Decizia nr. 425/2019 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 491/2017 a Tribunalului Covasna

Au fost încălcate dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, reglementate de art. 6 și art. 13 C. proc. civ., prin respingerea probei cu expertiză în specialitatea drepturi de autor/proprietate intelectuală, în condițiile în care prin acțiune s-a arătat că aceasta este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 8/1996 a dreptului de autor. Instanța de apel le-a respins solicitarea, reținând că nu este necesară o altă expertiză pentru că modificarea a fost demonstrată, iar lipsa exclusivității reclamantului la redactarea SF (Studiu de fezabilitate) în forma finală este evidentă. Proba cu expertiză în proprietate intelectuală au solicitat-o însă pentru a se lămuri aspecte esențiale în cadrul procesual stabilit de reclamant - încălcarea unui drept de autor, respectiv nivelul de protecție al unei lucrări în coautorat, dacă lucrarea Studiu de fezabilitate este o operă derivată care transformă opera inițială (cu importanță determinantă asupra întinderii protecției, a drepturilor patrimoniale ale reclamantului sau a unui prejudiciu), aspecte privind necesitatea acordului proprietarului operei inițiale (dacă se constată că lucrarea este o operă derivată), ș.a.

Decizia nu este motivată suficient și cuprinde unele dispoziții contradictorii. Instanța de apel reține contractele încheiate între recurenți și chemata în garanție și de aceasta cu reclamantul, fără a arăta motivele pentru care au fost înlăturate argumentele pe care le-au invocat privind modul de soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii raportat la temeiul de drept, reprezentat de încălcarea dreptului de autor. Așa cum au arătat și în fața instanței de apel, în condițiile în care reclamantul a cunoscut beneficiarul lucrării, că titularul de contract este recurenta și că o parte a lucrării a fost subcontractată către el, acesta a acceptat lucrarea și valoarea onorariului său, motiv pentru care acțiunea este inadmisibilă pe temeiul de drept invocat (drept de autor), cu atât mai mult cu cât circuitul firesc era utilizarea planșelor și în fazele ulterioare - PT + DE+DTAC . Raportat la aceste elemente, eventuale pretenții ar putea fi formulate pe temeiul răspunderii contractuale, reclamantul fiind un subcontractant al lucrării principale, contractate de societatea recurentă.

Au recunoscut că reclamantul intimat a lucrat la planșele de arhitectură pentru una dintre clădirile amplasamentului Dâmbul Morii, deci un anumit coautorat al Studiului de fezabilitate. Cu toate acestea, constatarea încălcării acestui drept de către recurentă este dispusă cu încălcarea normelor de drept aplicabile, în condițiile în care chiar instanța de apel reține că: "reclamantul nu s-a pus la adăpost cu privire la conținutul contractului încheiat cu chemata în garanție, neprocedând potrivit dispozițiilor legale în materie, respectiv art. 19 lit. d) din Legea nr. 194/2001" "din contractul încheiat de reclamant nu rezultă vreo limită impusă beneficiarului cu privire la utilizarea documentației în cadrul întregului proiect", "culpa apelantului reclamant, cu atât mai mult cu cât susține că avea cunoștință despre scopul elaborării SF" "rolul studiului de fezabilitate în ansamblul proiectului demonstrează evidența utilizării acestuia în continuare, în ansamblul etapelor unui proiect de arhitectură, fiind evident rolul acestui studiu, de fundament al fazelor următoare, în lipsa lui neputându-se întocmi celelalte etape" "Primăria Municipiului Brașov a comunicat că planșele documentației aferente SF au fost întocmite de D.". Față de cele de mai sus, de faptul că reclamantul a avut perfectă cunoștință la data semnării contractului de beneficiarul lucrării, că obiectul contractului este doar faza SF, iar ulterior planșele vor fi utilizate de recurentă sau de beneficiar în fazele următoare (P.T. + D.E.