ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1129/2022

Ședința publică din data de 24 mai 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 9.03.2015, pe rolul Tribunalului Covasna, secția civilă, sub nr. x/2015, reclamantul A. - Birou Individual de Arhitectură a chemat în judecată pe pârâții B. S.R.L., C. și D., solicitând:

- să se constate existența dreptului de autor al reclamantului asupra proiectului "Tabere școlare Dâmbul Morii și Colonia 1 și Colonia 2 Timișul de Sus", amplasamentul Dâmbul Morii și încălcarea acestui drept de către pârâți;

- obligarea pârâților la plata către reclamant a sumei de 12.000 RON, reprezentând daune materiale pentru încălcarea drepturilor patrimoniale de autor și 24.000 RON, reprezentând daune-morale, cu dobânzi de la data punerii în întârziere și până la plata efectivă a acestor sume;

- obligarea pârâților la publicarea, pe cheltuiala lor, într-un ziar județean și într-unui de largă răspândire a hotărârii judecătorești pronunțate în prezenta cauză;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Reclamantul a precizat petitul 1 din acțiunea introductivă în sensul că solicită să se constate dreptul de autor asupra lucrării de arhitectură a proiectului "Tabere școlare Dâmbul Morii și Colonia 1 și Colonia 2 Timișul de Sus", amplasamentul Dâmbul Morii și încălcarea acestui drept de către pârâte, menținând neschimbate celelalte pretenții.

Pârâta B. S.R.L. a solicitat să se constate decăderea reclamantului din termenul de a formula precizarea cererii de chemare în judecată, excepție ce a fost respinsă de către instanța de judecată.

Totodată, B. S.R.L. și D. au formulat cerere de chemare în garanție a E. - Birou Individual de Arhitectură, solicitând obligarea chematului în garanție, în cazul admiterii acțiunii, la plata sumei de 12.000 RON reprezentând daune materiale pentru încălcarea drepturilor patrimoniale ale lui A. - Birou de Arhitectură și la plata sumei de 24.000 RON daune morale, cu dobânzile legale aferente, la care se adaugă cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 22 octombrie 2015, tribunalul a admis în principiu cererea de chemare în garanție.

Hotărârea pronunțată în primă instanță:

Prin sentința nr. 491/7.07.2017, Tribunalul Covasna, secția civilă a respins, ca nefondate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive a tuturor pârâților și cea a inadmisibilității acțiunii.

A admis, în parte, acțiunea și, în consecință:

A constatat dreptul de autor al reclamantului asupra lucrării de arhitectură a proiectului "Tabere școlare Dâmbul Morii și Colonia 1 și Colonia 2 Timișul de Sus", amplasamentul Dâmbul Morii și încălcarea acestui drept de către pârâți.

A obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 4.565 RON, reprezentând daune materiale pentru încălcarea drepturilor patrimoniale de autor și 24.000 RON, reprezentând daune-morale, la ambele sume adăugându-se dobânda legală calculată conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011 de la data de 9 martie 2015 și până la plata efectivă a acestor sume.

A obligat pârâții la publicarea, pe cheltuiala lor, într-un ziar județean și într-unui de largă răspândire a hotărârii judecătorești pronunțate în prezenta cauză, după rămânerea definitivă și la plata către reclamant a sumei de 4.180 RON cheltuieli de judecată.

A respins ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de pârâții B. S.R.L. și D. împotriva chematei în garanție E. - Birou Individual de Arhitectură, având ca obiect obligarea acesteia la plata sumelor la care au fost obligați.

Decizia pronunțată în apel, în primul ciclu procesual:

Prin decizia nr. 243/1.03.2018, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis apelurile declarate de pârâții B. S.R.L. și D., dispunând schimbarea, în parte, a sentinței.

A constatat dreptul de coautor al reclamantului asupra lucrării de arhitectură "Studiu de fezabilitate" elaborat în cadrul proiectului "Amenajare tabere școlare Dâmbul Morii și Colonia 1 și Colonia 2 Timișul de Sus" pentru amplasamentul Dâmbul Morii și încălcarea acestui drept de către pârâți.

A obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 3.065 RON cu titlu de daune materiale și de 4.565 RON cu titlu de daune morale, respingând restul daunelor materiale și morale solicitate.

A obligat pârâții către reclamant la plata sumei de 2.350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fondul cauzei și a respins restul cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant.

A înlăturat dispozițiile primei instanțe privind constatarea dreptului de autor al părții reclamante asupra lucrării de arhitectură a proiectului "Tabere școlare Dâmbul Morii și Colonia 1 și Colonia 2 Timișul de Sus", amplasamentul Dâmbul Morii și încălcarea acestui drept de către pârâți, obligarea pârâților, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 4.565 RON, reprezentând daune materiale pentru încălcarea drepturilor patrimoniale de autor și 24.000 RON, reprezentând daune-morale și obligarea pârâților la plata către reclamant a sumei de 4180 RON cheltuieli de judecată.

A menținut restul dispozițiilor sentinței, privind admiterea în parte a acțiunii, dobânda legală, obligarea pârâților la publicarea hotărârii și modul de soluționare a cererii de chemare în garanție.

A respins apelul declarat de reclamantul A. - Birou Individual de Arhitectură împotriva aceleiași hotărâri.

A obligat intimatul A. - Birou Individual de Arhitectură la plata către apelanta B. S.R.L. a sumei de 1.190 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel, respingând restul cheltuielilor de judecată solicitate.

Decizia pronunțată în recurs, în primul ciclu procesual:

Prin decizia nr. 425/26.02.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de pârâții B. S.R.L. și D., precum și recursul incident declarat de reclamantul A. - Birou Individual de Arhitectură împotriva deciziei menționate, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Decizia pronunțată în apel, în al doilea ciclu procesual:

Prin decizia nr. 682/6.08.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis cererile de apel formulate de apelanții B. S.R.L., D. și A. - Birou Individual de Arhitectură împotriva sentinței menționate, pe care a schimbat-o în parte, după cum urmează:

A constatat dreptul de autor al reclamantului asupra părții de arhitectură din cadrul Studiului de Fezabilitate (SF) al proiectului Amenajare Tabere școlare "Dâmbul Morii";

A obligat pârâții, în solidar, să îi plătească reclamantului suma de 12.000 RON, cu titlu de despăgubiri materiale pentru încălcarea dreptului de autor;

A obligat pârâții, în solidar, să îi plătească reclamantului suma de 5.000 RON, cu titlu de daune morale pentru încălcarea dreptului de autor;

A obligat pârâții, în solidar, să îi plătească reclamantului dobânzile legale penalizatoare aferente celor două sume reprezentând despăgubiri, calculate de data rămânerii definitive a prezentei decizii și până la data plății integrale.

A păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate.

A obligat apelanții-intimați B. S.R.L. și D., precum și intimatul C., în solidar, să îi plătească intimatului-apelant A. - Birou Individual de Arhitectură suma de 3.390 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

A respins restul cheltuielilor de judecată.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate în al doilea ciclu procesual de către Curtea de Apel Brașov, secția civilă au declarat recurs reclamantul A. -Birou Individual de Arhitectură și pârâții B. S.R.L. și D., după cum urmează:

Prin motivele de recurs formulate, reclamantul A. - Birou Individual de Arhitectură a invocat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precizând că singurul aspect vizat de prezenta cerere de recurs privește momentul de la care se calculează dobânzile acordate, în esență, a susținut următoarele:

- instanța de apel consideră, că speței îi sunt aplicabile prevederile art. 1535 alin. (1) C. civ., art. 1 alin. (1) și art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011;

- pe lângă prevederile legale anterior menționate, în cauză sunt aplicabile și dispozițiile art. 1521 și art. 1522 C. civ.

- art. 1521 C. civ. prevede că punerea în întârziere a debitorului poate opera de drept sau la cererea creditorului, art. 1522 C. civ. arătând că debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă, prin care creditorul îi solicită executarea obligației, fie prin cererea de chemare în judecată;

- în prezenta cauză, debitorul a fost pus în întârziere prin documentul intitulat "Invitație la conciliere directă și punere în întârziere", document comunicat prin fax la data de 25 februarie 2015;

- a solicitat calculul dobânzii începând cu data de 5 martie 2015, având în vedere că în acea zi a dorit să se întâlnească cu părțile adverse, pentru a se înțelege pe cale amiabilă asupra prezentei cauze - la invitație, pârâții nu s-au prezentat;

- conform art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare, iar conform art. 3 alin. (2) din ordonanță rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale;

- în concluzie, cu privire la momentul de la care și până la care se calculează dobânzile aferente sumelor datorate de pârâți se aplică art. 1535 alin. (1) C. civ., prevederile art. 1 alin. (3) și art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, dar și prevederile art. 1521 și art. 1522 C. civ., referitoare la punerea în întârziere.

Atașat cererii de recurs, recurentul-reclamant a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, precum și dovada cheltuielilor de judecată - onorariu de avocat în cuantum de 1.500 RON .

Prin recursul formulat, pârâții B. S.R.L. și D. au invocat incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., arătând, în esență, următoarele:

- instanța de apel a încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, reglementate de art. 6 și 13 C. proc. civ., dar mai ales pe cele ale art. 501 alin. (1) C. proc. civ., respingând administrarea unei probe esențiale raportat la obiectul judecății, sub aspectul probei cu expertiza în specialitatea drepturi de autor/proprietate intelectuală, deși prin petitele acțiunii introductive s-a arătat expres faptul că aceasta este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 8/1996 a dreptului de autor;

- deși prin decizia recurată se reține că "instanța de apel a încuviințat pentru această apelantă proba cu expertiza tehnică în domeniul proprietății intelectuale", administrarea acestei probe fiind expres stabilită prin decizia de casare, totuși, instanța de apel a dispus ca expertiza să fie realizată de un arhitect, respingând solicitarea de desemnare a unui expert în proprietate intelectuală;

- deși a învederat că proba cu expertiza nu a fost solicitată în raționamentul de a se demonstra modificarea lucrării de arhitectură, ci pentru a se lămuri aspecte esențiale raportat la cadrul procesual stabilit de reclamant - încălcarea unui drept de autor, totuși, s-a respins nejustificat numirea expertului F. sau numirea unui expert de pe raza unei alte curți de apel;

- prin expertiză se impuneau a fi stabilite aspecte importante pentru legalitatea soluției, respectiv: existența sau inexistența unui coautorat, nivelul de protecție al unei lucrării în coautorat, dacă lucrarea Studiu de fezabilitate este o operă derivată care transformă opera inițială (cu importanță determinantă asupra întinderii protecției, a drepturilor patrimoniale ale reclamantului sau a existenței unui prejudiciu), aspecte privind necesitatea acordului proprietarului operei inițiale (dacă se constată că lucrarea este o operă derivată) ș.a;

- așa cum a demonstrat, iar reclamantul nu a negat, planul de situație nu a fost realizat/creat în mod exclusiv de arhitectul A., instanța încălcând astfel dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, planul de situație fiind rezultatul activității, implicării și creativității mai multor persoane;

- în condițiile în care clădirile reabilitate și cele preexistente au atâtea elemente în comun, precum și având în vedere că la crearea operei, atât în faza SF, cât și în faza PT, au participat mai multe persoane, nu poate fi constatat dreptul de autor unei singure persoane;

- dispozițiile hotărârii sunt vădit contradictorii, întrucât, deși instanța reține că studiul de fezabilitate reprezintă o lucrare complexă, care implică expertiza mai multor specialități în materia realizării construcțiilor, totuși constată un drept de autor exclusiv în favoarea reclamantului;

- în ceea ce privește lucrarea de expertiză realizată de expertul tehnic ing. G., acesta reține că pot fi salvate Clădirile C2 și C5; din această afirmație nu reiese că C5 - Vila - Cazare Copii trebuie demolată; în consecință, Clădirea Vilă Cazare copii reliefată pe planșă cu C2 nu a fost demolată, ci a fost reabilitată;

- prin concluziile menționate de instanță la alin. (10) al filei 34, instanța reține aspecte străine de apărările pe care le-au formulat, deoarece nu au susținut că dreptul de autor aparține în mod exclusiv proiectantului inițial din 1960-1970;

- la elaborarea și la crearea arhitecturii clădirii Vila Cazare copii - clădirea C2, la faza de proiectare SF au participat mai multe persoane, prin soluții distincte de recompartimentare în zona de dormit la parterul și mansarda construcției, în zona grupurilor sanitare, depozitelor și a zonei de acces;

- în anexa 3 la cererea de recurs a descris diferențele majore, putându-se constata că există o creștere în gabaritul, volumetriei construcției, că s-a modificat prin lărgire zona de evacuare din clădire, că au suferit modificări cele două zone de acces principal în clădire, că au modificat cele două zone de evacuare din clădire în caz de incendiu, ceea ce este esențial în prevenirea tragediilor în caz de incendiu;

- instanța de apel a încălcat grav prevederile art. 3 din Legea nr. 8/1996, cu atât mai mult cu cât aceasta chiar recunoaște faptul că studiul de fezabilitate reprezintă o lucrare complexă, care implică expertiza mai multor specialități în materia realizării construcțiilor;

- prin concluziile enumerate la pagina 35, instanța a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 3 din Legea nr. 8/1996, citând expertiza tehnică elaborată de arh. H., în condițiile în care gabaritele construcției în cauză au fost regândite, a fost modificată volumetria clădirii, compartimentarea dormitoarelor și a grupurilor sanitare, a fost regândită și înlocuită textura pereților exteriori;

- totodată, configurația amplasamentului păstrează o parte din configurația existentă, o parte din amenajări au fost realizate de alte persoane decât reclamantul, iar clădirea C2 este o clădire existentă, pentru care se păstrează funcționalitățile și compartimentarea, așa cum rezultă din anexele 1 și 2 la cererea de recurs;

- la pagina 36, instanța constată greșit că modificările operate asupra primului studiu de fezabilitate au fost întocmite de către arh. A.;

- la pagina 37, instanța constată greșit că planșele anexate Proiectului Tehnic și DE, întocmit de arh. C., sunt identice cu planșele documentației aferente SF, întocmit de arh. A., deoarece faptul că reclamantul a semnat planșele aferente SF nu înseamnă că acesta le-a elaborat în mod efectiv;

- potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, este autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera - textul de lege nu face distincție între cotele de contribuție ale fiecărei persoane fizice participante la elaborarea operei și nu stabilește criterii de apreciere a contribuției;

- din punct de vedere al dreptului de autor, concluziile expertului tehnic arhitect I., potrivit cărora alte persoane ar fi adus o contribuție nesubstanțială sau minoră, concluzii însușite eronat și vădit nelegal de instanța de apel, sunt vădit subiective, nelegale și lipsite de bază de comparație;

- nici expertul I. și nici instanța de apel nu au precizat motivele de fapt și de drept avute în vedere în aprecierea modificării volumetriei ca fiind una minoră sau nesemnificativă;

- arhitectura clădiri este o creație comună a mai multor persoane, deoarece o parte din clădire este preexistentă, se păstrează destinația și funcționalitatea, iar modificările privind mărirea gabaritului, a texturii materialelor pereților exteriori și compartimentarea interioară a clădirii, inclusiv prin crearea de căi de acces/evacuare nu sunt creația proprie a arh. A., ci a personalului propriu, motiv pentru care reclamantul nu poate deține un drept exclusiv asupra operei;

- colaboratorii societății pârâte au creat prin modificările aduse clădirii C2 Vila Cazare Copii o clădire care respectă siguranța în exploatare, modificările realizate de personalul propriu fiind creații și contribuții conceptuale majore;

- din faptul că instanța de apel și-a însușit afirmații neconforme ale experților arhitecți ("nu se constată modificări conceptuale"; "nu s-au constatat la niciun plan modificări de substanță, configurație, planimetrie, indicații, gabarite etc."), rezultă că aceasta, prin încălcarea art. 6, art. 7 și art. 20 C. proc. civ., nu a analizat planșele pe care le-a depus pentru comparație și le-a respins administrarea unei probe esențiale - expertiza în proprietate intelectuală efectuată de experți cu această specializare;

- afirmația instanței de apel potrivit căreia "în ceea ce privește învelitoarea clădirii, aceasta este inclusă în varianta finală a SF predată Primăriei Municipiului Brașov, variantă în care memoriul tehnic este semnat și ștampilat de art. A. ... susținerile apelanților .... că planșele ....nu cuprind acoperișul, apar ca nefondate", este evident străină de tot materialul probator;

- soluția instanței de apel este nelegală și raportat la răspunsul la interogatoriul reclamantului, în condițiile în care acesta recunoaște că a realizat doar o parte inițială din studiul de fezabilitate, un anteproiect sau un studiu sumar (răspunsul la întrebarea nr. 2), că la elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic (deci inclusiv a proiectului de arhitectură) contribuie mai mulți specialiști (răspunsul la întrebarea nr. 3), că nu a realizat planul șarpantei și a învelitorii (răspunsul la întrebarea nr. 18 din interogatoriu);

- instanța de apel nu avut în vedere faptul că arhitectul A. la data realizării proiectului a fost conștient că: nu este singurul elaborator al proiectului și nu este singurul elaborator a planșelor aferente reabilitării clădirii C2 Vila Cazare Copii; la elaborarea planșelor proiectate lucrează mai multe persoane; se păstrează creația anterioară (conceptul); se păstrează unele clădiri existente la data elaborării și/sau părți din clădirile existente; dovada acestei realități este neînregistrarea lucrării de proiectare la O.A.R., așa cum prevede art. 1.6 din Ghidul exercitării profesiei de arhitect;

- instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 3 din Legea nr. 8/1996 (pagina 40 ultimul paragraf din hotărâre);

- nu în ultimul rând, este evident că planșele nu au fost expuse public de societatea recurentă-pârâtă, de angajații și/sau colaboratorii acesteia; în aceste condiții instanța de apel nu le putea reține în sarcină încălcarea vreunui drept al reclamantului;

- prin respingerea cererii de realizare a expertizei de o persoană competentă, autorizată în proprietate intelectuală, instanța, pe de o parte, nu a respectat limitele casării, iar, pe de altă parte, le-a încălcat grav dreptul la apărare;

- deși au recunoscut în permanență faptul că reclamantul a lucrat la planșele de arhitectură pentru una dintre clădirile amplasamentului Dâmbul Morii, deci un anumit coautorat al studiului de fezabilitate, constatarea încălcării dreptului este dispusă că nesocotirea normelor de drept aplicabile în condițiile în care: reclamantul nu s-a pus la adăpost cu privire la conținutul contractului încheiat cu chemata în garanție, neprocedând potrivit dispozițiilor art. 19 lit. d) din Legea nr. 194/2001; din contractul încheiat de reclamant nu rezultă vreo limită impusă beneficiarului cu privire la utilizarea documentației în cadrul întregului proiect; trebuia reținută culpa reclamantului; rolul studiului de fezabilitate în ansamblul proiectului demonstrează evidența utilizării acestuia în continuare, în ansamblul unui proiect de arhitectură, fiind evident rolul acestui studiu, de fundament al fazelor următoare;

- nu se putea constata o încălcare a dreptului de autor (în condițiile art. 1387 din Legea nr. 8/1996), acordul reclamantului pentru utilizarea planșelor în fazele ulterioare fiind prezumat prin însăși semnarea contractului cu chemata în garanție și prin predarea documentațiilor întocmite de către acesta;

- nelegalitatea deciziei din apel rezultă și din poziția procesuală a reclamantului, exprimată în fața instanței, acesta recunoscând că nu a finalizat studiul de fezabilitate, că au existat solicitări din partea contractantului general către subcontractanți cu privire la modificarea studiului pentru a primi avizele solicitate și că nu a realizat aceste modificări;

- așa cum rezultă din materialul probator arh. E. și art. A., atât în cadrul contractului, cât și în cadrul interogatoriului administrat, au recunoscut că au primit tema de proiectare;

- din cauza modul defectuos de îndeplinire a obligațiilor asumate de reclamant și de chemata în garanție, a realizării incomplete de către arh. A. a lucrării de reabilitare, societatea pârâtă a fost nevoită să își aducă propria contribuție la finalizarea SF-ului în cauză, motiv pentru care nu se poate reține o încălcare a dreptului de autor al reclamantului;

- soluția instanței de apel este nelegală și raportat la dispozițiile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, "Construirea unei opere de arhitectură, realizată total sau parțial după un alt proiect, nu poate fi făcută decât cu acordul titularului dreptului de autor asupra acelui proiect"; instanța de apel nu a motivat în fapt sau în drept raționamentul pentru care a respins această apărare;

- din probele administrate rezultă că planșele au avut la bază un caracter arhitectural existent, determinat de releveele clădirilor existente, deci dreptul de autor aparține proiectantului inițial din anii 1960 - 1970;

- lucrarea reclamantului a fost realizată pe baza releveelor clădirii existente, clădire edificată în baza unui proiect inițial copiat în oglindă de către arh. A., iar pentru respectarea dispozițiilor art. 84 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 se impunea obținerea de către reclamant a acordului proiectantului inițial din anii 1960-1970;

- instanța a încălcat prevederile imperative a art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

- cu privire la petitul privind obligarea la plata daunelor materiale și morale, instanța a pronunțat o sentință nelegală, în condițiile în care eventualele pretenții pot fi solicitate de către reclamant de la chemata în garanție, cu care a încheiat contractul de proiectare, fără a cuprinde în cadrul acestuia vreo clauză privind rezervarea dreptului autor asupra lucrărilor realizate sau interzicerea utilizării acestora în fazele PT+DE+DTAC;

- importante în aprecierea unui prejudiciu sunt condițiile în care reclamantul a contractat lucrarea "Amenajare Tabere școlare Dâmbul Morii faza S.R";

- nelegalitatea soluției instanței de apel trebuie raportată și la faptul că suma de 1.000 euro privea finalizarea lucrărilor contractate de reclamant, însă acesta a recunoscut că a realizat doar o parte inițială din studiul de fezabilitate, un anteproiect sau un studiu sumar (răspunsul la întrebarea nr. 2) și nu a realizat planul șarpantei și a învelitorii (răspunsul la întrebarea nr. 18 din interogatoriu); nu i se cuvenea întreaga sumă contractată cu chemata în garanție, întinderea așa-zisului prejudiciu (raportat la partea din lucrare realizată) nefiind dovedită, soluția normală fiind de respingere a acestor pretenții;

- raportat la daunele morale, în speță, nu au fost administrate probe sub aspectul prejudiciilor morale suferite de reclamant, motiv pentru care acestea trebuiau a fi respinse;

- instanța de apel invocă faptul că "cei trei sunt autorii faptelor ilicite și prejudiciabile", însă omite faptul că nu societatea pârâtă a expus în public opera, deci nu aveau cum sa creeze un prejudiciu reclamantului;

- nu poate fi invocat un prejudiciu moral, în condițiile în care lucrarea (SF) a fost predată beneficiarului sub semnătura reclamantului, iar acesta nu contractase fazele ulterioare (PT + DE + DTAC).

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

III. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată cu privire la recursul declarat de recurentul-reclamant, recurenții-pârâți B. S.R.L. și D. au solicitat respingerea recursului promovat de către partea adversă ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Recurentul-reclamant A. - Birou Individual de Arhitectură a formulat întâmpinare la recursul declarat de B. S.R.L. și D., solicitând respingerea acestuia ca netemeinic și nelegal, admiterea propriului recurs și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, în temeiul art. 490 alin. (1) și art. 493 alin. (6) C. proc. civ., și-a exprimat acordul ca recursurile, în situația în care sunt admisibile în principiu, să fie soluționate de completul de filtru prevăzut de art. 493 C. proc. civ.

Nu au fost depuse răspunsuri la întâmpinările formulate în cauză.

IV. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 01 februarie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamantul A.- Birou Individual de Arhitectură și de pârâții B. S.R.L. și D. împotriva deciziei nr. 682 Ap din data de 6 august 2020 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și a fixat termen de judecată la data de 29 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

V. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele:

(a) încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, reglementate de art. 6 și 13 C. proc. civ., precum și încălcarea dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., sub aspectul modului de administrare a probei cu expertiză;

(b) motivarea necorespunzătoare a deciziei recurate și, totodată, încălcarea dispozițiilor legale incidente, în ceea ce privește recunoașterea calității de autor exclusiv al reclamantului;

(c) nerespectarea prevederilor legale la constatarea faptelor de încălcare a dreptului de autor, precum și la stabilirea existenței și a întinderii prejudiciului.

(a) Contrar susținerilor recurenților, modul de administrare a probei cu expertiză în cadrul rejudecării după casare nu a generat încălcarea prevederilor legale ori a unor principii fundamentale ale procesului civil.

Din considerentele Deciziei nr. 425/26.02.2019 pronunțate de către Înalta Curte în ciclul procesual anterior parcurs în cauză, reiese că soluția de casare a deciziei de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, a fost justificată în principal de omisiunea analizării apărărilor pârâtei care pun în discuție existența dreptului de autor invocat de către reclamant, reținându-se incidența cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

S-a reproșat instanței de apel, în acest context, faptul că a apreciat ca fiind nerelevantă proba cu expertiză judiciară de specialitate, solicitată prin motivele de apel, fără a se raporta la obiectivele indicate (cele depuse în dosarul primei instanțe), cu atât mai mult cu cât cererea de încuviințare a acestei probe a fost fundamentată pe apărările care pun în discuție existența dreptului de autor al reclamantului și a căror neanalizare a impus casarea deciziei de apel.

Se reține, așadar, din aceste considerente ale deciziei de casare, că instanța de recurs nu a statuat asupra specialității expertizei ce urma a fi administrată cu ocazia rejudecării apelului, ci doar a făcut referire la obiectivele probei indicate de către pârâți în cursul judecății de primă instanță, la care trebuia să se raporteze instanța de rejudecare.

Prin urmare, nu se poate vorbi despre nerespectarea deciziei de casare și, respectiv, despre încălcarea prevederilor art. 501 C. proc. civ., în ceea ce privește specialitatea expertizei, fiind la latitudinea instanței de apel să stabilească obiectul specializării expertului chemat să lămurească împrejurările de fapt.

În același timp, se constată, din lucrările dosarului, că numirea unei personalități în domeniul arhitecturii s-a dispus de către instanța de apel în condițiile art. 330 alin. (3) C. proc. civ., după efectuarea de demersuri în vederea identificării unui expert în proprietate intelectuală - drept de autor (expertiză încuviințată cu această specialitate, la cererea pârâtei B. S.R.L., la termenul de judecată din 11 septembrie 2019), constatându-se că nu există asemenea experți pe raza județului Brașov și în absența unui acord al părților cu privire la desemnarea expertului (a se vedea, în acest sens, încheierea de ședință din data de 30 octombrie 2019).

Instanța de apel a justificat, așadar, actele de procedură efectuate în cauză prin raportare la normele de procedură de drept comun, a pus în discuția ambelor părți cererile formulate și măsurile necesare în funcție de situația concretă a cauzei, a ascultat părțile și a consemnat în încheierile de ședință punctele de vedere ale acestora, pronunțându-se motivat asupra tuturor cererilor (inclusiv asupra cererii pârâtei de numire a unui anume expert, prin încheierea de ședință de la termenul din 9 octombrie 2019) și arătând considerentele pentru care a adoptat măsurile procedurale necesare administrării probei încuviințate.

În aceste condiții, nu pot fi primite susținerile recurenților potrivit cărora le-ar fi fost încălcat dreptul la apărare, din moment ce derularea întregii proceduri legate de încuviințarea și administrarea probei cu expertiză, astfel cum a fost evocată în cele ce preced, denotă respectarea deplină a dispozițiilor art. 13 C. proc. civ., ce reglementează conținutul acestui drept procesual fundamental, ținând cont și de faptul că recurenții – pârâți nu au pretins încălcarea de către instanța de apel a vreunei norme a C. proc. civ. din secțiunea referitoare la probe ori la proba cu expertiză, în particular, după cum nu au invocat nici nerespectarea vreunei norme din legislația specială ce reglementează activitatea de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară.

