentința penală prin care s-a luat act de acordul de vinovăție, de la expirarea acestui termen pârâta datorează și penalități de întârziere. Deopotrivă, curtea de apel a modificat și data acordării în favoarea reclamantului C., a penalităților de întârziere, în sensul că acestea se vor calcula începând cu cea de a 11-a zi de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la plata efectivă a despăgubirilor.

Recursul formulat de recurenții reclamanți a fost întemeiat pe disp. art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. Susținând incidența pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. aceștia au considerat că instanța de apel, în rejudecare, nu a analizat cele trasate de Înalta Curte, ci doar s-a conformat, considerând de plano întemeiat motivul invocat de F. S.A.., aspecte la care Înalta Curte nu poate achiesa, căci în considerentele deciziei recurate se regăsește analiză proprie a instanței de apel, în raport de întregul context factual și legal, cu respectarea argumentelor decizorii din decizia de casare.

Deopotrivă, decizia nr. 176/A/17.06.2021 a Curți de Apel Cluj, a fost recurată și de către pârâtă F., care a formulat critici subsumate motivelor de nelegalitate reglementate de dispozițiile art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Astfel, în privința motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. referitoare la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii, recurenta a susținut că nu au fost respectate prevederile art. 501 C. proc. civ. întrucât în rejudecare, instanța nu a analizat caracterul special și derogatoriu al art. 22 alin. (5) din Norma ASF nr. 20/2017, încălcând astfel limitele stabilite de instanța de casare.

Într-adevăr, în considerentele expuse de către instanța de apel în susținerea soluției adoptate nu se regăsește nicio referire la incidența art. 22 alin. (5) din Norma ASF nr. 20/2017. Însă, dat fiind faptul că recurenta pârâtă a formulat aceeași critică și din perspectiva cazului reglementat de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susținând astfel încălcarea art. 22 alin. (5) din Norma ASF nr. 20/2017, Înalta Curte va analiza acest aspect prin prisma dispozițiilor punctului 8 al art. 488 C. proc. civ., apreciind că motivul de casare prevăzut la pct. 5 evocă în special chestiunea regimului juridic procedural al nulității actelor de procedură.

Așadar, procedând la analiza ambelor recursuri din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că reclamanții au invocat greșita aplicare a legii speciale, prin prisma art. 21 din Legea nr. 132/2017, în timp ce pârâta a susținut încălcarea art. 22 alin. (5) din Norma ASF nr. 20/2017 în ceea ce privește plata către reclamanții A., B. și D. a penalităților de întârziere de la data de 13.12.2018, iar, pe de altă parte, a argumentat aplicarea greșită a art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, prin obligarea la plata către reclamantul C. a penalităților de întârziere de la 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective.

Înalta Curte constată că, din perspectiva primei ipoteze invocată de recurenta pârâtă, motivele de nelegalitate sunt întemeiate.

Astfel, interpretând sistematic dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 132/2017, referitoare la soluționarea cererii de despăgubire, se ajunge la concluzia că legiuitorul a obligat pe asigurător ca în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii de despăgubire, să procedeze, fie formularea în scris a unei oferte de despăgubire justificate - lit. a), fie la respingerea motivată a pretențiilor – lit. b).

Așadar, decizia legiuitorului este aceea de a nu permite pasivitatea asigurătorului, acesta trebuind să opteze, fie pentru plata despăgubirilor, fie pentru respingerea motivată a pretențiilor, cu informarea obligatorie a persoanei păgubite cu privire la conduita sa.

Alineatul 4 stabilește în mod previzibil scadența obligației de plată a despăgubirilor pentru fiecare dintre cele două ipoteze alternative în care asigurătorul acționează; este vorba de momentul împlinirii unui termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a), sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entității de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Prin urmare, pentru fiecare dintre conduitele posibile ale asigurătorului (formularea unei oferte de despăgubire, respingerea motivată a pretențiilor de despăgubire și neefectuarea notificării respingerii solicitării de despăgubire) legea a prevăzut momente diferite de la care încep să curgă penalitățile de întârziere, prevăzute la art. 21 alin. (5), corespunzătoare scadenței obligației de plată a despăgubirilor pentru fiecare dintre ipotezele legale.

Potrivit art. 21 alin. (5) dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată. Plata penalităților se face odată cu plata despăgubirii.

