ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 431/2023

Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la data de 6 iulie 2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad, obligarea acesteia la emiterea acordului față de proiectul Planului Urbanistic Zonal "Zonă cu funcțiuni mixte, servicii și comerț, industrie nepoluantă și depozitare" conform proiectului nr. 21/2013 întocmit de B.I.A. arh. B. (pentru amplasamentul situat în extravilanul Municipiului Arad identificat conform Anexei la Certificatul de Urbanism nr. x/28.03.2012 emis de Primăria Municipiului Arad și ulterior, Certificatul de Urbanism nr. x/18.06.2015, aflate în proprietatea acestuia) - denumit în continuare "Proiectul PUZ", cu cheltuieli de judecată. În drept, reclamantul a invocat normele și principiile juridice privind obligația de a face și abuzul de drept. Prin cererea de completare a acțiunii, reclamantul a solicitat să se pronunțe o hotărâre care să suplinească acordul favorabil al pârâtei Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad cu privire la proiectul Planului Urbanistic Zonal "Zonă cu funcțiuni mixte, servicii și comerț, industrie nepoluantă și depozitare", indicat în acțiunea introductivă. Reclamantul a arătat că își menține petitul și motivele acțiunii introductive, astfel încât, urmare a cererii adiționale, acțiunea împotriva pârâtei urmează să aibă două capete de cerere: unul principal, având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri care să suplinească acordul favorabil al pârâtei și unul subsidiar, având ca obiect cererea de obligare a pârâtei la emiterea acordului favorabil cu privire la proiectul Planului Urbanistic Zonal "Zonă, cu funcțiuni mixte, servicii și comerț, industrie nepoluantă și depozitare". Prin sentința civilă nr. 5893 din 28 noiembrie 2017, Judecătoria Arad a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad. Prin sentința civilă nr. 29 din 7 februarie 2018, Tribunalul Arad a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad, a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul către Curtea de Apel Timișoara, pentru soluționarea acestuia. Prin sentința civilă nr. 113 din 5 martie 2018, Curtea de Apel Timișoara a stabilit competența de soluționare în primă instanță a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să suplinească acordul pârâtei și obligația de a face, în favoarea Tribunalului Arad. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Arad la data de 12 martie 2018 sub nr. x/2017*. Reclamantul a depus la dosar mai multe cereri de precizare a acțiunii (la datele de 21 martie 2018, 16 mai 2018 și de 15 mai 2019), prin care a solicitat obligarea pârâtei la emiterea acordului, respectiv pronunțarea unei hotărârii judecătorești care să țină loc de acord al pârâtei, față de proiectul PUZ în forma modificată conform documentației anexate, cu identificarea expresă a canalelor și poziției acestora indicată în planșe. Prin încheierea din 17 octombrie 2018 s-a constatat că dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Arad a fost conexat la dosarul nr. x/2017. S-a dispus citarea, în calitate de reclamantă, a soției reclamantului, C.. Prin cererea de chemare în judecată formulată în dosarul nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru creșterea Bovinelor Arad, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, Județul Arad prin Prefect și Consiliul Județean Arad, constatarea dreptului de trecere, cu piciorul și cu autovehicule, prin construirea și utilizarea unor podețe reversibile modulare, asupra canalelor de irigații înscrise în CF x și în CF x, aflate în proprietatea Statului Român și în administrarea Stațiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad; drumului de exploatare DE 608/drumului județean DJ 682F, înscris în CF x, aflat în proprietatea Județului Arad și în administrarea Consiliului Local Arad, respectiv în proprietatea Statului Român și în administrarea Stațiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad, pentru exploatarea terenurilor proprietatea acestuia; constatarea dreptului de trecere pentru rețelele edilitare ce deservesc terenurile proprietatea acestuia, de natura conductelor de apă potabilă, canalizare menajeră și pluvială, gaz sau altele asemenea, cablurilor electrice, subterane ori aeriene și a oricăror alte instalații sau materiale cu același scop, asupra canalelor de irigații înscrise în CF x și în CF x, aflate în proprietatea Statului Român și în administrarea Stațiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad; drumului DE 608, înscris în CF x, aflat în proprietatea Județului Arad și în administrarea Consiliului Local Arad, respectiv în proprietatea Statului Român și în administrarea Stațiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad, precum și constituirea unei servituți de trecere cu piciorul și cu autovehicule, asupra canalelor de irigații înscrise în CF x, CF x, CF x, CF x, CF x, CF x, aflate în proprietatea Statului Român și în administrarea Stațiunii de Cercetare -Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad (fonduri aservite), pentru utilitatea terenurilor aflate în proprietatea acestuia înscrise în CF x, CF x, CF x, CF x (fonduri dominante), cu precizarea că toate drepturile care formează obiectul prezentei acțiuni (dreptul de trecere, dreptul de trecere pentru rețele utilitare și servitutea de trecere) urmează să se constate/stabilească conform concluziilor raportului de expertiză ce se va întocmi în cauză, cu cheltuieli de judecată.

Sentința pronunțată de tribunal. Prin sentința nr. 236 din 4 octombrie 2019, Tribunalul Arad, secția I civilă, a admis, în parte, acțiunea precizată, a dispus ca sentința să suplinească acordul favorabil al pârâtei Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad cu privire la proiectul Planului Urbanistic Zonal - PUZ "Zona cu funcțiuni mixte, servicii și comerț, industrie nepoluantă și depozitare" în configurația confirmată prin documentația avizată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. sub nr. x/28.06.2018 coroborată cu identificarea amplasamentului podețelor/punctelor de trecere efectuată prin expertiza topografică întocmită în cauză de expert D.. Tribunalul a admis acțiunea din dosarul conexat nr. x/2018, astfel cum a fost precizată, prin raportare la configurația proiectului PUZ confirmată prin documentația avizată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. sub nr. x/28.06.2018 coroborată cu identificarea amplasamentului podețelor/punctelor de trecere efectuată prin expertiza topografică întocmită în cauză de expert D.. Tribunalul a constatat dreptul de trecere, cu piciorul și cu autovehicule, prin construirea și utilizarea unor podețe reversibile modulare, precum și pentru rețele edilitare ce deservesc terenurile proprietatea reclamanților asupra: canalelor de irigații înscrise în CF x și în CF x, aflate în proprietatea Statului Român și în administrarea Stațiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad; drumului de exploatare DE 608/drumului județean DJ 682F, înscris în CF x, aflat în proprietatea Județului Arad și în administrarea Consiliului Local Arad, respectiv în proprietatea Statului Român și în administrarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad. Tribunalul a dispus constituirea unei servituți de trecere cu piciorul și cu autovehicule, asupra canalelor de irigații înscrise în CF x, CF x, CF x, CF x, CF x, CF x, aflate în proprietatea Statului Român și în administrarea Stațiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad (fonduri aservite), pentru utilitatea terenurilor aflate în proprietatea reclamanților, înscrise în CF x, CF x, CF x, CF x (fonduri dominante). Tribunalul a anulat cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant reconvențional Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGRFP Timișoara – AJFP Arad având ca obiect despăgubiri și a respins cererea de executare provizorie a hotărârii. Tribunalul a obligat pârâții Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, în solidar, să plătească reclamanților suma de 3.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de curtea de apel. Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin decizia nr. 10 din 27 ianuarie 2021, prin care s-au respins apelurile pârâților Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad și Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad împotriva sentinței tribunalului. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad și Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin decizia nr. 844 din 13 aprilie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursurile declarate de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad și Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad împotriva deciziei nr. 10 din 27 ianuarie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Calea de atac formulată în cauză. La data de 30 iunie 2022, reclamanții A. și C. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 844 din 13 aprilie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Contestatorii au solicitat anularea deciziei contestate și rejudecarea recursurilor, invocând art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. Contestatorii au arătat că greșeala esențială generală săvârșită de instanța de recurs constă în aceea că a analizat imobilele reclamanților ca fiind un singur imobil. Reclamanții sunt într-adevăr proprietari de terenuri arabile situate în extravilanul Municipiului Arad, însă, așa cum rezultă din proiectul Planului Urbanistic Zonal, aceste terenuri reprezintă 13 imobile diferite. Contestatorii au arătat că instanțele de fond nu au plecat de la premisa că ar prezenta relevanță utilitatea viitoare pentru stabilirea dreptului de trecere. Acest argument nici nu a fost invocat în recursurile formulate. Prin urmare, concluzia instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, susținerile invocate nefăcând parte din hotărârea recurată sau din recursurile formulate. Contestatorii au arătat că instanța de recurs a considerat că nu s-a argumentat de ce DN7 este singura cale publică la care trebuie deschis accesul și nici nu s-au indicat motivele pentru care ieșirea actuală se privește ca fiind insuficientă. Contestatorii au expus aspecte de fapt care rezultă din probele administrate în cauză și dispozițiile art. 31 din Legea nr. 350/2001. Concluzia instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, de vreme ce concluziile instanței de apel se bazează pe probele administrate în cauză. Contestatorii au arătat că instanța de recurs a reținut că instanța de apel nu a răspuns argumentelor părții pârâte, care s-a apărat în sensul că fondul dominant nu este loc înfundat, întrucât are acces la DE 608/DL682F și că sunt și alte fonduri învecinate pe care se pot amenaja căi de acces, inclusiv la DN7, care ar atrage o minimă stânjenire și mai puține prejudicii. Contestatorii au expus aspecte de fapt care rezultă din probele administrate în cauză, au arătat că recurentele pârâte nu au indicat în concret care ar fi acele alte căi care ar putea conduce la același rezultat cu stânjeniri mai mici decât cele constând în realizarea unor podețe care nu afectează canalele respective. Instanța de apel a avut în vedere toate probele administrate și respectiv limitele învestirii, cu referire la configurația proiectului confirmată prin documentația avizată de CNAIR sub nr. x/28.06.2018, coroborată cu identificarea amplasamentului, podețelor/punctelor de trecere efectuată prin expertiza topografică întocmită în cauză. Contestatorii au arătat că instanța de recurs a reținut că instanța de apel nu a motivat de ce traversarea supraterană a canalelor de irigații și a unui drum de exploatare agricolă prin edificarea de poduri reversibile este de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate al părții pârâte, comparativ cu trecerea pe drumul de exploatare agricolă. Contrar susținerilor instanței de recurs, instanța de apel a arătat că "prin edificarea podețelor nu este afectată în niciun mod activitatea potențial desfășurată prin intermediul lor, ele nu sunt astupate, colmatate sau îngustate, ci își păstrează funcțiunea pe care o au în prezent, cu singurul amendament că deasupra lor vor exista în anumite puncte supratraversări. " Această argumentare conduce la concluzia evidentă că nu există nicio stânjenire, cu atât mai puțin "o minimă stânjenire". Totodată, drumurile de exploatare nu se intersectează cu DN7 sau cu alt drum public și nu asigură accesul între imobilele contestatorilor. Contestatorii au arătat că instanța de recurs a reținut că se ignoră faptul că respectivele canale, despre care se susține că aparțin sistemului de irigații de colectare și evacuare a apelor provenite din precipitații excedentare (desecare) sunt construcții sprijinite pe fundații, încastrate între maluri. Contestatorii au invocat extrasele de carte funciară și Normele tehnice din 1.10.2001 pentru introducerea cadastrului general aprobate prin Ordinul nr. 534/2001 și au arătat că, în speță, canalele de irigații care le travesează proprietățile sunt șanțuri cu vegetație crescută, neamenajată, astfel cum rezultă din fotografiile depuse la dosar iar pretinsa afectare a fundației și a malurilor șanțurilor reprezintă un element de natură tehnică avut în vedere la proiectare. Contestatorii au arătat că instanța de recurs a reținut că hotărârea recurată nu explicitează dacă, prin modalitatea de aservire, drumul de exploatare agricolă mai poate fi folosit sau nu de partea pârâtă pentru exploatarea propriilor terenuri agricole. Contestatorii au arătat că, din raportul de expertiză, rezultă că afectarea drumului de exploatare se realizează într-un singur punct, că proiectul PUZ nu afectează utilitatea drumului de exploatare și, contrar concluziei instanței de recurs, instanța de apel a reținut acest aspect. Contestatorii au arătat că instanța de recurs a reținut că este fondată critica neanalizării apărării părții pârâte în sensul că lipsa accesului fondului dominant la DN7 provine din înstrăinarea/schimbarea de către partea reclamantă a parcelelor de teren pe care le deținea și le folosea anterior în acest scop cu E. S.R.L. și cu Municipiul Arad. Contestatorii au expus elemente de fapt și au arătat că nu au avut nicio contribuție la stabilirea modalității de acces. Contestatorii au arătat că instanța de recurs a reținut că este fondată critica privind neanalizarea condițiilor prevăzute de art. 755 din C. civ., considerând că nu se permite identificarea temeiului juridic avut în vedere de instanța de apel. Contestatorii au considerat că se identifică, din invocarea expresă a uzului și utilității publice neafectate, faptul că temeiul de drept este art. 862 din C. civ. Contestatorii au arătat că instanța de recurs a reținut că este fondată critica prin care se învederează omisiunea analizării condițiilor legale pentru constituirea dreptului de trecere pentru utilități, constatând absența examinării condițiilor prevăzute de art. 621 din C. civ.. Totodată, instanța de recurs a constatat aplicarea greșită a normei art. 621 alin. (3) din C. civ., arătând că, în cazul utilităților noi, plata prealabilă a despăgubirii se constituie într-o condiție de validitate a dreptului, a cărei neîndeplinire nu permite recunoașterea acestuia. Contrar susținerilor instanței de recurs, instanța de apel nu a avut în vedere numai anularea cererii reconvenționale formulate, ci și faptul că "reclamanții au avut inițiativa dezdăunării pârâților, însă aceștia nu au confirmat cuantumul sumei pretinse". Totodată, instanța de apel a respins motivat "aserțiunile pârâtului apelant în sensul că s-au aflat în imposibilitatea cuantificării prejudiciului din cauza absenței unui proiect detaliat al reclamanților care să conțină elementele necesare execuției proiectului". Contestatorii au arătat că este corectă susținerea că despăgubirea trebuie să fie prealabilă, însă caracterul prealabil se raportează la momentul exercitării dreptului de trecere pentru utilități, nu la momentul constatării acestuia. Contestatorii au arătat că instanța de recurs a reținut că este fondată critica privind neanalizarea apărărilor pârâtei Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad că "este prejudiciată în exercițiul dreptului de administrare și împiedicată să-și desfășoare activitatea prin soluțiile propuse prin respectivul plan urbanistic". Contrar susținerilor instanței de recurs, în cererea principală, pârâta nu a invocat vreo pretinsă vătămare în cazul realizării PUZ-ului, arătând doar că acele canale se află în proprietatea publică și sunt în administrarea sa. În opinia contestatorilor, concluziile instanței de recurs sunt rezultatul unor greșeli materiale. Așa cum chiar instanța de recurs arată, "hotărârea judecătorească nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor părților", iar decizia recurată furnizează dovada că apărările formulate, întemeiate pe normele de drept incidente, au fost văzute și examinate. Concluzia contrară, reținută de instanța de recurs, este rezultatul unor greșeli materiale în observarea argumentelor instanței de apel și a probelor aflate la dosarul cauzei. În drept, contestatorii au invocat dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză. Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad a formulat și depus întâmpinare la 17 februarie 2023, prin care a solicitat respingerea, în principal, ca tardivă, a contestației în anulare și, în subsidiar, ca inadmisibilă, întrucât, pe de o parte, reclamanții nu au obținut avizul Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de proprietar, și avizul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru creșterea Bovinelor Arad, în calitate de titulară a dreptului de administrare, și, pe de altă parte, datorită faptului că reclamanții nu au despăgubit în prealabil proprietarul terenurilor care ar urma să fie afectate, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, cel care asigură reprezentarea intereselor Statului Român, în cauză. De asemenea, acțiunea, susține intimata, este inadmisibilă deoarece drepturile de trecere și de servitute pretinse de reclamanți nu sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate, aflate în proprietatea Statului Român. Pe fond, a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată. Intimata-pârâtă Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad a depus întâmpinare la data de 03 martie 2023, solicitând respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată. Contestatorii nu au depus răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând contestația în anulare formulată, Înalta Curte reține: Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, care poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare. Pe această cale nu pot fi puse în discuție probleme de fond ori săvârșirea unor greșeli de judecată, oricare ar fi natura lor. Contestatorii și-au întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., conform cărora hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale. Erorile materiale la care se referă norma procedurală anterior menționată vizează aspecte formale ale judecății, care trebuie să fie evidente și săvârșite de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei. Pentru verificarea acestor situații nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare este o cale de atac de retractare, și nu de reformare a unei decizii definitive. Astfel, contestația nu poate fi formulată pentru a provoca rejudecarea cauzei pe fondul său, respectiv pentru a repune în discuție nelegalitatea hotărârii, ca urmare a invocării unor greșeli materiale care, în fapt, vizează pretinse greșeli de judecată relative la dezlegarea dată de instanță cererii de recurs. În cadrul contestației în anulare, contestatorii au evocat mai multe pretinse erori, grupate în două categorii: greșeală esențială generală și greșeli materiale punctuale. În cadrul primei categorii, greșeală esențială generală, contestatorii au invocat drept eroare a instanței de recurs analiza situației celor 13 imobile ale reclamanților ca reprezentând un singur imobil. Au prezentat numerele cadastrale ale acestora, faptul că există patru canale care traversează întreaga proprietate de la nord la sud și faptul că au solicitat un drept de trecere asupra a două canale și un drum de trecere, precum și constituirea unui drept de servitute asupra a cinci fonduri aservite, identificându-le. Înalta Curte constată că această susținere este incorectă întrucât, în cauză, nu s-a realizat o astfel de confuzie de către instanța de recurs. Astfel, în cuprinsul considerentelor deciziei atacate, pe pagina 15, paragraful 5, instanța arată că "Fondurile dominante sunt reprezentate de terenuri arabile proprietatea părții reclamante situate în extravilanul localității Arad, în suprafață de aprox. 91 ha, cu categoria de folosință agricolă, grupate distinct și identificate prin trimitere la mențiunile din cărțile funciare". De asemenea, la pagina 17 a aceleiași decizii, instanța de recurs face referire în paragraful al doilea la "utilitatea actuală a terenurilor ce constituie fondul dominant". În mod similar, instanța de recurs explicitează, în cuprinsul dezlegărilor date, că "În privința cererii de constituire a dreptului de trecere, inclusiv pentru utilități, asupra fondului aservit, în scopul exploatării terenurilor agricole ce constituie fondul dominant[...]" (pagina 28 primul paragraf din decizia instanței de recurs). Pe cale de consecință, în cuprinsul considerentelor, instanța de recurs a avut permanent reprezentarea faptului că fondul dominant constă în mai multe imobile aparținând reclamanților, neexistând nicio confuzie în sensul aprecierii greșite a proprietății reclamanților drept unic imobil. Cu privire la cea de-a doua categorie, intitulată de contestatori drept "greșeli materiale punctuale", Înalta Curte a constatat că aceștia au expus constatările instanței de recurs privitoare la caracterul fondat al criticilor din cele două recursuri admise și au apreciat, drept erori materiale, aspectele reținute de către instanța de recurs cu privire la: relevanța utilității actuale a terenurilor ce constituie fondul dominant sau a celei viitoare exhibate în proiectul planului urbanistic zonal inițiat de partea reclamantă; lipsa argumentării instanței de apel privind identificarea unei singure căi de acces și a insuficienței căii de acces actuale, în condițiile în care concluziile deciziei recurate se bazează pe probele administrate în cauză; lipsa unui