ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2005/2022

Ședința publică din data de 25 octombrie 2022

asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. x/2020 din 05.03.2020, reclamantul Sindicatul National al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, în numele și pentru cei 684 asistenți maternali - membrii de sindicat, reprezentați de acesta (datele de stare civila ale acestora sunt atașate în tabelul atașat la acțiune prin avocat A. în calitate de mandant), a formulat cerere de chemare în judecata a pârâtului-mandatar B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului:

- să dea socoteală cu privire la îndeplinirea mandatului, respectiv să restituie suma de 798.282 RON (șapte sute nouăzeci și opt mii două sute optzeci și doi RON), pe care acesta a primit-o de la DGASPC Vaslui în puterea mandatului pe care l-a executat,

- să plătească dobânda legală pentru sumele nerestituite și folosite de mandatar, de la data punerii în întârziere (19.11.2019) și până la momentul plății efective a sumelor datorate conform prevederilor art. 2020 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1128/17.11.2020, Tribunalul Vaslui a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul Național al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui prin președintele C. în numele și pentru cei 557 asistenți maternali/membri de sindicat în contradictoriu cu pârâtul avocat B.. A obligat pârâtul B. către reclamantul Sindicatul Național al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, în numele și pentru cei 557 asistenți maternali - membri de sindicat să restituie suma de 631.412 RON, primită de la D.G.A.S.P.C Vaslui în puterea mandatului pe care l-a executat, precum și la plata dobânzii legale pentru suma nerestituită de la data punerii în întârziere, respectiv 19.11.2019 și până la plata efectivă a sumei menționate. A obligat pârâtul la plata sumei de 2000 RON către reclamant, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 541 din data de 18 noiembrie 2021, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins apelul formulat de apelantul B. împotriva sentinței civile cu nr. 1128/2020 din 17.11.2021 pronunțate de Tribunalul Vaslui, secția Civilă.

A admis apelul incident formulat de Sindicatul Național al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, în numele și pentru cei 557 asistenți maternali/membri de sindicat, sentință pe care a schimbat-o în parte:

A obligat pârâtul B. la plata către reclamanți a sumei de 10.000 de RON reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță (onorariu avocațial redus).

A păstrat dispozițiile sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii.

A obligat apelantul-intimat B. la plata către Sindicatul Național al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, în numele și pentru cei 557 asistenți maternali/membri de sindicat, a sumei de 5000 RON cheltuieli de judecată în apel (onorariu avocațial redus).

Împotriva deciziei nr. 541 din data de 18 noiembrie 2021 a Curții de Apel Iași, secția civilă a declarat recurs recurentul – pârât B..

Consideră că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și arată că, după cum s-a constatat în jurisprudența națională, nelegalitatea la care se referă pct. 8 presupune alternativ, aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, interpretarea greșită a unui text de lege corespunzător situației de fapt, violarea unor principii generale de drept, etc.

Or, în cauza de față s-a ajuns la situația în care instanța de apel nu a analizat incidența dispozițiilor art. 2010 alin. (1) teza finală C. civ., chiar dacă dispoziția legală a fost invocată de către recurent în ambele faze procesuale și totodată aceste dispoziții nu pot fi ignorate, din moment ce litigiul a fost demarat având drept cauză un contract de mandat cu titlu gratuit, dar acordat unui profesionist, care a exercitat activități specifice pentru îndeplinirea mandatului.

În continuare, instanța de apel a ignorat argumentele pârâtului privind achitarea cheltuielilor de executare silită în numele și pentru creditorii reprezentați în faza de executare silită, chiar dacă există dispoziții legale imperative care stabilesc obligația creditorilor de a înainta cheltuieli de executare silită, respectiv art. 670 C. proc. civ.

