ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1820/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2017, la data de 20.12.2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, să pronunțe o hotărâre prin care să dispună următoarele: 1. anularea înregistrării mărcii naționale combinate TOUCH HAND GEL ANTI BACTERIAL, nr. depozit x/16.03.2004 și nr. de marcă x/13.10.2004, cu elementul figurativ redat în cerere, înregistrată în numele B. S.R.L., pentru gel antibacterian pentru mâini în clasa 05 din Clasificarea de la Nisa, pentru care s-a declarat că nu se invocă un drept exclusiv de folosință asupra elementelor verbale "Hand Gel Anti Bacterial" și, pe cale de consecință, radierea înregistrării mărcii sus menționate din Registrul Național al Mărcilor, având în vedere că B. a acționat cu rea-credință la momentul depunerii cererii de înregistrare a acestei mărci; 2. obligarea OSIM să ia act de anulare și să radieze din Registrul Național al Mărcilor înregistrarea mărcii naționale TOUCH HAND GEL ANTI BACTERIAL nr. x; 3. obligarea B. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantei de prezentul litigiu (taxă de timbru, onorarii avocațiale, etc). Cererea a fost întemeiată în drept pe art. 6 alin. (4) lit. g) și art. 47 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată, precum și pe art. 194 și următoarele C. proc. civ. I.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 1625 din 09 iulie 2018, Tribunalul București – secția a IV-a Civilă a admis cererea, a dispus anularea înregistrării mărcii naționale combinate TOUCH HAND GEL ANTI BACTERIAL nr. x/13.10.2004, nr. depozit x/16.03.2004 cu element figurativ pentru produse din clasa 5 conform Clasificării de la Nisa, respectiv pentru gel antibacterian pentru mâini, și a obligat pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 32.052,47 RON, cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru, onorariu avocațial). I.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia nr. 533 A din data de 31 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a luat act de renunțarea la excepția lipsei dovezii calității de reprezentant pentru apelantă; a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1625 din 9 iulie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă și a schimbat sentința în tot, în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată. I.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea deciziei și admiterea cererii de chemare în judecată. În dezvoltarea motivelor recursului, reclamanta A. a formulat, în esență, următoarele critici: - Decizia recurată este nelegală pentru parțiala lipsă de motivare, hotărârea încălcând normele procedurale privind motivarea în condițiile art. 425 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. deopotrivă, motivarea insuficientă a deciziei recurate se încadrează, cu aceeași argumentație, în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., încălcându-se principiile prevăzute de art. 6 CEDO și art. 6 C. proc. civ. Astfel, departe de a răspunde criticilor și argumentelor prezentate de recurentă, instanța de apel s-a limitat la a prelua cu prioritate, tale quale, argumentele intimatei, astfel încât întreaga argumentație se concentrează în jurul susținerilor favorabile unei singure părți, fapt ce încalcă prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. și art. 6 CEDO. În același context, considerentele deciziei atacate nu cuprind analiza criteriilor de examinare a relei-credințe cuprinse în Hotărârea CJUE din cauza C-529/2007, deoarece argumentele expuse de instanța de apel nu au legătură cu situația particulară a cauzei (de ex, relația contractuală de comitent-agent între persoana care cumpăra produsele de la recurentă și la aducea în România). - Decizia recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea eronată a prevederilor art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea mărcilor, precum și a dispozițiilor dreptului unional (Directiva 89/104 CEE, Directiva 2008/95/CE, principiul priorității dreptului Uniunii Europene și inclusiv hotărârile pronunțate de CJUE aplicabile în această materie, potrivit art. 267 TFUE (ex-art. 234 TCE), caz de casare încadrat în rpevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În acest sens, se arată că instanța de apel și-a încălcat rolul de partener al CJUE în aplicarea dreptului Uniunii Europene, atât timp cât, deși hotărârile preliminare ale Curții privind interpretarea/validitatea unui act al Uniunii "soluționează, cu autoritate de lucru judecat, una sau mai multe probleme de drept și obligă instanța națională să soluționeze acțiunea principală", raportarea considerentelor acestei instanțe la statuările CJUE a fost efectuată doar formal. Instanța de apel a ignorat circumstanțele esențiale care justificau o poziție procesuală avantajoasă pentru reclamantă și anume: faptul că există suficiente dovezi în dosar care atestă faptul că C., în calitate de importator indirect al gelului dezinfectant pentru mâini Touch de la Sabbagh (analizat ca produs în ansamblul său), cunoștea toate aspectele legate de produsul reclamantei, inclusiv formula/compoziția sa și faptul că există suficiente dovezi ale înregistrării prealabile atât a formulei acestui produs, cât și a mărcii, în Siria și în alte țări din Orientul Mijlociu; O altă probă relevantă, omisă de la analiză de către instanța de apel este Contractul încheiat la data de 3 februarie 2003 între reclamantă și dl. C., contract ce denotă foarte clar că agentul D. (împuternicit de C.) trebuia să procure și să comunice comitentului toate informațiile relevante privind teritoriul contractual și cerințele pieței, precum și alte chestiuni comerciale. Cu alte cuvinte, ce cunoștea agentul despre reclamantă, cunoștea și comitentul, fapt ce contrazice statuările contrare ale Curții de Apel. Reaua credință a solicitantului la momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii trebuia examinată în funcție de toate circumstanțele existente la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii respective, ținând cont de faptul că atât evenimentele anterioare, cât și cele ulterioare pot clarifica poziția solicitantului la momentul depunerii. De asemenea, nu au fost observați în mod nelegal cei trei factori cumulativi relevanți pentru existența relei-credințe, respectiv 1. Faptul că marca a cărei anulare se cere și semnul asupra reclamanta are drepturi anterioare sunt similare până la confuzie; 2. Pârâta avea cunoștință despre utilizarea anterioară de către reclamantă a unui identic sau similar până la confuzie și 3. Pârâta a înregistrat marca în evident cu intenție neloială, au fost analizați steril și incomplet dec instanța de apel. S-a invocat în același context nerespectarea efectivă a dezlegărilor obligatorii, cu efecte erga omnes, ale hotărârilor pronunțate de CJUE în temeiul art. 267 din TFUE, ceea ce este de natură să dovedească o încălcare a aplicării principiului priorității de instanța de apel. Profund nelegal este și considerentul instanței potrivit căruia faptul că reclamanta a făcut dovada unei durate semnificative de utilizare a semnului în Siria, în sensul de oferire a produselor sub marca Touch înregistrată în mai multe variante încă din anul 1991, nu este determinanți câtă vreme este vorba despre un alt spațiu geografic. Din modalitatea în care argumentează partea finală a soluției instanța de apel pare că apreciază că poate fi pus semnul echivalenței situația mărcilor verbale comune ale reclamantei și pârâtei care se referă la un produs identic și alte mărci europene care au în componență elementul Touch, dar care se referă la cu totul alte produse, această argumentație a instanței fiind viciată având în vedere că, în ipoteza dată mărcile sunt în mod evident similare până la confuzie. S-a arătat că instanța de apel a analizat incomplet noțiunea relei-credințe și pentru că a făcut abstracție totală de faptul că marca a cărei anulare se cere și semnul asupra căruia reclamanta are drepturi anterioare sunt similare până la confuzie. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. I.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. I.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 22 martie 2022, completul de filtru a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata pârâtă B. S.R.L.. A admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. – E. împotriva deciziei nr. 533 A din 31 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. A fixat termen de judecată la data de 7 iunie 2022, ora 9 00 , în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. În susținerea motivului de recurs ce valorifică o pretinsă nemotivare a deciziei recurate, reclamanta susține, întemeind aceste critici pe art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ., în esență, că motivarea instanței de apel este insuficientă raportat la chestiunile relevante ale cauzei și la standardul de argumentare necesar pentru a asigura garanțiile de echitate a procedurii prevăzute de art. 6 CEDO și art. 6 C. proc. civ., absența considerentelor complete (astfel cum le apreciază necesare recurenta) fiind aptă a conduce la încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 22 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, a susținut că nu s-au analizat argumentele apelantei, ci au fost însușite exclusiv apărările pârâtei, cât timp anterioritatea folosirii semnului de către pârâtă a fost reținută fără analiza contra-probelor propuse sub acest aspect de reclamantă. Conex, se reproșează absența unei analize complete a elementelor ce conturează reaua-credință la înregistrarea mărcii, astfel cum rezultă ele din jurisprudența relevantă a CJUE (și anume cauza C-529/2007). Aceste critici nu pot fi reținute, apreciază instanța de recurs. Astfel, observarea considerentelor deciziei atacate relevă că instanța de apel a făcut referire în argumentarea sa la faptele deduse judecății prin apel și prin întâmpinare și care erau relevante pentru solicitarea de anulare a mărcii pentru motivul înregistrării cu rea-credință, iar absența unora dintre aspectele faptice (considerate relevante de recurentă) este justificată, după cum se va arăta. În același context, se observă că instanța de apel a înlăturat argumentat dovezile care fuseseră administrate la prima instanță cu privire la cunoașterea semnului, arătând că ele au caracter univoc și că nu atestă decât împrejurarea că pârâta cumpăra prin intermediarul D. gelul Touch produs de reclamantă, nu și faptul că pârâta a cunoscut proveniența produsului și producătorul. Similar, a arătat Curtea de apel și că declarația vamală de import invocată de reclamantă nu e relevantă pentru faptul cunoașterii titularului semnului și al folosirii anterioare a acestuia de către reclamantă, deoarece nu include numele producătorului, ci doar pe importator – numitul D. – și destinatarul – pârâta – deci nu se poate face legătura între reclamantă și pârâtă. Așa cum arată recurenta în criticile sale, este adevărat că instanța de apel nu a analizat fiecare argument al reclamantei (e.g., o prezumție rezultată din faptul că asociatul pârâtei este și el de origine siriană), dar Înalta Curte consideră determinantă din această perspectivă împrejurarea că instanța de apel a dat o valoare probatorie deplină și lămuritoare faptului considerat a fi fost probat de pârâtă, și anume folosirea semnului de către titularul mărcii a cărei anulare se cere de la un moment anterior începerii relației cu numitul D. și totodată anterior înregistrării mărcii siriene a recurentei-reclamante. Or, în prezența unei atare constatări (că pârâta a folosit semnul litigios încă dinaintea colaborării sale cu intermediarul care importa în România produsele reclamantei și totodată înainte ca reclamanta să își înregistreze propria marcă în Siria), una dintre premisele cumulative ale nulității mărcii pentru rea-credință (și anume intenția de apropriere a unui semn folosit legitim de un terț) este exclusă, deoarece situația reținută nu permitea această ipoteză, neputând fi conceput că pârâta ar fi intenționat a-și însuși nelegitim un semn a cărui apartenență către un terț sau utilizare nu era încă în discuție. De aceea, prin prisma cazurilor de casare invocate în susținerea acestui motiv – art. 488 pct. 5 și respectiv pct. 6 C. proc. civ. – nu se poate reține nici o insuficientă argumentare, care să conducă la absența considerentelor, dar nici una care să omită de la analiză argumente determinante ale părții recurente. În același context, cât timp, cum s-a arătat, condițiile anulării pentru rea-credință a înregistrării mărcii (astfel cum au fost conturate în jurisprudența CJUE evocată mai sus) sunt cumulative, iar constatarea instanței de apel este în sensul că lipsește însăși cerința ca titularul mărcii să fi putut intenționa aproprierea unui semn ce aparține altuia, analiza tuturor condițiilor enunțate în cauza C-529/07 nici nu era necesară. Sub umbrela cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că decizia atacată încalcă dezlegările cuprinse în hotărârea CJUE din cauza C-529/07. Cu toate acestea, instanța de recurs observă că, dezvoltând acest motiv de recurs, în realitate recurenta se referă la împrejurări de fapt sau probe ce nu au fost observate ori corect apreciate de instanța de apel (cum sunt, spre exemplu: că C. a importat gelul Touch de la reclamantă, calitatea de agent a numitului D., existența înregistrării anterioare a mărcii și a produsului în Siria, că din obținerea de către reclamantă a certificatului de sănătate și de înregistrare a mărcii în anul 2003, rezultă prezumția că pârâta cunoștea marca și produsele comercializate în Siria, că cele reținute de instanța de apel referitor la comandarea produselor de către pârâtă confirmă în realitate faptul cunoașterii, că denumirea reclamantei era inscripționată pe produsele TOUCH). Or, cazurile de casare expres și limitativ enunțate de art. 488 C. proc. civ. relevă caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, rezervat exclusiv evaluării legalității deciziei atacate și totodată confirmă excluderea din controlul judiciar al instanței de recurs a modalității de interpretare a probatoriului administrat. De aceea, nu pot fi primite toate susținerile subsumate de recurentă cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care privesc în realitate modul cum instanța de apel a valorificat probatoriul administrat în aprecierea faptelor și nu configurează încălcarea dezlegărilor obligatorii evocate. Dimpotrivă, jurisprudența CJUE (inclusiv în cauza C-529/07) a recunoscut rolul instanței naționale în aprecierea valorii probatorii a tuturor factorilor relevanți și mai ales în aprecierea lor globală față de circumstanțele cauzei, mărginindu-se la a califica (neexhaustiv) anumite împrejurări de fapt ca apte a proba una sau alta dintre condițiile necesar a fi îndeplinite pentru a se constata reaua-credință la înregistrare (e.g. absența actelor de folosire efectivă a mărcii astfel înregistrate poate confirma intenția frauduloasă). În același registru, se invocă omisiunea instanței de apel de a observa inconsecvența pârâtei, care în fața primei instanțe nu a recunoscut contractul din 03.02.2003, iar în apel a confirmat relația contractuală cu numitul D. pentru importul produselor Touch din Siria în vederea revânzării în România. Or, nici această chestiune nu poate face obiectul