ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 85/2023

HOTĂRÂRE

19.01.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 85/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 8 aprilie 2022 pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2022, reclamanta A. reprezentată legal prin Sindicatul Național Forța Legii, în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritoriala a Comunei Brebu prin Primar și Primarul Comunei Brebu, a solicitat să se constate îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea gradației de vechime începând cu luna noiembrie 2017, obligarea pârâtului Primarul Comunei Brebu să emită dispoziție privind avansarea în gradația 2 începând cu luna noiembrie 2017, să stabilească noul salariu de bază al reclamantei prin majorarea salariului de bază cu cota procentuală de 5% și să îi acorde o despăgubire reprezentând diferența dintre drepturile salariale acordate și cele la care avea dreptul, începând cu luna noiembrie 2017, actualizate, la care se adaugă dobânda legală, și în continuare, până la data intervenirii modificării în raportul de muncă.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 153/2017.

Prin sentința civilă nr. 1749 din 23.06.2022, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și în consecință a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

În motivare, instanța a reținut că acțiunea nu este formulată de sindicat în numele reclamantei, ci este promovată de reclamantă, sindicatul fiind indicat doar ca reprezentant al acesteia, motiv pentru care decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în complet competent să soluționeze recursul în interesul legii, nu este incidentă.

Prin urmare, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 210 din Legea 62/2011 a dialogului social care completează art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cu consecința declinării cauzei Tribunalului Prahova, în raza căruia se află atât domiciliul reclamantei, cât și locul de muncă al acesteia.

Cauza a fost înregistrată la 19.07.2022 pe rolul Tribunalului Prahova – secția I civilă, sub același număr.

Prin sentința civilă nr. 2273 din 26 octombrie 2022, pronunțată de Tribunalul Prahova – secția I civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, a fost înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivare, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 și ale Deciziei nr. 1/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în complet competent să soluționeze recursul în interesul legii raportat la prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în sensul că este competent teritorial Tribunalul Dolj, instanță în a cărei circumscripție își are sediul sindicatul.

Dosarul a fost înregistrat la 11 noiembrie 2022, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub același număr.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale și Tribunalul Prahova, secția I civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În cauză se constată că în discuție nu este competența materială procesuală, ci competența teritorială a instanțelor de judecată aflate în conflict.

Instanțele au stabilit că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, privind drepturi salariale, competența se stabilește după regulile unui conflict individual de muncă.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Conform prevederilor art. 210 din Legea nr. 62 din 2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul iar potrivit art. 28 alin. (1) și (2) din același act normativ, salariații pot fi reprezentați legal de sindicat, care au dreptul de a formula acțiuni în justiție în numele membrilor săi.

În cauză, se reține că acțiunea a fost formulată de sindicat în numele membrului său și nu de către acesta din urmă, întrucât cererea de chemare în judecată poartă antetul sindicatului și a fost semnată de președintele și consilierul juridic al sindicatului, fiind anexată la dosar și împuternicirea acordată de angajat organizației sindicale.

Prin urmare, în cauză este relevantă decizia în interesul legii nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, referitor la calitatea procesuală activă a organizațiilor sindicale în acțiuni promovate în numele membrilor de sindicat, precum și a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 118 din 01 martie 2013, prin care s-a statuat că instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acțiunilor formulate de sindicat este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Totodată, în contextul celor statuate prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, nu se poate reține că se instituie o competență teritorială exclusivă doar în favoarea instanței în a cărei rază teritorială se regăsește sediul organizației sindicale, partea având posibilitatea, în virtutea principiului disponibilității, să introducă cererea de chemare în judecată și la tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă angajatul, potrivit art. 210 din Legea dialogului social nr. 62 din 2011.

În cauză, se constată că cererea de chemare în judecată a fost formulată de Sindicatul Național Forța Legii în numele membrului său, iar sediul acestuia este în municipiul Craiova, în a cărui raza teritorială funcționează Tribunalul Dolj.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Dolj, potrivit dispozițiilor art. 116 din C. proc. civ., reclamantul și-a exercitat dreptul de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente, stabilindu-se competența teritorială în favoarea instanței de la sediul sindicatului.

Față de considerentele anterior expuse, și prin raportare la dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ. stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.