ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 411/2022

Ședința publică din data de 28 iunie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 10.06.2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2013, printre altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 475 C. proc. pen. ridicată de inculpații A., B., C. și D..

Pentru a dispune astfel, Curtea a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 475 C. proc. pen. nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, întrucât apelanții nu au indicat textele constituționale pretins încălcate, astfel că nu se poate identifica, în mod rezonabil, nicio critică de neconstituționalitate, nefiind în prezența unei veritabile excepții de neconstituționalitate.

Curtea a reținut că, pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

În concret, Curtea a reținut că inculpații au solicitat sesizarea Curții Constituționale pentru ca instanța de contencios constituțional să pronunțe o decizie interpretativă în sensul că prevederile art. 475 C. proc. pen. sunt constituționale, în măsura în care problema de drept nu vizează interpretarea sau reinterpretarea unei decizii a Curții Constituționale, implicit a considerentelor acesteia, context în care s-a apreciat că excepția formulată tinde la modificarea și completarea textului criticat și nici nu are legătură cu cauza, întrucât deși se raportează la cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție formulată în ședința din 10.06.2022, prin sesizarea de referință nu s-a solicitat instanței supreme să se pronunțe asupra interpretării sau reinterpretării unor decizii ale Curții Constituționale, ci, în esență, asupra incidenței în cauză a dispozițiilor art. 5 C. pen.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în încheierea din 10.06.2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2013, în termen legal, au formulat recurs inculpații A., B., C., D.

Prin motivele de recurs formulate în scris, inculpații au susținut, în esență, că sintagma utilizată de legiuitor în art. 475 C. proc. pen. respectiv (...) va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu cure a fost sesizată este de maximă generalitate, ambiguă și echivocă, permițând sesizarea instanței supreme cu orice chestiune de drept, inclusiv cu acele chestiuni de drept care au fost rezolvate anterior prin Decizii ale Curții Constituționale ori prin considerentele unor asemenea decizii.

În opinia recurenților inculpați, sintagma criticată consfințește dreptul instanțelor investite cu soluționarea cauzelor în ultima instanță de a solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra oricărei probleme de drept, așa cum s-a întâmplat în speță, unde s-a ajuns să fie repusă în discuție pe calea unei sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, o problemă de drept deja rezolvată de Curtea Constituțională, care este garantul supremației Constituției.

Astfel, s-a susținut că prevederile art. 475 C. proc. pen. nu exclud dreptul Înaltei Curți de Casație și Justiție de a da "rezolvări de principiu" oricărei probleme de drept, inclusiv a unor probleme de drept care au făcut obiectul analizei și care au fost anterior rezolvate de Curtea Constituțională, prin decizii general obligatorii, încălcându-se astfel prevederile art. 147 alin. (4) din Constituția României,

De asemenea, imprecizia termenului "rezolvare" de principiu a chestiunii de drept, utilizat de legiuitor, fără a fi definit, permite interpretarea echivocă și multiplă în sensul că pe calea unei hotărâri prealabile se poate rezolva indirect și cauza, instanțele urmând să completeze soluția conform "rezolvării" date de către instanța supremă.

Examinând recursul formulat de recurenții inculpați A., B., C., D., prin raportare la criticile invocate și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte reține că, reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții din cuprinsul unor asemenea acte normative în vigoare la momentul invocării; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

De asemenea, sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care prin excepția invocată se tinde la constatarea neconformității unei prevederi dintr-o lege cu Constituția României, iar nu și atunci când se urmărește modificarea sau completarea acesteia, situație în care competența îi revine în exclusivitate, conform dispozițiilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, în timp ce instanța de contencios constituțional este chemată să se pronunțe numai asupra constituționalității actelor, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, așa cum rezultă din art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Altfel spus, excepția de neconstituționalitate reprezintă singurul mijloc procedural prin care se asigură o analiză a conformității dispozițiilor legale la care aceasta face referire cu Constituția, control care însă poate fi realizat doar de instanța de contencios constituțional, atribuțiile instanței în fața căreia s-a ridicat respectiva excepție fiind limitate la a efectua un examen asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, în funcție de care sesizează sau nu Curtea.

Pe de altă parte, referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În analiza condițiilor enumerate anterior, se constată că excepția a fost invocată de inculpații A., B., C., D. în calea de atac a apelului declarat împotriva sentinței penale nr. 60 din 10.04.2020 pronunțate de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2013, iar excepția invocată are în vedere neconstituționalitatea unui text legal în vigoare care nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Norma legală invocată ca neconstituțională, respectiv art. 475 C. proc. pen., prevede că, dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Referitor la cerința ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, Înalta Curte constată că aceasta nu trebuie să se realizeze în mod formal, întrucât verificarea efectuată de către instanță nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional, în condițiile în care este necesar a verifica și măsura în care o astfel de excepție tinde, în mod real, la învestirea Curții Constituționale cu un examen al conformității dintre înțelesul normei legale și exigențele Constituției, prerogativă recunoscută Curții prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Așadar, se constată că excepția invocată de recurenții inculpați A., B., C., D. nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât textul de lege criticat vizează condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Se reține că, din interpretarea rațională a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată rezultă că legătura dintre prevederea legală a cărei neconstituționalitate se invocă și modul de soluționare a cauzei trebuie să fie evidentă și de natură a produce consecințe directe asupra soluției ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepției de neconstituționalitate. Aceasta deoarece instrumentul excepției a fost pus de legiuitor la îndemâna părților pentru ca acestea, în raport de interesele lor, să beneficieze de un control de constituționalitate a acelor prevederi legale care au un rol hotărâtor asupra modului de soluționare a cauzei, iar nu a oricărei dispoziții legale ce poate fi incidentă în desfășurarea unui proces penal.

În considerarea acestor argumente, având în vedere că pentru excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale menționate nu este îndeplinită condiția legăturii cu cauza la care se referă art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpații A., B., C., D. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în încheierea din 10.06.2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2013.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, în cuantum de câte 313 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpații A., B., C., D. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în încheierea din 10.06.2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2013.

Obligă recurenții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, în cuantum de câte 313 RON, se plătesc din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2022.