ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 844/2022

Ședința publică din data de 13 aprilie 2022

asupra recursurilor de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la data de 6 iulie 2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad, obligarea pârâtei la emiterea acordului față de proiectul Planului Urbanistic Zonal "Zonă cu funcțiuni mixte, servicii și comerț, industrie nepoluantă și depozitare" conform proiectului nr. 21/2013 întocmit de B.I.A. arh. B. (pentru amplasamentul situat în extravilanul Municipiului Arad identificat conform Anexei la Certificatul de Urbanism nr. x/28.03.2012 emis de Primăria Municipiului Arad și ulterior, Certificatul de Urbanism nr. x/18.06.2015, aflate în proprietatea acestuia) - denumit în continuare "Proiectul PUZ", cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul a invocat normele și principiile juridice privind obligația de a face și abuzul de drept.

Prin cererea de completare a acțiunii, reclamantul a solicitat să se pronunțe o hotărâre care să suplinească acordul favorabil al pârâtei Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad cu privire la proiectul Planului Urbanistic Zonal "Zonă cu funcțiuni mixte, servicii și comerț, industrie nepoluantă și depozitare", indicat în acțiunea introductivă. Reclamantul a arătat că își menține petitul și motivele acțiunii introductive, astfel încât, urmare a prezentei cereri adiționale, acțiunea împotriva pârâtei urmează să aibă două capete de cerere: unul principal, având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri care să suplinească acordul favorabil al pârâtei și unul subsidiar, având ca obiect cererea de obligare a pârâtei la emiterea acordului favorabil cu privire la proiectul Planului Urbanistic Zonal "Zonă, cu funcțiuni mixte, servicii și comerț, industrie nepoluantă și depozitare".

Prin sentința civilă nr. 5893 din 28 noiembrie 2017, Judecătoria Arad a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Arad.

Prin sentința civilă nr. 29 din 7 februarie 2018, Tribunalul Arad a declinat competența materială de soluționare în favoarea Judecătoriei Arad, a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul către Curtea de Apel Timișoara, pentru soluționarea acestuia.

Prin sentința civilă nr. 113 din 5 martie 2018, Curtea de Apel Timișoara a stabilit competența de soluționare în primă instanță a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să suplinească acordul pârâtei și obligația de a face, în favoarea Tribunalului Arad.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Arad la data de 12 martie 2018 sub nr. x/2017*.

Reclamantul a depus la dosar mai multe cereri de precizare a acțiunii (la datele de 21 martie 2018, 16 mai 2018 și de 15 mai 2019), prin care a solicitat obligarea pârâtei la emiterea acordului, respectiv pronunțarea unei hotărârii judecătorești care ține loc de acord al pârâtei, față de proiectul PUZ în forma modificată conform documentației anexate, cu identificarea expresă a canalelor și poziției acestora indicată în planșe.

Prin încheierea din 17 octombrie 2018 s-a constatat că dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Arad a fost conexat la prezentul dosar. S-a dispus citarea, în calitate de reclamantă, a soției reclamantului, C..

Prin cererea de chemare în judecată formulată în dosarul nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru creșterea Bovinelor Arad, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGRFP Timișoara - AJFP Arad, Județul Arad prin Prefect și Consiliul Județean Arad, a solicitat constatarea dreptului de trecere, cu piciorul și cu autovehicule, prin construirea și utilizarea unor podețe reversibile modulare, asupra canalelor de irigații înscrise în CF x și în CF x, aflate în proprietatea Statului Român și în administrarea Stațiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad; drumului de exploatare DE 608/drumului județean DJ 682F, înscris în CF x, aflat în proprietatea Județului Arad și în administrarea Consiliului Local Arad, respectiv în proprietatea Statului Român și în administrarea Stațiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad, pentru exploatarea terenurilor proprietatea acestuia; constatarea dreptului de trecere pentru rețelele edilitare ce deservesc terenurile proprietatea acestuia, de natura conductelor de apă potabilă, canalizare menajeră și pluvială, gaz sau altele asemenea, cablurilor electrice, subterane ori aeriene și a oricăror alte instalații sau materiale cu același scop, asupra canalelor de irigații înscrise în CF x și în CF x, aflate în proprietatea Statului Român și în administrarea Stațiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad; drumului DE 608, înscris în CF x, aflat în proprietatea Județului Arad și în administrarea Consiliului Local Arad, respectiv în proprietatea Statului Român și în administrarea Stațiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad, precum și constituirea unei servituți de trecere cu piciorul și cu autovehicule, asupra canalelor de irigații înscrise în CF x, CF x, CF x, CF x, CF x, CF x, aflate în proprietatea Statului Român și în administrarea Stațiunii de Cercetare -Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad (fonduri aservite), pentru utilitatea terenurilor aflate în proprietatea acestuia înscrise în CF x, CF x, CF x, CF x (fonduri dominante), cu precizarea că toate drepturile care formează obiectul prezentei acțiuni (dreptul de trecere, dreptul de trecere pentru rețele utilitare și servitutea de trecere) urmează să se constate/stabilească conform concluziilor raportului de expertiză ce se va întocmi în cauză, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGRFP Timișoara - AJFP Arad a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat, în principal, respingerea acțiunii reclamantului, ca inadmisibilă, iar pe fond, ca nedovedită și neîntemeiată, iar în subsidiar, în cazul admiterii acțiunii, admiterea cererii reconvenționale formulată, în sensul obligării acestuia la plata de juste despăgubiri.

Prin încheierea de ședință din data de 21 martie 2018, s-a respins excepția autorității de lucru judecat.

Prin încheierea din 30 mai 2018, s-a respins excepția tardivității cererii de modificare a acțiunii invocată de pârâta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru creșterea Bovinelor Arad.

Prin încheierea din 12 decembrie 2018, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru creșterea Bovinelor Arad. Excepția "tardivității" formulării acțiunii, invocată de pârâta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru creșterea Bovinelor Arad a fost recalificată ca excepția prescripției extinctive, pe care instanța a respins-o, iar cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii s-a reținut că sunt invocate apărări de fond.

Față de precizarea reclamantului că nu a formulat cererea introductivă în contradictoriu cu Prefectul Județului Arad în nume propriu, ci cu Județul Arad reprezentat de Președintele Consiliului Județean, prin încheierea de ședință din 20 februarie 2019 s-a constatat că nu se mai impune soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Prefectului Județului Arad invocată de acesta prin întâmpinare.

Prin încheierea din 26 iunie 2019 s-a respins cererea de suspendare a judecății cauzei formulată de Statul Român, prin MFP prin DGRFP Timișoara - AJFP Arad.

Prin sentința nr. 236 din 4 octombrie 2019, Tribunalul Arad, secția I civilă a admis, în parte, acțiunea precizată. A dispus ca sentința să suplinească acordul favorabil al pârâtei Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad cu privire la proiectul Planului Urbanistic Zonal - PUZ "Zona cu funcțiuni mixte, servicii și comerț, industrie nepoluantă și depozitare" în configurația confirmată prin documentația avizată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. sub nr. x/28.06.2018 coroborată cu identificarea amplasamentului podețelor/punctelor de trecere efectuată prin expertiza topografică întocmită în cauză de expert D.. A admis acțiunea din dosarul conexat nr. x/2018, astfel cum a fost precizată, prin raportare la configurația proiectului PUZ confirmată prin documentația avizată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. sub nr. x/28.06.2018 coroborată cu identificarea amplasamentului podețelor/punctelor de trecere efectuată prin expertiza topografică întocmită în cauză de expert D.. A constatat dreptul de trecere, cu piciorul și cu autovehicule, prin construirea și utilizarea unor podețe reversibile modulare, precum și pentru rețele edilitare ce deservesc terenurile proprietatea reclamanților asupra: canalelor de irigații înscrise în CF x și în CF x, aflate în proprietatea Statului Român și în administrarea Stațiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad; drumului de exploatare DE 608/drumului județean DJ 682F, înscris în CF x, aflat în proprietatea Județului Arad și în administrarea Consiliului Local Arad, respectiv în proprietatea Statului Român și în administrarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad. A dispus constituirea unei servituți de trecere cu piciorul și cu autovehicule, asupra canalelor de irigații înscrise în CF x, CF x, CF x, CF x, CF x, CF x, aflate în proprietatea Statului Român și în administrarea Stațiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad (fonduri aservite), pentru utilitatea terenurilor aflate în proprietatea reclamanților, înscrise în CF x, CF x, CF x, CF x (fonduri dominante). A anulat cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant reconvențional Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGRFP Timișoara - AJFP Arad pentru despăgubiri. A respins cererea de executare provizorie a hotărârii. I-a obligat pe pârâții Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGRFP Timișoara - AJFP Arad, în solidar, să plătească reclamanților suma de 3.000 RON cheltuieli de judecată.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin decizia nr. 10 din 27 ianuarie 2021, prin care s-au respins apelurile pârâților Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad și Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad împotriva sentinței tribunalului.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad și Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad.

Recurentul - pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad a arătat că hotărârile instanțelor anterioare sunt pronunțate cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale incidente în cauză.

A arătat că ambele hotărâri au fost pronunțate fără antamarea fondului cauzei, respectiv nu au fost analizate condițiile exprese prevăzute de C. civ. pentru admisibilitatea pe fond a unei acțiuni având ca obiect constituire servituți și constatare drept de trecere.

În opinia recurentului, nu s-a ținut cont de apărările sale și de înscrisurile existente la dosar, depuse în probațiune, luându-se în considerare doar susținerilor reclamanților.

A precizat că nu au fost analizate următoarele condiții cerute de C. civ. pentru admisibilitatea pe fond a acțiunii având ca obiect constituire servituți și constatare drept de trecere: dacă lipsa accesului la calea publică este imputabilă sau nu reclamanților care pretind trecerea; dacă vânzările de terenuri către S.C. E. S.R.L. și schimburile de terenuri cu Municipiul Arad au avut ca efect pretinsa "imposibilitate" de acces la calea publică sau nu; dacă în cauză este vorba de o imposibilitate absolută sau nu de ieșire la drumul public; dacă locul pretins înfundat are sau nu ieșire la calea publică pe un drum care poate deveni practicabil, cu efectuarea unor cheltuieli de către reclamanți; dacă există sau nu posibilitatea trecerii rețelelor edilitare prin altă parte și în cazul în care există, dacă aceasta este periculoasă sau foarte costisitoare; totodată, nu s-a analizat cum s-a realizat și se realizează în prezent accesul la terenuri de către reclamanți, dacă terenurile reclamanților nu au nicio cale de acces.

A menționat că în cauză, pretinsa lipsa a accesului la calea publică s-a dovedit a fi imputabilă reclamanților, acțiunea trebuind așadar a fi respinsă.

Potrivit recurentului, nu pot fi luate în considerare simplele afirmații ale reclamanților din acțiunea formulată, cum că "terenurile în privința cărora am solicitat instituirea dreptului de trecere nu se regăsesc în niciuna dintre situațiile special prevăzute de art. 618 noul C. civ., lipsa accesului la calea publică nefiind rezultată din vânzare, partaj sau dintr-un alt act juridic și nici cauzată de motive imputabile subsemnatului (...)", pretinsa lipsă a accesului la calea publică rezultând, în cauză, contrar celor susținute de reclamanți, din vânzare (către S.C. E. SRL) și din schimb (cu terenurile Municipiului Arad).

Totodată, din sintagma "lipsit de acces la calea publică" rezultă că trebuie să fie vorba de o imposibilitate absolută de ieșire la drumul public a celui care reclamă constituirea unui drept de trecere pe terenul proprietatea altei persoane, textul de lege găsindu-și aplicare în situația în care pentru proprietarul fondului dominant nu există nicio ieșire la calea publică.