controlului judiciar; incidental și subsidiar, rezultă însă din cele consemnate în hotărârile instanțelor de fond că în realitate pârâta a afirmat că acest contract nu era unul de agenție, ci că D. s-a angajat să îi vândă produse Touch pe care le va importa el și că din asta nu rezultă nicicum că pârâta putea cunoaște cine a produs gelul Touch. De asemenea, chestiunea naturii juridice a contractului încheiat între pârâtă și D. la 03.02.2003 ca unul de agenție nu este o problemă de drept relevantă pentru cauză, deoarece în realitate se cere a se trage din acest contract o prezumție în sensul că, de vreme ce agentul trebuia să comunice administratorului pârâtei date despre piață și produse, rezultă că faptul cunoașterii de către agent a produselor reclamantei implică teza cunoașterii lor și de către pârâtă; or, și aceasta reprezintă o solicitare de reinterpretare a probatoriului. În tot cazul, din perspectiva aplicării normelor de drept material, este necesar doar a consemna că efectele contractului de agenție atribuite de recurentă convenției dintre pârâtă și importatorul intermediar sunt subsumate de aceasta prevederilor art. 2072 și următoarele C. civ. 2009, care nu erau în vigoare la data amintitei convenții, în anul 2003, astfel încât, față de dispozițiile art. 6 alin. (2) C. civ., actul juridic din anul 2003 este guvernat de C. civ. 1864, care nu cuprindea o reglementare specială a acestui tip de contract. Prin prisma acestei constatări, devine nerelevantă calificarea contractului ca fiind unul de agenție. De asemenea, recurenta reproșează Curții de apel concluzia referitoare la cunoașterea de către pârâtă a faptului relevant, arătând că din faptul importului și comercializării produselor TOUCH de către pârâtă la un moment anterior depozitului mărcii atacate din 2004 rezultă tocmai faptul cunoașterii semnului. Or, Înalta Curte observă că instanța de apel a reținut că de fapt pârâta a importat produse anterior chiar înregistrării mărcii reclamantei în Siria, în 2003, precum și că existau mai mulți furnizori de gel bacterian TOUCH și de aici a rezultat că nu era cunoscută împrejurarea relevantă a existenței unui semn folosit de reclamanta însăși anterior depozitului mărcii atacate. Prin urmare, rezultă cu claritate că recurenta solicită și prin aceste argumente ca instanța de recurs să procedeze la reevaluarea probatoriului, ceea ce nu poate fi primit. În cadrul criticilor subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut și existența intenției neloiale a pârâtei, dar dezvoltarea motivelor de recurs nu arată concret din ce rezulta ea, astfel încât instanța de recurs apreciază că aceasta nu este o critică veritabilă, care să poată fi încadrată și analizată corespunzător. Contrar susținerilor recurentei, nu se poate reproșa instanței de apel interpretarea greșită a dreptului național și european; dimpotrivă, ceea ce se impută prin recurs este greșita apreciere asupra probatoriului administrat și omisiunea de valorificare a unora dintre dovezi, ceea ce nu poate fi primit, cum s-a argumentat deja. Recurenta contestă în cadrul motivului privind greșita aplicare a normelor de drept material și argumentul Curții de apel în sensul că folosirea consistentă a mărcii în Siria nu sprijină teza cunoașterii, pentru că era un alt spațiu geografic, argumentând că, de vreme ce au obținut protecție (în Siria și în alte jurisdicții din Asia) și pentru varianta cu litere latine a mărcii TOUCH, nu are relevanță spațiul geografic unde a fost realizată folosirea. Cu privire la această chestiune, Înalta Curte observă că, de principiu, conform jurisprudenței CJUE în materia de față locul folosirii semnului nu este determinant în aprecierea posibilității titularului de a cunoaște existența semnului, dar dacă faptul a fost apreciat de instanța de apel, chemată să devolueze fondul cauzei, ca element care nu sprijină teza cunoașterii, o atare statuare este suficientă pentru criteriul analizei cerute de Hotărârea CJUE în cauza C-529/07. În fine, este lipsită de relevanță argumentarea similarității vecine cu identitatea a semnelor în conflict, ca element ce dovedește intenția frauduloasă, deoarece, cum s-a arătat, în cauza de față instanța de apel a apreciat că împrejurările dovedite înlătură una dintre condițiile cumulative ale relei-credințe, ceea ce făcea inutilă analiza celorlalte. Pentru toate aceste argumente, observând că motivele de recurs dezvoltate și ce pot fi circumstanțiate art. 488 C. proc. civ. sunt nefondate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., recursul va fi respins ca atare. În temeiul art. 453 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata către intimata-pârâtă B. a cheltuielilor de judecată solicitate, aferente etapei recursului, care se ridică la suma de 37.000 RON, ce reprezintă onorariu avocațial facturat și achitat conform dovezilor depuse la dosar. Nu va fi inclusă în suma acordată cu acest titlu suma de 800 RON aferentă traducerii din limba engleză a unor hotărâri emise de EUIPO, apreciind instanța de recurs că o atare cheltuială nu era necesară pentru realizarea apărării în etapa recursului.