ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 51/2023

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalului București – secția a VI-a Civilă, sub nr. x/2014, la data de 06.06.2014, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea acesteia la restituirea sumei de 696.411 RON, cu titlu de plată nedatorată, efectuată în temeiul actului adițional nr. x/14.04.2011 la contractul de închiriere nr. x/08.12.2009, reprezentând taxa pentru serviciile prestate de proprietarul imobilului către B. S.R.L., actualizată la zi, de la data punerii în întârziere până la data plății efective; restituirea sumei de 111.425 RON, cu titlu de impozit pe profit pentru suma facturată A. și plătită în temeiul actului adițional nr. x/14.04.2011 la contractul de închiriere nr. x/08.12.2009, reprezentând taxa pentru serviciile prestate de proprietarul imobilului către B. S.R.L.; plata dobânzii și penalităților actualizate aferente impozitului pe profit în sumă de 111.425 RON și TVA în valoare de 163.967 RON.

Prin sentința civilă nr. 3413/20.11.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune; s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.; s-a dispus obligarea reclamantei să plătească pârâtei suma de 27.034,40 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 3413/20.11.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a formulat apel reclamanta A. S.A.

Prin decizia civilă nr. 1832 din 18.12.2020, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de A. S.A. A fost obligată apelanta să plătească intimatei suma de 3.746,75 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A. S.A. Recursul a fost înaintat de Curtea de Apel București spre soluționare instanței supreme.

În susținerea recursului declarat, recurenta-reclamantă invocă încălcarea dispozițiilor legale privind plata nedatorată, respectiv dispozițiile art. 1092 C. civ. din 1864 și art. 1341 din Noul C. civ.

Recurenta expune pe larg situația de fapt cu privire la prevederile contractuale și regularizarea taxei de servicii și critică hotărârea pronunțată în apel din perspectiva aprecierii mijloacelor de probă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent.

Prin încheierea din 21 septembrie 2022 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet de filtru, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Înalta Curte reține că susținerile recurentei prin care critică aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1092 C. civ. din 1864 și art. 1341 Noul C. civ., nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare statuat la pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, întrucât nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci vizează aspecte de netemeinicie, urmărindu-se o nouă evaluare a situației de fapt în raport de probele administrate în cauză, ceea ce excedează motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Instanța supremă constată că în realitate, recurenta își exprimă nemulțumirea față de modul în care curtea de apel a reținut situația de fapt și a interpretat înscrisurile din dosar. Or, nemulțumirile generale ale recurentei și susținerile legate de aspecte ce țin de stabilirea situației de fapt nu pot constitui critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului.

În această cale extraordinară de atac se analizează exclusiv aspectele de nelegalitate, fără a se proceda la o devoluare a fondului cauzei. Administrarea probatoriului și stabilirea situației de fapt este atributul instanței devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluției cu normele de drept aplicabile.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, recurenta-reclamantă, în expunerea motivelor de recurs, a reluat critici exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Astfel, susținerile recurentei-reclamante cu privire la interpretarea greșită a prevederilor contractuale, regularizarea taxei de servicii și înscrisurile din dosar, prezentate de aceasta drept motive de recurs, nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu permite determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta-reclamantă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1832 din 18 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2023.