ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 91/2023

Ședința publică din data de 2 februarie 2023 Asupra contestațiilor de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 88/2022 din 7 decembrie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia – secția penală, în baza art. 250 2 din C. proc. pen., a menținut măsurile asigurătorii instituite de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara prin ordonanțele emise la 26.02.2014 respectiv 04.02.2015 în dosar nr. x/2014 (actualmente 103/P/2020), asupra bunurilor imobile și a sumelor de bani aparținând inculpaților A. și B.. A respins cererea inculpaților B., C. și S.C. Ocolul Silvic Privat Nadăș S.R.L.

privind ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara prin ordonanțele menționate mai sus. Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut: Referitor la aspectul încetării de drept a măsurilor asigurătorii, ca și chestiune ce prevalează examinării pe fond a acestora (observație invocată de către inculpații B., C. și S.C. Ocolul Silvic Privat Nadăș S.R.L.), prima innstanță a constatat următoarele: Spre deosebire de măsurile preventive, în cazul cărora art. 241 din C. proc. pen. prevede în mod clar și limitativ situațiile în care acestea încetează de drept, în materia măsurilor asigurătorii legea procesual penală nu conține o asemenea reglementare.

Cu privire la critica vizând verificarea tardivă a măsurilor asigurătorii, instanța a opinat că, în absența unei dispoziții exprese în materia măsurilor asigurătorii (care nu se dispun pentru un anumit interval de timp), nu poate fi incidentă sancțiunea încetării de drept în condițiile art. 268 alin. (2) din C. proc. pen., prin încălcarea obligației instanței de judecată de a proceda la verificarea legalității și temeiniciei măsurii procesuale. Curtea a considerat că încetarea măsurii asigurătorii trebuie prevăzută explicit de lege, astfel cum legiuitorul a procedat în ipoteza reglementată de art. 397 alin. (5) din C. proc. pen. potrivit căruia măsurile asigurătorii încetează de drept în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii prin care acțiunea civilă a fost lăsată nesoluționată în temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc.

pen., iar persoana vătămată nu a introdus acțiune la instanța civilă. Spre deosebire de măsurile preventive, în cazul cărora art. 241 din C. proc. pen. stabilește, în mod expres, situațiile în care acestea încetează de drept, o asemenea reglementare nu se regăsește în codificarea procesual penală și în privința măsurilor asigurătorii, iar soluția juridică a aplicării prin analogie a textului de lege menționat și în ipoteza măsurilor asigurătorii, avansată de apărare, nu poate fi acceptată, din moment ce, pe de o parte, pentru cele două categorii de măsuri legiuitorul a instituit condiții diferite de luare și menținere, cu consecințe inclusiv în ceea ce privește posibilitatea încetării lor (printre altele, în cazul măsurilor asigurătorii nu a fost prevăzut un termen pe perioada căruia puteau fi luate și menținute și nici nu este reglementată o durată maximă a acestora pe parcursul procesului penal) iar, pe de altă parte, textul în discuție (art. 241 din C. proc.

pen.) nu conține o regulă de principiu, o normă cu caracter general, ci una specială, a cărei sferă de incidență este definită cu claritate în chiar cuprinsul ei, fiind, astfel, de strictă interpretare și aplicare. Mai mult, s-a observat că, deși enumeră soluțiile pe care organul judiciar le poate pronunța cu ocazia examinării subzistenței temeiurilor care au justificat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, art. 250 2 din C. proc. pen. nu face referire și la cea a constatării încetării de drept a acestora, indicând expres doar posibilitatea menținerii, restrângerii, extinderii sau ridicării lor. Prin urmare, observațiile inculpaților B., C. și S.C. Ocolul Silvic Privat Nadăș S.R.L. cu privire la neverificarea/momentul depășit al examinării măsurilor asigurătorii sunt neîntemeiate și nu justifică încetarea de drept a acestora.

În ce privește fondul chestiunii supuse analizei, prima instanță a reținut dispozițiile art. 249 alin. (1), (2) și 5 și ale art. 250 2 din C. proc. pen. Totodată, s-a menționat că prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 (publicată în M.O. al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015), Curtea Constituțională a stabilit că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând așadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv." S-a făcut trimitere la Decizia nr. 19/16 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Măsurile asigurătorii sunt definite în doctrina juridică drept "măsuri procesuale cu caracter real ce au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin suspectului, inculpatului sau părții responsabile civilmente, în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile". Măsurile asigurătorii au caracter provizoriu, având rolul de a preveni distrugerea sau înstrăinarea bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărârea judecătorească rămasă definitivă; prin instituirea lor se blochează orice activitate a suspectului, a inculpatului, a persoanei responsabile civilmente sau a oricărei persoane în posesia sau proprietatea căreia se află bunurile care urmează să fie supuse confiscării; aceste activități pot consta în ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor.

Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea acoperirii despăgubirilor civile), ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului.

Examinând actele dosarului în raport cu infracțiunile ce fac obiectul acuzațiilor aduse inculpaților și prejudiciul semnificativ pretins a fi produs în patrimoniul părților civile - aproximativ 27.450.800 euro potrivit "Studiului de piață privind valorile minime ale imobilelor din județul Arad - 2020" identificat pe site-ul O.C.P.I.

Arad, accesând rubrica "Informații Utile" unde la Anexa nr. 13 se regăsesc valorile terenurilor extravilane (inclusiv pășuni, păduri din localitatea Nadăș) și respectiv 4.882.967,3 RON (sumele de 501.105 RON, respectiv 689.840 RON obținute din valorificarea masei lemnoase, suma de 758.342,38 RON obținută fără drept cu titlu de subvenții în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață pentru pășune și suma de 2.933.680 RON reprezentând valoarea la care sunt evaluate clădirea și terenul din municipiul Arad, str. x), instanța a apreciat că această măsură respectă standardele de proporționalitate, fiind esențială în evitarea ascunderii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărirea penală a bunurilor menționate dar și în ce privește garantarea executării cheltuielilor judiciare și acoperirea pagubei cauzate prin infracțiune.

Având în vedere stadiul incipient al procedurii pendinte, în condițiile în care cercetarea judecătorească nu a debutat, la dosar nu există date concrete care să justifice în mod rezonabil concluzia că temeiurile avute în vedere la instituirea măsurii au încetat sau s-ar fi modificat.

Rezultă cu certitudine din actele dosarului că Certificatul de calitate de moștenitor nr. 5/31.01.2003 emis de inculpatul D. este fals (prin încheierea penală nr. 415/PI/CP/CC/21.12.2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală în dosar nr. x/2016, rămasă definitivă prin încheierea penală nr. 603/09.06.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus cu titlu definitiv anularea actului nr. 5/31.01.2003); consecințele directe ale întocmirii și folosirii acestuia se reflectă în mod direct în patrimoniul părților civile, care au fost deposedate în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile întemeiate pe actul fals, de bunuri imobile și mobile ce fac obiectul sechestrului asigurător instituit de către procuror (imobilele de la pct. 1). În ce privește oportunitatea menținerii măsurilor asigurătorii instanța a apreciat că în pofida trecerii unei perioade îndelungate de timp de la momentul instituirii lor (26.02.2014 și 04.02.2014) imperativele realizării unei protecții efective în ce privește dreptul persoanei păgubite la recuperarea prejudiciului (inclusiv prin restabilirea situației anterioare, având în vedere trecerea bunurilor din proprietatea acestora în proprietatea inculpaților) primează interesului privat al inculpaților de a se folosi/dispune de bunurile indisponibilizate.

În plus, măsurile instituite urmăresc și garantarea executării cheltuielilor judiciare. Instanța a precizat că, în cauza particulară de față, atât stadiul procedurii, dar și aspectele ce țin de valoarea semnificativă a prejudiciului, justifică în mod rezonabil concluzia oportunității menținerii măsurilor asigurătorii instituite. Contrar apărărilor formulate de către inculpați, temeiurile care au condus la luarea măsurii nu au încetat și nici nu s-au modificat într-o manieră care să determine ridicarea/restrângerea lor, în cauză, neintervenind o reconfigurare a prejudiciului avut în vederea la instituirea sechestrului asigurător. Curtea a reținut că măsura sechestrului asigurător a fost dispusă în cursul urmăririi penale până la concurența valorii probabile a prejudiciului infracțional, valoare care la acest moment este cea precizată prin actul de sesizare (rechizitoriu).

În măsura în care în cauză vor fi administrate probe ce ar determina o reconfigurare a prejudiciului, vor fi reevaluate și limitele măsurilor asigurătorii instituite, însă la acest moment, niciun act al dosarului nu justifică ridicarea sechestrului asigurator. S-a menționat că în această fază procesuală, Curtea nu este în măsură să examineze legalitatea modului de calcul al prejudiciului de către organul de urmărire penală prin prisma solicitării inculpaților de ridicare a măsurii asigurătorii; în plus, acesta nu constituie un motiv pertinent pentru a constata nelegalitatea și netemeinicia acestei măsuri prin eludarea dispozițiilor art. 249 din C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât sechestrul vizează cu precădere bunurile imobile ce au trecut din proprietatea părților civile în proprietatea inculpaților, în baza unor hotărârii judecătorești irevocabile întemeiate pe certificatul de calitate de moștenitor declarat fals cu titlu definitiv.

În acest context, luând în considerare finalitatea măsurilor asigurătorii, astfel cum este reglementată în art. 249 din C. proc. pen., Curtea a apreciat că menținerea popririi și a sechestrului asupra tuturor bunurilor imobile, astfel cum au fost instituite în dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA – ST Timișoara prin ordonanțele din data 26.02.2014 și 04.02.2015, sunt necesare în vederea asigurării reparării integrale a prejudiciului; ele trebuind examinate doar prin raportare la probele administrate până la acest moment procesual și a actelor procesuale de dezînvestire aferente etapelor procesuale (rechizitoriu, hotărârea pronunțată în camera preliminară) și care, astfel cum s-a argumentat anterior, relevă doar o valoare probabilă a prejudiciului cauzat, justificând în continuare faptul că temeiurile inițiale avute în vedere la luarea măsurilor asigurătorii nu au suferit modificări.

Aspectele invocate de inculpații A., B., C. și Ocolul Silvic Privat Nadăș S.R.L în susținerea cererii de ridicare a măsurii nu sunt întemeiate; așa cum rezultă și din redactarea expresă a textului și din finalitatea măsurilor asigurătorii, sechestrul nu echivalează cu o pierdere a proprietății și nu reprezintă o măsură definitivă, ci una temporară, aptă să garanteze recuperarea prejudiciului (acesta fiind scopul instituirii în cauză); în eventualitatea intervenirii unor elemente și temeiuri noi ce ar putea surveni, prin prisma probatoriului administrat în cursul cercetării judecătorești în fața instanței de fond, conținutul măsurii poate fi reevaluat. Împotriva dispoziției de menținere a măsurilor asigurătorii, cuprinsă în încheierea penală nr. 88/2022 din 7 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – secția penală, inculpații C., B. și S.C.

Ocolul Silvic Privat Nadăș S.R.L. au formulat contestații. Examinând încheierea atacată, în temeiul art. 250 2 din C. proc. pen., Înalta Curte constată: Prealabil, Înalta Curte constată că, în reglementarea măsurilor asigurătorii, până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO) (prin care a fost introdus art. 250 2 din C. proc. pen.), C. proc. pen. permitea instituirea și menținerea acestora pe întreaga durată a procesului penal, fără a reglementa, așadar, termene maxime pe durata cărora să poată fi instituite.

Așadar, măsurile asigurătorii durau până la finalizarea cauzei penale, câtă vreme nu interveneau anumite împrejurări care să justifice ridicarea sau desființarea acestora. Dispozițiile art. 250 2 din C. proc. pen. nu modifică posibilitatea ca măsurile asigurătorii să fie menținute pe tot parcursul procesului penal, dar instituie obligația organelor judiciare de a verifica periodic dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea acestora, verificare cu ocazia căreia se poate dispune menținerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii asigurătorii. Același text de lege impune și un termen maximal în care aceste verificări ar trebui să aibă loc, în funcție de faza procesuală în care se află procesul penal.

Se observă, însă, că legiuitorul nu a instituit, în mod expres, nicio consecință a nerespectării termenului prevăzut de lege, consecință (în sens de sancțiune procesuală) care să se răsfrângă asupra măsurii procesuale potențial neverificată în intervalul de timp impus de lege. Or, în lipsa unei dispoziții legale exprese care să stipuleze drept sancțiune încetarea de drept a măsurii procesuale – în conformitate cu dispozițiile art. 268 alin. (2) din C. proc. pen. – prin nerespectarea termenului de verificare a legalității și temeiniciei acesteia, Înalta Curte constată că, art. 250 2 din C. proc. pen. nu reglementează termene peremptorii, ci termene de recomandare. În altă ordine de idei, Înalta Curte reține că, în conformitate cu art. 53 din Constituția României, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune.

Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății. Potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Prin decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, Curtea Constituțională a reținut că "Sechestrul este o măsură asiguratorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând, așadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv.

De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din C. pen., măsurile de siguranță se pot lua și în situația în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă". Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului, părții responsabile civilmente sau a altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune ori a confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare. Totodată, aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Astfel, Înalta Curte constată că, prin ordonanța emisă la 26.02.2014 în dosar nr. x/2014 (actualmente 103/P/2020), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara a instituit măsura asigurătorie a sechestrului până la concurența sumei de: 20.971.503 Euro ce constituie prejudiciu în dauna RNP Romsilva - DS Arad și com. Tauț jud. Arad, suma de 2.933.680 RON ce constituie prejudiciu în dauna Primăriei mun. Arad, și suma de 96.942 RON ce constituie prejudiciu în dauna OCPI Arad, BCPI Ineu, asupra următoarelor imobile, aparținând suspecților A. și B. după cum urmează: A. Imobil constând în teren în suprafață de 8.742,9757 ha, situat pe raza administrativă a com.

Tauț (sat Nadăș) jud. Arad, evaluat conform Rapoartelor de expertiză tehnică actualizată pentru imobile pe anul 2014 la nivelul com. Tauț la aproximativ suma de 20.971.503 Euro; B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații C., B. și S.C. Ocolul Silvic Privat Nadăș S.R.L. împotriva dispoziției de menținere a măsurilor asigurătorii, cuprinsă în încheierea penală nr. 88/2022 din 7 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – secția penală în dosarul nr. x/2021. Obligă contestatorii - inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D., în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 2 februarie 2023.