În aceeași ordine de idei, procedura de acordare a despăgubirilor la care sunt îndatorați asigurătorii este prevăzută de Norma ASF nr. 20/2017 privind asigurările auto în România. În Secțiunea 3 – Lichidarea daunelor, la art. 22 alin. (1) sunt reglementate trei modalități de stabilire a despăgubirile ulterior depunerii cererii de despăgubire de către persoana prejudiciată sau asigurat, și anume: a) pe cale amiabilă, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare; b) prin mecanisme de soluționare alternativă a litigiului; c) prin hotărâre judecătorească definitivă, în cazul în care nu s-a realizat înțelegerea între părți.

Totodată, la alin. (5) al art. 22 din Norma ASF nr. 20/2017 este reglementată expres ipoteza în care accidentul de vehicul generator de prejudicii face obiectul unui proces penal. În această situație specială, despăgubirile se stabilesc pe cale amiabilă, condiționat, dacă: acțiunea penală a fost stinsă sau poate fi stinsă prin împăcarea părților, potrivit legii, (lit. a); hotărârea instanței penale a rămas definitivă, însă stabilirea despăgubirilor civile ar urma să se facă ulterior (lit. b).

În prezenta cauză interesează situația în care, existând un proces penal pe rol la momentul depunerii cererii de despăgubire, asigurătorul amână formularea ofertei de despăgubire în vederea stabilirii despăgubirilor pe cale amiabilă, până la data rămânerii definitive a hotărârii penale care va tranșa cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Este însă necesar ca stabilirea despăgubirilor civile să nu fie realizată de către instanța penală, fie pentru că nu a fost învestită cu soluționarea laturii civile, fie pentru că o va lăsa nesoluționată, în condițiile în care au fost solicitate și despăgubiri.

Altfel spus, în ipoteza în care accidentul de vehicul generator de daune face obiectul unui proces penal, asigurătorul și persoana păgubită pot stabili pe cale amiabilă cuantumul despăgubirilor doar ulterior rămânerii definitive a hotărârii penale, operând practic o prorogare a termenului de 30 de zile în care asigurătorul trebuie să formuleze oferta de despăgubiri.

Prin decizia recurată instanța de apel a reținut că împrejurarea pretins exoneratoare în privința obligației de a formula oferta de despăgubiri, nu mai putea fi invocată în mod rezonabil de către pârâtă după data de 13.11.2018, data la care s-a luat act de încheierea acordului de recunoaștere, prin care conducătorul autoturismului asigurat și-a recunoscut fapta și vinovăția în săvârșirea acesteia, fiind condamnat prin sentința penală pronunțată în aceeași zi la pedeapsa de 2 ani și 11 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere. Drept urmare, în opinia instanței de apel, începând cu data de 13.11.2018 pârâta apelantă nu mai putea invoca cu succes motivul de care s-a prevalat în justificarea pasivității sale față de cererea formulată de către reclamanții D. și A. la data de 02.05.2018, această apărare fiind, de altfel, singura in raport de care instanța de casare a apreciat ca apelul trebuie rejudecat, limitele rejudecării fiind fără echivoc trasate.

Concluzionând, curtea de apel a reținut că, în ceea ce privește despăgubirile solicitate de reclamanții A., B. și D., câtă vreme pârâta nu a formulat niciun răspuns la cererea acestora în termen de 30 de zile de la data la care s-a pronunțat sentința penală prin care s-a luat act de acordul de vinovăție, de la expirarea acestui termen aceasta datorează și penalități de întârziere.

Înalta Curte constată că, ignorând dispozițiile alin. (5) al art. 22 din Norma ASF nr. 20/2017 care condiționează stabilirea amiabilă a despăgubirilor, de rămânerea definitivă a hotărârii penale, curtea de apel a identificat eronat momentul ce constituie debutul curgerii termenului de 30 de zile în care recurenta pârâtă avea obligația de a formula oferta de despăgubire, fiind afectată, implicit, și data de la care aceasta datorează penalități de întârziere.

Observând prevederile art. 485 alin. (1) lit. a) în coroborare cu cele ale art. 488 C. proc. pen., se reține că instanța penală poate admite acordul de recunoaștere a vinovăției, pronunțând astfel soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului și care au făcut obiectul acordului. Împotriva unei astfel de sentințe, procurorul, inculpatul, celelalte părți și persoana vătămată au deschisă calea de atac a apelului, în termen de 10 zile de la comunicare.

Or, în cauză, astfel cum a reținut instanța de apel, a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției iar sentința penală nu a fost apelată. Prin urmare, devin relevante prevederile art. 551 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. care dispun că, în ipoteza în care nu s-a declarat apel sau contestație în termen, hotărârile primei instanțe rămân definitive la data expirării termenului de apel sau de introducere a contestației.