+DTAC), deci urmau a fi multiplicate, acesta având și reprezentarea că se impune păstrarea caracterului arhitectural existent, instanța de apel nu putea constata o încălcare a dreptului de coautor, acordul reclamantului-intimat pentru utilizarea planșelor în fazele ulterioare fiind prezumat prin însăși semnarea contractului cu chemata în garanție și prin predarea documentațiilor întocmite. De asemenea, în condițiile în care instanța de apel reține culpa reclamantului-intimat în semnarea contractului și acceptarea condițiilor de realizare a lucrărilor, precum și că rolul studiului de fezabilitate este de fundament al fazelor următoare, în lipsa lui neputându-se întocmi celelalte etape, soluția este nelegală, contradictorie. Nelegalitatea deciziei rezultă și din poziția procesuală a reclamantului-intimat exprimată în fața instanței de fond, acesta recunoscând că nu a finalizat Studiul de fezabilitate, că au existat solicitări din partea contractantului general către subcontractanți cu privire la modificarea studiului pentru a primi avizele solicitate prin tema de proiectare și anexa acestuia, certificatul de urbanism, recunoscând și că nu a realizat aceste modificări. Din cauza modului defectuos de îndeplinire a obligațiilor asumate de reclamant și chemata în garanție E., respectiv a realizării incomplete de către arh. D. a lucrării de reabilitare, societatea recurentă a fost nevoită să aducă o contribuție proprie la finalizarea SF-ului în cauză, motiv pentru care nu se poate reține o încălcare a dreptului de coautor al reclamantului intimat. Mai mult decât atât, contractul dintre recurentă și E. se referă la Studiul de fezabilitate, iar contractul dintre E. și reclamantul D. se referă la același Studiu de fezabilitate, ambele contracte prevăzând expres obligativitatea îndeplinirii cerințelor temei de proiectare (care prevede foarte clar realizarea tuturor etapelor de proiectare SF+PT+DE+DTAC - respectiv studiu de fezabilitate, proiect tehnic, detalii de execuție, documentația tehnică pentru autorizația de construcție). Din materialul probator rezultă că: arh. E. și arh. D., atât în cadrul contractului, cât și în cadrul interogatoriului administrat au recunoscut că au primit tema de proiectare, iar în condițiile în care aceasta cuprinde cerințe și solicitări pentru toate etapele de proiectare (SF+PT+DE+DTAC), rezultă că au avut informația că acestea se vor proiecta de recurentă; în aceste condiții, nu au formulat niciodată pretenția de a elabora și altă fază de proiectare sau de a interzice utilizarea planșelor în fazele următoare de proiectare; certificatul de urbanism emis de Primăria Brașov prevede clar angajamentul și acordul beneficiarului legat de reamenajarea/reabilitarea taberelor școlare, deci nu este solicitată demolarea construcțiilor existente; certificatul de urbanism conține dispoziții identice cu tema de proiectare, deci fără demolarea construcțiilor existente; expertul tehnic a prevăzut în expertiza taberelor școlare reabilitarea corpului de cazare, corpului administrativ, iar arhitectul, constructorul sau oricare alt proiectant din cadrul echipei de proiectare nu pot încălca expertiza tehnică, demolarea unei construcții existente fiind imposibilă și nelegală fără recomandarea expertului tehnic; principalul motiv pentru care colaboratorii au fost nevoiți a modifica planșele întocmite de reclamant a fost că acesta nu a respectat angajamentul asumat contractual, respectarea temei de proiectare.

Soluția instanței de apel este nelegală și raportat la dispozițiile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, potrivit căruia, realizarea unei opere de arhitectură, total sau parțial după un alt proiect, nu poate fi făcută decât cu acordul titularului dreptului de autor asupra acelui proiect. Instanța de apel și-a motivat decizia, reținând că nu se poate contura un alt regim juridic privind preexistenta caracterului arhitectural, fără a motiva în fapt sau în drept raționamentul care a condus-o către această concluzie. Din probele administrate reiese că planșele au avut la bază un caracter arhitectural preexistent, determinat de releveele (măsurătorile) clădirilor existente, condiții în care dreptul de autor aparține proiectantului inițial din anii 1960 - 1970. Totodată, pe amplasamentul Dâmbul Morii sunt preexistente căile de comunicații și de circulație, spațiile verzi, terenul de joacă (standardizat), labirintul și tiroliana putându-se identifica în multe alte locații nu doar la taberele școlare, reclamantul neputându-și aroga un drept de autor/coautor pentru acestea. Având în vedere preexistența clădirilor din amplasamentul Dâmbul Morii, cu destinația de tabără școlară (cu compartimentare interioară în dormitoare, grupuri sanitare și hol, precum și cu dimensiuni ale camerelor aproximativ identice, atât în etapa inițială, cât și după reabilitare), concluzia este că lucrarea reclamantului a fost realizată pe baza releveelor clădirii existente, clădire edificată în baza un proiect inițial, copiat în oglindă de reclamantul D.

Soluția instanței de apel este nelegală și raportat la răspunsul la interogatoriul reclamantului, în condițiile în care acesta recunoaște că a realizat doar o parte inițială din Studiul de fezabilitate, un anteproiect sau un studiu sumar (răspunsul la întrebarea nr. 2), că la elaborarea Studiului de fezabilitate și a Proiectului tehnic (deci inclusiv a proiectului de arhitectură) contribuie mai mulți specialiști (răspunsul la întrebarea nr. 3), că nu a realizat planul șarpantei și al învelitorii (răspunsul la întrebarea nr. 18 din interogatoriu). În concluzie, șarpanta și învelitoarea, ca elemente determinante ale arhitecturii unei clădiri, au fost realizate de către recurentă prin colaboratorii proprii, datorită culpei reclamantului-intimat. Cu privire la petitul privind obligarea recurenților la plata sumei de 3065 RON daune materiale și 4565 RON daune morale, soluția este nelegală în condițiile în care eventuale pretenții pot fi formulate de către reclamant de la chemata în garanție E. cu care a încheiat contractual de proiectare, fără a cuprinde în cadrul acestuia vreo clauză privind rezervarea dreptului de autor asupra lucrărilor realizate sau interzicerea utilizării acestora în fazele PT+DE+ DTAC. Importante în aprecierea unui prejudiciu sunt faptul că reclamantul a contractat lucrarea "Amenajare Tabere școlare Dâmbul Morii faza S.F. "și considerentele reținute de instanța de apel, detaliate - aceleași subliniate și la pct. 3, anterior. Față de faptul că la beneficiarul final au fost depuse planșele aferente Studiului de fezabilitate semnate de reclamantul-intimat, conform relațiilor contractuale reținute de instanța de apel, și de considerentele deciziei referitoare la culpa apelantului reclamant și la rolul studiului de fezabilitate în ansamblul proiectului, la care s-a făcut referire în precedent (detaliate sub pct. 3), nu pot fi reținute daune materiale suferite de reclamant. Nelegalitatea soluției instanței de apel trebuie raportată și la faptul că suma de 1000 euro privea finalizarea lucrărilor contractate de reclamant, însă, așa cum s-a mai arătat și reclamantul a recunoscut, acesta a realizat doar o parte inițială din Studiul de fezabilitate, un anteproiect sau un studiu sumar (răspunsul la întrebarea nr. 2) și nu a realizat planul șarpantei și a învelitorii (răspunsul la întrebarea nr. 18 din interogatoriu). Prin urmare, acestuia nu i se cuvenea întreaga sumă contractată cu chemata în garanție E., întinderea așa-zisului prejudiciu (raportat la partea din lucrare realizată) nefiind dovedită, soluția firească fiind de respingere a acestor pretenții. În ceea ce privește daunele morale, pe de o parte, nu au fost administrate probe, iar, pe de altă parte, planșele aferente Studiului de fezabilitate pentru amplasamentul Dâmbul Morii - clădirea de cazare au fost predate beneficiarului cu semnăturile arh. D., A. și S.C. C. S.R.L., lucrarea (Studiu de fezabilitate) a fost predată beneficiarului sub semnătura reclamantului, care nu contractase fazele ulterioare (PT + DE + DTAQ). Că fazele ulterioare SF-ului au fost întocmite de alți proiectanți a fost cunoscut și acceptat de reclamantul-intimat, aspect care reiese chiar din concluziile instanței de apel, anterior redate sub pct. 3, la care se face referire (mai puțin cea referitoare la relațiile comunicate de primărie).

Nelegalitatea deciziei este determinată și de incidența art. 1 și art. 3 din O.G. nr. 13/2011, sub aspectul menținerii soluției de obligare la plata dobânzii legale începând cu 09.03.2015, în condițiile în care până la pronunțarea irevocabilă a unei soluții nu datorează reclamantului nicio sumă, aceasta fiind data de la care o sumă datorată este certă, lichidă și exigibilă.

