ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 875/2023

Ședința publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea atacată

Curtea de Apel Craiova– secția a II-a civilă, prin decizia nr. 419/2022 din 20 septembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.) împotriva sentinței nr. 118/2021, pronunțate de Tribunalul Gorj – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatul- pârât A., ca nefondat și a obligat apelanta la plata către intimat a sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în tot a hotărârii atacate și, pronunțând o nouă hotărâre, respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune și admiterea cererii de chemare în judecată formulate de A.N.R.P.

În motivare, autoarea recursului a relatat istoricul litigiului, după care a susținut că instanța de apel, în mod greșit, a aplicat prevederile legale în ceea ce privește curgerea termenului de prescripție și întreruperea acestuia în speță, fiind aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani și care începe să curgă de la data la care s-a luat cunoștință de prejudiciu, după Raportul B. S.R.L., întocmit la 26.10.2020.

Astfel, a susținut că, prin decizia nr. 10 din 10 octombrie 2013, Curtea de Conturi a dispus în sarcina sa luarea măsurilor necesare pentru acoperirea prejudiciului suferit prin întocmirea rapoartelor de evaluare cu nerespectarea standardele internaționale de evaluare; termenul stabilit pentru luarea acestor măsuri a fost inițial la 30 aprilie 2013, fiind prelungit până la 28 iunie 2019.

În acest context, a arătat că termenul de prescripție a început să curgă de la această din urmă dată, când a luat cunoștință de rezultatul final al verificărilor efectuate asupra rapoartelor întocmite de pârâta P.F.A. "A." în dosarul de despăgubire indicat în cererea de chemare în judecată- Raportul B. S.R.L., întocmit la data de 26.10.2020.

Astfel, susține că dreptul său de a solicita recuperarea prejudiciului cauzat de intimata-pârâtă prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale este actual, termenul de prescripție extinctivă nefiind împlinit.

A mai arătat că instanța de apel în mod greșit a aplicat prevederile legale și în ceea ce privește curgerea termenului de prescripție, momentul de la care curge termenul, evocând, în acest sens, sentința civilă nr. 138/2020, pronunțată în dosar nr. x/2019 de Judecătoria Odorheiu Secuiesc.

Autoarea recursului a criticat și soluția privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, din perspectiva dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, a învederat că reducerea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul de avocat nu contravine Legii nr. 51/1995, deoarece măsura luată de instanță nu ar avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său și a arătat că la o simplă analiză a Anexei la Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 272 din 26 august 2017, cuprinzând tabloul onorariilor minimale, la punctul 1, intitulat "Activități profesionale în procedura contencioasă", la "Activități și cereri cu caracter necontencios", la punctul Consultații juridice, redactarea de acte juridice tranzacții/contracte civile/acte adiționale/statute și acte constitutive pentru înființarea unor persoane juridice se menționează suma de 120 RON/oră.

În drept, a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, la data de 16.11.2022, sub nr. x/2021.

II.1. Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând anularea recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca fiind nefondat, și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluția din 25.01.2023, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 06 aprilie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității căii extraordinare de atac a recursului, invocată din oficiu, raportat la prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită și să anuleze recursul, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I din același cod, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu nulitatea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Așadar, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuția instanțelor devolutive.

Pornind la aceste considerații, Înalta Curte reține că autoarea recursului critică decizia recurată din perspectiva momentului de la care a început să curgă termenul de prescripție pentru formularea acțiunii în răspundere contractuală.

Astfel, recurenta-reclamantă încearcă să demonstreze în recurs că momentul care marchează începutul termenului de prescripție coincide cu data la care a luat cunoștință de rezultatul final al verificărilor efectuate de Curtea de Conturi.

Stabilirea momentului de la care partea prejudiciată a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba cauzată prin executarea necorespunzătoare a obligațiilor de către cealaltă parte contractantă impune însă verificarea unor aspecte factuale ale cauzei.

Cu alte cuvinte, stabilirea momentului de la care a început să curgă termenul de prescripție pentru formularea acțiunii în despăgubiri presupune evaluarea probelor administrate în cauză.

De altfel, instanța de apel a reținut că: momentul la care apelanta-reclamantă avea posibilitatea să cunoască paguba a fost acela la care beneficiarul lucrării a luat cunoștință de conținutul raportului de expertiză, acesta fiind momentul la care A.N.R.P. avea posibilitatea să constate că prin evaluarea efectuată s-a produs un presupus prejudiciu, având la dispoziție un termen de 3 ani în care putea să constate și să acționeze în vederea atragerii răspunderii contractuale a prestatorului.

Dat fiind că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție a fost stabilit de instanța de apel în urma aprecierii probatoriului, rezultă că data de la care recurenta-reclamantă trebuia să cunoască paguba vizează o chestiune de fapt, câștigată cauzei, ce nu mai poate fi cenzurată în recurs.

În consecință, criticile referitoare la momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție vizează temeinicia deciziei recurate. Or, în calea extraordinară de atac a recursului controlul judiciar este limitat la verificarea legalității hotărârii recurate, neputând fi reevaluat probatoriul în vederea stabilirii unei situații de fapt diferite de cea reținută de instanțele devolutive.

Criticile referitoare la reducerea cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., vizează, de asemenea, temeinicia deciziei atacate. Aceasta deoarece stabilirea caracterului "vădit disproporționat" al cheltuielilor de judecată acordate presupune evaluarea anumitor criterii care intră în marja de apreciere a instanțelor devolutive.

De altfel, prin decizia în interesul legii nr. 3 din 20 ianuarie 2020, s-a statuat că motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, argumentele anterior expuse impun concluzia că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nefiind identificate nici motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol, în temeiul căruia Înalta Curte urmează a anula recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei instanței de apel.

Cu privire la cererea de obligare a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că intimata-pârâtă a depus dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate prin întâmpinare, conform documentului justificativ aflat la dosar .

Fiind făcută dovada efectuării acestor cheltuieli, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 RON către intimata-pârâtă P.F.A. "A.", conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR (A.N.R.P.) împotriva deciziei nr. 419/2022 din 20 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR (A.N.R.P.) să plătească intimatei-pârâte P.F.A. "A." suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2023.