Așadar, este greșită concluzia la care a ajuns instanța de apel în sensul că, atât timp cât pârâta nu a formulat niciun răspuns la cererea reclamanților în termen de 30 de zile de la data de 13.11.2018, când s-a pronunțat sentința penală prin care s-a luat act de acordul de vinovăție, de la expirarea acestui termen datorează și penalități de întârziere.

Demersul de aplicare a sus indicatelor texte normative situației concrete incidente cauzei relevă faptul că sentința penală a rămas definitivă la împlinirea termenului de apel și nu la data pronunțării sale.

Acest aspect este în măsură influențeze momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile în care pârâta avea obligația legală de a formula un răspuns cererii de despăgubire, și, implicit, data de la care ar putea fi stabilite penalități de întârziere, conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017.

Pentru aceste motive, criticile recurentei pârâte sunt fondate doar în privința modului de soluționare a cererii privind obligarea sa la plata penalităților de întârziere către reclamanții A., B. și D., impunându-se ca, exclusiv sub acest aspect, în temeiul art. 497 C. proc. civ., să fie admis recursul, casată hotărârea atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Referitor însă la modul de soluționare a cererii de acordare a penalităților de întârziere către reclamantul C., Inalta Curte apreciază că soluția instanței de apel este legală, dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 132/2017 reglementând expres situația particulară în care persoana prejudiciată optează să se adreseze direct instanței de judecată, fără ca în prealabil să sesizeze asigurătorul cu o cerere de despăgubiri.

Într-o astfel de ipoteză, momentul de la care solicitantul devine îndreptățit să pretindă penalități pentru plata cu întârziere a despăgubirilor menite să repare prejudiciul suferit este reprezentat de a 11-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii, pârâtei nefiindu-i imputabilă o eventuală atitudine pasivă care să constituie temeiul aplicării penalităților de întârziere, anterior finalizării litigiului.

Este evidentă distincția între momentele diferite de la care încep să curgă penalitățile, textul evocat reglementând, în opoziție cu procedura amiabilă de despăgubire, ipoteza în care stabilirea despăgubirii se realizează pe cale judiciară.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta F. împotriva deciziei din 20.07.2021 de completare a dispozitivului, Înalta Curte reține că motivele de nelegalitate invocate vizează aspecte subsumate pct. 5, 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel, în rejudecare, a încălcat limitele stabilite prin decizia de casare, întrucât nu a analizat cererea de desființare a actelor de executare și nu a dispus repunerea părților în situația anterioară executării acesteia.

Observând însă considerentele și dispozitivul deciziei de completare, Înalta Curte nu împărtășește susținerile recurentei căci, pe de o parte, instanța de apel analizând cererea formulată de pârâtă în etapa procesuală a rejudecării după casare, a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 176/2021 iar, pe de altă parte, soluția de respingere a cererii de desființare în parte a actelor de executare deja efectuate, este una judicios adoptată și corespunzător motivată.

În acord cu instanța de apel, Înalta Curte reține faptul că, reglementând efectele casării, dispozițiile art. 500 alin1 C. proc. civ. prevăd că hotărârea casată nu are nicio putere, iar actele de executare sau de asigurare efectuate în temeiul unei astfel de hotărâri sunt desființate de drept, dacă instanța de recurs nu dispune altfel. Instanța va constata aceasta, din oficiu, prin dispozitivul hotărârii de casare.

Deopotrivă, este relevant și faptul că decizia civilă nr. 286/A/2019 în baza căreia au fost realizate actele de executare a fost schimbată doar în parte, în rejudecare, fiind menținută sub aspectul impunerii obligației pârâtei la plata daunelor morale și a penalităților de întârziere așa încât, cât timp litigiul nu a fost soluționat definitiv, este neîntemeiată cererea vizând întoarcerea executării și repunerea părților în situația anterioară, așa cum susține recurenta.

Concluzionând, față de cele reținute anterior, în temeiul dispozițiilor art. 697 C. proc. civ., admite recursul declarat de pârâta F., va casa decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de aceasta către curtea de apel, în ceea ce privește modalitatea de soluționare a capătului de cerere vizând acordarea penalităților de întârziere. Totodată,vor fi respinse ca nefondate atât recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei nr. 176/A din 17 iunie 2021 cât și recursul declarat de pârâta F. împotriva deciziei de completare din 20 iulie 2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A., C., prin reprezentant legal A. împotriva deciziei nr. 176/A din 17 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Admite recursul declarat de pârâta F. S.A. împotriva aceleiași decizii.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de aceasta către curtea de apel.

Respinge recursul declarat de pârâta F. S.A. împotriva deciziei de completare din 20 iulie 2021 pronunțate de aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2022.