ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 28 februarie 2023

Deliberând asupra recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 82/P din data de 10.09.2021, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2017, s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 20 din vechiul C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 alin. (1) lit. d) din vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) din C. pen., la pedeapsa de 1 (unul) an închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) vechiul C. pen. pe perioada prevăzută de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) dn C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzută de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 81 și 82 din vechiul C. pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale aplicate inculpatului A. pe o perioadă de 3 (trei) ani.

În temeiul art. 81 și 71 alin. (5) din vechiul C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din vechiul C. pen.

A fost condamnat inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 26 raportat art. 20 din vechiul C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 alin. (1) lit. d) din vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) din C. pen., la pedeapsa de 1 (unul) an închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din vechiul C. pen. pe perioada prevăzută de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzută de art. 26 din vechiul C. pen. raportat la art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 81 și 82 din vechiul C. pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale aplicate inculpatului B. pe o perioadă de 3 (trei) ani.

În temeiul art. 81 și 71 alin. (5) din vechiul C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din vechiul C. pen.

În temeiul art. 19 și 404 alin. (1) din C. proc. pen., art. 1357 și art. 1382 din C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și au fost obligați, în solidar, inculpații A. și B., în solidar cu partea responsabilă civilmente Liceul Tehnologic "Ion Ionescu de la Brad" Horia, jud. Neamț, să plătească acestei părți civile suma de 96.622,46 euro, reprezentând daune materiale, sumă ce se va actualiza la data plății efective prin calcularea accesoriilor prevăzute de Codul de procedură fiscală, respectiv dobânzi și penalități de întârziere.

În temeiul 249 alin. (1), (5) și (6) din C. proc. pen., raportat la art. 20 din Legea nr. 78/2000, art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A. și B., în vederea garantării acoperirii prejudiciului cauzat prin infracțiune, până la concurența sumei totale de 96.622,46 euro.

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel inculpații A. și B. și de partea responsabilă civilmente Liceul Tehnologic "Ion Ionescu de la Brad".

Prin decizia penală nr. 868 din data de 24 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile formulate de inculpații A. și B. împotriva sentinței penale nr. 82/P/10.09.2021 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2017.

S-a desființat în parte sentința penală apelată, doar sub aspectul laturii penale, în ce privește intervenirea prescripției răspunderii penale și, în rejudecare:

În temeiul art. 5 alin. (1) și (2) din C. pen., art. 396 alin. (6) și 16 lit. f) din C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., s-a încetat procesul penal, ca urmare a prescrierii răspunderii penale, cu privire la inculpatul apelant A., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 32 din C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 5 alin. (1) și (2) din C. pen., art. 396 alin. (6) și 16 lit. f) din C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., s-a încetat procesul penal, ca urmare a prescrierii răspunderii penale, cu privire la inculpatul apelant B., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 raportat art. 32 din C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

S-au menținut soluțiile de încetare a procesului penal, cu mențiunea că legea penală mai favorabilă este C. pen. actual, și în consecință:

În temeiul art. 5 alin. (1) și (2) din C. pen., art. 396 alin. (6) și 16 lit. f) din C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., s-a încetat procesul penal, ca urmare a prescrierii răspunderii penale, cu privire la inculpatul apelant A., pentru săvârșirea infracțiunii de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzută de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 5 alin. (1) și (2) din C. pen., art. 396 alin. (6) și 16 lit. f) din C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., s-a încetat procesul penal, ca urmare a prescrierii răspunderii penale, cu privire la inculpatul apelant B., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

S-a stabilit onorariu final pentru supliment de expertiză contabilă în cuantum de 1.000 de RON expert contabil C..

S-a dispus virarea, către dl. expert contabil C., din conturile Biroului Local de Expertize din cadrul Tribunalului Neamț a sumei de 500 de RON, reprezentând onorariu provizoriu stabilit la termenul de judecată din data de 10.05.2022, achitat de către inculpații apelanți.

S-a dispus plata, către dl. expert contabil C. a sumei de 500 de RON, reprezentând diferență onorariu final pentru expertiza contabilă, sumă avansată din fondurile Ministerului Justiției.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca fiind nefondat, apelul formulat de partea responsabilă civilmente Liceul Tehnologic "Ion Ionescu de la Brad" împotriva sentinței penale nr. 82/P/10.09.2021 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei penale nr. 868 din 24.10.2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs în casație la data de 23.11.2022 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Structura Teritorială Bacău.

În motivarea cererii de recurs în casație, parchetul a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, admiterea recursului în casație și în urma rejudecării cauzei, să se dispună casarea deciziei, întrucât în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale a inculpaților A. și B., apreciindu-se ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele Deciziei CCR nr. 358/2022 prevederilor privind prescripția răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că în cazul prescripției răspunderii penale Curtea Constituțională a României a pronunțat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 și nr. 358/2022), iar principiul supremației dreptului Uniunii Europene impune instanței naționale să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii.

În consecință, în opinia parchetului, pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că infracțiunea ce face obiectul cauzei este una din infracțiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, instanța trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripția răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma Deciziei nr. 297/2018 a CCR.

Parchetul a arătat că deși prescripția răspunderii penale este o instituție de drept material, instituția întreruperii termenului de prescripție este o instituție preponderent de drept procedural, reprezentând în esență unul dintre efectele actelor de procedură, acte realizate în cursul procesului penal de către organele judiciare. Acest fapt, potrivit parchetului, rezultă inclusiv din aceea că în cuprinsul Deciziei nr. 358/2022 (par. 67) Curtea Constituțională tratează în mod distinct cele doua instituții. Având în vedere natura ei, parchetul a afirmat că întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale este guvernată de principiul aplicării imediate a legii care guvernează actele de procedura. Ca urmare, orice act de procedură întocmit în intervalul de timp situat până la data de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018) a produs efectul juridic prevăzut de dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. Astfel, a precizat că în cauză au fost îndeplinite numeroase acte de întrerupere a cursului termenului general de prescripție.

În opinia parchetului, consecințele Deciziei nr. 358/2022 a CCR și a Deciziei nr. 67/2022 a ICCJ ar fi riscul sistemic de impunitate, nu doar pentru infracțiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene și de corupție, ci a tuturor infracțiunilor cu excepția celor imprescriptibile, înlăturarea termenul special de prescripție nereprezentând voința legiuitorului. A menționat că această cauză are legătură cu dreptul Uniunii Europene, în acest sens făcând trimitere la cauza Euro Box Promotion și alții (C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 si C-840/19), paragraful 188 și 169 și, prin urmare, este necesară aplicarea dreptului Uniunii Europene și aplicarea legislației naționale privind prescripția răspunderii penale în acord cu normele acestuia. Referindu-se la Hotărârea din 15 iulie 1964, Costa (6/64, EU:C:1964:66, p. 1158-1160), unde Curtea a stabilit principiul suprematiei dreptului comunitar, prin prisma jurisprudenței CJUE (cauzele Tarico I si II si Euro Box Promotion) și având în vedere Ordonanța dispusă de Curte la data de 07.11.2022 ca urmare a numeroaselor sesizări cu obiect asemănător (referitor la întrebările dacă neaplicarea Deciziilor CCR ar fi conformă dreptului comunitar și dacă lăsarea neaplicată a prevederilor naționale în materie de complete aduce atingere art. 49 paragraful 1 teza ultimă din Carta drepturilor fundamentale) - pentru evitarea riscului sistemic de impunitate este necesară aplicarea legislației naționale privind prescripția specială a răspunderii penale, făcându-se abstracție de interpretarea dată prin Decizia nr. 358/2022.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Structura Teritorială Bacău împotriva deciziei penale nr. 868 din 24.10.2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluționării.

Prin încheierea menționată s-a admis în principiu cererea de recurs în casație referitor la cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., respectiv "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal", raportat la susținerile parchetului care aduc în discuție cazul de încetare a procesului penal referitor la intervenția prescripției, ce se subsumează formal cazului de casare invocat.

Analizând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Structura Teritorială Bacău în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În speță, în limitele procesuale menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că parchetul a susținut că înlăturarea termenului special de prescripție ca urmare a Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale și a Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți, este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate la nivel național, mai ales în cazul infracțiunilor ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, considerând că, în cauză, nu se impunea constatarea încetării procesului penal, motivat de împlinirea termenului general de prescripție, întrucât, dând prevalență principiului supremației dreptului Uniunii Europene, instanța ar fi trebuit să facă aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin acte de procedură care, de altfel, au fost comunicate inculpaților înainte de apariția deciziilor Curții Constituționale și să constate astfel că termenul de prescripție specială nu s-a împlinit în prezenta cauză.

Argumentele invocate de parchet în susținerea cererii sale de recurs în casație sunt nefondate pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituționalitatea soluției legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate și, totodată, contrară principiului legalității incriminării, pentru că sintagma are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (paragraful 31).

Această decizie a avut natura unei decizii simple, întrucât instanța de contencios constituțional a sancționat unica soluție legislativă reglementată prin dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., aspect statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 (paragraful 61). Referirea la soluția legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) și aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (paragraful 72);

De la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74);

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reținându-se că norma supusă controlului de constituționalitatea nu este susceptibilă de o aplicare clară și previzibilă în absența intervenției legiuitorului (paragrafele 60, 75).

În dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

În consecință, având în vedere aspectele reținute cu privire la efectele deciziilor Curții Constituționale, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenței unui caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție prevăzute de art. 154 din C. pen.

În sensul celor de mai sus este și Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a Înalte Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală prin care s-a statuat că "Având în vedere delimitarea efectelor prescripției răspunderii penale astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 1.092/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013) într-un efect principal, reprezentat de înlăturarea răspunderii penale și, respectiv, un efect derivat, de ordin procesual, constând în înlăturarea acțiunii penale, se reține că, la rândul său, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale are un efect de drept material, modificând regimul răspunderii penale prin prelungirea intervalului de timp în care statul își poate exercita dreptul de a trage la răspundere penală, și un efect derivat, de ordin procesual, respectiv repunerea organelor judiciare într-un nou termen în care își pot exercita rolul activ, conferit de dispozițiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate.

Cele două efecte nu se confundă și nu sunt reglementate de aceleași categorii de norme legale.

În consecință, nu este posibilă extinderea regulilor referitoare la aplicarea în timp a legii procesuale care reglementează condițiile de legalitate ale actului procedural care constituie cauza la efectul de drept material al întreruperii cursului prescripției. Mai concret, dacă s-ar admite că întreruperea prescripției este reglementată de norme procesuale întrucât cauza ei este un act de procedură, ar însemna să se confunde cauza în sine cu efectul principal constând în întreruperea cursului prescripției penale. Or, așa cum s-a arătat, cauza prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. (îndeplinirea unui act de procedură) are ca efect de drept material întreruperea termenului de prescripție, care produce consecința prelungirii termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală.

Așadar, nu pot fi extinse dispozițiile procesuale care reglementează cauza (actul de procedură) la întreaga instituție a întreruperii cursului prescripției, efectul acesteia fiind prevăzut în mod distinct de legea penală de drept material și constând în prelungirea termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală."

Înalta Curte constată că pentru faptele inculpaților A. și B. s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Astfel, potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., "prescripția înlătură răspunderea penală", atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite.

Se reține din decizia recurată că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru:

1 - săvârșirea infracțiunii de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzută de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în calitate de reprezentant legal al Grupului Școlar Ion Ionescu de la Brad, (denumirea actuală - Liceul Tehnologic Ion Ionescu de la Brad), din comuna Horia, jud. Neamț, beneficiar al proiectului de Mobilități "D.", cu tema "Dezvoltarea și diversificarea competențelor profesionale a tinerilor, pentru dezvoltarea durabilă a economiei din zona rurală", cu indicativul LLP-LDV/IVT/2010/RO/002, finanțat din bugetul Uniunii Europene prin Programul Operațional Sectorial, cu ocazia implementării și pe perioada derulării acestuia, de la data 27.10.2010 până la data depunerii raportului final - 20.03.2012, a schimbat fără respectarea prevederilor legale destinația fondurilor obținute cu titlu de avans în cadrul proiectului, în cuantum de 155.526,40 euro, în sensul că acesta nu a fost folosit în scopul pentru care a fost acordat;

2 - săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în calitate de director al Grupului Școlar Ion Ionescu de la Brad, (denumirea actuală - Liceul Tehnologic Ion Ionescu de la Brad), din comuna Horia, jud. Neamț și reprezentantul legal al beneficiarului proiectului a semnat și prezentat la datele de 09.01.2012 și 29.03.2012 la Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, în scopul obținerii diferenței de grant solicitată în cuantum de 33.104,41 euro (sumă ce nu a mai fost plătită datorită suspiciunilor de nereguli), mai multe înscrisuri ce conțin date false sau inexacte.

Referitor la inculpatul B., din decizia recurată, se constată că acesta a fost trimis în judecată pentru:

1 - săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în calitate de manager al Proiectului de Mobilități "D.", cu tema "Dezvoltarea și diversificarea competențelor profesionale a tinerilor, pentru dezvoltarea durabilă a economiei din zona rurală", cu indicativul LLP-LDV/IVT/2010/RO/002, finanțat din bugetul Uniunii Europene prin Programul Operațional Sectorial, în perioada 27.10.2010 până la data depunerii raportului final - 20.03.2012, 1-a ajutat pe A. în calitate de reprezentant legal al beneficiarului proiectului, să schimbe fără respectarea prevederilor legale destinația fondurilor obținute cu titlu de avans în cadrul proiectului, în cuantum de 155.526,40 euro, în sensul că acesta nu a fost folosit în scopul pentru care a fost acordat;

2 - săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 raportat art. 32 din C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în calitate de manager al proiectului, a întocmit, semnat și prezentat la datele de 09.01.2012 și 29.03.2012 la Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, în scopul obținerii diferenței de grant solicitată în cuantum de 33.104,41 euro (sumă ce nu a mai fost plătită datorită suspiciunilor de nereguli), mai multe înscrisuri ce conțin date false sau inexacte.

Înalta Curte constată că pentru infracțiunea de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt închisoare de la 1 an la 5 ani și, prin urmare, termenul de prescripție incident în cauză este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., și anume de 5 ani, care a început să curgă de la data săvârșirii faptei, respectiv 20 martie 2012, fiind împlinit corespunzător în anul 2017.

În ceea ce privește infracțiunea de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, Înalta Curte observă că limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracțiune sunt închisoare de la 2 ani la 7 ani, astfel că termenul de prescripție incident este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., și anume de 8 ani. Acest termen de prescripție de 8 ani a început să curgă de la data săvârșirii faptei, respectiv 20 martie 2012 și s-a împlinit corespunzător în anul 2020.

Prin urmare, termenele de prescripție de 5 ani, respectiv de 8 ani care au început să curgă la data de 20.03.2012 s-au împlinit și, în consecință, răspunderea penală pentru faptele inculpaților A. și B. a fost înlăturată.

Parchetul a mai considerat că dacă am accepta că de la publicarea Deciziei nr. 358/2022 nu a operat niciun act de întrerupere a prescripției răspunderii penale s-ar crea un risc sistemic de impunitate pentru infracțiuni grave de fraudă care aduc atingere intereselor financiare ale UE sau de corupție în general.

Înalta Curte amintește că Curtea de Justiție a Uniunii Europene a recunoscut în jurisprudența sa semnificația calificării în dreptul intern al statelor membre a anumitor instituții juridice și a eficienței standardelor de protecție consacrate de dreptul național. Curtea a arătat că principiul legalității infracțiunilor și pedepselor prevăzut de art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene are același înțeles și același domeniu de aplicare precum dreptul garantat prin CEDO. Curtea a arătat însă că statele membre au libertatea să prevadă în ordinea juridică proprie că regimul prescripției răspunderii penale ține, asemenea normelor privind definirea infracțiunilor și stabilirea pedepselor, de dreptul penal material și este, ca atare, supus, la fel ca aceste din urmă norme, principiului legalității infracțiunilor și pedepselor. De asemenea, autoritățile și instanțele naționale sunt libere să aplice standarde naționale de protecție a drepturilor fundamentale, cu condiția ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecție prevăzut de cartă, astfel cum a fost interpretată de Curte, și nici supremația, unitatea și caracterul efectiv al dreptului Uniunii.

Se reține că standardul național de protecție circumscris exigențelor ce derivă din principiul legalității incriminării și a pedepsei este superior celui consacrat prin jurisprudența CEDO, incluzând în domeniul de aplicare a principiului legalității incriminării și normele în materia prescripției răspunderii penale.

Consecința includerii în dreptul național a normelor în materia prescripției răspunderii penale în domeniul de aplicare a principiului legalității incriminării rezidă în obligația autorităților judiciare de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor acuzate, astfel cum rezultă acestea din conținutul art. 7 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special sub aspectul cerinței ca legea penală aplicabilă să fie previzibilă, precisă și neretroactivă. În Cauza C42/17 ("Taricco 2"), CJUE a reținut că "principiul neretroactivității legii penale se opune în special ca o instanță să poată, în cursul unei proceduri penale, fie să sancționeze penal un comportament care nu este interzis de o normă națională adoptată înainte de săvârșirea infracțiunii imputate, fie să agraveze regimul răspunderii penale a celor care au făcut obiectul unei astfel de proceduri". Prin aducerea la îndeplinire a obligației de a nu aplica dispozițiile din dreptul intern care permiteau constatarea intervenirii prescripției (obligație stabilită anterior de Curte în "Taricco 1") se aduce atingere principiului legalității incriminării, astfel încât "acestor persoane li s-ar putea aplica, din cauza neaplicării acestor dispoziții, sancțiuni pe care, după toate probabilitățile, le-ar fi evitat dacă respectivele dispoziții ar fi fost aplicate. Astfel, persoanele menționate ar putea fi supuse în mod retroactiv unor condiții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii" (paragraful 60). Curtea a arătat că "Dacă instanța națională ar fi astfel determinată să considere că obligația de a lăsa neaplicate dispozițiile în cauză ale C. pen. se lovește de principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, ea nu ar trebui să se conformeze acestei obligații, iar aceasta chiar dacă respectarea obligației respective ar permite îndreptarea unei situații naționale incompatibile cu dreptul Uniunii" (paragraful 61).

Parchetul, în motivele de recurs în casație, a mai făcut trimitere la Hotărârea CJUE (Marea Cameră) din 21 decembrie 2021din Cauza Euro Box Promotion și alții, solicitând să se dea eficiență supremației dreptului Uniunii, în sensul neaplicării deciziilor Curții Constituționale a României, însă această Cauză nu are nicio legătură cu Deciziile Curții Constituționale a României nr. 297/2018 și nr. 358/2022 care se referă la prescripția răspunderii penale.

Raportat la cele arătate, Înalta Curte constată că răspunderea penală pentru faptele inculpaților A. și B. a fost înlăturată, prin urmare motivul de casare invocat de către parchet este nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău împotriva deciziei penale nr. 868 din data de 24 octombrie 2022 a Curții de Apel Bacău – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați A. și B., în sumă de câte 680 RON, vor rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de parchet, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău împotriva deciziei penale nr. 868 din data de 24 octombrie 2022 a Curții de Apel Bacău – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați A. și B., în sumă de câte 680 RON, rămân în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2023.