Concluzia absenței vreunei încălcări a dreptului pârâților la apărare în cadrul rejudecării după casare este susținută și de argumentul că cercetarea existenței unei opere și a calității de autor a acesteia reprezintă chestiuni de drept a căror dezlegare este în sarcina instanței de judecată, în timp ce atribuțiile experților sunt acelea de a înfățișa aspectele tehnice a căror exactitate nu poate fi verificată de către instanță.

Așadar, chiar dacă s-ar fi solicitat expertului să răspundă și la probleme de drept, precum calitatea de autor a reclamantului sau a altor persoane, existența unei opere derivate (după cum au propus pârâții prin obiectivele expertizei – pentru termenul de judecată din 3.03.2016 de la Tribunalul Covasna), instanța era ținută doar de constatările de fapt ale experților, și nu de dezlegările date de aceștia problemelor de aplicare a legii, fiind îndreptățită să cenzureze aprecierile considerate neconforme cu adevărul juridic din cuprinsul raportului de expertiză.

Pe cale de consecință, cât timp instanța de apel a analizat susținerile părților asupra chestiunilor de drept incidente în cauză, iar aceste aprecieri pot fi supuse cenzurii de legalitate permise instanței de control judiciar, în cadrul căii de atac deschise părții nemulțumite de soluția pronunțată, în măsura în care se formulează critici susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate reține o încălcare a dreptului la apărare al pârâților.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge toate susținerile recurenților pe acest aspect.

(b) În ceea ce privește dreptul de autor asupra unei opere, se reține că, prin decizia recurată, instanța de apel, evocând fondul după admiterea cererii de apel și schimbarea în parte a sentinței, a constatat dreptul de autor al reclamantului asupra părții de arhitectură din cadrul studiului de fezabilitate al proiectului "Amenajare Tabere Școlare Dâmbul Morii".

Prin motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a susținut că decizia recurată cuprinde, pe de o parte, motive contradictorii, iar pe de altă parte, aspecte străine de apărările pârâtei, însă aceste susțineri nu pot fi primite.

Cât privește apărările formulate de către pârâta în cursul judecății, se constată că au fost invocate întocmai cum s-a reținut prin decizia de apel, contrar celor pretinse prin recursul de față, în sensul că dreptul de autor ar aparține în mod exclusiv proiectantului inițial din 1960-1970.

La această apărare de fond s-a referit instanța de casare (pag. 11 din decizia nr. 425/26.02.2019 a Înaltei Curți), reținând că "recurenta - pârâtă a susținut, în esență, că opera de care se prevalează intimatul - reclamant este afectată de preexistența caracterului arhitectural, dreptul de autor aparținând proiectantului inițial din anii 1960-1970". Din perspectiva acestor susțineri s-a constatat omisiunea instanței de apel din ciclul procesual anterior de a analiza apărările care pun în discuție existența dreptului de autor reclamat în cauză, ce se impuneau a fi cercetate cu ocazia rejudecării, inclusiv în contextul art. 84 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Mai mult, se observă că pârâții se contrazic în cuprinsul memoriului de recurs, în condițiile în care, spre deosebire de cele pretinse la pct. 5, la pct. 24 s-a susținut contrariul (reiterându-se, practic, apărarea constantă din cursul procesului), anume că "din probele administrate reiese clar că în speță planșele au avut la bază un caracter arhitectural existent, determinat de releveele (măsurătorile) clădirilor existente, deci dreptul de autor aparține proiectantului inițial din anii 1960-70".

Așadar, nu are temei critica din recurs cu acest obiect și va fi înlăturată ca atare, instanța de rejudecare analizând apărarea pârâtei întocmai cum a fost formulată și conformându-se deciziei de casare pe atare aspect.

În ceea ce privește pretinsa contrarietate între considerentele deciziei recurate, susținerile recurenților relevă o înțelegere greșită a considerentului la care se face referire prin motivele de recurs.

După cum rezultă în mod explicit din decizia recurată, atunci când a reținut caracterul complex al lucrării pe motiv că "implică expertiza mai multor specialități în materia realizării construcțiilor", instanța de apel a avut în vedere studiul de fezabilitate în ansamblul său, din care lucrarea de arhitectură reprezintă doar o parte. Or, dreptul de autor exclusiv în favoarea reclamantului a fost constatat, prin soluția pronunțată, doar în privința părții de arhitectură din cadrul studiului de fezabilitate (în cele ce urmează, Opera), și nu asupra ansamblului în care opera în litigiu se integrează.

Nu este incident, față de cele expuse, motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în niciuna dintre ipotezele evocate de către recurenți.

Prin motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se invocă încălcarea dispozițiilor legale referitoare la întinderea dreptului de autor, pentru a se contesta existența unui drept exclusiv al reclamantului asupra Operei și, pe cale de consecință, încălcarea acestui drept prin fapte ale pârâților.

Se observă, în primul rând, că recurenții pârâți tind, prin susținerile formulate, la reaprecierea de către această instanță de control judiciar a aspectelor de fapt constatate de către instanța de apel și care au fundamentat soluția pronunțată.

Prin întregul memoriu de recurs, pârâții readuc în discuție constant același aspect, acela al contribuției mai multor persoane la crearea Operei, fie pentru motivul că arhitectura amplasamentului nu reprezintă un concept nou, planul de situație integrând cadrul arhitectural preexistent, fie datorită aportului personalului societății recurente ulterior întocmirii schițelor preliminare și a studiului de fezabilitate preliminar de către reclamant, în calitate de subcontractor, respectiv a modificărilor efectuate de către cocontractantul Biroul Individual de Arhitectură E..

În viziunea recurenților– pârâți, clădirile aflate pe terenul destinat proiectului ("Amenajare Tabere Școlare Dâmbul Morii") nu sunt noi, ci doar reabilitate (lucrarea reclamantului putând fi, cel mult, o operă derivată), iar la crearea Operei, atât în faza studiului de fezabilitate, cât și în faza Proiectului Tehnic, au participat mai multe persoane, astfel încât nu poate fi constatat dreptul de autor unei singure persoane, respectiv reclamantului.

Din considerentele deciziei recurate, rezultă că instanța de apel a constatat, cu privire la configurația anterioară a amplasamentului, că lucrarea reclamantului reprezintă o operă arhitecturală nouă - cu un concept nou, cu corpuri de clădire noi și spații cu funcționalități diferite de cele existente -, care presupune schimbarea fundamentală a întregului amplasament. În acest sens, instanța s-a raportat la planul topografic al zonei, planșele foto de la dosar, precum și la constatările experților din lucrările întocmite la solicitarea instanței în ambele faze procesuale de fond.

Pe acest temei de fapt, instanța de apel a înlăturat criticile apelanților potrivit cărora lucrarea ar constitui o operă derivată, conform art. 8, 13 lit. i) și 84 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Susținând, prin motivele de recurs, că nu este vorba despre o operă nouă, ce aparține exclusiv reclamantului, recurenții se referă, așadar, la conținutul concret al lucrării în discuție, pentru a demonstra că sunt păstrate în mod esențial atât configurația anterioară a amplasamentului, cât și funcționalitatea ori, după caz, compartimentarea spațiilor și amenajărilor preexistente, ceea ce înseamnă că se urmărește a se obține în cadrul recursului stabilirea unei alte situații de fapt pe aceste aspecte, prin reaprecierea probelor administrate.

Or, reevaluarea situației de fapt și a probelor administrate excedează atribuțiile instanței de recurs, care sunt circumscrise exclusiv verificării legalității deciziei recurate, în raport de motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu și a temeiniciei deciziei, motiv pentru care susținerile recurenților vor fi înlăturate.

O concluzie similară se impune și în ceea ce privește alegațiile referitoare la conținutul și amploarea modificărilor și completărilor realizate de către B. S.R.L., prin angajații și colaboratorii săi, la elaborarea studiului de fezabilitate final, precum și a Proiectului Tehnic și Detalii de Execuție, care ar împiedica, în concepția recurenților, constatarea unui drept exclusiv al reclamantului asupra Operei.

În condițiile în care instanța de apel a reținut, în fapt, pe baza probelor administrate, că modificările aduse lucrării efectuate de către reclamant au fost neesențiale, iar, pe de altă parte, că planșele anexate Proiectului Tehnic și Detalii de Execuție, întocmit de colaboratorul societății pârâte, sunt identice cu planșele documentației aferente studiului de fezabilitate, întocmite de către reclamant, Înalta Curte constată că susținerile contrare ale recurenților pe aceste aspecte nu reprezintă critici de nelegalitate, susceptibile a fi analizate în calea de atac, având finalitatea reevaluării constatării instanței de apel potrivit căreia modificările și completările aduse lucrării nu pot fundamenta o recunoaștere a dreptului de autor al pârâtei asupra părții de arhitectură a studiului de fezabilitate, nici măcar sub forma coautoratului.

Prin urmare, toate susținerile care vizează elemente faptice ținând de implicarea și contribuția efectivă a pârâtei la partea de arhitectură din cadrul studiului de fezabilitate vor fi înlăturate ca atare.

În al doilea rând, recurenții - pârâți au invocat prevederile art. 1.6 din Ghidul exercitării profesiei de arhitect, ca fiind în mod greșit ignorate de către instanța de apel și potrivit cărora, pentru a beneficia de protecția prin dreptul de autor conferită de Legea nr. 8/1996, este necesară înregistrarea lucrării la ordinul Arhitecților din România. În opinia recurenților, cât timp reclamantul din cauză nu a făcut dovada înregistrării planșeelor, machetelor, lucrării grafice la OAR, este nelegală recunoașterea dreptului său de autor.

Înalta Curte constată, însă, că aceste susțineri sunt formulate omisso medio, pentru prima dată în recurs, neregăsindu-se printre apărările formulate în cursul judecății în condițiile și termenele prevăzute de lege și, în consecință, pe temeiul art. 488 alin. (2) C. proc. civ., urmează a fi respinse ca inadmisibile.

În al treilea rând, recurenții au reproșat instanței de apel nemotivarea constatării vizând inaplicabilitatea art. 84 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, a cărui incidență implica obținerea de către reclamant a acordului proiectantului inițial, de la nivelul anilor 1960-70, al clădirilor existente.

După cum s-a arătat deja în prezenta decizie, instanța de apel a ajuns la concluzia inaplicabilității în cauză a normei față de situația de fapt stabilită pe baza probelor administrate și care constă, în esență, în autonomia operei de arhitectură a cărei paternitate a fost recunoscută în exclusivitate reclamantului în raport cu proiectul arhitectural anterior. În absența unei opere derivate, nu există nici obligația de a se obține consimțământul titularului dreptului de autor asupra operei preexistente.

Prin urmare, contrar susținerilor recurenților, aprecierea instanței de apel a fost motivată, fără ca situația de fapt să poată fi modificată în calea de atac a recursului.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondate criticile referitoare la recunoașterea calității reclamantului de autor/autor exclusiv.

(c) În ceea ce privește încălcarea dreptului de autor, se reține din decizia recurată că a fost constatată prin prisma faptelor săvârșite de către pârâți, în mod culpabil, de utilizare a Operei, fără consimțământul reclamantului și fără menționarea calității de autor a acestuia, instanța de apel analizând pe larg și de o manieră efectivă toate susținerile pârâților pe acest aspect.

Or, se constată că motivele de recurs conțin o reiterare a susținerilor și argumentelor formulate în cursul judecății și analizate de către instanța de apel, cu trimitere la probele administrate care, în opinia recurenților, le sprijină, fără vreo referire la raționamentul juridic expus prin decizia recurată și fără a se formula critici concrete la adresa considerentelor deciziei.

Astfel, s-a arătat din nou că acordul reclamantului pentru utilizarea planșelor în fazele ulterioare ale proiectului "Amenajare Tabere Școlare Dâmbul Morii" a fost prezumat prin chiar semnarea contractului cu chemata în garanție și prin predarea documentațiilor întocmite către aceasta, totodată, că reclamantul a cunoscut de la bun început atât beneficiarul lucrării, cât și faptul că obiectul contractului se plasa doar în faza studiului de fezabilitate, iar ulterior planșele vor fi utilizate de către pârâtă sau de către beneficiar direct în fazele următoare (Proiect Tehnic + Detalii de Execuție), acceptând această utilizare.

Or, instanța de apel a răspuns acestor argumente, arătând în decizie, în esență, că acordul reclamantului la utilizarea lucrării sale a fost dat în cadrul contractului încheiat cu Biroul Individual de Arhitectură E. și, prin urmare, limitat la acea fază a proiectului vizată de raportul contractual, dreptul de distribuire, în conformitate cu dispozițiile art. 14

1

din Legea nr. 8/1996, epuizându-se odată cu întocmirea studiului de fezabilitate și transmiterea acestuia către Biroul Individual de Arhitectură.

Pentru fazele ulterioare ale proiectului, era necesar acordul expres al reclamantului, neputând fi reținută o prezumție de cesionare a drepturilor recunoscute în legătură cu lucrarea întocmită, desprinsă din faptul cunoașterii de către reclamant a rolului studiului de fezabilitate în cadrul unui proiect și al acceptării posibilității utilizării lucrării sale și în alte faze ale proiectului.

Recurenții nu s-au raportat la aceste considerente ale deciziei de apel, care se bazează pe prevederile Legii nr. 8/1996, inclusiv cele ale art. 39-41 referitoare la cesiunea drepturilor patrimoniale de autor - din care reiese necesitatea formei scrise a contractului de cesiune și a conținutului clauzelor acestuia -, neaducând nicio critică în legătură cu modalitatea legală de transmitere a drepturilor patrimoniale de autor și ineficiența din punct de vedere probator a prezumțiilor și mărginindu-se a reitera susțineri anterioare.

De asemenea, recurenții nu au făcut nicio referire, cu atât mai puțin să fi criticat argumentația întemeiată pe dispozițiile art. 14

1

din Legea nr. 8/1996, după cum nu au combătut nici considerentele prin care instanța de apel a răspuns susținerilor referitoare la absența din contractul încheiat cu Biroul Individual de Arhitectură E. (chemat în garanție în prezenta cauză) a unei clauze privind calitatea de autor a reclamantului.

Întrucât motivele de recurs nu relevă critici de nelegalitate a deciziei recurate și nu pot fi încadrate, astfel, în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având ca finalitate modificarea situației de fapt, prin reaprecierea de către instanța de control judiciar a susținerilor și apărărilor formulate, urmează a fi respinse ca atare.

Susținerile menționate în cele ce preced au fost formulate și în legătură cu petitul având ca obiect obligarea pârâților la plata de daune materiale și morale, contestându-se existența unui prejudiciu, fie material, fie moral, precum și îndreptățirea reclamantului la despăgubiri, susțineri ce urmează a fi respinse, pentru considerentele deja expuse.

Recurenții au criticat decizia de apel și sub aspectul întinderii prejudiciului, însă se observă că atare critică are drept premisă absența unui drept exclusiv al reclamantului asupra Operei, motiv pentru care nu poate fi primită, ca o consecință a respingerii prin prezenta decizie a susținerilor recurenților pe aspectul dreptului exclusiv al reclamantului.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul pârâților B. S.R.L. și D. ca nefondat, în aplicarea art. 496 C. proc. civ.

Prin decizia recurată, odată cu obligația principală de plată a despăgubirilor materiale și morale pentru încălcarea dreptului de autor al reclamantului, a fost stabilită în sarcina pârâților, în solidar, și plata accesoriilor reprezentate de dobânzile legale penalizatoare aferente despăgubirilor, calculate de la data rămânerii definitive a deciziei de apel și până la data plății integrale.

Pârâții nu au formulat, prin recursul declarat, vreo critică referitoare la plata dobânzii legale penalizatoare aferente despăgubirilor, astfel încât decizia beneficiază de autoritate de lucru judecat în privința acordării dobânzilor, acest aspect nefăcând obiect al învestirii instanței de recurs.

În schimb, reclamantul este nemulțumit de soluția instanței de apel, în ceea ce privește momentul de la care curge dobânda în cazul răspunderii civile delictuale, iar critica astfel formulată este fondată.

În conformitate cu art. 1381 C. civ., "(1) Orice prejudiciu dă dreptul la reparație. (2) Dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. (3) Dreptului la reparație îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor."

De asemenea, potrivit art. 1385 alin. (1) C. civ., "Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel."

Întrucât acordarea dobânzii penalizatoare are ca scop asigurarea unei reparații integrale a prejudiciului, reprezentând contravaloarea beneficiului nerealizat (lucrum cessans), dobânda curge chiar de la data producerii prejudiciului, pe temeiul dispozițiilor legale sus-menționate.

Prevederile art. 1535 alin. (1) prima teză C. civ. ("În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu"), la care s-a raportat instanța de apel, sunt incidente, în mod necontestat, în virtutea art. 1381 alin. (2) din cod, citat anterior, fiind vorba despre dispoziții legale privind executarea obligațiilor.

Norma de trimitere din art. 1381 alin. (2) C. civ. prevede, însă, că acele dispoziții sunt aplicabile de la data nașterii dreptului la reparație, adică din ziua cauzării prejudiciului (conform alin. (1) al aceleiași norme).

Din coroborarea textelor de lege incidente rezultă, așadar, că reclamantului