ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 749/2023

HOTĂRÂRE

23.03.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 749/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 23 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța – secția I Civilă la 17.11.2022 reclamantul A., în calitate de Președinte executiv al B. a chemat în judecată pârâta B., solicitând instanței, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea deciziei nr. 22/20.10.2022 a Consiliului Director al B. privind aprobarea organigramei A.O.R. și a drepturilor salariale acordate angajaților din executiv, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 237/31.01.2023, Tribunalul Constanța – secția I Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a hotărî astfel, evocând art. 998 C. proc. civ., a reținut că decizia a cărei suspendare se solicită în cauză nu poate fi contestată decât în conformitate cu art. 25 și art. 23 din O.G. nr. 26/2000, iar competența de soluționare aparține judecătoriei în circumscripția căreia asociația își are sediul, respectiv Judecătoria Sectorului 1 București.

Totodată, a mai reținut că în dosarul nr. x/2022, având ca obiect fondul dreptului, Tribunalul Constanța nu și-a verificat competența, iar aparența sub acest aspect este în favoarea unei alte instanțe de alt grad decât aceea învestită cu soluționarea cererii de drept comun, context în care competența de soluționare a ordonanței președințiale revine instanței competente a soluționa fondul și nu celei sesizate.

A mai constatat că natura cauzei este una civila și nu reprezintă un conflict de muncă, nefiind incidente prevederile art. 266 din Codul muncii.

Prin sentința civilă nr. 1449/17.02.2023, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța; constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța astfel, evocând dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, a reținut că cererile având ca obiect soluționarea unor conflicte de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Constatând că ordonanța președințială a fost întemeiată pe art. 266 din Codul muncii, coroborat cu art. 977 C. proc. civ., iar motivele invocate în susținere vizează aspecte ce țin de dreptul muncii și că nu există nicio rațiune pentru a considera că în materia conflictelor de muncă sunt incidente dispozițiile referitoare la criteriul valoric pentru delimitarea ariei de competență a celor două instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă la 01.03.2023.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

Reclamantul a învestit instanța judecătorească cu o cerere de emitere a unei ordonanțe președințiale, solicitând suspendarea deciziei Consiliului director al B. nr. 22/20.10.2022.

Articolul 998 C. proc. civ. prevede că "Cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului".

Așadar, identificarea instanței competente să soluționeze cererea de emitere a unei ordonanțe președințiale presupune stabilirea instanței competente să soluționeze litigiul pe fond.

Acțiunea ce vizează fondul dreptului, având ca obiect anularea parțială a deciziei sus menționate, ce are natura unei cauze civile și nu reprezintă un conflict de muncă, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța – secția I Civilă sub nr. x/2022, cu termen stabilit la 08.05.2023, iar până la acest moment nu a fost verificată competența materială și teritorială.

B. este constituită și funcționează în baza O.G. nr. 26/2000, iar conform art. 25 teza a II-a din actul normativ enunțat "(...) Deciziile consiliului director, contrare legii sau statutului asociației pot fi atacate în justiție, în condițiile prevăzute la art. 23".

Articolul 23 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 prevede că "Hotărârile adunării generale, contrare legii sau dispozițiilor cuprinse în statut, pot fi atacate în justiție de către oricare dintre membrii asociați care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de ședință, în termen de 15 zile de la data când au luat cunoștință despre hotărâre sau de la data când a avut loc ședința, după caz", iar la alin. (3) din același articol se statuează că "Cererea de anulare se soluționează în camera de consiliu de către judecătoria în circumscripția căreia asociația își are sediul (...).

Cum decizia a cărei suspendare se solicită pe cale de ordonanță președințială poate fi contestată în baza art. 23 și art. 25 din O.G. nr. 26/2000, rezultă că Judecătoria Sectorului 1 București este instanța competentă să soluționeze cauza și implicit ordonanța președințială, aceasta fiind instanța în circumscripția căreia asociația își are sediul.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.