ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.12.2022

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 779/2022

HOTĂRÂRE
13.12.2022
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 779/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 13 decembrie 2022

Deliberând asupra contestației formulată de contestatorul A. împotriva încheierii penale nr. 15/A din data de 28 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2016, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 15/A din data de 28 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2016, în conformitate cu art. 250

2

din C. proc. pen., printre altele, s-a menținut măsura sechestrului asigurator luată prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Tg. -Mureș, emisă la data de 19 octombrie 2016 în dosarul nr. x/2012, asupra următoarelor bunuri mobile, proprietate a inculpatului A.: a) Autoturism marca x, cu număr identificare x, serie motor x și nr. înmatriculare x, și b) Autoturism marca x, cu număr identificare x, serie motor x și nr. înmatriculare x, până la concurența sumei de 688.421 RON, în vederea garantării reparării pagubei pretins produse prin infracțiunea de evaziune fiscală de care este acuzat inculpatul A..

S-a restrâns măsura sechestrului asigurator instituit prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Tg. -Mureș, emisă la data de 19 martie 2014 în dosarul nr. x/2012 doar asupra imobilului apartament, situat în Târnăveni, str. x, jud. Mureș, până la concurența sumei de 688.421 RON, în vederea garantării reparării pagubei pretins produse prin infracțiunea de evaziune fiscală de care este acuzat inculpatul A..

Pentru a dispune astfel, procedând, în temeiul art. 250

2

din C. proc. pen., la verificarea măsurii reale a sechestrului asigurator instituit prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Tg. -Mureș, emisă la data de 19 octombrie 2016 în dosarul nr. x/2012, s-a subliniat că, prin natura lor, măsurile asiguratorii sunt măsuri procesuale reale care constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile și imobile ale suspectului sau inculpatului, ori, după caz, ale părții responsabile civilmente sau ale altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

În acest fel, măsurile asiguratorii constituie în procesul penal veritabile garanții cu titlu de prevedere - dedus din cauza acestora, dată de preîntâmpinarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii bunurilor și cu o funcționalitate provizorie, căci nu implică un transfer de proprietate și durează doar atât timp cât condițiile, cauza, și scopul lor sunt în ființă. Ele sunt menite să asigure îndeplinirea scopului legal care le este atașat, mai exact executarea măsurii de siguranță a confiscării speciale sau extinse, executarea pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori repararea pagubei cauzate prin infracțiune.

S-a reținut că pentru instituirea măsurilor asiguratorii este necesară îndeplinirea cumulativă a două seturi de condiții: unul de ordin formal și un altul de ordin substanțial. Aceste condiții vor fi luate în calcul și ulterior, cu ocazia verificărilor consacrate de art. 250

2

din C. proc. pen.

S-a reținut că prin sentința penală nr. 39/1 aprilie 2022 apelată, Tribunalul Mureș i-a condamnat, între alții, pe inculpații B., A., C. și D. pentru săvârșirea infracțiunilor continuate de evaziune fiscală (ultimii doi sub forma de participație a complicității). Prin aceeași hotărâre, s-a dispus condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii continuate de spălare de bani a celor patru inculpați (ultimii doi în forma de participație a complicității) și a inculpatului E.. Totodată, de la inculpați au fost confiscate sumele de bani despre care prima instanță a stabilit că provin din săvârșirea infracțiunii de spălare de bani. În latura civilă a cauzei, primii patru inculpați și părțile responsabile civilmente au fost obligați să plătească părții civile prejudiciile stabilite de tribunal care au fost cauzate bugetului consolidat al statului prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. În vederea garantării reparării prejudiciilor și pentru confiscarea specială, Tribunalul Mureș a menținut măsurile asiguratorii luate prin Ordonanța procurorului din 19 octombrie 2016, fără să ia vreo dispoziție cu privire la măsurile asiguratorii impuse prin ordonanța din 19 martie 2014.

În esență, Tribunalul Mureș a reținut cu privire la inculpatul A. că, în calitate de administrator al S.C. F. S.R.L. Târnăveni, a evidențiat în contabilitatea societății în perioada anilor 2011- 2012 un număr de 18 facturi fiscale fictive (aferente unui număr de 18 acte materiale) emise de S.C. G. S.R.L. din comuna Grajduri, județul Iași, reprezentând contravaloarea unor cheltuieli fictive cu achiziții de piese de schimb pentru mijloace de transport și utilaje și de produse de grădină, flori și plante în scopul sustragerii de la plata obligațiilor și contribuțiilor către bugetul general consolidat al statului, generând un prejudiciu total în sumă totală de 1.526.461 RON. Același inculpat în cursul anului 2011, în calitate de reprezentant al S.C. F. S.R.L. Târnăveni, a dispus efectuarea unui număr de 36 transferuri bancare, în valoare totală de 4.735.899,44 RON, către S.C. G. S.R.L. implicată, de asemenea, în circuitul infracțional, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale fictive înregistrate în evidențele contabile ale societății, cunoscând că banii provin din săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, în scopul disimulării originii ilicite a acestora, sumele de bani fiind ridicate apoi în numerar, fără vreo justificare legală.

Referitor la măsura asiguratorie instituită asupra a două autoturisme proprietate a inculpatului A. instituită prin ordonanța din 19 octombrie 2016 asupra a două autoturisme proprietate a inculpatului și cu privire la măsura sechestrului asigurator luată prin ordonanța din 19 martie 2014 asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale aceluiași inculpat, Curtea a observat că cele două măsuri au fost impuse în scopul garantării reparării prejudiciului produs prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. În baza ordonanței din 19 martie 2014, prin procesul-verbal din 9 mai 2014, emis în baza ordonanței din martie 2014, s-a instituit sechestru asigurator asupra unui imobil apartament.

Curtea a notat că luarea măsurilor asiguratorii în cazul acestui inculpat nu pune probleme sub aspectul condițiilor formale.

În privința condițiilor substanțiale, instanța de apel a reținut că testul de necesitate este împlinit, căci cauza acestor măsuri este prezumată de lege, iar scopul lor în raport cu infracțiunea de evaziune fiscală decurge ex lege, din textul art. 11 al Legii nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, potrivit căruia "în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie". Testul de oportunitate este activ, cu următoarele mențiuni: prejudiciul reclamat în cauză pe seama lui A., evaluat prin sentința Tribunalului Mureș la suma de 1.526.461 RON nu este integral recuperat, astfel că, partea civilă este în drept să dispună de garanți că, în măsura în care va fi atrasă răspunderea civilă a inculpatului, va avea posibilitatea efectivă să execute titlul care va stabili creanța sa. Testul de proporționalitate, la rândul său, este parțial îndeplinit, cu nuanțele expuse mai jos:

S-a constatat că asupra inculpatului planează acuzația comiterii unei fapte grave, care se presupune că a cauzat un prejudiciu însemnat bugetului consolidat al statului, astfel că și în prezent există un just echilibru între intruziunea în dreptul de proprietate al inculpatului, prin grevarea în continuare a celor două autoturisme specificate în ordonanța din 19 octombrie 2016 și a imobilului arătat în procesul-verbal din 9 mai 2014 (a căror valoare oricum nu se ridică la restul neplătit din prejudiciul reținut de prima instanță), și necesitatea garantării că prejudiciul produs bugetului statului va fi integral reparat. În schimb, acum la peste 8 ani de la luarea măsurii asiguratorii prin ordonanța din 19 martie 2014, o indisponibilizare a întregului patrimoniu al inculpatului este o măsură disproporționată.

În plus, Curtea a avut în vedere și cele comunicate de partea civilă prin adresa nr. x/26 septembrie 2022, primită în dosarul nr. x/2016, după care o parte importantă a prejudiciului, în sumă de 838.040 RON, a fost deja recuperată și, scăzând cât s-a plătit din 1.526.461 RON, la cât a fost obligat inculpatul prin hotărârea apelată, a rămas un debit de 688.421 RON.

Pentru motivele expuse supra, Curtea a menținut măsura sechestrului asigurator luată prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Tg. -Mureș, emisă la data de 19 octombrie 2016 în dosarul nr. x/2012, asupra următoarelor bunuri mobile, proprietate a inculpatului A.: a) Autoturism marca x, cu număr identificare x, serie motor xx și nr. înmatriculare x, și b) Autoturism marca x, cu număr identificare x, serie motor x și nr. înmatriculare x, până la concurența sumei de 688.421 RON, în vederea garantării reparării pagubei pretins produse prin infracțiunea de evaziune fiscală de care este acuzat inculpatul.

De asemenea, a restrâns măsura sechestrului asigurator instituit prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Tg. -Mureș, emisă la data de 19 martie 2014 în dosarul nr. x/2012 doar asupra imobilului apartament, situat în Târnăveni, str. x, jud. Mureș, până la concurența sumei de 688.421 RON, în vederea garantării reparării pagubei pretins produse prin infracțiunea de evaziune fiscală de care este acuzat A..

Împotriva încheierii penale nr. 15/A din data de 28 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2016, a declarat contestație la data de 31 octombrie 2022, ora 15:51, inculpatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub dosar nr. x/2016 fiind stabilit termen de judecată la data de 29 noiembrie 2022, când Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, excepția tardivității contestației declarate, acordând, totodată, cuvântul și asupra fondului contestației și dispunând amânarea pronunțării la data de 13 decembrie 2022 având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea contestatorului să depună note scrise, iar până la data pronunțării contestatorul nu a depus nici un înscris la dosarul cauzei.

Analizând cu prioritate excepția tardivității contestației formulate de inculpatul A., Înalta Curte constată următoarele:

La dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Târgu Mureș se regăsește dovada de comunicare a încheierii nr. 15/A din data de 28 octombrie 2022, care face obiectul prezentei contestații din care rezultă în mod clar data accesării 28.10.2022, ora 13:36 cu un număr de 3 vizualizări.

De asemenea, se constată că la dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, se regăsește cererea de contestație formulată de inculpatul A., transmisă prin fax, la data de 31 octombrie 2022, ora 15:51, la Curtea de Apel Târgu Mureș.

Pentru a aprecia asupra declarării în termen a contestației, Înalta Curte va analiza, pe de o parte, felul actului (minuta sau încheierea in extenso) care generează momentul de la care începe să curgă termenul de declarare a căii de atac, iar, pe de altă parte, criteriul naturii drepturilor și intereselor ocrotite, precum și modalitatea de calcul.

Astfel, sub prim aspect, se constată că potrivit art. 250

2

1

aplicându-se în mod corespunzător".

În cauza de față, fiind vorba de o verificare a măsurii asigurătorii în calea de atac a apelului, sunt aplicabile dispozițiile art. 250

1

alin. (1) C. proc. pen., care prevăd că "împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanța de judecată sau de instanța de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare".

Cum legiuitorul nu a prevăzut în mod expres actul care se comunică și care generează momentul de la care începe să curgă termenul de declarare a căii de atac, din interpretarea dispozițiilor art. 250

1

2

rap. la art. 250

1

alin. (1) C. proc. pen., împotriva încheierii prin care instanța de apel a verificat subzistența temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea unei măsuri asigurătorii, curge de la pronunțare sau, după caz, de la comunicarea minutei și nu a încheierii motivate.

Astfel, se constată că în cuprinsul dispozițiilor art. 250

1

, art. 204 alin. (1), art. 205 alin. (1), art. 206 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul folosește aceeași sintagmă, respectiv "...în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare", spre deosebire de situațiile prevăzute de dispozițiile art. 341 alin. (9), art. 345 alin. (3), art. 347 alin. (1) C. proc. pen., când, în mod expres, identifică actul de la a cărui comunicare curge termenul de exercitare a căii de atac a contestației, ca fiind încheierea motivată, folosind sintagamele "...în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii", "...în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii" sau "...în termen de 3 zile de la comunicarea încheierilor".

Înalta Curte reține că este vorba de un termen procedural, dat fiind că prin reglementarea căilor de atac se urmărește disciplinarea și sistematizarea activității procesuale în vederea asigurării realizării la timp și în mod just a scopului procesului penal. Totodată se are în vedere faptul că toate termenele prevăzute de cod sunt termene procedurale, în afară de cele care ocrotesc drepturi și interese extraprocesuale, preexistente procesului penal și independente de acesta, limitând durata unor măsuri sau condiționând îndeplinirea unor acte sau promovarea unor acțiuni care ar anihila un drept sau un interes extraprocesual, cum ar fi, spre exemplu, cele reglementate de C. proc. pen., care se referă la durata măsurilor preventive, la durata pentru care se menține măsura asiguratorie în cazul scoaterii de sub urmărire penală sau de încetarea urmăririi penale, care sunt termene substanțiale.

Calificând, așadar, felul termenului de 48 de ore pentru declararea contestației împotriva încheierii prin care a fost verificată măsura asigurătorie ca fiind unul procedural, Înalta Curte reține că acesta se calculează potrivit art. 269 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Prin urmare, pornind de la data menționată în dovada de primire a minutei încheierii nr. 15/A din data de 28 octombrie 2022, ora 13:25, când i-a fost transmisă, ora 13:36 fiind data accesării, Înalta Curte constată că aceasta avea posibilitatea să formuleze contestație până la data de 30 octombrie 2022, ora 15:25/15.36. Or, potrivit datei menționate pe cererea de contestație transmisă prin fax de către contestatorul A. la Curtea de Apel Târgu Mureș, respectiv 31 octombrie 2022, ora 15:51, contestația este formulată în afara termenului de 48 de ore prevăzut de art. 250

2

rap. la art. 250

1

alin. (1) C. proc. pen.

Mai mult decât atât, în încheierea din 14 octombrie 2022, s-a menționat că s-au prezentat inculpații apelanți B., A., E. asistați de apărători aleși, avocat H., potrivit împuternicirii avocațiale MS nr. x/2022, și avocat I., potrivit împuternicirii avocațiale nr. x/14.10.2022, astfel încât, așa cum se menționează și în încheierea penală nr. 15/A din 28 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș pentru inculpatul A. termenul de 48 ore de declarare a contestației curge de la pronunțare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca tardivă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva încheierii penale nr. 15/A din data de 28 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca tardivă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva încheierii penale nr. 15/A din data de 28 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2016.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 decembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-10-15
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 683/2025
1/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale raportat la art. 249 alin. (1), (2), (5) din C. proc. pen., art. 251 și art. 252 din C. proc. pen., luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobi
ÎCCJ 2024-07-04
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 506/2024
Ședința publică din data de 04 iulie 2024 Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor constată următoare: Prin încheierea penală nr. 8/A din data de 23 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția pe
ÎCCJ 2022-03-15
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 153/2022
se impune nici menținerea măsurii asiguratorii asupra bunurilor inculpatei S.C. B. S.R.L. luând în considerare atitudinea avută până în prezent de aceasta constând în respectarea graficului de eșalonare a plății prejudiciului încheiat cu pe
ÎCCJ 2024-07-25
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 547/2024
Ședința publică din data de 25 iulie 2024 Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea nr. 9/A din data de 21 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, se
ÎCCJ 2022-03-10
0,93
ÎCCJ, Secția penală
instituirea sechestrului asupra imobilului situat în mun. Galați, str. x, jud. Galați și asupra autoturismului marca x cu serie șasiu x, serie motor x, înmatriculat sub nr. x aparținând inculpatei A. și instituirea sechestrului asupra imobi
Sursă