ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 751/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 751/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 23 martie 2023
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – secția conflicte de muncă și asigurări sociale la 18.07.2022, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâții să recalculeze indemnizațiile de încadrare, conform dispozițiilor din Legea nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.08.2016 și până în prezent, precum și după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare corespunzător și la repararea prejudiciului produs începând cu 01.08.2016 și în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective.
Prin sentința nr. 1754/07.11.2022, Tribunalul Gorj – secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți – secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că reclamanții sunt angajați în structuri care funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă, context în care competența teritorială nu se poate determina în raport cu prevederile art. 127 C. proc. civ., ci potrivit art. 269 din Codul muncii și art. 208-210 din Legea nr. 62/2011.
Prin sentința nr. 587/13.12.2022, Tribunalul Mehedinți – secția conflicte de muncă și asigurări sociale a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea – secția I Civilă.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (2) și (2
1
) C. proc. civ., care reglementează o competență facultativă determinată de calitatea pârâtului și care nu poate justifica învestirea Tribunalului Mehedinți cu judecarea litigiului.
Constatând că reclamanții au ales să sesizeze Tribunalul Gorj și că nu sunt respectate normele de competență materială a instanței învestite, a apreciat că în mod nelegal i-a fost declinată competența de soluționare a cauzei, motiv pentru care a declinat-o în favoarea Tribunalului Vâlcea – secția I Civilă.
Prin sentința civilă nr. 315/17.02.2023, Tribunalul Vâlcea – secția I Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți; constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă la 08.03.2023.
Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:
Acțiunea are ca obiect obligarea pârâților la recalcularea indemnizațiilor reclamanților și la plata diferențelor salariale, fiind astfel dedus judecății un conflict de muncă.
Potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011, "conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal".
Astfel, competența de soluționare în primă instanță a litigiilor de muncă revine tribunalelor.
Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar conform alin. (3) al aceluiași articol "Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".
Pornind de la aceste texte de lege, instanța supremă reține că reclamanții activează în calitate de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă.
Din acest punct de vedere, competența nu poate fi evaluată în raport cu art. 127 alin. (1) C. proc. civ., deoarece textul nu îi vizează și pe reclamanții din prezenta cauză.
De asemenea, nu este aplicabil nici art. 127 alin. (2
1
) C. proc. civ., care prevede că "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât". Aceasta deoarece printre pârâții chemați în judecată figurează numai parchete de pe lângă tribunal, curte de apel și instanța supremă, nu și instanțe de judecată.
Nefiind incidente dispozițiile referitoare la competența teritorială facultativă, instanța competentă teritorial se determină în baza art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit căruia "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".
Astfel, conflictele de muncă se judecă în primă instanță de tribunalul în circumscripția căruia se află domiciliul sau locul de muncă al reclamantului.
Deși reclamanții au introdus acțiunea pe rolul Tribunalului Gorj, niciunul dintre ei nu are domiciliul sau locul de muncă în circumscripția acestui tribunal.
Dat fiind că aceștia au locul de muncă în circumscripția Tribunalului Mehedinți, competența de soluționare a cauzei revine acestui tribunal.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți – secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2023.