răspuns la argumentele pârâtei conform cărora fondul dominant nu este loc înfundat, în condițiile în care nu s-a indicat în concret care ar fi acele alte căi de acces iar instanța de apel a avut în vedere probele administtrate în cauză; lipsa motivării instanței de apel privitoare la minima stânjenire asupra exercitării dreptului de proprietate al pârâtei, în condițiile în care instanța de apel ar fi expus concluzii în acest sens; argumente vizând situația tehnică a canalelor; lipsa explicitării dacă, prin modalitatea de aservire, drumul de exploatare agricolă mai poate fi folosit sau nu de partea pârâtă pentru exploatarea propriilor terenuri agricole, în condițiile în care, din probe, rezultă că nu este afectată utilitatea drumului de exploatare. De asemenea, contestatorii au mai indicat drept erori materiale: reținerea ca fondată a criticii privind neanalizarea apărării părții pârâte că lipsa accesului fondului dominant la DN7 provine din înstrăinarea/schimbarea de către partea reclamantă a parcelelor de teren pe care le deținea și le folosea anterior în acest scop cu E. S.R.L. și cu Municipiul Arad., în condițiile în care, din elementele de fapt ale speței, rezultă că ei nu au avut nicio contribuție la stabilirea modalității de acces; reținerea ca fondată a criticii privind neanalizarea condițiilor prevăzute de art. 755 din C. civ., în condițiile în care, din invocarea expresă a uzului și utilității publice neafectate, rezultă că temeiul de drept este art. 862 din C. civ.. reținerea ca fondată a criticii privind omisiunea analizării condițiilor legale pentru constituirea dreptului de trecere pentru utilități, în condițiile în care instanța de apel a avut în vedere elementele de fapt relevante; reținerea ca fondată a criticii privind neanalizarea apărărilor pârâtei Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad privind existența unui prejudiciu în condițiile în care aceasta nu ar fi invocat vreo pretinsă vătămare. Analizând argumentele contestatorilor vizând aceste pretinse greșeli materiale, Înalta Curte constată că aceștia invocă, în realitate, pretinse greșeli de judecată, vizând modul în care instanța de recurs a făcut aprecieri asupra motivării instanței de apel, raportat la susținerile părților și la aspectele de fapt rezultând din probele administate în cauză. Astfel, toate aceste critici, deși sunt prezentate drept erori materiale ale instanței de recurs, reprezintă, în fapt, nemulțumiri ale contestatorilor cu privire la soluția adoptată în cauză, prin care partea încearcă să repună în discuție raționamentul logico-juridic efectuat de instanța de recurs. Pe calea extraordinară a contestației în anulare nu se mai poate pune în discuție modul în care a raționat instanța de recurs sau argumentele ce au fost avute în vedere întrucât s-ar aduce atingere securității raporturilor juridice. Astfel, întrucât contestația în anulare este o cale de atac de retractare, și nu de reformare a unei decizii definitive, aceasta nu poate fi formulată pentru a provoca rejudecarea cauzei pe fondul său, respectiv pentru a pune în discuție nelegalitatea hotărârii, ca urmare a invocării unor greșeli materiale care, în fapt, vizează pretinse greșeli de judecată relative la dezlegarea dată de instanță cererilor de recurs, care nu se încadrează în noțiunea de greșeală materială, în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.. Astfel, realizarea unei evaluări în coordonatele propuse de contestatori ar echivala cu o nouă judecată în recurs, ceea ce ar fi de natură să aducă atingere autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârea atacată. În acest sens, în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. Astfel, dreptul la un proces echitabil înaintea unui tribunal, după cum este garantat de Articolul 6 alin. (1) trebuie să fie interpretat în conformitate cu Preambulul la Convenție, care prevede, printre altele, că statul de drept face parte din patrimoniul comun al Statelor Contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii legale, care impune, inter alia, ca în cazurile în care instanțele au soluționat definitiv o problemă, hotărârea acestora să nu mai fie pusă sub semnul întrebării (Brumărescu, citat mai sus, alin. (61). Pentru considerentele expuse, având în vedere că motivele formulate de contestatori nu se încadrează în cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorii A. și C. împotriva deciziei nr. 844 din 13 aprilie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă, ca neîntemeiată.