Savu împotriva României

ROMÂNIA (solicitarea nr. 19982/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 4 noiembrie 2008 DEFINITIVF 04/02/2009 Această hotărâre poate suferi modificări de formă. În cauza Savu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Bošjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera consiliului la 14 octombrie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural A la originea cauzei se află o cerere (n 19982/04) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Paul Savu ( La 4 mai 2004, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind protecția drepturilor omului).

Guvernul român este reprezentat de agentul său, dl Răzvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. La 9 mai 2006, președintele celei de-a treia secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 3 din Convenție, s-a decis, în același timp, să se examineze admisibilitatea și fondul cauzei. Acțiune în anulare împotriva hotărârii definitive din 6 iunie 2002 de atribuire a unui teren de 293 m printr-o hotărâre definitivă din 3 iunie 1996, Tribunalul de Primă Instanță din Calărași a respins parțial acțiunea introdusă la 6 iunie 1994 de către S.P., unul dintre cei șapte frați ai reclamantului, împotriva mamei lor. El a considerat că S.P.

nu a avut dreptul decât la o suprafață de 1 000 m de teren d pe care el a revendicat, teren care a fost achiziționat de către părinții săi în 1957 și naționalizat de către autorități în anii 1960. În urma decesului mamei, printr-o hotărâre din 6 noiembrie 2001, după efectuarea unei expertize imobiliare, Tribunalul de Primă Instanță din Calărași a primit acțiunea în comun succesorală introdusă de reclamant împotriva celor șapte frați ai săi și i-a atribuit un teren de 293 , care reprezenta restul terenului de 1 293 m În același timp, el a pus în sarcina sa plata unei sume de 5 143 175 lei românești (ROL) în favoarea fiecăruia dintre frații săi și i-a dat o sumă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată.

Atât apelul, cât și recursul împotriva hotărârii citate anterior au fost respinse ca nefondate, primul printr-o hotărâre din 5 martie 2002 a Tribunalului departamental din Calăasași și al doilea printr-o hotărâre din 6 iunie 2002 a Tribunalului de Primă Instană din București. Ca răspuns la argumentele S.P., care susținea că acesta avea un drept exclusiv de proprietate pe parcela 293 m și că aceasta nu a făcut obiectul unei cereri din partea mamei sale în temeiul Legii nr. 18/1991 privind domeniul 18/1991 această parcelă făcea parte din masa succesorală. La 7 august 2003, reclamantul a preluat terenul de 293 m și a plătit soultele datorate, în executarea hotărârii definitive din 6 noiembrie 2001 menționată anterior.

Cu privire la o acțiune în anulare formulată de procurorul general al României în temeiul articolului 330 (2) din Codul de procedură civilă, Curtea Supremă de Justiție, printr-o hotărâre din 31 noiembrie 2001 Martie 2004, a clasat hotărârile menționate anterior și, pe fond, a respins acțiunea în împărțire succesorală ca fiind nefondată. Ea a considerat că parcela de 293 m în litigiu fusese naționalizată de la … 18/1991 și că, făcând parte din patrimoniul administrației locale, parcela în litigiu nu trebuia să fie inclusă în masa succesorală care urmează să fie partajată. Procedura în anulare a vânzării de către reclamant a terenului de 293 m 10. La 26 aprilie 2004, reclamantul încheie un contract de vânzare autentificat cu fiul său S.Pl., contract prin care acesta cumpăra un teren de 400 m din care face parte parcela de 293 m menționată anterior.

S.Pl. a preluat terenul. 11. La 9 februarie 2005, pe baza hotărârii din 31 februarie 2005, martie 2004 pronunțată în acțiunea în anulare, S.P. sesizează instanțele interne cu privire la o acțiune îndreptată împotriva fraților săi, inclusiv asupra reclamantului, și împotriva S.Pl. Această acțiune avea ca obiect anularea contractului de vânzare din 26 aprilie 2004 și restabilirea situației anterior executării hotărârii din 6 noiembrie 2001 12. Printr-o hotărâre definitivă din 27 mai 2008, Tribunalul de Primă Instanță din București a făcut parțial dreptul la acțiunea S.P. Ea a considerat că contractul de vânzare din 26 aprilie 2004 era marcat de nulitate absolută în ceea ce privește parcela de 293 m pentru cauză ilicită și falsă, reclamantul nu mai este proprietarul parcelei în momentul vânzării, că S.Pl.

trebuia să fie expulzat de pe parcela respectivă și că recurentului trebuia să i se restituie sumele pe care le plătise cu titlu de sultă la 7 august 2003. Ea a respins cererea de împărțire a terenului de 1 293 m ca inadmisibilă, la hotărârea din 31 august 2003 martie 2004 a Curții Supreme de Justiție, care a dobândit autoritatea de lucru judecat. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 13. Dispozițiile legale relevante, în vigoare la data faptelor, sunt descrise în hotărârea SC Mașinexport Import Industrial Group SA. c. România 22687/03, § 22, 1 decembrie 2005). ÎN DREPTUL VIOLAȚIEI ALEGATE A ARTICOLELOR 6 alin. (1) DIN CONVENȚIE ȘI 1 DIN PROTOCOLUL N 14. În esență, reclamantul susține că anularea hotărârii definitive din 6 iunie 2002 de către Curtea Supremă de Justiție în urma unei acțiuni în anulare formulate de procurorul general a adus atingere principiului securității rapoartelor juridice și dreptului său la respectarea bunurilor sale.

1, așa cum sunt exprimate în părțile lor relevante în speță art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi.

15. Guvernul combate această teză. Despre admisibilitatea 16. În observațiile sale din 25 septembrie 2006, guvernul excită pierderea calității de victimă de către solicitant, din cauza vânzării parcelei în litigiu de 293 m către fiul său, S.Pl., printr-un contract de vânzare din 26 aprilie 2004. Cu toate acestea, guvernul precizează că Õ va retrage excepția în cazul în care, la sfârșitul procedurii în anulare introduse de S.P. (punctul 12 de mai sus), contractul de vânzare menționat anterior este anulat. 17. Curtea constată că procedura menționată de … Pe de altă parte, Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz.

Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Pe fond 19. În ceea ce privește litigiul întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din convenție, recunoscând în același timp că dreptul la un proces echitabil implică, de asemenea, respectarea principiului securității rapoartelor juridice și că Curtea a sancționat deja revizuirea de către Curtea Supremă de Justiție a unei hotărâri definitive ca urmare a unei acțiuni în anulare Brumãrescu c. România , [GC], n 28342/95, CEDO 1999-VII), guvernul subliniază că această cale de atac a fost eliminată din Codul de procedură civilă. În ceea ce privește spătarul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1, el consideră că, în măsura în care Curtea Supremă de Justiție a pronunțat în hotărârea sa din 31 martie 2004 că mai multe dovezi că parcela de 293 Trebuia să fie inclusă în masa succesorală care urmează să fie partajată, ingerința în dreptul de proprietate al reclamantului pe această parcelă era legală și proporțională.

20. Reclamantul a combătut argumentele guvernului. 21. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale prezentei specii, în care a concluzionat că încalcă articolele 1 din Convenția nr. 1 și 1 din Protocolul nr. 1, ca urmare a punerii în discuție a soluției date definitiv unui litigiu și a privării reclamanților de bunurile de care beneficiau la încheierea procedurii, ca urmare a unei acțiuni în anulare (a se vedea, printre altele, Bruscuscu, citată anterior, § 61, 77 și 80, Masinexportimport Industrial Group, citată anterior, §§ 32 și 46-47 și Piata Bazar Dorobanti SRL c. România , n 37513/03, § 23 și 33, 4 octombrie 2007). 22. După examinarea prezentei cauze, Curtea consideră că Ön Õa furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită.

În special, aceasta arată că Curtea Supremă de Justiție, sesizată de procurorul general, a reinstaurat cauza și a anulat, printr-o hotărâre din 31 martie 2004, hotărârea definitivă din 6 iunie 2002 a Tribunalului de apel de la București, care considerase că terenul de 293 trebuie să fie inclus în masa succesorală care urmează să fie împărțită între reclamant și frații săi și că aceasta a avut loc de la mai întâi în schimbul unei soulte. 23. Având în vedere cele de mai sus și elementele dosarului, Curtea concluzionează că anularea de către Curtea Supremă de Justiție a hotărârii definitive din 6 iunie 2002 a încălcat principiul securității rapoartelor juridice, aducând atingere dreptului reclamantului la un proces echitabil și dreptului acestuia la respectarea bunurilor sale.

24. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 25. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă de la ^ i ^ i ^ i ^ i ^ i pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă.

Păcat 26. După ce a solicitat, la 17 noiembrie 2006, 18 000 EUR (EUR) pentru daune materiale și 16 În această scrisoare, reclamantul a precizat că cererea sa de satisfacție echitabilă din 23 noiembrie 2006 ar trebui să fie luată în considerare pentru a solicita, în esență, refacerea dreptului său de proprietate pe teren de 1 293 m, inclusiv pe terenul în litigiu de 293 m, și recunoașterea valabilității contractului de vânzare pe care l-a încheiat la 26 m. aprilie 2004 împreună cu S.Pl. În plus, acesta solicită 70 000 EUR pentru prejudiciul material pentru neîncasarea parcelei menționate anterior și 70 000 EUR pentru prejudicii morale. 27. Guvernul consideră că este necesar să se respingă cererea reclamantului pentru daune materiale și că suma solicitată pentru prejudiciul moral este excesivă în lumina jurisprudenței Curții.

28. Curtea reamintește jurisprudența sa bine stabilită potrivit căreia o hotărâre în constatarea unei încălcări antrenează pentru statul membru în cauză obligația juridică în temeiul convenției de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia. Statele contractante sunt, în principiu, libere să aleagă mijloacele pe care le vor folosi pentru a se conforma unei hotărâri de încălcare, pronunțată într-un caz în care au fost părți.

În cazul în care natura încălcării permite o restitutio in integrum În cazul în care, pe de altă parte, dreptul intern nu permite sau nu permite pe deplin să se șteargă consecințele încălcării, art. 41 se aplică Curții de Justiție, dacă este cazul, părții care i-a fost afectată satisfacția care i se pare adecvată (Brumărescu c. România (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 28342/95, § 21, CEDH 2001 I). 29. Curtea consideră că singura bază care trebuie reținută pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în constatarea încălcării art. 6 alin. (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 Din cauza anulării, la 31 martie 2004, a hotărârii definitive din 6 iunie 2002 a instanței de apel din București.

Această hotărâre împărțease masa succesorală după moartea mamei reclamantului și atribuise acesteia din urmă parcela 293, punând în același timp la sarcina sa plata unei sume de 5 143 175 ROL pentru fiecare dintre frații săi. 30. Curtea consideră că cererea de prejudiciu invocată ca urmare a lipsei de finisaj a parcelei 293 nu a fost pe deplin susținută și că nu există nicio legătură de cauzalitate între încălcările constatate și cererile de prejudiciu material, altele decât cele referitoare la atribuirea în proprietate a parcelei 293 m mai sus.

Prin urmare, aceste alte cereri trebuie respinse ( Dragnă și alte c. România (satisfacție echitabilă), nr. 78047/01, § 18, 16 noiembrie 2006).În schimb, făcând trimitere la termenii hotărârii definitive din 6 iunie 2002, Curtea consideră că Õ revine autorităților să ia măsurile necesare pentru a plasa reclamantul într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar considera că cerințele articolului 6 alineatul (1) din Convenție și ale articolului 1 din Protocolul nr. 1 nu au fost ignorate ca urmare a pronunțării de către Curtea Supremă de Justiție a hotărârii pronunțate în recurs în anulare. 31. Pe de altă parte, Curtea consideră că anularea hotărârii definitive din 6 iunie 2002 de către Curtea Supremă de Justiție a dus la o încălcare gravă a drepturilor reclamantului la un proces echitabil, în conformitate cu principiul securității rapoartelor juridice și cu respectarea bunurilor sale, care a constituit un prejudiciu moral.

Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și acționând în mod echitabil, conform dispozițiilor art. 41 din Convenție, aceasta alocă reclamantului 3 000 EUR pentru daune morale. 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne în cadrul diferitelor proceduri care au avut loc între 1994 și 2008 privind terenul de 1 293 m și pentru cei angajați în fața Curții (fotocopii, traduceri, cheltuieli poștale etc.). Acesta oferă chitanțe de plată pentru onorariile avocaților săi, inclusiv cele referitoare la procedura de recurs în anulare în fața Curții Supreme de Justiție, care se ridică la aproximativ 6 000 000 de lei românești. 33. Guvernul observă că cele mai multe documente furnizate de persoana în cauză fie nu sunt precise în ceea ce privește obiectul lor, fie se referă la perioade și proceduri care nu privesc cauza în fața Curții.

34. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor.

Pe de altă parte, Curtea reiterează că, atunci când constată o încălcare a Convenției, aceasta poate acorda rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul procedurilor interne, dar numai în cazul în care au fost angajate, pentru a preveni sau a corecta încălcarea menționată anterior ( Forumul Maritime c. România, nr. 61610/00 și 38692/05, § 180, 4 octombrie 2007). Reamintind că încălcările constatate în speță privesc exclusiv anularea prin hotărârea din 31 martie 2004 a hotărârii definitive din 6 iunie 2002 a Tribunalului de Primă Instanță de la București și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului o sumă de 300 EUR în orice fel.

Interese moratorii 35. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.

PE CES MOTIVE, CURTEA, LA L că, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în temeiul articolului 2 din Convenție, statul pârât trebuie să ia măsurile necesare pentru a-l plasa pe reclamant într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla în lipsă de anulare a hotărârii definitive din 6 iunie 2002 a Tribunalului de apel din București că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda de la Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö EUR (trei sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată , plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant că de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată,

aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 4 noiembrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE SAVU c. ROUMANIE (Requête n o 19982/04) ARRÊT STRASBOURG 4 novembre 2008 DÉFINITIF 04/02/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Savu c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : Josep Casadevall, président, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, juges, et de Santiago Quesada, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 14 octobre 2008, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4. Le requérant est né en 1940 et réside à Călărași. A. Recours en annulation contre l’arrêt définitif du 6 juin 2002 attribuant au requérant un terrain de 293 m 2

LE DROIT INTERNE PERTINENT

13. Les dispositions légales pertinentes, en vigueur à l’époque des faits, sont décrites dans l’arrêt SC Mașinexportimport Industrial Group SA c. Roumanie (n o 22687/03, § 22, 1 er décembre 2005). EN DROIT I. SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES ARTICLES 6 § 1 DE LA CONVENTION ET 1 DU PROTOCOLE N o 1

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

25. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage