CtEDO 20.09.2007 Auto

SADET c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
20.09.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
SADET c. ROUMANIE (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 36646/02 prezentate de Florentina SADET împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 20 septembrie 2007 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič, președintele, C. Bîrsan, E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, E. Myjer, I. Ziemel, I. Berro-Lefevre, judecători, și de domnul S. Quesada; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 29 august 2002, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, domnul Florentina Sadet, este un resortisant român, născut în 1969 și își are reședința în Avignon, Franța. La 19 ianuarie 1994, recurenta s-a căsătorit cu S.S., cetățean de origine turcă, în România. Cinci copii s-au născut din această căsătorie. Între 1 aprilie 1994 și 23 octombrie 1998, S.S. a locuit în România cu vize temporare, șederea sa fiind prelungită de mai multe ori, fiecare dintre perioadele de ședere care nu depășesc șase luni. La 23 octombrie 1998, S.S. a obținut un permis de ședere temporar, care a fost prelungit de patru ori până la 29 ianuarie 2002. Printr-o scrisoare din 6 februarie 2002, departamentul pentru străini și problemele de migrație din București, dependent de ministerul de la 123/2001 mai târziu), viza de ședere temporară în România a fost prelungită până la 24 martie 2002 și după această dată, în lipsa unei dovezi a mijloacelor legale de subzistență, șederea sa nu ar mai fi prelungită și ar fi fost luată împotriva sa o hotărâre de înnoire la frontieră. Cu toate acestea, la 1 aprilie 2002, viza de ședere temporară a fost prelungită din nou până la 21 aprilie 2002. Iulie 2002. La 11 martie 2002, S.S. a solicitat serviciului pentru străini, pentru a li se acorda dreptul de a-și stabili domiciliul în România. Serviciul pentru străini a respins cererea sa, în timp ce a informat cu privire la posibilitatea de a contesta soluția în fața instanțelor administrative, ceea ce nu a făcut. La 8 august 2002, SS a fost informat că, din lipsă de dovezi ale mijloacelor legale de subzistență, s-a luat o hotărâre de reînnoire la frontieră în aceeași zi împotriva sa. La 9 august 2002, S.S. a depus o memorare Direcției Generale pentru Străini și Probleme de Migrație ( - la data de ... - la data de ... - la data de ... a serviciului pentru straini - si la Ministerul de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 16 august 2002, conducerea și-a respins cererea, iar la mai târziu a solicitat o viză de intrare pentru reîntregirea familiei, prin intermediul misiunilor diplomatice ale României în străinătate. Cu toate acestea, la 23 august 2002, Ministerul de Interne și-a prelungit viza de ședere temporară pentru reîntregirea familiei pentru o perioadă de șase luni. Reclamantul a fost informat că, în termen de cinci zile, trebuia să se prezinte în serviciul străinilor pentru a urma procedurile legale de prelungire. La 4 septembrie 2002 un permis de ședere temporară valabil până la 3 La 11 noiembrie 2003, S.S. a părăsit teritoriul României pentru a se stabili în Franța. La 4 februarie 2004, reclamanta și copiii lor au părăsit România pentru a se alătura S.S. în Franța. La 27 februarie 2004, S.S. a depus o cerere de azil politic în Franța, respinsă la 30 aprilie 2004 de către oficiul francez de protecție a refugiaților și apatrizilor. La 13 octombrie 2004, reclamanta a depus o cerere similară, respinsă și de acest oficiu la 15 octombrie 2004. Printr-o scrisoare din 16 noiembrie 2006, recurenta a informat Curtea că atât ea, cât și familia sa nu intenionau să se întoarcă în România și că Õ încercau să își reglementeze situația în Franța. Drept intern relevant Articolele relevante din Legea nr. 123 din 2 aprilie 2001 privind regimul străinilor (intrare în vigoare la 3 mai 2001) se citesc după cum urmează art. 9 alineatul (1) Vizele dau dreptul de ședere pe teritoriul României pentru următoarele perioade (...) care nu depășesc 30 de zile, cu posibilitatea de a fi prelungite la fața locului, pentru noi perioade care nu depășesc șase luni (...). art. 11 Viza română poate fi refuzată în străinătate în următoarele cazuri: (...) nu dovedește că are mijloace de subzistență în timpul șederii sale în România art. 18 alineatul (1) Prelungirea valabilității vizei poate fi refuzată din motivele prevăzute la art. 11 litera (a) - (d) (...). art. 33 (1) Documentele care pot fi eliberate străinilor de către autoritățile române sunt: (...) un permis temporar de ședere pentru cetățenii a căror ședere în România depășește 120 de zile; cardul temporar va fi valabil atât timp cât dreptul de ședere rămâne. (3) documentele menționate la alineatele (1) și (2) se eliberează, după caz, la fața locului, de către Hotărârea Relațiilor Consulare a Ministerului Afacerilor Externe sau de către organul central sau teritorial competent al Ministerului de Interne sau în străinătate, de către misiunile diplomatice și oficiile consulare românești. În ceea ce privește aprobarea standardelor metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 123/2001 descrie calea de atac împotriva refuzului de a permite străinilor să își stabilească domiciliul în România, în vigoare la data cererii depuse de S.S. la autoritățile române art. 36 Dreptul de a-și stabili domiciliul în România poate fi refuzat străinilor care se află într-una din situațiile prevăzute în art. 11 § (a), (b), (c), (d), (f), (g), (h) din lege. Art. 39 § 5 Respingerea cererii de a-și stabili domiciliul în România poate fi contestată prin recurs administrativ. Invocând art. 8 din Convenție, reclamanta consideră că este supusă în dreptul său la respectarea vieții sale private și de familie, prin refuzul autorităților române de a acorda soțului dreptul de a-și stabili domiciliul în România. De asemenea, aceasta invocă în această privință art. 2, 12 și 14 din Convenție, art. 2, 3 și 5 din Protocolul nr. 4 la Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenție. ÎN DREPT recurenta declară o încălcare a dreptului său de a-și respecta viața privată și de familie, garantată prin art. 8 din Convenție, dat fiind refuzul autorităților române de a-i acorda soțului dreptul de a-și stabili domiciliul în România. O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară securității naționale, securității publice, binelui să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea, sau să protejeze drepturile și libertățile altora. Curtea remarcă mai întâi că S.S. a ales să părăsească România la 11 noiembrie 2003, chiar înainte ca viza sa temporară să expire, iar reclamanta și copiii lor să se alăture Franței la 4 februarie 2004. După informațiile furnizate Curții de către reclamantă, viața lor de familie continuă în Franța, soții neavând nicio intenție de a se întoarce în România. Prin urmare, există o îndoială cu privire la calitatea de victimă a recurentei. Cu toate acestea, având în vedere că aceasta consideră că cauza plecării inițiale a familiei sale în Franța a fost refuzul autorităților române de a reglementa șederea soțului său, Curtea va continua examinarea admisibilității cererii sale. Astfel, Curtea amintește că Convenția nu garantează, ca atare, niciun drept pentru un resortisant străin al unei anumite țări (Lupșa c. România, n 10337/04, § 25, CEDH 2006) ...) În plus, în materie de imigrație, art. 8 nu poate fi înțeles ca conținând, pentru o parte din obligația generală de a respecta alegerea, de către cupluri căsătorite, a reședinței lor comune și de a permite reîntregirea familiei pe teritoriul său (Ahmut c. Țările de Jos, Hotărârea din 28 noiembrie 1996, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1996 VI, p. 2031, § 67). Prin urmare, rezultă că, în speță, refuzul de a acorda reclamantului dreptul de ședere în România nu constituie în sine o încălcare a dreptului la respectarea vieții de familie a reclamantei. În plus, Curtea ia notă de faptul că acest refuz a fost motivat de către autorități de lipsa resurselor de subzistență ale reclamantului, de faptul că refuzul și motivele de contestare au fost comunicate la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Or, din lipsă de justificare din partea recurentei, nu există niciun element care să permită Curții să presupună că aceste căi nu pot fi eficiente. În aceste condiții, Curtea consideră că reclamanta nu a epuizat căile de atac disponibile împotriva refuzului de a acorda dreptul de a-și stabili domiciliul în România. 8 august 2002 nu a fost niciodată executat și a fost înlocuit în cele din urmă cu o viză pentru reîntregirea familiei la 23 august 2002, care era încă valabilă în momentul plecării SS la 11 noiembrie 2003. În orice caz, în ciuda refuzului menționat, autoritățile au continuat să acorde S.S. vize temporare pentru reîntregirea familiei, permițând astfel continuarea vieții de familie pe teritoriu. Prin urmare, nu se poate identifica în speță nici un indiciu de nerespectare a obligațiilor pozitive ale statului. În consecință, faptul că această cauză este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Recurenta consideră că refuzul de a permite soțului său să își stabilească domiciliul în România constituie, de asemenea, o încălcare a drepturilor sale recunoscute și garantate prin art. 2, 12 și 14 din Convenție, art. 2, 3 și 5 din Protocolul nr. 4 la Convenție și la art. 1 din Protocolul 7 la Convenție. Or, Curtea constată că nu se poate constata nici o încălcare a dreptului la viață al reclamantei în speță. În mod similar, Curtea nu dă dovadă de niciun impediment în dreptul său de a se căsători din partea autorităților și nu a făcut în nici un fel afirmațiile de discriminare în ceea ce privește drepturile sale recunoscute de Convenție. În plus, faptele cauzei nu scot în evidență o încălcare a dreptului recurentei și al familiei acesteia, de a circula liber și de a alege în mod liber reședința pe teritoriul României, astfel cum este prevăzut la art. 2 din Protocolul nr. 4 la convenție. În cele din urmă, Curtea constată că nici reclamanta, nici soțul ei nu au făcut obiectul unei măsuri de expulzare, articolele 3 din Protocolul 4 și 1 la Protocolul 7 care nu pot fi aplicate în speță. rația materială cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 3 și trebuie respinsă în temeiul articolului . Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Bošjan M. Zupančič Modululer

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă