ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 106/2023

Ședința publică din data de 08 februarie 2023

Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin decizia penală nr. 238/A din data de 22 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția Penală, în dosarul nr. x/2022, printre altele, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 426 lit. b) Cod procedură penală, formulată de apelantul-persoană condamnată A..

Pentru a pronunța o astfel de soluție, Înalta Curte a reținut, în esență, că excepția a fost invocată de persoana condamnată A. în calea de atac a apelului declarat împotriva sentinței penale nr. 74 din 26.10.2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-au examinat condițiile admisibilității în principiu a contestației în anulare declarate împotriva sentinței penale nr. 9 din 31.01.2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, în dosarul nr. x/2022, iar excepția invocată are în vedere neconstituționalitatea unui text legal în vigoare care nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

A reținut că norma legală invocată ca neconstituțională, respectiv art. 426 lit. b) Cod procedură penală, prevede că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Referitor la cerința ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, Înalta Curte a constatat că aceasta nu trebuie să se realizeze în mod formal, întrucât verificarea efectuată de către instanță nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional, în condițiile în care este necesar a se verifica și măsura în care o astfel de excepție tinde în mod real la învestirea Curții Constituționale cu un examen al conformității dintre înțelesul normei legale și exigențele Constituției, prerogativă recunoscută Curții Constituționale prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Așadar, a constatat că doar aparent sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în realitate, așa cum rezultă din motivele scrise, nu s-a formulat o critică de neconstituționalitate, ci s-a criticat modul în care în C. proc. pen. este configurată calea de atac a contestației în anulare, respectiv condițiile în care este exercitată calea extraordinară de atac și natura hotărârilor susceptibile de a fi atacate cu această cale extraordinară de atac.

Practic, persoana condamnată A. a susținut că modalitatea de reglementare a acestei căi de atac împiedică posibilitatea exercitării contestației în anulare împotriva hotărârilor pronunțate conform Legii nr. 302/2004, prin care sunt recunoscute hotărârile străine de condamnare, întrucât textul de lege invocat vizează numai hotărârile prin care s-a soluționat o acțiune penală, printr-o soluție de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal.

Prin urmare, a constatat că prin excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mai sus menționate se tinde practic la o completare a normelor procedurale, prin lărgirea sferei de aplicabilitate a acestora, solicitare inadmisibilă în raport de competența Curții Constituționale care, prin exercitarea controlului de constituționalitate, nu poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale. Practic, persoana condamnată A., prin invocarea excepției de neconstituționalitate, tinde să transforme instanța de contencios constituțional într-un for legislator pozitiv care să adauge la lege, prin introducerea unui nou text de lege care să permită exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare și în alte cazuri decât cele strict și expres prevăzute de codificarea procesual penală.

În concluzie, prima instanță a apreciat că excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nefiind folosit de persoana condamnată A. în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală.

II. Împotriva dispoziției cuprinse în decizia penală nr. 238/A din data de 22 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția Penală, în dosarul nr. x/2022, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale a declarat recurs la data de 23.11.2022, în termenul legal, persoana condamnată A.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18.01.2023, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată la data 25.01.2023.

Recurentul-persoană condamnată nu a motivat în scris recursul declarat.

La termenul de judecată din data de 08.02.2023, cu ocazia dezbaterilor, prin susținerile orale, recurentul-inculpat, prin avocatul desemnat din oficiu a reiterat aspectele invocate prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, solicitând admiterea recursului și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 426 lit. b) C. proc. pen.. A apreciat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate, norma criticată având legătură cu soluționarea cauzei.

III. Analizând recursul declarat de persoana condamnată A., Înalta Curte constată următoarele:

Excepția de neconstituționalitate constituie un remediu procedural prin care cetățenii își pot apăra drepturile și libertățile fundamentale prin intermediul instanței de control constituțional, invocând neconformitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță cu Constituția României.

Din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, rezultă faptul că, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate, controlul de constituționalitate este unul a posteriori (ulterior) și implică examinarea prealabilă a unor condiții de admisibilitate, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.

Cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, poate pronunța fie sesizarea Curții Constituționale (când sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prev. de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992) sau respingerea cererii de sesizare, excepția fiind inadmisibilă (când aceasta nu îndeplinește condițiile prev. de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992). În situația în care sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, potrivit art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curții Constituționale este obligatorie.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, împotriva soluției de respingere poate fi formulat recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare.

De asemenea, în conformitate cu disp. art. 24 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, privind organizarea judiciară, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, când judecă în ultimă instanță, judecă printr-un complet diferit al acesteia recursul formulat împotriva hotărârilor pronunțate de această secție prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Obiectul acestei căi de atac îl reprezintă verificarea aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția de respingere pe care aceasta a adoptat-o cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Revenind la cererea de sesizare formulată, Înalta Curte reține că, pentru a putea învesti în mod legal instanța de control constituțional, instanța de judecată în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate verifică următoarele:

Astfel, condițiile de admisibilitate sunt strict prevăzute de lege, au caracter imperativ și sunt de ordine publică.

Procedând la o nouă reexaminare a celor patru condiții anterior menționate, Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

Aplicând mutatis mutandis (schimbând ceea ce este de schimbat) decizia Curții Constituționale nr. 591/21.10.2014, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate", aceasta fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului. Sigur, o atare examinare nu se opune dispozițiilor art. 2 sau art. 29 din Legea nr. 47/1992, care statuează că instanța de control constituțional este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România și autoritatea competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea sus-menționată.

Astfel cum a statuat prin jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională se pronunță asupra litigiului de natură constituțională numai în limitele stabilite prin actul de sesizare, iar instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are, în conformitate cu legea, nu doar competența, ci și obligația corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională în strictă conformitate cu specificul cauzei și cu dispozițiile legale incidente.

Examinând în aceste coordonate de admisibilitate cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, Înalta Curte constată:

Referitor la prima condiție, respectiv calitatea de parte a autorului excepției se constată că aceasta este îndeplinită. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de una dintre părțile din proces (apelantul-persoană condamnată A.) în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță învestită cu soluționarea apelului formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 74 din 26.10.2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv ca actul normativ criticat să fie un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării, Înalta Curte constată că și această condiție este îndeplinită. Excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. fiind în vigoare de la 01.02.2014.

Referitor la cea de-a patra condiție, respectiv ca textul de lege criticat să nu fi fost anterior declarat neconstituțional, se constată neîndoielnic îndeplinită și această exigență.

Așadar, Înalta Curte constată îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de persoana condamnată, respectiv cerințele privind calitatea autorului excepției de a fi parte într-un proces în curs de soluționare, actul normativ criticat să fie un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării și inexistența unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi sancționat anterior acel text de lege.

În ceea ce privește condiția referitoare la legătura normei contestate cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită, reținând că decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului între părți.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte subliniază că scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională. Fiind un remediu procesual, excepția de neconstituționalitate vizează în principal verificarea constituționalității unei dispoziții prevăzute de actele normative primare care are legătură cu soluționarea cauzei.

Prin demersul întreprins, persoana condamnată A. nu urmărește să supună cenzurii instanței de contencios constituțional, în mod efectiv, aspecte de neconstituționalitate derivate din modalitatea de redactare a dispozițiilor legale criticate. Așadar, excepția de neconstituționalitate invocată nu se circumscrie unei pretinse lipse de claritate și previzibilitate a normelor criticate.

Prin criticile formulate recurentul invocă modalitatea în care legiuitorul a reglementat art. 426 lit. b) C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal), care, în opinia acestuia, nu oferă posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a contestației în anulare împotriva hotărârilor pronunțate în temeiul Legii nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară în materie penală.

Altfel spus, prin acest demers procesual, persoana condamnată A. urmărește reformarea C. proc. pen. prin introducerea unor noi prevederi care să dea posibilitatea recurentului de a declara calea de atac a contestației în anulare și în alte cazuri decât cele strict și limitativ prevăzute de lege. Practic, recurentul încearcă o modificare a condițiilor de exercitare a căii de atac a contestației în anulare prin adăugarea la lege a unor noi tipuri de hotărâri susceptibile de a fi atacate cu această cale de atac.

Or, o asemenea solicitare excedează, însă, în mod vădit, competenței Curții Constituționale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea interveni în abrogarea, modificarea sau completarea dispozițiilor cu privire la care instanța de control constituțional a fost sesizată, această atribuție fiind în sarcina Parlamentului care reprezintă unica autoritate legiuitoare a țării, astfel cum prevede art. 61 alin. (1) din Constituția României.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, față de lipsa unei legături efective între necesitatea exercitării unui control de constituționalitate și soluționarea cauzei, în temeiul art. 29 alin. (5) din aceeași lege, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de persoana condamnată A. împotriva dispoziției cuprinse în decizia penală nr. 238/A din data de 22 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția Penală, în dosarul nr. x/2022 de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 426 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 275 alin. (2) Cod procedură penală, va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-persoană condamnată, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului, în conformitate cu disp. art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de persoana condamnată A. împotriva dispoziției cuprinse în decizia penală nr. 238/A din data de 22 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția Penală, în dosarul nr. x/2022 de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 426 lit. b) C. proc. pen.

Obligă recurentul-persoană condamnată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 februarie 2023.