Or, potrivit recurentului, această imposibilitate absolută de ieșire la drumul public (care nu există în speța de față) nu a fost probată de către reclamanți, aceștia neprobând nici faptul că nu au acces la o altă cale publică.

Se impune, așadar, în opinia recurentului, reanalizarea, de către instanța de judecată, dacă locul pretins înfundat are sau nu ieșire la calea publică pe un drum care poate deveni practicabil cu efectuarea unor cheltuieli de către reclamanți, în acest caz solicitarea acestora fiind inadmisibilă pe fond.

C. civ. prevede că, dacă lipsa accesului la calea publică provine din vânzare, schimb, partaj sau dintr-un alt act juridic (cum este și cumpărarea), trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea din teren pe care se făcea anterior trecerea (art. 618 alin. (1) C. civ.), respectiv E. S.R.L. și Municipiului Arad (a se vedea extrasele de CF depuse în probațiune de Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad).

Trecerea trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică, iar dacă mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii.

La art. 621 C. civ. se prevede că proprietarul este obligat să permită trecerea pe fondul său a rețelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeași zonă, de natura conductelor de apa, gaz sau altele asemenea, a canalelor și a cablurilor electrice, subterane ori aeriene, după caz, precum și a oricăror alte instalații sau materiale cu același scop.

Această obligație subzistă numai dacă trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare, aspecte care nu au fost probate de reclamanți în cauză. Totodată, clădirile, curțile si grădinile sunt exceptate de la acest drept de trecere, dacă are ca obiect conducte și canale subterane, în cazul în care aceste utilități sunt noi.

Potrivit recurentului, se constată din actele de la dosar că reclamanții au inițiat prezenta acțiune datorită propriei culpe - și-au înfundat parțial propriile terenuri. Acest aspect reiese atât din răspunsul expertului și actele anexate de acesta, cât și din actele depuse în probațiune de Stațiunea de Cercetare -Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad.

Mai mult, reclamanții au și alte posibilități de realizare a accesului la propriile terenuri, nu doar cea solicitată prin prezenta acțiune.

Din raportul de expertiză efectuat în dosar și completările ulterioare la acesta, precum și din celelalte înscrisuri depuse la dosar, rezultă că nu sunt întrunite condițiile legale de admitere a acțiunii.

În conformitate cu detaliile oferite de suplimentul la expertiză, există și alte locuri pentru acces, care nu au fost luate în calcul de proprietari și proiectanți, așa după cum se arată în Anexa 3 din suplimentul de expertiză; mai mult, există și drumuri de exploatare de care beneficiază proprietățile reclamanților, care pot folosi ca și căi de acces, iar PUZ-ul să țină cont de aceste căi de acces existente.

Actualmente, terenurile reclamanților sunt accesibile cu utilaje agricole, întrucât sunt folosite ca și terenuri arabile extravilane cultivate cu cereale, lucru care întărește faptul că parcelele de teren deținute de reclamanți au căi de acces, contrar celor susținute de aceștia.

Contrar hotărârii instanței de apel, recurentul nu a considerat neavenită critica formulată cu privire la lipsa acordului proprietarului, respectiv a administratorului imobilelor care sunt afectate prin acest PUZ.

PUZ-ul a fost elaborat fără să fi fost obținut în prealabil acordul favorabil al proprietarului imobilelor - Statului Român și administratorului de drept și de fapt al acestora, Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad.

Ministerul Finanțelor nu a putut acorda acest aviz/acord favorabil, deoarece Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad, titulară a dreptului de administrare și entitatea în măsură a analiza cererea reclamanților, a susținut că bunurile menționate sunt indispensabile activității specifice stațiunii.

Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad, în calitatea sa de entitate care exercită dreptul de administrare asupra bunurilor înregistrate în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al Statului la nr. x, este în măsură, în baza actelor tehnico-operative, economice, juridice și administrative deținute, să analizeze în ce măsură realizarea planului de amenajare poate să afecteze dreptul de proprietate al statului sau exercitarea dreptului de administrare al bunurilor și să decidă cu privire la acordarea avizului solicitat.

Într-adevăr, așa cum a reținut curtea de apel, prin admiterea acțiunii ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 se obține suplinirea acordului favorabil al Stațiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad cu privire la proiectul PUZ și, indirect, și al proprietarului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, însă această soluție este netemeinică și nelegală.

Instanța de apel trebuia să analizeze dacă hotărârea pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, dacă prin admiterea acțiunii este afectat sau nu dreptul de proprietate al Statului sau exercitarea dreptului de administrare al bunurilor, respectiv dacă PUZ-ul este compatibil cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate, devreme ce titularul dreptului de administrare, care este în măsură să analizeze aceste aspecte, susține că PUZ-ul este incompatibil cu uzul și interesul public.

Nu se poate susține că o persoană a obținut un acord/aviz favorabil de la un proprietar/administrator pentru un PUZ, dacă acesta a fost obținut ulterior, printr-o hotărâre judecătorească care ține loc de aviz, urmare unei acțiuni împotriva proprietarului/administratorului.

Recurentul a susținut în repetate rânduri că reclamanții nu au obținut avizul de la persoanele în drept să-l acorde - Ministerul Finanțelor, în calitate de proprietar și Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad, în calitate de titulară a dreptului de administrare.

De asemenea, nu se poate susține că a fost îndeplinită o condiție de admisibilitate a unei acțiuni - existența unui acord, dacă acea condiție este îndeplinită tocmai prin admiterea acelei acțiuni.

Recurentul a susținut că instanța de apel trebuia să analizeze dacă suplinirea acordului prin hotărârea pronunțată de instanța de fond este o soluție temeinică și legală.

În repetate rânduri recurentul a solicitat depunerea unui proiect detaliat de către reclamanți, prin care să fie precizate clar ce, pe unde și cum doresc pe terenurile și canalele proprietate publică pentru ca recurentul să poată arăta cuantumul despăgubirilor pretinse, respectiv pentru a putea fi calculat acest cuantum printr-o expertiză tehnică judiciară, cum de altfel se impunea.

Contrar celor reținute de instanța de apel, acel proiect al reclamanților nu doar că este necesar, este esențial pentru a putea fi efectuate calcule corecte privind prejudiciul creat Statului de către un expert tehnic judiciar, neinteresând suma investită de reclamanți în proiectul lor.

Totodată, interpretarea dată de instanța de apel (și implicit de instanța de fond) art. 617-619 C. civ. este total greșită și contrară voinței legiuitorului, care se referă tocmai la o imposibilitate absolută de ieșire la calea publică, nu la acele cazuri când calea de acces la calea publică, existentă, este periculoasă, prezintă inconveniente grave sau este insuficientă.

Practic, prin hotărâre se confirmă că reclamanții au în prezent acces la calea publică.

Titularul dreptului de administrare susține că uzul și interesul public căruia îi sunt afectate aceste bunuri sunt afectate, ceea ce conduce chiar la știrbirea atributelor dreptului de proprietate publică, prea puțin protejată.

Pe de altă parte, nici până în prezent nu a fost clarificat pe deplin ce anume au solicitat reclamanții inițial de la CNADNR.

Recurentul a apreciat că hotărârile instanțelor anterioare sunt netemeinice și nelegale, fiind pronunțate cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale incidente în cauză, cu ignorarea în totalitate a apărărilor formulate, precum și a probelor (înscrisuri) existente la doar. Pentru a pronunța aceste soluții, instanța de apel și cea de fond și-au însușit în totalitate susținerile reclamanților, ignorând în totalitate înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Recurentul a arătat că formulează critici cu privire la omisiunea de analizare a apărărilor și modalitatea de valorificare a probatoriului administrat, învederând în acest sens că au fost depuse la dosarul cauzei o serie de extrase CF de către Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad, care se impunea a fi studiate pentru clarificarea stării de fapt reale și soluționarea temeinică și legală a cauzei.

Recurentul a reiterat apărările formulate în etapele procesuale anterioare privind excepția de inadmisibilitate a acțiunii, caracterul nefondat al acesteia, modalitatea de soluționare a cererii reconvenționale.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta - pârâtă Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad a arătat că, așa cum a precizat în notele de ședință depuse la instanța de fond în data de 17 octombrie 2018, solicitarea reclamantului în vederea emiterii avizului pentru Proiectul PUZ a fost înregistrată sub nr. x/6.05.2014, iar pârâta a comunicat reclamantului avizul negativ la solicitarea acestuia prin adresa de răspuns nr. x/19.05.2014.

Potrivit prevederilor art. 2500 C. civ., dreptul material la acțiune se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, prin sintagma "drept la acțiune" înțelegându-se dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forței publice, să execute o anumită prestație, să respecte o anumită situație juridică sau să suporte orice sancțiune civilă, după caz.

În ceea ce privește termenul de prescripție, prin intermediul prevederilor art. 2517 C. civ., legiuitorul a statuat că acesta este de 3 ani, dacă legea nu prevede alt termen, acest termen începând să curgă de la data la care titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau trebuia să cunoască nașterea lui (art. 2523 din Legea nr. 287/2009).

În acest context, raportat la faptul că recurenta - pârâtă a comunicat reclamantului avizul negativ la solicitarea acestuia la data de 19 mai 2014 este indeniabil că de la această dată a luat naștere dreptul său la acțiune, ori cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea la acordarea avizului pentru Proiectul PUZ a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la data de 6 iulie 2017, după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani.

A solicitat a se admite excepția tardivității acțiunii, deoarece au trecut 3 ani de la data emiterii răspunsului din 19 mai 2014 până la data introducerii acțiunii 6 iulie 2017, fiind astfel împlinit termenul de prescripție de 3 ani.

A mai arătat că nu este proprietara bunurilor imobile la care s-a tăcut referire în cererea reclamantului de acordare a avizului față de Proiectul PUZ, proprietarul bunurilor fiind Statul Român.

În condițiile în care, așa cum s-a menționat anterior, nu este proprietara bunurilor imobile la care s-a făcut referire, nu poate emite nici un act de dispoziție cu privire la acestea, această prerogativă revenind strict proprietarului acestora, respectiv Statului Român, prin reprezentanții săi legali.

A susținut că la pronunțarea hotărârii recurate, instanța de apel nu a luat în considerare nici faptul că activitatea sa este una de utilitate publică și de interes național și că, în conformitate cu dispozițiile exprese ale art. 31 alin. (2) din Legea nr. 45/2009, bunurile imobile la care s-a făcut referire în cererea de aviz sunt bunuri care sunt destinate a fi de utilitate publică pe toată durata existenței recurentei, sub condiția păstrării obiectului de activitate.

În ceea ce privește drumul de exploatare DE 608/3, instanța de apel a considerat că nu a fost învestită cu o acțiune având ca obiect stabilirea apartenenței și categoria de drum, reținând că dacă drumul este în proprietatea Consiliului Județean Arad, aceștia au menționat că nu se opun acțiunii, deci indiferent de poziția primei instanțe referitoare la acest drum, nu se analizează acest aspect deoarece Consiliul Județean este de acord cu acțiunea.

Dacă s-ar accepta susținerile reclamantului conform cărora drumul este unul județean și de exploatare agricolă, ar rezulta că recurenta - pârâtă nu este administratorul acestui drum, cu consecința directă a faptului că un eventual aviz trebuia solicitat de la administratorul drumului, iar nu de la aceasta.

Referitor la dosarul nr. x/2018, arată că instanța de apel nu a justificat și motivat excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei -pârâte.

Atât canalele de irigații înscrise în CF x si în CF x cât și drumul de exploatare DE 608 (asupra cărora s-a solicitat constatarea dreptului de trecere cu piciorul și cu autovehicule, constatarea dreptului de trecere pentru rețelele edilitare ce deservesc proprietatea reclamantului și constituirea unei servituți de trecere cu piciorul și cu autovehicule), se află în proprietatea Statului Român și doar în administrarea recurentei - pârâte.

Acest aspect a fost confirmat și prin întâmpinarea depusă la dosar de către DGFRP Timișoara-AJFP Arad. De altfel, însuși reclamantul a înțeles să împroceseze în calitate de pârât Statul Român, tocmai în virtutea calității acestuia de proprietar al bunurilor imobile asupra cărora s-a solicitat constatarea dreptului de trecere și constituirea unei servituți de trecere.

În considerarea celor menționate, a apreciat că lipsa calității sale procesuale pasive este întemeiată, întrucât nu-i incumbă nici o obligație de natura celor solicitate de către reclamant prin cererea introductivă.

Pe fondul cauzei, a apreciat că hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică. În opinia recurentei, în ce privește accesul la calea publică, instanța de apel trebuia să aibă în vedere și celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei, respectiv cele depuse la data de 23 august 2019, înscrisuri provenite de la O.C.P.I. Arad, din care a rezultat în mod cert faptul că reclamanții au creat voluntar această situație.

A mai învederat faptul că reclamanții au avut în proprietate terenuri care aveau acces la DN 7, dar care au fost înstrăinate de aceștia în anul 2017 .

Față de înscrisurile menționate, potrivit recurentei, rezultă că reclamanții, din anul 2012, sunt proprietarii terenurilor menționate în acțiune, astfel că la data la care au solicitat certificatul de urbanism emis cu nr. x/28.03.2012, în care nu era menționată această stație de carburant sau au omis a solicita cale de acces pentru întreaga suprafață de teren astfel cum este susținută la această dată, în plus dacă se studiază acest certificat de urbanism, la fila x Cap. 3 Regim tehnic, la alin. (5) se poate observa că se solicita a se reglementa circulația în zonă, aspect care nu este în concordantă cu schițele depuse, iar la alin. (7) se înșiră unitățile de la care este necesară obținerea avizelor în care atât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, cât si societatea pârâtă nu figurează menționați pentru acordarea avizului.

Pe de altă parte, din Raportul de expertiză topografică efectuat în cauză și necontestat de către reclamanți rezultă că drumul de exploatare nr. 608/3 astfel cum este menționat și în CF, este un drum de exploatație necesar desfășurării activității recurentei - pârâte, astfel că solicitările reclamanților nu sunt admisibile. Reclamanții aveau mai multe variante de a asigura căi de acces direct din DN 7 spre terenurile deținute de aceștia, aspect ignorat la momentul efectuării schimbului de terenuri cu Municipiul Arad, cu atât mai mult cu cât la momentul efectuării schimbului - 26 iunie 2013, cererea de eliberare a Certificatului de Urbanism era depusă la Primăria municipiului Arad care deja avea emis acest Certificat de urbanism nr. x/28.03.2012.

Astfel, reclamanții aveau la îndemână și alte opțiuni pentru asigurarea accesului la terenurile acestora, însă aceștia insistă doar asupra constituirii unei servituți de trecere asupra imobilelor aflate în proprietatea Statului Român și în administrarea recurentei - pârâte.

În condițiile în care reclamanții au deținut în proprietate și terenuri care aveau acces direct la DN 7 și pe care le-au înstrăinat ulterior, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 618 alin. (1) C. civ., conform cărora dacă lipsa accesului provine din vânzare, schimb, partaj sau dintr-un alt act juridic, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea.

Or, din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat faptul că reclamanții au solicitat acest drept de trecere de la proprietarii actuali a terenurilor înstrăinate de reclamanți.

Raportat la faptul că lipsa accesului reclamanților la terenurile deținute de aceștia este pe deplin imputabilă acestora, în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 618 alin. (2) C. civ., conform cărora dreptul de trecere poate fi stabilit numai cu consimțământul proprietarului fondului ce are acces la calea publică.

Deși recurenta a solicitat ambelor instanțe de judecată de a se clarifica situația proprietarilor din CF x, CF x și CF x unde există mențiune proprietar neidentificat, nici până în prezent acest aspect nu a fost clarificat, nefiind introduși în cauză proprietarii sau deținătorii acestor terenuri.

