Kupryakov împotriva Rusiei

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE nr. 18792/03 de către Aleksandr Bronislavovich KUPRYAKOV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 20 septembrie 2007 în calitate de Cameră compusă din: Președintele C.L. Rozakis Kovler dna Steiner Hajiyev Spielmann S.E. Jebens Malinverni, judecători și secretarul adjunct al Secțiunii A. Wampach, având în vedere cererea depusă la 14 mai 2003, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere decizia parțială din 2 martie 2006, după ce a deliberat, decide după cum urmează: Reclamantul, dl Aleksandr Bronislavovich Kupryakov, este un național rus care s-a născut în 1960 și își îndeplinește în prezent condamnarea în colonia de corecție UK 272/2 din regiunea Angarsk, Irkutsk.

Reclamantul nu a fost reprezentat în fața Curții, totuși, el a corespondit cu Curtea prin intermediul Centrului de Asistență la Protecția Internațională („Centrul de Asistență” Centrul”). Guvernul rus („Guvernul”) a fost inițial reprezentat de dl P. Laptev, fostul reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, și ulterior de reprezentantul lor, dna V. Milinchuk. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 1 noiembrie 2002, Curtea Regională de la Moscova a condamnat reclamantul de extorcare, răpire și furt pe scară largă și l-a condamnat la 14 ani de închisoare. La 4 noiembrie 2002, înainte ca hotărârea din 1 noiembrie 2002 să devină finală, un ziar zilnic – „Moskovskiy Komsomolets” – a publicat un articol care divulgă unele fapte ale biografiei și dosarului penal al reclamantului, care, în opinia reclamantului, au fost false și umilitoare, adică.

Reclamantul a fost numit „leader criminal” alias „Kuper” și „capul unei bande”, care a fost „semnat la moarte” de către un anumit grup penal. Reclamantul a introdus o procedură împotriva ziarului pentru difamare. Între timp, la 1 iulie 2003, Curtea Supremă a Rusiei a susținut condamnarea reclamantului în apel. Martie 2004 Curtea de district Presnenskiy din Moscova a respins cererea civilă a reclamantului. Reclamantul a fost absent din audiere. În același timp, reprezentantul contestatului a fost prezent și a formulat declarații orale. În ceea ce privește absența reclamantului, instanța a indicat că reclamantul a solicitat să examineze cazul fără el. Acesta a considerat în fond că informațiile conținute în publicație nu au putut fi refutate, deoarece a reprezentat ipoteze mai degrabă decât declarații și a fost exacte.

Reclamantul a apelat împotriva hotărârii din cauza faptului că au avut loc audierea în absența sa și s-a plâns că publicarea, care a apărut înainte de condamnarea sa a devenit finală, a influențat audierea cazului său în fața instanței de a doua instanță și a determinat în prealabil rezultatul procedurii. La 16 august 2004, Tribunalul orașului Moscova a susținut hotărârea privind recursul, fiind ignorat argumentul reclamantului cu privire la greșeala instanței de primă instanță de a indica nevoința sa de a participa la procedura. COMPLAINT Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că nu a putut participa la audiere a cazului său civil în fața instanței de primă instanță și la recurs, care a afectat principiul egalității de procedură și echitatea generală a procedurii.

HOTĂRÂREA La 2 martie 2006, cererea a fost comunicată guvernului contestat. La 17 iulie 2006, au fost primite observațiile guvernamentale cu privire la admisibilitatea și meritul cererii. Curtea a solicitat reclamantului să își prezinte observațiile scrise până la 12 septembrie 2006. La 23 august 2006, în numele reclamantului, Centrul a solicitat Curtea să prelungească termenul permis pentru prezentarea observațiilor reclamantului până la 12 noiembrie 2006. Cererea a fost explicată de locația îndepărtată a coloniei în care reclamantul își îndeplinea condamnarea și întârzierile în corespondență dintre Centrul și reclamantul, această circumstanță a fost cauzată. La 4 septembrie 2006, termenul pentru prezentarea observației reclamantului a fost prelungit până la 12 noiembrie 2006. La 25 septembrie 2006, versiunea engleză a observațiilor guvernului a fost transmisă reclamantului.

Termenul de depunere a observațiilor reclamantului nu a fost afectat. Având în vedere că observațiile reclamantului cu privire la admisibilitatea și meritul nu au fost primite până la 12 noiembrie 2006, la 13 aprilie 2007, reclamantul a fost informat prin corespondență înregistrată că neaprobărea observațiilor ar putea duce la grevarea cererii. La 17 mai 2007, Curtea a primit avizul de primire care arată că scrisoarea sa din 13 aprilie 2007 a ajuns cu succes la Centru la 16 mai 2007. Nici un răspuns nu a urmat de la Centru, nici de la reclamant. Curtea reamintește art. 37 din Convenție, care, în partea relevantă, citește după cum urmează: „1.

În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să pună în aplicare o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își continue cererea; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în convenție și în protocolul acestuia, este necesar.” Curtea remarcă că reclamantul a fost solicitat să prezinte observații scrise cu privire la admisibilitatea și fondurile cauzei, iar ulterior a primit un aviz cu privire la aceasta. Reclamantul a fost informat, de asemenea, cu privire la o consecință a neaprovizionării acestei observații. Nu s-a primit niciun răspuns.

Curtea declară, prin urmare, că reclamantul nu intenționează să își persevereze cererea. În plus, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cazului. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție și să se scoată cazul din listă în conformitate cu art. 37 § 1 litera (a) din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să elimine cererea din lista de cazuri. André Wampach Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului

FIRST SECTION

DECISION Application no. 18792/03 by Aleksandr Bronislavovich KUPRYAKOV against Russia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 20 September 2007 as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mr A. Kovler , Mrs E. Steiner , Mr K. Hajiyev , Mr D. Spielmann , Mr S.E. Jebens , Mr G. Malinverni, judges , and A. Wampach , Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 14 May 2003, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together, Having regard to the partial decision of 2 March 2006, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Aleksandr Bronislavovich Kupryakov, is a Russian national who was born in 1960 and is currently serving his sentence in correctional colony UK 272/2 of Angarsk, the Irkutsk Region.

The applicant was not represented before the Court, however, he corresponded with the Court through the Centre of Assistance to International Protection (“the Centre”). The Russian Government (“the Government”) were initially represented by Mr P. Laptev, the former Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights, and subsequently by their Representative, Mrs V. Milinchuk. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 1 November 2002 the Moscow Regional Court convicted the applicant of extortion, kidnapping, and large-scale theft, and sentenced him to fourteen years’ imprisonment. On 4 November 2002, before the judgment of 1 November 2002 became final, a daily newspaper – “Moskovskiy Komsomolets” – published an article disclosing some facts of the applicant’s biography and criminal file, which, in the applicant’s opinion, were false and humiliating, i.e.

the applicant was referred to as a “criminal leader” alias “Kuper” and the “head of a gang”, who was “sentenced to death” by a certain criminal group. The applicant brought proceedings against the newspaper for defamation. Meanwhile, on 1 July 2003 the Supreme Court of Russia upheld the applicant’s conviction on appeal. On 2 March 2004 the Presnenskiy District Court of Moscow dismissed the applicant’s civil claim. The applicant was absent from the hearing. At the same time, the respondent’s representative was present and made oral submissions. As regards the applicant’s absence, the court indicated that the applicant had asked to examine the case without him. It held on the merits that the information contained in the publication could not be refuted, because it represented assumptions rather than statements and was accurate.

The applicant appealed against the judgment on the ground that the hearing had taken place in his absence. He also complained that the publication, having appeared before his conviction became final, influenced the hearing of his case before the second-instance court and pre-determined the outcome of the proceedings. On 16 August 2004 the Moscow City Court upheld the judgment on appeal, having ignored the applicant’s argument about the mistake of the first-instance court to indicate his unwillingness to take part in the proceedings. COMPLAINT The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that he could not attend the hearing of his civil case before the first instance court and on appeal, which impaired the principle of procedural parity and the overall fairness of the proceedings.

THE LAW On 2 March 2006 the application was communicated to the respondent Government. On 17 July 2006 the Government’s observations on the admissibility and merits of the application were received. The Court asked the applicant to submit his written observations by 12 September 2006. On 23 August 2006 on behalf of the applicant the Centre asked the Court to extend the time-limit allowed for submission of the applicant’s observations until 12 November 2006. The request was explained by the remote location of the colony where the applicant was serving his sentence and the delays in correspondence between the Centre and the applicant the latter circumstance was causing. On 4 September 2006 the time-limit for submission of the applicant’s observation was extended until 12 November 2006. On 25 September 2006 the English version of the Government’s observations was forwarded to the applicant.

The time-limit for the submission of the applicant’s observations remained unaffected. As the applicant’s observations on the admissibility and merits had not been received by 12 November 2006, on 13 April 2007 the applicant was advised by registered mail that the failure to submit observations might result in the strike-out of the application. On 17 May 2007 the Court received the advice of receipt showing that its letter of 13 April 2007 had successfully reached the Centre on 16 May 2007. No response followed neither from the Centre nor from the applicant. The Court recalls Article 37 of the Convention which, in the relevant part, reads as follows: “1.

The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that (a) the applicant does not intend to pursue his application; ... However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.” The Court notes that the applicant was requested to submit written observations on the admissibility and merits of the case. He subsequently received a reminder thereof. The applicant was also informed about a consequence of his failure to submit the observations. No response has been received. The Court infers therefore that the applicant does not intend to pursue his application.

Furthermore, the Court considers that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require it to continue the examination of the case. In view of the above, it is appropriate to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention and to strike the case out of the list in accordance with Article 37 § 1 (a) of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. André Wampach Christos Rozakis Deputy Registrar President