Este nelegală și obligația de a publica sentința în condițiile în care contribuția reclamantului-intimat a fost adusă la cunoștința publică prin predarea către beneficiar a planșelor aferente Studiului de fezabilitate pentru amplasamentul Dâmbul Morii - clădirea de cazare, cu semnătura sa, neputându-se astfel reține un prejudiciu de imagine sau o ascundere a contribuției acestuia la realizarea planșelor SF-ului.

Menținerea soluției privind respingerea cererii de chemare în garanție este nelegală în condițiile în care, așa cum au mai arătat, recurenta a contractat lucrarea "Amenajare Tabere școlare Dâmbul Morii faza S.E" cu chemata în garanție E., de la care a și primit schițele (nefinalizate) întocmite de reclamant. În condițiile în care instanța de apel a reținut relațiile contractuale dintre recurenți și chemata în garanție, pe de o parte, dintre chemata în garanție și reclamant, pe de altă parte, iar la dosarul cauzei sunt probe evidente că prin intermediul chematei în garanție planșele realizate de reclamant au ajuns în posesia lor, cererea de chemare în garanție trebuia admisă. Reclamantul D. - Birou individual de arhitectură a invocat în susținerea recursului incident dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., formulând următoarele motive: 1. Se reține incidența anexei nr. 2 a H.G. nr. 28/9.01.2008, care prezintă conținutul-cadru al Studiului de fezabilitate, din care rezultă că lucrarea de arhitectură, deși face parte din conținutul mai complex al unei Studiu de fezabilitate, este o lucrare de sine-stătătoare, individuală, a unui arhitect sau a unei echipe de arhitecți. Cu toate acestea, instanța ajunge la concluzia că lucrarea este rezultatul unei munci de echipă, făcând confuzie între studiul de fezabilitate - ca lucrare complexă și proiectul de arhitectură - ca parte a acestuia, la care a contribuit un singur arhitect, recurentul. Concluzia că susținerile apelantului reclamant privind exclusivitatea dreptului său de autor asupra Studiului de fezabilitate nu pot fi primite este greșită, confundându-se întreaga lucrare a studiului de fezabilitate cu lucrarea de arhitectură, cu toate că se citează pe larg reglementarea acestei faze. Nu poate exista o muncă în echipă în condițiile în care a fost un singur arhitect care a lucrat la proiect, iar celălalt, intimatul B., a recunoscut că numai a avizat munca altcuiva. Instanța ajunge la această concluzie greșită în lipsa prevederilor contractuale care privesc drepturile de autor, invocând în acest sens, printre altele, prevederile art. 19 lit. d) din Legea nr. 184/2001, normă care se aplică greșit, aceasta prevăzând că arhitectul are dreptul (deci posibilitatea) și nu obligația să introducă în contractul încheiat cu clientul clauze privind protecția dreptului de autor. 2. Prevederile art. 1.6 ale Ghidului exercitării profesiei de arhitect au fost interpretate greșit. După ce legea prevede că partea de arhitectură a proiectului intră sub incidența legii dreptului de autor, mai arată că "după achitarea onorariilor, investitorul capătă dreptul netransmisibil de a utiliza rezultatul prestațiilor arhitectului în scopul precizat în contract. Drepturile de autor asupra proiectului aparțin arhitectului". Trecând peste faptul că onorariul nu s-a achitat, scopul precizat în contract era studiu de fezabilitate, ceea ce înseamnă că orice altă folosire a lucrării era interzisă, dacă nu exista consimțământul arhitectului. A dovedit că nu a transmis/cedat dreptul de autor, iar pârâții nu au făcut dovada că recurentul și-ar fi dat acordul pentru reproducerea operei și prezentarea acesteia sub un alt nume. Și prima instanță a constatat că faptul că nu s-au prevăzut în contract clauze privind păstrarea dreptului de autor nu justifică o concluzie în sensul că reclamantul a pierdut acest drept. Instanța de apel nesocotește și prevederile art. 39 - 47 din Legea nr. 8/1996, având în vedere că, așa cum a constatat prima instanță, drepturile patrimoniale asupra lucrării de arhitectură puteau fi transmise de către autor unei alte persoane doar în formele permise de legea specială, cea mai uzitată fiind cesiunea, prin care titularul dreptului de autor își înstrăinează o parte sau toate drepturile patrimoniale aferente operei sale numai prin formă scrisă, cu menționarea drepturilor patrimoniale transmise, remunerația și întinderea cesiunii. Motivarea instanței este și contradictorie, ajungându-se la o ultimă concluzie în legătură cu lipsa prevederilor contractuale cu argumentele că, în egală măsură, lipsa unor astfel de acoperiri în materie contractuală nu poate conduce la înlăturarea drepturilor pe care legea specială le conferă în materia dreptului de autor, dar și că apelantul reclamant avea obligația profesională să fie mai diligent la încheierea contractului. 3. Ghidul exercitării profesiei de arhitect prevede tot la pct. 1.6. că dreptul de autor asupra proiectului aparține arhitectului și că el rămâne proprietarul documentațiilor de arhitectură, precum și că investitorul sau un terț pot face publică lucrarea arhitectului cu obligația menționării autorului, prevedere legală neavută în vedere de instanță. Și din pct. 2.2, care descrie anteproiectul (proiectul preliminar sau studiul de fezabilitate), se ajunge la aceeași concluzie a importanței și a autonomiei muncii arhitectului. Legea prevede că arhitectul este cel care interpretează și ilustrează tema, anteproiectul fiind faza cea mai importantă a proiectului, în care se manifestă capacitatea de creație a acestuia. 4. Instanța a nesocotit în totalitate prevederile art. 7 lit. h), art. 10, art. 12 și 13 lit. a) și f), art. 84 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 și art. 3 alin. (6), art. 13 alin. (2), art. 37, art. 48, art. 81 și art. 84 din Codul deontologic al profesiei de arhitect din 27.11.2011. Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate - asupra admisibilității recursului incident pronunțându-se deja prin încheierea de admitere în principiu, față de cererea formulată de recurenții pârâți la termenul de judecată, Înalta Curte constată următoarele: 1. Recurenții pârâți contestă dreptul de autor reclamat și modul de soluționare a criticii aferente de către instanța de apel. Sub acest aspect, instanța a reținut că obiectul contractului a fost întocmirea Studiului de fezabilitate, un astfel de document fiind predat beneficiarului final, astfel că nu se poate contura un alt regim juridic al unei astfel de opere de arhitectură pentru motivele invocate de apelanții pârâți privind preexistența caracterului arhitectural, precum și că definiția studiului de fezabilitate conturează o serie de operațiuni care conduc la nașterea dreptului de autor. Această motivare intră sub incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanța nu a analizat critica astfel cum a fost formulată, iar o cercetare a acesteia de către prezenta instanță impune și verificări de fapt, incompatibile cu judecata în recurs, potrivit art. 488 alin. (1) și art. 497 C. proc. civ., condiții în care se impune soluția casării deciziei și trimiterii cauzei spre rejudecare. Recurenta pârâtă a susținut, în esență, că opera de care se prevalează intimatul reclamant este afectată de preexistența caracterului arhitectural, dreptul de autor aparținând proiectantului inițial din anii 1960 - 1970. Astfel, având în vedere preexistența clădirilor din amplasamentul Dâmbul Morii, cu destinația de tabără școlară (cu compartimentare interioară în dormitoare, grupuri sanitare și hol, precum și cu dimensiuni ale camerelor aproximativ identice, atât în etapa inițială, cât și după reabilitare), lucrarea reclamantului a fost realizată pe baza releveelor clădirii existente, clădire edificată în baza un proiect inițial, copiat în oglindă de reclamantul D. S-a mai invocat, cum rezultă din cererea de recurs, că erau preexistente căi de comunicații și de circulație, spații verzi, terenul de joacă (standardizat), labirintul și tiroliana putându-se identifica în multe alte locații, nu doar la taberele școlare, condiții în care care reclamantul nu poate pretinde un drept de autor/coautor pentru acestea. În acest context, era necesar ca instanța de apel să analizeze apărările care pun în discuție existența dreptul de autor reclamat de către intimatul reclamant, astfel cum acestea au fost valorificate prin cererea de apel, urmând a avea în vedere în mod corespunzător și criticile de recurs aferente, între care se regăsește și cea referitoare la aplicarea art. 84 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe (în numerotarea de la data raportului juridic dedus judecății), care prevede că, "Construirea unei opere de arhitectură, realizată total sau parțial după un alt proiect, nu poate fi făcută decât cu acordul titularului dreptului de autor asupra acelui proiect." - critică ce intră sub incidența acelorași dispoziții ale art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Pe aceeași linie de analiză, se observă că și aceste apărări, prin care s-a contestat dreptului de autor al intimatului reclamant, au fundamentat cererea recurentei pârâte privind încuviințarea probei cu expertiză judiciară de specialitate, cu referire la obiectivele depuse în dosarul primei instanțe - instanța de apel reținând că aceasta urmează a fi analizată în contextul în care a fost formulată, drept critică de apel, o soluționare echivalând cu antepronunțare, iar în măsura în care va aprecia că se impune soluționarea cauzei cu administrarea acestei probe, va dispune în consecință. Or, cum s-a arătat în prima critică de recurs principal, prin decizia de apel s-a justificat nerelevanța acestei probe, avându-se în vedere un considerent diferit, referitor la faptul că documentația elaborată de către reclamant a suferit modificări până la predarea către beneficiarul principal (reținându-se că nu este necesară o altă expertiză pentru că modificarea a fost demonstrată, iar lipsa exclusivității reclamantului la redactarea studiului de fezabilitate în forma finală este evidentă). Totodată, prin prima critică din recursul incident sunt puse în discuție inclusiv limitele în care s-a pronunțat instanța de apel, aceasta urmând a fi avută în vedere la rejudecare. Astfel, prin argumentele detaliate, este conturată o distincție, subliniată ca nefiind făcută de instanța de apel, între studiul de fezabilitate - ca lucrare complexă și proiectul de arhitectură - ca parte a acestuia, lucrare de sine-stătătoare, la care recurentul susține că a lucrat singur. Prima instanță a constatat dreptul de autor al reclamantului asupra lucrării de arhitectură a proiectului "Tabere școlare Dâmbul Morii și Colonia 1 și Colonia 2 Timișul de Sus", amplasamentul Dâmbul Morii, în vreme ce instanța de apel a constatat dreptul de coautor al reclamantului asupra lucrării de arhitectură "Studiu de fezabilitate" elaborat în cadrul proiectului "Amenajare tabere școlare Dâmbul Morii și Colonia 1 și Colonia 2 Timișul de Sus" pentru amplasamentul Dâmbul Morii. În justificarea soluției, instanța de apel a reținut că: din conținutul raportul de expertiză, al interogatoriilor și al corespondenței dintre părți rezultă că studiul de fezabilitate a fost rezultatul unei munci în echipă, componentele acestuia fiind realizate atât de apelantul reclamant cât și de apelanta pârâtă C. S.R.L. prin persoanele angajate de aceasta; expertul judiciar a explicat pe larg în raport parcursul realizării inițiale și apoi al prelucrării studiului de fezabilitate, respectiv maniera în care acesta a suferit transformări între momentul înaintării sale de către apelantul reclamant către intimata chemată în garanție și comunicarea acestuia de către proiectantul general S.C. C. beneficiarului Primăria Brașov; există diferențe între varianța inițială a SF și cea predată primăriei, fapt ce conduce, alături de cele expuse mai sus, la dovedirea contribuției și a altor persoane la forma finală a SF și, în atare situație, la calitatea de coautor alături de C. S.R.L. a reclamantului la elaborarea studiului de fezabilitate; în cuprinsul raportului de expertiză, expertul judiciar subliniază că în cartușele din SF figurează ca proiectant arh. D., care a semnat și ștampilat planșele SF modificate, fără a semna și foaia de capăt. Față de această situație de fapt, instanța de apel a constatat că acțiunea reclamantului este întemeiată în măsura în care s-a făcut dovada coautoratului său la elaborarea studiului de fezabilitate elaborat în cadrul proiectului "Amenajare tabere școlare Dâmbul Morii și Colonia 1 și Colonia 2 Timișul de Sus" pentru amplasamentul Dâmbul Morii, fiind incidente dispozițiile art. 5 din Legea nr. 8/1996, care prevăd că " (1) Este operă comună opera creată de mai mulți coautori, în colaborare. (2) Dreptul de autor asupra operei comune aparține coautorilor acesteia, între care unul poate fi autorul principal, în condițiile prezentei legi." Față de cadrul subliniat în recursul incident de către reclamant, în care acesta revendică exclusivitatea dreptului său de autor, se observă că decizia de apel nu cuprinde suficiente elemente din care să se poată stabili dacă situația de coautorat constatată privește elaborarea studiului de fezabilitate (care cuprinde nu numai piese desenate - pct. B, ci și piese scrise - pct. A, potrivit anexei 2 la Hotărârea Guvernului nr. 28 din 9 ianuarie 2008 prin s-a aprobat conținutul-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții, aplicabilă în perioada de referință) cu contribuția exclusivă asupra părții de arhitectură a reclamantului (cum acesta susține), ori că situația de coautorat privește și această parte. În aceste condiții și cum o analiză a situației de fapt nu îi este permisă acestei instanțe de dispozițiile art. 488 alin. (1) și art. 497 C. proc. civ., cum s-a mai arătat, nu este posibil niciun control de legalitate în ceea ce privește exclusivitatea reclamată prin recursul incident, contestată prin recursul principal. Recurenții pârâți au contestat exclusivitatea dreptului de autor și din perspectiva Studiului de fezabilitate, constatându-se însă că aceștia nu justifică un interes, întrucât concluzia instanței de apel a fost deja în acest sens, cum rezultă din considerentele anterior redate - aceștia recunoscând, de altfel, situația de coautorat inclusiv prin cererea de recurs. Relativ la motivele de recurs privind nelegalitatea acordării dobânzilor și a modului de soluționare a cererii de chemare în garanție, Înalta Curte constată că lipsește o analiză a cererii de apel sub aceste aspecte, cu incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., considerentele deciziei de apel fiind limitate la menținerea dispozițiilor sentinței primei instanțe. 2. Cu privire la celelalte critici, ce pot fi analizate în această etapă procesuală, cu sublinierea pentru o parte dintre acestea a subsecvenței față de cele anterior subliniate sub pct. 1, Înalta Curte reține următoarele: Deși nu face o referire explicită la motivul de apel aferent, instanța de apel confirmă în mod corect prin modul de soluționare cadrul procesual al cauzei, ca având obiect un drept din domeniul dreptului de autor și nu al răspunderii civile contractuale, cu consecințe asupra admisibilității acțiunii (invocată fiind inadmisibilitatea) și calitatea procesuală pasivă (reclamată a lipsi), generată de acest cadru și fapta ilicită imputată pârâților chemați în judecată. Referirea în decizie la contractele încheiate între părți nu este contradictorie, cum se susține în recursul principal din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aceasta fiind făcută în redarea derulării raporturilor dintre acestea și a conturării limitelor în care s-a susținut, respectiv contestat, că ar avea caracter licit folosirea lucrării cu privire la care revendică drept de autor reclamantul intimat. Aceasta, comparativ cu fapta ilicită reclamată prin cererea de chemare în judecată, respectiv identitatea dintre planșele de arhitectură ale proiectului "Amenajare Tabere Școlare Dâmbul Morii și Colonia 1 și Colonia 2 Timișul de Sus" din faza PT+ DE (Proiect tehnic și Detalii de execuție), cu mențiunile a fi făcute de S.C. C. S.R.L., șef proiect A., proiectant arhitect B. și planșele predate de reclamantul intimat în faza SF (Studiu de fezabilitate) pentru amplasamentul Dâmbul Morii în cadrul proiectului respectiv - identitate sesizată de reclamant la standul Primăriei Brașov din cadrul târgului imobiliar organizat la data de 11.10.2014 în Brașov și care ar fi fost confirmată, susține acesta, de Primăria Municipiului Brașov (prin adresa din 4.02.2015 către reprezentantul acestuia), beneficiar al proiectului. În ceea ce privește protecția de care poate beneficia lucrarea asupra căreia revendică drepturi intimatul reclamant, recurenții pârâți se prevalează de lipsa unor garanții contractuale pe care acesta nu și le-a asigurat în lumina normelor speciale din domeniul arhitecturii (contestate, în parte, în recursul incident), însă considerentele aferente