ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6/2023

Hotărârea recurată Prin încheierea de ședință din data de 26 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Iași, secția civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata recursului formulat de reclamantul A., prin mandatar B., împotriva deciziei civile nr. 3012 din data de 30 octombrie 2019, pronunțate de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2017, pentru lipsa părților. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii de ședință din data de 26 octombrie 2020, pronunțate în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Iași, secția civilă a declarat recurs reclamantul A., prin mandatar B., cale de atac care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 19 aprilie 2021, sub nr. x/2017/a4. I.

Motivele de recurs Fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că încheierea atacată este nelegală și netemeinică. Astfel, a arătat că, deși procedurile pentru eliberarea duplicatului titlului de proprietate nr. x din data de 22 februarie 1994, emis pe numele bunicii și mamei sale, au început în luna aprilie 2016, acesta nu a fost eliberat până în prezent, întrucât procedurile au fost zădărnicite de către magistrați. A mai invocat și că judecătorii de la instanțele din Iași și-au încălcat obligațiile legale, ignorând prevederile art. 36 alin. (2) și (7) din H.G. nr. 890/2005 și luând în considerare pe cele ale art. 23 din Hotărârea nr. 175 din data de 9 mai 2016 privind Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei județene de fond funciar Iași. Recurentul-reclamant a invocat că judecata recursului a fost abuziv suspendată, întrucât lipsa părților a fost suplinită de cererea de amânare a judecății pentru soluționarea cererii de reexaminare a încheierii din data de 12 octombrie 2020, prin care instanța s-a pronunțat asupra solicitării de acordare a ajutorului public judiciar. A precizat că, în speță, cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii de ședință din data de 12 octombrie 2020 a fost transmisă instanței prin fax chiar la data suspendării din 26 octombrie 2020, ora 11 40 , iar instanța nu a respectat prevederile legale care o obligau să lase cauza la o a doua strigare, în cazul în care se constata lipsa părților. Totodată, recurentul-reclamant a apreciat că judecătorii au încălcat obligațiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 303/2004 și a arătat că se impune admiterea recursului și reluarea judecății. I.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași nu a formulat întâmpinare. I.

Încheierea de admitere în principiu Prin încheierea de ședință din data de 16 noiembrie 2021, prezentul recurs a fost admis în principiu și s-a acordat termen de judecată, în vederea soluționării pe fond a căii de atac. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de către recurentul-reclamant, Înalta Curte constată următoarele: Prioritar, Înalta Curte reține că nu pot fi supuse analizei instanței de recurs decât acele critici ce tind a susține nelegalitatea hotărârii atacate, apte de a fi încadrate în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Deși recurentul-reclamant nu a invocat, prin cererea de recurs, niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, prin punctul de vedere la raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, a susținut incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a formulat critici prin care a afirmat nelegalitatea măsurii suspendării judecării recursului în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 Cod procedură, ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi analizate. Celelalte critici care privesc fondul litigiului în care a fost pronunțată încheierea recurată exced analizei acestei instanțe, care este învestită cu soluționarea recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății de către curtea de apel și nu cu o cale de atac îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate asupra fondului pretențiilor deduse judecății. În speță, prin încheierea recurată, Curtea de Apel Iași, secția civilă, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecarea recursului formulat de reclamantul A., prin mandatar B., împotriva deciziei civile nr. 3012 din data de 30 octombrie 2019, pronunțate de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2017, reținând că niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în condițiile în care acestea, deși legal citate, nu s-au prezentat în fața instanței la termenul de judecată. Potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă. Aceste dispoziții legale reglementează un caz de suspendare voluntară a judecății, voința părților fiind tacită și se deduce din faptul neprezentării la termenul de judecată, în condițiile în care sunt legal citate și nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de niciuna dintre ele. În ipoteza în care niciuna dintre părțile legal citate nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă și nu se înfățișează la strigarea pricinii, instanța va dispune suspendarea procesului, norma cuprinsă la art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. având caracter imperativ, iar nesocotirea acesteia de către instanță se sancționează cu nulitatea hotărârii pronunțate în urma judecării cauzei în lipsa părților, fie pe fond, fie pe calea unei excepții procesuale, nulitate ce operează în condițiile art. 175 C. proc. civ. Prin urmare, dat fiind caracterul imperativ al acestor dispoziții procedurale, instanța este obligată să suspende judecata ori de câte ori constată lipsa părților legal citate și faptul că acestea nu au solicitat soluționarea pricinii și în absența lor. Verificând încheierea recurată, Înalta Curte constată că la termenul din data de 26 octombrie 2020, când s-a dispus măsura atacă, părțile, care au fost legal citate, nu s-au prezentat în fața instanței și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar aceste aspecte, reținute în cuprinsul încheierii de ședință, nu au fost contestate prin cererea de recurs. Or, odată îndeplinite condițiile stabilite de prevederile legale anterior evocate, instanța de judecată este obligată să dispună suspendarea judecății, orice altă măsură subsecventă fiind nelegală și de natură să atragă nulitatea hotărârii pronunțate în aceste circumstanțe, astfel cum s-a arătat anterior. Ca atare, împrejurarea că recurentul-reclamant depusese cerere de amânare a judecării cauzei nu poate duce la înlăturarea aplicabilității art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în situația în care, la termenul de judecată din data de 26 octombrie 2020, erau întrunite toate condițiile care obligau instanța la luarea măsurii suspendării. Rațiunea pentru care legiuitorul a instituit măsura suspendării reglementată de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a fost aceea a respectării dreptului la apărare și al principiului contradictorialității procesului civil, care presupun punerea în discuția părților a cererilor și apărărilor formulate pe parcursul procesului, suspendarea judecării cauzei și necontinuarea judecății în lipsa părților care nu și-au exprimat expres opțiunea ca soluționarea pricinii să se facă și în absența lor reprezentând tocmai o garanție a drepturilor procesuale ale acestora. În ceea ce privește critica prin care recurentul-reclamant a susținut că instanța nu a procedat la lăsarea cauzei la o nouă strigare la sfârșitul ședinței de judecată, Înalta Curte constată că nici aceasta nu este în măsură a susține caracterul fondat al recursului, în condițiile în care, din această perspectivă, nu se poate reține existența unei ipoteze de natură a atrage nulitatea încheierii. Potrivit dispozițiilor art. 121 alin. (5) din Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 (în vigoare la data pronunțării încheierii atacate), în cazul în care niciuna dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale. Însă, pentru a se putea reține nulitatea hotărârii recurate prin raportare la aceste dispoziții regulamentare, față de prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., se impune ca partea să facă dovada existenței unei vătămări determinate de nerespectarea cerinței legale invocate, vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului procedură, respectiv a încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei. Or, recurentul-reclamant nu a făcut o astfel de dovadă și, de altfel, nu a arătat în concret în ce a constat vătămarea suferită ca urmare a faptului că instanța nu a lăsat cauza la o a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată, ci doar a arătat că, la aceeași dată, a depus o cerere de reexaminare a încheierii de ședință prin care instanța respinsese anterior cererea sa de acordare a ajutorului public judiciar. În plus, față de situația concretă a speței, nu se poate reține că, procedând în această modalitate, curtea de apel a produs vreo vătămare recurentului-reclamant, suspendarea judecății cauzei oferind posibilitatea soluționării cererii de reexaminare formulate de acesta, anterior judecării cererii de recurs, ceea ce denotă respectarea de către instanță a drepturilor procesuale ale părții. Prin urmare, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate de către recurentul-reclamant, în cauză, curtea de apel dispunând măsura suspendării cu respectarea prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care, așa cum s-a mai arătat, nu lasă la aprecierea instanței dacă dispune sau nu suspendarea, ci instituie acesteia o obligație legală în acest sens dacă sunt întrunite condițiile reglementate de această normă de procedură. Ca o concluzie a argumentelor expuse, Înalta Curte constată legalitatea încheierii atacate și, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.