ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2694/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă la data de 10.09.2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., în calitate de pârât-asigurător, C., în calitate de intervenient forțat, obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 130.000 euro, respectiv echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale și 65 RON cu titlu de daune materiale; obligarea aceleiași pârâte la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere pentru suma de 130.000 euro, respectiv pentru suma de 65 RON, începând cu data de 03.09.2019; acordarea cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 100 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 1357 și 1349 C. civ. art. 10, 11 și art. 21 din Legea nr. 132/2017; Norma 20/2017. Prin precizarea la acțiune, reclamanta a arătat că solicită suma de 190.000 euro daune morale și suma de 503 RON daune materiale.

Sentința Tribunalului Cluj Prin sentința nr. 220/11.06.2020, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis în parte acțiunea; a obligat pârâta S.C. B. S.A. să plătească reclamantei A. suma de 503 RON cu titlu de daune materiale și penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu data de 18.03.2019 și până la plata efectivă a despăgubirilor; a obligat aceeași pârâtă să plătească reclamantei suma de 25.000 euro echivalent în RON la data plății cu titlu de daune morale și penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu data de 18.03.2019 și până la plata efectivă a despăgubirilor; a luat act că reclamanta solicită cheltuieli pe cale separată.

Decizia Curții de Apel Cluj Prin decizia nr. 10/21.01.2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis în parte apelul pârâtei S.C. B. S.A. împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamatei A. penalități de întârziere de 0,2%/zi întârziere, aferente daunelor materiale în sumă de 503 RON și daunelor morale în sumă de 25.000 euro, începând cu data de 03.09.2019, până la plata efectivă a despăgubirilor; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței; a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva aceleiași sentințe.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pârâta B. S.A., arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 21 alin. (4) și (5) din Legea nr. 132/2017, raportat la art. 22 din Norma ASF 20/2017. În acest sens, recurenta a arătat că în mod greșit a fost obligată la plata penalităților de 0,2% pe zi întârziere, aferente daunelor morale și materiale, calculate de la data de 03.09.2019 până la plata efectivă a despăgubirilor. Penalitățile de întârziere nu pot fi calculate de la data expirării celor de 30 de zile pe care asigurătorul le are la dispoziție pentru a răspunde cererii de avizare, întrucât temeiul legal al acordării acestora (art. 21 alin. (5) din legea nr. 132/2017) care sunt condițiile de acordare, respectiv în măsura în care nu se respectă termenul de plată prevăzut de art. 21 alin. (4), iar nu termenul de răspuns la cererea de avizare, astfel cum în mod greșit a reținut instanța de apel. Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat desființarea actelor de executare efectuate în baza deciziei recurate și întoarcerea executării.

Apărări formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimata-reclamantă A. a invocat excepția de inadmisibilitate a recursului, prin raportare la prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Referitor la excepția de inadmisibilitate, intimata-reclamantă a arătat că potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ. în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată (10.09l.2019), nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în materia asigurărilor. Pe fondul recursului, intimata-reclamantă a arătat că dispozițiile Legii nr. 132/2017 cu referire la acordarea penalităților de întârziere și data de la care se acordă acestea au fost interpretate corect. În ce privește cererea de întoarcere a executării, aceasta este nefondată, raportat la caracterul inadmisibil al recursului. Chiar dacă recursul ar fi admisibil, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 742 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că o astfel de măsură ar putea fi luată de instanța care judecă fondul după casare. Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a precizat că recursul este admisibil, fiind admisibile cele declarate în materia asigurărilor sociale, iar nu cele din materia asigurării de răspundere civilă auto. În ce privește apărările pe fondul recursului, a solicitat înlăturarea acestora și admiterea recursului astfel cum a fost formulat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. Principiul legalității căilor de atac este reglementat prin dispozițiile art. 457 C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din cuprinsul ei. Se observă că litigiul dedus judecății este unul născut în materia asigurărilor, în condițiile în care despăgubirile solicitate de reclamantă, ca urmare a accidentului rutier, decurg dintr-un raport de asigurare, în considerarea unui contract de asigurare valabil încheiat și a producerii riscului asigurat, constând în săvârșirea unei fapte ilicite delictuale de către persoana care are calitatea de asigurat. Totodată, se mai observă că în astfel de litigii, care consacră principiul protecției terțului păgubit, instanțele sunt învestite cu stabilirea răspunderii civile delictuale de către un terț față de contractul de asigurare, ca urmare a antrenării răspunderii asigurătorului, derivând din contractul de asigurare RCA, în care autorul faptei ilicite a avut calitatea de parte. În același sens, sunt și considerentele Deciziei nr. 13/18.05.2020 pronunțată de Înalta Curte în recurs în interesul legii, prin care se statuează că, în aceste cazuri, instanțele sunt învestite distinct de un litigiu de drept comun în răspundere civilă delictuală, diferența constând în chestiunea privind existența și întinderea răspunderii asigurătorului RCA, materia asigurărilor fiind individualizată în mod expres în art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 (paragrafele 84 și 85 din decizie). Art. 483 alin. (2) Cod procedură, cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074/2018, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanțe, respectiv 12.12.2019, prevede că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j 3 ), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Prin urmare, hotărârile judecătorești pronunțate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, urmare a modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018. Așadar, începând cu data intrării în vigoare a modificărilor aduse C. proc. civ. prin acest act normativ - 21 decembrie 2018 - în materiile prevăzute expres de alin. (2) al art. 483, inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului este suprimată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 310/2018. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs". Astfel, decizia civilă nr. 10/21.01.2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, care a soluționat apelurile declarate împotriva sentinței tribunalului într-un litigiu din materia asigurărilor, nu este supusă căii de atac a recursului, fiind definitivă, în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Având în vedere soluția asupra recursului și faptul că prin întâmpinare intimata-reclamantă a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, recurenta este parte căzută în pretenții conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ.. În cauză au fost solicitate cheltuieli de judecată în cuantum total de 7510 RON, constând în: onorariu avocațial în cuantum de 5000 RON, 750 RON cheltuieli cazare și 450 RON contravaloare carburant pentru termenul din 06.10.2021,860 RON cheltuieli cazare și 450 RON contravaloare carburant pentru termenul din 08.12.2021. Însă, raportat la gradul de complexitate al pricinii și la faptul că soluționarea acesteia a pus în discuție exclusiv problema admisibilității căii de atac, onorariul de avocat va fi redus în conformitate cu dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., urmând a fi acordate cheltuieli de judecată în cuantum total de 4510 RON, respectiv 1610 RON cheltuieli cazare (750 RON+860 RON), 900 RON contravaloare carburant (450 RON+450 RON) și 2000 RON onorariu avocațial (în loc de 5000 RON, astfel cum a fost solicitat). Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 10/21.01.2021 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă și va obliga pe recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4510 RON, cu aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., în favoarea intimatei-reclamante A..