ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1290/2022

Circumstanțele cauzei La 17 februarie 2020, pe rolul Curții de Apel Suceava – secția I civilă a fost înregistrată, sub nr. x/2019*, cererea de apel formulată de reclamanții A. și B. împotriva sentinței nr. 1237 din 16 decembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Suceava – secția I civilă. Prin încheierea din 16 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Suceava – secția I civilă a suspendat judecata apelului, întrucât a constatat lipsa nejustificată a părților de la dezbateri și faptul că acestea nu au solicitat judecata în lipsă. Prin rezoluția administrativă din 21 decembrie 2020, instanța a stabilit termen de judecată la 16 februarie 2021, cu citarea părților pentru discutarea excepției de perimare. Ulterior, judecata a fost amânată la data de 8 aprilie 2021, pentru a se putea soluționa cererea de recuzare formulată de reclamanții-apelanți a membrilor completului de judecată C 3A civil.

Hotărârea Curții de Apel Suceava Prin decizia nr. 330 din 8 aprilie 2021, Curtea de Apel Suceava – secția I civilă a constatat perimată cererea de apel formulată de reclamanții A. și B. împotriva sentinței nr. 1237 din 16 decembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Suceava – secția I civilă.

Recursul Împotriva deciziei nr. 330 din 8 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Suceava – secția I civilă au declarat recurs reclamanții, arătând că judecata cauzei a fost suspendată la 16 iunie 2020, iar la 14 decembrie 2020, în interiorul termenului de 6 luni prevăzut de lege, a înaintat, prin intermediul serviciilor poștale recurs la încheierea de suspendare. Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava la 17 decembrie 2020, fiind înaintată, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a primit termen la 20 aprilie 2021. Recurenții au susținut că nu se putea pune problema perimării apelului înainte de soluționarea recursului formulat împotriva încheierii de suspendare. Totodată, au afirmat că excepția de perimare nu poate fi invocată pentru prima dată în apel, conform dispozițiilor art. 420 alin. (3) C. proc. civ., iar judecata cauzei trebuia suspendată până la soluționarea recursului. Recurenții au apreciat că, de la data formulării recursului împotriva încheierii de suspendare nu trecuse termenul de 6 luni pentru invocarea excepției de perimare, iar în cuprinsul memoriului de apel menționaseră că doresc reluarea judecății, întrucât insistă în acțiune.

Întâmpinarea Intimata nu a depus întâmpinare.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cererea de recurs prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., căruia îi pot fi subsumate motivele invocate de recurenți, prin care au susținut nelegalitatea soluției de perimare a curții de apel asupra apelului declarat împotriva sentinței nr. 1237 din 16 decembrie 2019 pronunțate de Tribunalul Suceava – secția I civilă, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când, "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității." Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. evocă prevederile art. 175 și art. 176 din acest act normativ cu privire la nulitatea condiționată sau necondiționată a actelor de procedură, precum și pe cele ale art. 178, referitoare la regimul juridic al nulității, și ale art. 179 din cod, care vizează efectele acesteia. Nulitatea, ca sancțiune procedurală, se impune a fi analizată în strânsă corelație cu actele de procedură pe care instanța, părțile sau alți participanți le-au îndeplinit pe parcursul activității judiciare. Obiectul recursului pendinte este reprezentat de decizia nr. 330 din 8 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – secția I civilă, prin care a fost constatată perimată cererea de apel formulată de reclamanții A. și B. împotriva sentinței nr. 1237 din 16 decembrie 2019 pronunțate de Tribunalul Suceava – secția I civilă. În ceea ce privește perimarea, Înalta Curte constată că, potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., aceasta se înfățișează ca o sancțiune care se răsfrânge asupra întregii activități judiciare, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului dedus judecății. Pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni, din motive imputabile părților, în sensul ca acestea să nu fi săvârșit vreun act de procedură în vederea judecării, deși aveau posibilitatea să o facă. Raportând aceste considerente la circumstanțele particulare ale cauzei, Înalta Curte constată că, prin cererea înregistrată la 17 februarie 2020, pe rolul Curții de Apel Suceava – secția I civilă, recurenții au formulat apel împotriva sentinței nr. 1237 din 16 decembrie 2019 pronunțate de Tribunalul Suceava. La termenul de judecată din 16 iunie 2020, Curtea, constatând că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea cauzei și nu a solicitat judecata în lipsă, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata apelului. Încheierea din 16 iunie 2020 a Curții de apel a fost atacată cu recurs de către recurenți la 17 decembrie 2020, însă recursul a fost constatat nul prin decizia nr. 892 din 20 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă în dosarul nr. x/2019, întrucât s-a reținut că nu au fost dezvoltate motive de nelegalitate ale hotărârii atacate. Deși prin criticile formulate în cererea de recurs pendinte recurenții au arătat că, în mod greșit instanța de apel a pus în discuție și a soluționat excepția de perimare a apelului, anterior soluționării recursului declarat împotriva încheierii de suspendare, această împrejurare nu este de natură să afecteze legalitatea deciziei hotărârii atacate. Această concluzie se fundamentează pe însăși soluția pronunțată asupra recursului declarat împotriva încheierii din 16 iunie 2020 (de anulare a recursului), Înalta Curte neavând posibilitatea să aprecieze asupra măsurii de suspendare adoptate de instanța de apel din pricina motivelor formulate de recurenți, care nu au îndeplinit condițiile de legalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, se constată că cererea de recurs formulată împotriva încheierii de suspendare nu a întrerupt cursul perimării, din moment ce a fost anulată și nu a avut ca finalitate continuarea judecării litigiului de fond. Un recurs exercitat pe toată durata suspendării nu trebuie să conducă la posibilitatea recunoscută părții sancționate pentru atitudinea sa pasivă prin temporizarea cursului judecății de a prelungi automat termenul de 6 luni cu durata de soluționare a recursului. Pe de altă parte, prin cererea înregistrată la data de 17.12.2020 intitulată recurs la încheierea de suspendare din data de 06.06.2020, recurenții deși au arătat că solicită reluarea judecății cauzei întrucât insistă în acțiune, această mențiune era făcută în susținerea cererii de recurs și nu a fost calificată de către instanța învestită cu soluționarea respectivei căi de atac ca fiind o manifestare de voință în sensul formulării unei cereri de repunere pe rol care să fie înaintată Curții de Apel Suceava spre competentă soluționare. Relativ la aspectele anterior prezentate, Înalta Curte constată că ultimul act de procedură efectuat în cauză a fost încheierea de suspendare a judecării cauzei din 16 iunie 2020, termenul de perimare împlinindu-se, astfel, la 16 decembrie 2020. Față de aspectele expuse, Înalta Curte apreciază că recurenților nu li s-a produs vătămarea prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ. pentru a se putea constata nulitatea deciziei atacate. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 330 din 8 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.