ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1968/2022

Ședința publică din data de 20 octombrie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Mediaș, la 16 ianuarie 2021, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat să se constate că pârâtul s-a obligat, în solidar cu S.C. C. S.R.L. Mediaș, la restituirea împrumutului în cuantum de 456.754 RON. A mai solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1429 din 10 noiembrie 2020, Judecătoria Mediaș a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Sibiu.

Tribunalul Sibiu, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 78 din 12 februarie 2021 a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu, și a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 1972 din 14 decembrie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul.

Decizia de apel a fost atacată pe calea recursului de către reclamantul A., invocând în drept incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 7 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor, a susținut că, în mod nelegal, instanțele anterioare au respins excepția de necompetență materială a Tribunalului Sibiu de a judeca în primă instanță acțiunea în constatare. Este eronată motivarea care reține că evaluarea obiectului litigiului este necesară, deoarece în structura raportului juridic de drept substanțial dedus judecății intră și dreptul de creanță a cărui protejare se urmărește.

Dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. au fost aplicate greșit, având în vedere că acțiunea civilă nu vizează solicitarea intimatului B. de a executa prestația la care s-a obligat alături de debitorul C. S.R.L., ci reprezintă

o cerere în constatarea caracterului solidar al obligației asumate de către cei doi debitori. În consecință, acțiunea în constatare nu era evaluabilă în bani pentru a se reține aplicabilitatea normei amintite, în vederea stabilirii competenței materiale după valoarea obiectului cererii.

În determinarea competenței materiale, au fost aplicate greșit și prevederile art. 98 alin. (1) C. proc. civ., în raport de caracterul nepatrimonial al acțiunii în constatare.

Prin cererea de recurs, recurentul a contestat și soluția de admitere a excepției de inadmisibilitate a acțiunii, confirmată de instanța de apel printr-o interpretare eronată a prevederilor art. 35 C. proc. civ.

Curtea de apel a reținut că folosul practic la care tinde recurentul, de a promova executarea silită împotriva intimatului B., nu se poate realiza pe calea unei acțiuni în constatare, din perspectiva faptului că hotărârile pronunțate în cadrul acestui tip de acțiune nu constituie titluri executorii.

Partea nu este de acord cu acest argument, susținând că, în vederea recuperării creanței deținute împotriva celor doi debitori în baza biletului la ordin, a declanșat procedura de executare silită împotriva S.C. C. S.R.L., pentru creanța rezultată din contractul de împrumut. Judecătoria Mediaș a încuviințat executarea silită, astfel că deține titlu executoriu în temeiul căruia a pornit executarea silită, fiindu-i necesară doar constatarea caracterului solidar a obligației asumate de cei doi debitori prin contractul de împrumut. Scopul este ca, în baza aceluiași bilet la ordin, ce constituie titlu executoriu, să promoveze executarea silită și împotriva debitorului B..

Formularea unei acțiuni în realizare în contradictoriu cu acest intimat, pentru recuperarea aceleiași creanțe pentru care s-a emis deja un titlu executoriu, ar fi fost privită ca lipsită de interes, pe de o parte. Pe de altă parte, instanțele ar fi constatat autoritatea de lucru judecat a încheierii prin care s-a încuviințat executarea silită și nu s-ar fi acceptat ideea ca pentru realizarea aceleiași creanțe să existe două titluri executorii.

Aspectul autorității de lucru judecat a fost invocat și în raport de sentința penală nr. 45/2017 și decizia penală nr. 667/2017, prin care s-a stabilit că biletul la ordin și contractul de împrumut încheiate sub forma unui înscris sub semnătură privată constituie titluri executorii, în baza cărora se poate trece la executarea silită a creanței fără a mai fi necesară parcurgerea altor demersuri în justiție.

Recurentul ar fi fost în măsură să declanșeze executarea silită a debitorului persoană fizică, în baza aceluiași titlu executoriu - biletul la ordin, numai în situația în care instanțele ar fi constatat că natura juridică a obligației rezultate din contractul de împrumut are caracter solidar, fără a fi în discuție o obligație pură și simplă.

Pentru toate criticile expuse, recurentul a solicitat admiterea recursului, cu consecința admiterii acțiunii și obligării părții adverse la suportarea cheltuielilor de judecată aferente celor trei etape procesuale.

Intimatul B. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea celor două hotărâri ca legale.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 16 februarie 2022 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate față de data inițială a dosarului, 16 iunie 2020, ulterioară datei de 21.12.2018, când au fost abrogate dispozițiile art. 493 C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul promovat de reclamantul A., instanța constată caracterul nefondat al acestuia, pentru următoarele considerente:

Obiectul demersului judiciar al reclamantului îl reprezintă o acțiune formulată în contradictoriu cu pârâtul B., de a se constata caracterul solidar al obligației de restituire a împrumutului în sumă de 456.754 RON, cu S.C. C. S.R.L.

Criticile ce susțin cererea de recurs au fost dezvoltate de recurent pe două paliere. Sub un prim aspect, pronunțarea deciziei atacate cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. s-a manifestat prin reținerea competenței materiale a tribunalului de a soluționa acțiunea în primă instanță, iar sub al doilea aspect, soluția de inadmisibilitate a acțiunii a fost reținută cu nesocotirea art. 35 C. proc. civ.

Întrucât prin aceste critici se pune în discuție corecta aplicare a normelor de procedură evidențiate anterior, Înalta Curte le va analiza în coordonatele motivului de casare înscris în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care prevede că se poate cere casarea unei hotărâri când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Se mai reține, referitor la chestiunea încadrării, faptul că recurentul și-a fundamentat recursul și pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 7 și 8 C. proc. civ., formal invocate, deoarece, din motivarea căii de atac, nu se decelează critici subsumabile acestor ipoteze.

Susținerile relativ la aprecierea necompetenței tribunalului de a judeca litigiul în primă instanță, inclusiv cele privind calificarea acțiunii, nu pot fi primite.

Dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., la care au recurs instanțele anterioare în fixarea competenței materiale, stipulează că judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.

În speță, acțiunea reclamantului privind constatarea caracterului solidar al obligației de restituire a împrumutului în sumă de 456.754 RON, de către pârât cu S.C. C. S.R.L., are natura unei cereri patrimoniale, evaluabile în bani, întrucât se tinde la valorificarea unui drept de creanță derivată dintr-un împrumut acordat pârâtului, iar valoarea a fost indicată de reclamant în cuprinsul acțiunii.

Ca atare, în mod corect, s-a reținut de către instanțele anterioare că, în cauză, competența materială se stabilește în raport de criteriul valoric, care depășind pragul de 200.000 RON, impune prerogativa de a judeca un atare litigiu în sarcina tribunalului, în interpretarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Pentru fixarea competenței, nu prezintă interes tipul de acțiune promovat, că este una în constatare sau în realizare, conform distincției realizate de recurent prin motivele de recurs, ci caracterul evaluabil în bani al litigiului, pentru a verifica dacă pretențiile solicitate se încadrează în sfera judecătoriei, de până la 200.000 RON.

Înalta Curte constată că nefondată este și critica axată pe greșita aplicare a prevederilor art. 35 C. proc. civ., cu referire la caracterul subsidiar al acțiunii în constatare față de acțiunea în realizare.

Conform articolului, cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice cale prevăzută de lege.

Astfel, acțiunea în constatare are un caracter subsidiar și nu poate fi admisibilă decât dacă reclamantul nu poate cere realizarea dreptului.

Ipoteza configurată de reclamant se grefează pe această normă, cererea vizând constatarea caracterului solidar al unei obligații stabilite în temeiul unui contract de împrumut, în vederea restituirii sumei de 456.754 RON.

Reclamantul a împrumutat pârâtului această sumă, pentru care a garantat restituirea S.C. C. S.R.L., prin eliberarea unui bilet la ordin. Prin încheierea civilă nr. 1617 din 21 septembrie 2017, Judecătoria Mediaș a încuviințat executarea silită împotriva debitoarei S.C. C. S.R.L., în temeiul titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin, și a respins cererea împotriva debitorului B., motiv ce a generat declanșarea procesului de față.

Reține Înalta Curte că reclamantul avea posibilitatea de a promova o acțiune în realizare, fundamentată pe răspunderea contractuală, pentru recuperarea creanței împotriva pârâtului decurgând din respectivul contract de împrumut, în cadrul căreia să supună dezbaterii și solidaritatea obligației dintre cei doi debitori. Această cale era deschisă pentru obținerea unei hotărâri pe care să o poată pune în executare silită în ipotezele în care biletul la ordin nu poate fi executat împotriva pârâtului, respectiv există piedici pentru dobândirea caracterului de titlu executoriu al contractului de împrumut.

Nu poate fi validată argumentația recurentului, în justificarea formulării acțiunii în constatare, de a-și valorifica creanța pe calea executării silite pornită ulterior și împotriva debitorului B., în condițiile în care hotărârile pronunțate în cazul acțiunilor în constatare nu sunt susceptibile de executare silită și nu pot constitui titluri executorii, prin intermediul lor neputându-se solicita constatarea unei situații de fapt, ci numai un drept.

Lipsită de pertinență este găsită și susținerea prin care se prefigurează lipsa interesului în promovarea demersului juridic de realizare a creanței, în contradictoriu cu debitorul B., în vederea recuperării unei sume pentru care s-a emis deja un titlu executoriu - biletul la ordin. Înalta Curte subliniază că executarea silită a sumei de 456.754 RON, grefată pe biletul la ordin, a fost obținută numai împotriva debitoarei S.C. C. S.R.L., nu și a debitorului-pârât B., astfel că, pe calea unei acțiuni în realizare, partea avea vocația de a obține restituirea creanței decurgând din contractul de împrumut în contradictoriu cu debitorul, fără a se pune problema lipsei de interes ori a autorității de lucru judecat a respectivei încheieri de încuviințare.

Pentru rațiunile expuse, se constată că soluția de respingere a acțiunii, ca inadmisibilă, confirmată de instanța de apel, este legală și reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 35 C. proc. civ., nefiind întrunite cerințele pentru existența ipotezei de casare înscrisă în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Drept urmare, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul exercitat de reclamantul A..

În raport de soluția pronunțată, recurentul nu este îndreptățit la a obține de la pârât plata cheltuielilor de judecată solicitate pentru toate etapele procesuale, întrucât nu este parte câștigătoare în proces pentru a se da eficiență dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1972 din 14 decembrie 2021 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2022.