Printr-un "artificiu argumentativ", Curtea de Apel a respins criticile pârâtului, rezumându-se doar la anumite aspecte faptice care nu sunt reale, fiind combătute prin înscrisuri (există ordinul de plată ce atestă plata făcută expertului contabil din contul pârâtului), dar a omis incidența dispozițiilor art. 670 C. proc. civ., în virtutea cărora recurentul avea dreptul/obligația de a achita cuantumul cheltuielilor de executare silită din sumele încasate de la debitor.

Nelegalitatea recurată constă în neaplicarea dispozițiilor art. 2010 alin. (1) teza finală C. civ. privind caracterul oneros al contractului de mandat oferit unui profesionist, neaplicarea dispozițiilor art. 670 alin. (5) C. proc. civ. privind obligația creditorilor de a achita cheltuielile de executare silită în cazul în care acestea nu pot fi recuperate de la debitor, ignorarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei care atestă plățile făcute de către pârât în numele și pentru creditorii reprezentați.

Soluția instanței de apel este rezultatul unor erori de legalitate, deoarece s-au ignorat dispoziții legale incidente în cauză ce au caracter imperativ, ce au fost invocate de către pârât.

Recurentul prezintă un istoric faptic și arată că instanța de a apel a reținut că "Apelantul face trimitere la procura notarială cu nr. x/5.01.2018, dar susține că ar fi avut o înțelegere cu reprezentanții sindicatului cu privire la costul pentru redactarea întâmpinării în fiecare contestație la executare, reprezentare, întocmire, arhivare și comunicare, pentru fiecare din cele 684 contestații costul fiind de 170 RON.

Așa cum se arată în cuprinsul mandatului, acesta a fost dat cu titlu gratuit, iar apelantul nu a făcut dovada raporturilor juridice contractuale în sensul celor precizate, nici a încasării sumelor respective în baza vreunui contract de asistență juridică astfel cum a pretins".

Într-adevăr, procura notarială nr. 97/05.01.2018 a fost încheiată cu titlu gratuit, dar numai pentru activitățile privind punerea în executare silită a titlului executoriu, activități clar determinate și previzibile la momentul încheierii acesteia.

Suplimentar, procura notarială include și alte clauze, neanalizate de către Tribunalul Vaslui și Curtea de Apel Iași, chiar dacă au fost supuse atenției prin întâmpinarea inițială și cererea de apel, clauze ce prevăd faptul că "mandatarul nostru este în drept să mă reprezinte în orice alt proces ce ar putea fi declanșat de către reclamantul Sindicatul DGASPC, împotriva pârâtului DGASPC, în legătură cu executarea silită, sau în orice alt litigiu legat de executarea silită a hotărârii judecătorești anterior menționată. Pentru aducerea la îndeplinire a acestui mandat, mandatarul este împuternicit să formuleze cereri, întâmpinări sau cereri reconvenționale, să se înfățișeze la toate termenele de judecată, să propună probe, să invoce excepții de procedură, să pună concluzii și să urmărească realizarea drepturilor noastre, putând ca pentru aceasta să exercite toate căile legale de atac, ordinare și extraordinare" (paragraf 5 procură).

Activitățile prevăzute de paragraful 5 din procura notarială au fost mandatate în considerarea calității pârâtului de avocat, întrucât aceste activități pot fi efectuate numai de către reprezentantul convențional avocat, deoarece persoanele fizice au incapacități legale de reprezentare judiciară (art. 83 alin. (1) C. proc. civ.).

Or, pentru activitățile de reprezentare/asistare/redactare, mandatul nu a fost cu titlu gratuit, deoarece atât dispozițiile civile generale, cât și normele speciale ce reglementează activitatea profesiei de avocat prevăd obligația de a încasa un onorariu.

Din coroborarea dispozițiilor art. 2010 C. civ., art. 31 din Legea nr. 51/1995 și cele ale art. 127 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, rezultă faptul că pentru activitățile profesionale efectuate de către un profesionist-avocat în temeiul unui mandat, acesta are dreptul la un onorariu, chiar dacă mandatul este cu titlu gratuit.

În cazul procurii notariale nr. 97/05.01.2018, pentru activitățile privind executarea silită s-a prevăzut gratuitatea, dar pentru activitățile eventuale privind reprezentarea judiciară (neexistente la data încheierii mandatului), pârâtul a avut dreptul la un onorariu.

După demararea procedurii execuționale, angajatorul DGASPC Vaslui a formulat contestații la executare pentru fiecare dosar execuțional deschis, astfel încât, la sfârșitul anului 2018 și începutul anului 2019, pe rolul Judecătoriei Vaslui au fost înregistrate 684 de dosare având ca obiect contestație la executare împotriva actelor de executare silită efectuate de către BEJ D. în dosarele deschise împotriva DGASPC Vaslui.

Prin procura notarială nr. 97/05.01.2018, Sindicatul DGASPC l-a împuternicit în mod expres să reprezinte Sindicatul DGASPC "în orice proces în legătură cu executarea silită, sau în orice alt litigiu legat de executarea silită a hotărârii judecătorești anterior menționată", precum și "să formulez cereri, întâmpinări sau cereri reconvenționale, să mă înfățișez la toate termenele de judecată, să propun probe, să invoc excepții de procedură, să depun concluzii și să urmăresc realizarea drepturilor, având posibilitatea să exercit toate căile de atac, ordinare și extraordinare".

În concordanță cu art. 2010 C. civ., în urma consultării cu reprezentanții Sindicatului DGAPSC Vaslui, a convenit un cost și un onorariu minim pentru fiecare contestația la executare formulată.

În consecință, neanalizarea incidenței dispozițiilor art. 2010 alin. (1) și (2) C. civ., aplicabile în cauză și invocate în cursul procesului civil, inclusiv prin cererea de apel, constituie un prim motiv de nelegalitate a hotărârii recurate.

În al doilea rând, instanța de a apel a reținut faptul că " Apelantul a susținut că prima instanță a ignorat cheltuielile de executare suportate de apelant, însă aceste critici sunt neîntemeiate motivat de faptul că executorul judecătoresc a făcut plata distinctă a acestora în contul apelantului, astfel cum rezidă din ordinul de plată cu nr. x din 5.01.2018. Or, atunci când a indicat suma ce i-a fost virată în cont, apelantul nu a inclus acest ordin de plată, astfel cum se poate observa din calculul prezentat în cererea de apel. De asemenea, acesta a susținut că ar fi virat suma de 205.600 RON expertului financiar contabil, susținere contrazisă de încheierea din 11.02.2019 a executorului judecătoresc D. din care rezidă că suma a fost virată expertului E. din contul executorului, din sumele achitate de debitoarea DGASPC Vaslui. Pe de altă parte, apelantul nu a făcut dovada virării vreunei sume din contul său în cel al expertului, deși a susținut că ar fi depus la dosar această dovadă"(paragraf 2, pag. 20 a deciziei).

Instanța de apel, asemenea instanței de fond, a ignorat cheltuielile suportate de către pârât în numele și pentru asistenții maternali.

Susține că în executarea mandatului a efectuat o serie de cheltuieli, în lipsa cărora nu se puteau realiza scopul și obiectivele contractului de mandat, respectiv distribuirea de sume obținute în procedura execuțională.

Dovada plății expertului financiar-contabil (ordinul de plată) a fost depusă la dosarul cauzei, dar a fost ignorată complet de către instanța de fond, care nu a făcut vreo referire la acestea în cuprinsul considerentelor și ulterior, instanța de apel a susținut că nu a depus această dovadă.

Astfel, la data de 15.02.2019, a plătit din contul în care i-au fost transferate sumele obținute din executarea silită, deschis la F., către S.C. G. S.R.L. suma de 205.200,00 RON, aferentă unui număr de 684 expertize contabile.

În urma efectuării expertizelor financiar-contabile, executorul judecătoresc a emis încheieri suplimentare de stabilire a cheltuielilor de executare silită, constând în onorariu expert 600 de RON, precum și cheltuieli privind comunicarea actelor de executare silită.

DGASPC Vaslui a formulat împotriva tuturor acestor încheieri, din toate dosarele execuționale, contestație la executare, pentru a fi scutită de la plata acestor cheltuieli suplimentare, care au fost admise de către instanța de judecată, motivat de anularea titlului executoriu prin decizia civilă nr. 167/27.03.2019 pronunțată de Curtea de Apel Iași.

Obligația de plată a cheltuielilor de executare silită - onorariu expert - a rămas în sarcina creditorilor-asistenți maternali, aspect asumat de către Sindicat și membrii acestuia, care nu s-au opus efectuării expertizei, și totodată, în cadrul prezentului proces, nu au contestat cheltuiala și utilitatea acesteia.

În motivare, instanța de apel a făcut referire doar la avansul onorariului de expert de 300 RON, achitat de către executorul judecătoresc, dar a infirmat categoric restul, chiar dacă pârâtul a depus dovada restului de onorariu în cuantum de 205.200,00 RON pe care l-a achitat direct expertului în contul acestuia.

Intimatul - reclamant Sindicatul Național al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui a depus întâmpinare împotriva cererii de recurs formulate de către recurentul B., solicitând respingerea recursului în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., respectiv menținerea deciziei civile nr. 541/2021 pronunțate de către Curtea de Apel Iași, ca legală și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate cu judecarea cauzei conf. Prevederilor art. 453 C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 2010 alin. (1) teza finală și alin. (2) C. civ. invocat de recurentul pârât, se prevede: "Mandatul cu titlu gratuit sau cu titlu oneros - Art. 2.010 - (1) Mandatul este cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. Mandatul dintre două persoane fizice se prezumă a fi cu titlu gratuit. Cu toate acestea, mandatul dat pentru acte de exercitare a unei activități profesionale se prezumă a fi cu titlu oneros. 2. Dacă mandatul este cu titlu oneros, iar remunerația mandatarului nu este determinată prin contract, aceasta se va stabili potrivit legii, uzanțelor ori, în lipsă, după valoarea serviciilor prestate".

De asemenea, conform secundei norme legale invocate, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat (forma în vigoare la data încheierii contractului de mandat): "Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său".

Art. 127 alin. (1) din Statutul Profesiei de Avocat în forma în vigoare la aceeași dată de referință, stipulează: "(1) Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său".

Ansamblul criticilor arondate de recurent acestui aspect sunt așadar, orientate spre finalitatea, indicată expres de către această parte procesuală, de a califica contractul de mandat acordat în privința activităților enumerate în finalul procurii menționate, ca având caracter oneros.

Or, instanța de recurs remarcă în această privință, în primul rând, faptul că potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ. 1865, "Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: (...) 8. când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia".

Noul C. proc. civ. (aplicabil cauzei pendinte) nu mai prevede în cadrul reglementării art. 488 C. proc. civ., acest motiv de casare, ceea ce determină din punct de vedere al metodelor de interpretare logică, sistematică, gramaticală și teleologică (în referire la reglementarea anterioară enunțată din vechiul cod de procedură) concluzia că eventuala greșită calificare a unui act juridic nu mai este reglementată de noul legiuitor ca reprezentând o critică vizând legalitatea hotărârii judecătorești recurate, ci o critică vizând temeinicia sa. Aceasta întrucât într-adevăr, decelarea pe baza dovezilor administrate cauzei, a voinței comune a părților la momentul încheierii unui act juridic, reprezintă un aspect de temeinicie și nu unul de legalitate.

Așadar, criticile de acest gen nu pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., astfel cum greșit a invocat recurentul, calificarea juridică a conținutului concret al unui act juridic nemaireprezentând o problemă de legalitate, ci una de temeinicie, rezolvabilă pe baza analizei probelor administrate cauzei, apanaj al instanțelor devolutive ale fondului cauzei.

Aplicând aceste considerente cu caracter teoretic speței prezente, instanța de recurs observă că în cadrul deciziei instanței de apel, s-a stipulat în mod expres faptul că respectivul contract de mandat a fost unul cu titlu gratuit: "Chiar și așa, nu s-au depus documente din care să rezulte încasarea sumelor pretinse cu titlu de onorariu avocat, contractele de asistență juridică depuse la dosar referindu-se la alte dosare sau nefiind semnate de nici un client și nefăcând dovada susținerilor apelantului. Aceleași aspecte se rețin cu privire la suma de 115.680 RON pretinsă de apelant ca reprezentând onorariu avocat pentru redactarea/reprezentarea/întocmire dosar, contestații la executare formulate de către debitoarea DGASPC Vaslui. Apelantul face trimitere la procura notarială cu nr. x/5.01.2018, dar susține că ar fi avut o înțelegere cu reprezentanții sindicatului cu privire la costul pentru redactarea întâmpinării în fiecare contestație la executare, reprezentare, întocmire, arhivare și comunicare, pentru fiecare din cele 684 contestații costul fiind de 170 RON. Așa cum se arată în cuprinsul mandatului, acesta a fost dat cu titlu gratuit, iar apelantul nu a făcut dovada raporturilor juridice contractuale în sensul celor precizate, nici a încasării sumelor respective în baza vreunui contract de asistență juridică astfel cum a pretins".

Instanța de recurs constată faptul că în cauză, recurentul pârât solicită ca din perspectiva dispozițiilor art. 2010 alin. (1) teza finală C. civ. coroborate cu art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 și art. 127 alin. (1) din Statutul Profesiei de Avocat invocate, contractul de mandat încheiat cu sindicatul în numele membrilor de sindicat să fie apreciat ca având caracter oneros în privința anumitor activități prevăzute în cadrul său.

Însă, aceste critici repun în discuție clauzele contractuale concrete ale raporturilor juridice dintre părțile contractante, voința determinată a acestora la momentul încheierii contractului de mandat, astfel încât, pe cale de consecință a celor anterior expuse, ele nu pot fi primite ca fondate, ele repunând în discuție temeinicia deciziei recurate, temeinicie al cărei control scapă instanței de recurs, date fiind limitele sale procedurale instituite de art. 488 C. proc. civ., în lipsa administrării de noi probe în recurs sub acest aspect, precum este cazul în speță.

Înalta Curte constată în privința aceluiași element, faptul că potrivit considerentelor deciziei recurate, instanța de apel s-a grefat în cadrul analizei caracterului contractului de mandat survenit între părțile procesuale, pe voința concordantă a părților, astfel cum a dedus-o din însuși conținutul procurii, coroborat cu lipsa altor probe care să sprijine susținerile pârâtului în sens opus.

Sub același aspect, instanța de recurs remarcă și faptul că art. 2010 alin. (1) teza finală C. civ. invocat de către recurentul pârât instituie doar o prezumție legală de caracter oneros a mandatului dat pentru acte de exercitare a unei activități profesionale, prezumție care potrivit art. 328 alin. (2) C. proc. civ. poate fi înlăturată prin proba contrară, legea nedispunând în privința acestui element altfel: "Prezumția legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel".

Or, instanța de apel în cadrul deciziei civile recurate, prin motivarea anterior citată, a apreciat implicit, dar inechivoc, faptul că respectiva prezumție legală a fost deci, înlăturată prin proba contrară, probă pe care a apreciat-o ca rezultând din conținutul însuși al procurii care stipula în mod expres caracterul gratuit al mandatului acordat. Așadar, nu se poate invoca în mod fondat faptul că instanța de apel ar fi omis art. 2010 C. civ. din algoritmul juridic al cauzei pe care a soluționat-o.

Astfel cum s-a expus anterior, instanța de recurs nu poate, date fiind limitele controlului său jurisdicțional, să reevalueze probele administrate cauzei sub acest aspect, pentru a aprecia dacă într-adevăr, a fost realizată proba contrară care răstoarnă prezumția legală menționată.