ale deciziei au fost înlăturate de argumentul esențial reținut de instanța de apel, prin care s-a arătat că lipsa acestora nu poate conduce la înlăturarea drepturilor pe care legea specială le conferă în materia dreptului de autor, mai exact art. 3 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, care prevede că "Este autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera." - motivare care face să nu se poată reține nici contradictorialitatea considerentelor, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținută în ambele recursuri. Împotriva argumentului principal reținut de instanța de apel nu s-au formulat critici de nelegalitate, astfel cum impune art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., aspect care înlătură criticile din ambele recursuri prin care fie se susțin considerentele deciziei de apel înlăturate, fie este criticat raționamentul instanței în reținerea acestora. În același context, recurenții pârâți contestă posibila protecție de care se poate prevala reclamantul, cu referire la rolul studiului de fezabilitate în ansamblul proiectului, astfel cum acesta a și fost confirmat de instanța de apel, care, cu referire la normele incidente în materie, a reținut că este demonstrată evidența utilizării acestuia în continuare, în ansamblul etapelor unui proiect - cu alte cuvinte, rolul acestui studiu, de fundament al fazelor următoare, în lipsa căruia nu se pot întocmi celelalte etape. Aceste considerente ale deciziei de apel nu pot susține însă criticile de recurs principal, inclusiv din perspectiva contrarietății, întrucât, cum în mod corect a constatat instanța de apel, ansamblul proiectului nu îi înlătură intimatului reclamant drepturile conferite de calitatea de autor reclamată, în măsura confirmării acesteia, generate de dispozițiile art. 3 alin. (1) și art. 7 lit. h) din Legea nr. 8/1996 (drepturi reținute a fi încălcate prin hotărârea recurată, în limitele în care aceasta a fost pronunțată - sancționate prin prezenta decizie în temeiul și în limitele anterior reținute, contrar celor susținute în recursul incident) - recurenții pârâți nesusținând aplicarea unor norme speciale contrare în materie. Critici de aceeași natură, dar dintr-o altă perspectivă, se regăsesc și în recursul incident, în care se limitează folosirea lucrării întocmită la scopul precizat în contract, respectiv studiu de fezabilitate, cu consecința că orice altă folosire a lucrării era interzisă în lipsa consimțământului arhitectului - din cadrul criticii urmând a fi înlăturat aspectul referitor la plata convenită în contract, aceasta nefăcând obiectul litigiului. Pe lângă faptul că obiectul contractului încheiat de către recurentul incident este clar definit - "proiectarea Amenajare Tabere Școlare Dâmbul Morii în faza SF", acesta nu se poate prevala (cu atât mai mult dată fiind specializarea sa) de necunoașterea scopului întocmirii și rolul acestuia în cadrul proiectului menționat, conferit inclusiv de normele speciale în domeniul arhitecturii, valorificate și în motivarea deciziei de apel - instanța de apel reținând, de altfel, că în contractul încheiat între reclamant și chemata în garanție se prevede că se vor respecta cu obligativitate cerințele enumerate în norma de proiectare, în certificatul de urbanism și prevederile legale în domeniu (cele aferente construcțiilor și referitoare la taberele școlare). Cu alte cuvinte, proiectul de arhitectură se integrează în studiul de fezabilitate, care, la rândul lui, este parte componentă în structura întregului proiect, pentru atingerea scopului pentru care acestea au fost concepute, cu respectarea însă a drepturilor conferite de Legea nr. 8/1996, în măsura confirmării lor, inclusiv din perspectiva transmiterii acestora (mai puțin a drepturilor morale, care nu pot face obiectul vreunei renunțări sau înstrăinări, potrivit art. 11 alin. (1) din lege), în forma și cu cerințele impuse de legea specială în materie, cum se și arată în recursul incident. În considerarea și în limitele argumentelor anterior arătate, Înalta Curte urmează să admită ambele recursuri și să dispună casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel, care va avea în vedere și celelalte critici de recurs formulate în cauză.