Prin prisma acestor argumente, nu se poate așadar invoca în mod fondat faptul că instanța de apel ar fi ignorat în cauză incidența dispozițiilor art. 2010 alin. (1) teza finală și alin. (2) C. civ. coroborate cu art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 și art. 127 alin. (1) din Statutul Profesiei de Avocat.

În al doilea rând, instanța de recurs constată de asemenea, că în expunerea criticilor realizate tot în direcția menționată, recurentul pârât a arătat și că dispozițiile normative ultim enunțate, respectiv art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 și art. 127 alin. (1) din Statutul Profesiei de Avocat, sunt de natură a recunoaște dreptul (ba chiar obligația, precizează recurentul pârât prin raportare la faptul că nu ar fi fost întrunite condițiile realizării de activități pro bono) la un onorariu al mandatarului avocat, chiar dacă mandatul ar fi fost acordat cu titlu gratuit.

Acest subansamblu de critici, care într-adevăr sunt de legalitate, nu este însă, fondat. Concluzia se impune întrucât cele două prevederi normative speciale reglementează acest drept în exercitarea profesiei de avocat și nu în exercitarea calității de (simplu) mandatar, apreciere care rezultă din cuprinsul art. 29 premergător din chiar Legea nr. 51/1995 (în forma în vigoare la data de referință, actualul art. 28 din lege) invocată de recurent: "Art. 29. - (1) Avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste și să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândește dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidență", respectiv din art. 108 din Statutul profesiei de avocat (în vigoare la momentul de referință), statut de care se prevalează recurentul: "(1) Dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activități specifice profesiei se naște din contractul de asistență juridică, încheiat în formă scrisă între avocat și client ori mandatarul acestuia".

Or, instanța de apel a reținut în cadrul situației de fapt de care prezenta instanță de recurs este ținută în mod obligatoriu, date fiind limitele controlului său jurisdicțional, împrejurarea că "apelantul nu a făcut dovada raporturilor juridice contractuale în sensul celor precizate, nici a încasării sumelor respective în baza vreunui contract de asistență juridică astfel cum a pretins. Or, sumele încasate în virtutea contractului de mandat nu pot fi reținute ca reprezentând plata unor onorarii avocațiale pentru care nu au fost depuse nici un fel de documente justificative care să ateste încasarea lor cu acest titlu".

În reglementarea noului C. proc. civ., aplicabil cauzei prezente, recursul reprezintă o cale de atac exclusiv de legalitate, care se grefează pe situația de fapt stabilită de instanțele devolutive ale fondului. Această apreciere rezultă din enunțarea acestui caracter, în mod expres, prin alineatul prim al art. 488 C. proc. civ., din enumerarea limitativă și expresă a motivelor de nelegalitate care pot fi invocate în recurs, conform pct. 1 – 8 din respectivul text procesual. Pe cale de consecință, instanța de recurs, în cadrul controlului de legalitate pe care-l exercită, este ținută de situația de fapt astfel cum a fost ea stabilită în mod definitiv, de instanța de fond sau după caz, de apel, dacă în recurs nu sunt administrate noi probe, precum este cazul în speța dedusă judecății, în referire la acest aspect cercetat în prezent.

Așadar, întrucât în cadrul situației de fapt stabilite definitiv de instanța de apel s-a reținut inexistența vreunui contract de asistență juridică care să fi fost încheiat între recurentul pârât și membrii de sindicat, eventual prin reprezentantul lor sindicat, aferent eventualelor litigii care ar surveni pe parcursul executării silite, instanța de recurs constată neincidența în speță a prevederilor speciale normative invocate de recurent din cuprinsul Legii nr. 51/1995 și din Statutul profesiei de avocat, prevederi aplicabile doar în ipoteza încheierii unui contract de asistență juridică, astfel cum s-a ilustrat.

În egală măsură, instanța de recurs constată faptul că din perspectiva art. 2010 alin. (1) C. civ., interpretat potrivit metodelor de interpretare teleologică, gramaticală și rațională, inclusiv un avocat poate să devină mandatar pentru desfășurarea de activități judiciare în folosul unor creditori persoane fizice precum sunt în speță, membrii de sindicat în favoarea cărora recurentul invocă faptul că ar fi prestat activități specifice de avocat în sutele de contestații la executare care ar fi fost introduse individual, împotriva acestora, de către debitoarea DGASPC Vaslui pe parcursul executării silite.

O astfel de posibilitate este recunoscută de altfel, inclusiv de prevederile art. 83 alin. (1) C. proc. civ. la care recurentul însuși face trimitere în motivele sale de recurs: "În fața primei instanțe, în apel, precum și în recurs, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar. Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii asupra excepțiilor procesuale și asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât și în etapa dezbaterilor".

Așadar, se recunoaște posibilitatea juridică a unui avocat de a deveni mandatar, în temeiul unui simplu contract de mandat, contract diferit evident de contractul de asistență juridică. Instanța de recurs observă de altfel, că însuși recurentul pârât a arătat în cuprinsul concluziilor scrise depuse în faza procesuală a fondului, că: "Procura notarială nr. 97/05.01.2018 este încheiată de către Sindicatul DGASPC Vaslui cu subsemnatul, în nume personal, pe persoană fizică și nu are legătură cu calitatea mea de avocat sau cu forma de exercitare a profesiei în care îmi desfășor activitatea", susținere reieterată identic și în faza procesuală a apelului (a se vedea motivele de apel - dosar apel).

Instanța de recurs mai constată de asemenea, distinct, și faptul că potrivnic aserțiunilor recurentului pârât, instanța de apel, devolutivă a fondului cauzei, a analizat conținutul procurii notariale, clauzele acestuia, dovadă în acest sens fiind chiar mențiunea deja citată din cuprinsul deciziei recurate: "Așa cum se arată în cuprinsul mandatului, acesta a fost dat cu titlu gratuit (...)".

Așadar, ansamblul criticilor recurentului pârât relative caracterului parțial oneros al contractului de mandat și relative dreptului său la un onorariu de avocat pentru activitatea judiciară invocat a fi fost efectuată în cadrul contestațiilor la executare introduse împotriva membrilor de sindicat de către debitoare pe parcursul executării silite, critici circumscrise dispozițiilor art. 2010 alin. (1) teza finală și alin. (2) C. civ. și dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 și art. 127 alin. (1) din Statutul Profesiei de Avocat (ultimele două norme juridice invocate direct în recurs), este nefondat, decizia instanței de apel nefiind contrară acestor prevederi normative, pentru considerentele expuse.

Conform art. 2025 C. civ., "Sumele necesare executării mandatului - (1) În lipsa unei convenții contrare, mandantul este obligat să pună la dispoziția mandatarului mijloacele necesare executării mandatului. (2) Mandantul va restitui mandatarului cheltuielile rezonabile avansate de acesta din urmă pentru executarea mandatului, împreună cu dobânzile legale aferente, calculate de la data efectuării cheltuielilor".

Art. 670 alin. (1) și (5) C. proc. civ. statuează: "1. Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor. (...) 5. În cazul în care sumele stabilite potrivit alin. (4) nu pot fi recuperate de la debitor, din lipsa bunurilor urmăribile sau din alte asemenea cauze, acestea, cu excepția onorariului executorului judecătoresc, vor fi plătite de creditor, care le va putea recupera de la debitor când starea patrimonială a acestuia o va permite, înăuntrul termenului de prescripție".

Astfel, este adevărat că în faza procesuală a recursului pârâtul recurent a depus la dosarul cauzei, un înscris reprezentând un ordin de plată emis către F., referința tranzacției x din 15.02.2019, prin care se atestă plata din contul recurentului către S.C. G. S.R.L., a sumei de 205.200 RON cu titlu de "onorariu expertize sindicat DGASPC VS".

Acest înscris nou - care nu a fost depus anterior în dosarul cauzei, astfel cum eronat a invocat recurentul – depus în copie neconformată cu originalul, potrivit exigenței procesuale prevăzute de art. 494 C. proc. civ. în refeire la art. 150 alin. (2) C. proc. civ., nu este de natură însă, a modifica situația de fapt a cauzei, atât timp cât instanța de apel devolutivă a fondului cauzei a arătat că "în contul apelantului a fost virată suma totală de 1.249.344,48 RON, fără a fi inclusă suma de 213.600 RON ce a reprezentat cheltuieli de executare, virată în contul apelantului la 5.01.2018".

Așadar, instanța de apel a stabilit în cadrul situației de fapt că întreaga sumă virată în contul recurentului pârât, indiferent de titlul concret cu care au fost virate părțile componente din această sumă, în cadrul executării silite a titlului executoriu deținut de creditorii membri de sindicat, a fost de 1.462.944,48 RON (ca sumă a celor doi termeni indicați prin citare anterior).

Or, calculul efectuat de recurent prin motivele sale de recurs ignoră acest cuantum total virat (stabilit de instanța de apel în cadrul situației de fapt a cauzei) și se raportează la o bază greșită, respectiv la suma de 1.247.627 Ron, sumă reținută practic de instanța de apel doar ca un termen al sumei finale rezultate.

În plus, instanța de recurs remarcă faptul că deși conform ordinului bancar de plată depus în recurs, se atestă plata unei sume de 205.200 RON din contul bancar al recurentului pârât deschis la F., cu toate acestea se observă pe de altă parte, că potrivit rechizitoriului realizat în dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, înscris de asemenea depus nou de către intimatul recurent în faza procesuală a recursului, se atestă că potrivit constatării tehnico – științifice financiar – contabile dispuse de organele de cercetare penală asupra contului respectiv al recurentului pârât (din care s-a efectuat respectiva plată de 205.200 RON), a rezultat că întreaga sumă totală menționată anterior a fost virată de către executorul judecătoresc urmare a executării silite a debitoarei, în același cont bancar al recurentului din care s-a făcut plata sumei de 205.200 RON, aspect de natură a confirma situația de fapt reținută de instanța de apel sub aspectul deducerii acestui onorariu de expert din sumele executate silit de la debitoarea DGASPC Vaslui.

Pe cale de consecință, din perspectiva argumentelor expuse, nu se poate aprecia asupra vreunei ignorări sau încălcări în cauză de către instanța de apel a prevederilor art. 2025 C. civ., respectiv art. 670 alin. (1) și (5) C. proc. civ., astfel cum eronat invocă recurentul pârât.

Chiar dacă – făcând abstracție de omisiunea decelată a recurentului - am evalua totuși, această critică nemotivată în nici un fel de titularul prezentei căi de atac, instanța de recurs constată totuși, că raportat la situația de fapt stabilită în mod definitiv de către instanța de apel: "apelantul a menționat faptul că ar fi suportat plata comisioanelor bancare aferente virării sumei totale de 636.266 RON, susținere ce nu a fost probată cu nici un înscris. O altă critică se referă la onorariul de succes care i s-ar fi cuvenit și pe care l-a încasat pentru serviciile de asistență juridică. Apelantul omite faptul că a acționat ca mandatar și nu ca avocat, că a fost chemat în judecată pentru a da socoteală pentru mandatul ce i-a fost încredințat, în plan secund nepunându-se nici măcar problema vreunui onorariu de succes de vreme ce părțile asistate de acesta au pierdut litigiul" și în lipsa administrării de probe noi sub acest aspect în calea procesuală prezentă, susținerea recurentului este eronată, lipsind fundamentul faptic pentru deducerea și a acestor sume.

Constatând totodată, că decizia recurată este motivată în drept și în fapt, răspunzând exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța de recurs, pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul promovat, reținând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 541 din 18 noiembrie 2021 a Curții de Apel Iași – secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 octombrie 2022.