Pe parcursul derulării litigiului în fata instanței de apel s-au efectuat, de către instanța de apel, numeroase solicitări către CNADNR de a se depune la dosar cererea reclamantului prin care a solicitat accesul în stația de carburant, dar această entitate a refuzat și a depus cu totul alte acte decât cele solicitate.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Recurenta - pârâtă Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad a formulat întâmpinare la recursul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, solicitând admiterea acestuia.

Recurentul - pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin DGFRP Timișoara - AJFP Arad a formulat note scrise. A solicitat admiterea ambelor recursuri, mai puțin în ce privește aspectul excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei învederat prin recursul acesteia.

Intimații - pârâți Județul Arad și Consiliul Județean Arad au formulat întâmpinare la recursurile declarate prin care au arătat că nu se opun demersului intimaților - reclamanți de a-și reglementa accesul la drumul județean, urmând a fi avute în vedere dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, respectiv art. 46, art. 47, art. 48 și art. 52 din actul normativ privind accesul la drumul județean, obligarea la plata tarifelor de acces și realizarea construcțiilor sau instalațiilor în zona drumului public.

Intimații Județul Arad și Consiliul Județean Arad au depus și note scrise prin care au arătat că nu se opun reglementării accesului la drumul județean al intimaților - reclamanți, lăsând la aprecierea instanței de judecată soluționarea prezentei cauze.

Raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursurilor a fost analizat în completul filtru și comunicat părților, iar prin încheierea din 8 decembrie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursurile și a acordat termen de judecată, cu citare părți la 13 aprilie 2022.

Prin notele scrise depuse în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2022, intimații - reclamanți A. și C., cu privire la recursul Statului, au arătat că contrar susținerilor recurentului, instanțele au analizat condițiile cerute de C. civ. pentru admisibilitatea pe fond a acțiunii care are ca obiect constituire servituți și constatare drept de trecere.

Au mai susținut că instanța de apel a reținut corect că, de vreme ce acțiunea vizează suplinirea consimțământului vecinului pentru derularea proiectului PUZ, aceasta este tocmai "sursa diferendului judiciar".

Totodată, susținerea recurentului potrivit căreia instanțele nu ar fi analizat dacă prin admiterea acțiunii este afectat sau nu dreptul de proprietate al statului sau exercitarea dreptului de administrare a bunurilor este, potrivit intimaților, necorespunzătoare realității de vreme ce instanța de apel a constatat explicit că respectivele canale de irigații nu sunt astupate, colmatate sau îngustate, ci își păstrează funcțiunea, cu singurul amendament că deasupra lor vor exista anumite puncte supratraversări.

Au arătat că, contrar susținerilor recurentului care invocă lipsa despăgubirii prealabile, există la dosar un proiect detaliat, inerent unui proiect PUZ, fiind prezentate diferite măsurători, explicații și memorii.

În ceea ce privește lipsa de compatibilitate a drepturilor de trecere și servitute solicitate cu uzul și interesul public căruia îi sunt destinate bunurilor, invocată de recurent, intimații au arătat că instanța de apel a reținut corect că instalarea de podețe modulare și reversibile deasupra canalelor de irigații nu le spoliază de uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate.

Potrivit intimaților, faptul că aceste bunuri sunt în domeniul public nu prezintă relevanță, de vreme ce fiind păstrat uzul public și destinația bunurilor nu se aduce atingere drepturilor reale deținute de proprietar și de titularul dreptului de administrare.

În acest context, au arătat că, așa cum corect a reținut prima instanță, pârâtul nu a invocat vreo pretinsă vătămare în cazul realizării PUZ-ului și nici în ce ar putea consta aceasta.

În ceea ce privește recursul pârâtei stațiuni, referitor la reluarea criticii privind excepția tardivității acțiunii, intimații au precizat că demersului judiciar nu-i îi este aplicabil termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 2517 C. civ., termenul de prescripție fiind de 10 ani, conform art. 2518 pct. 1 din același cod.

Privitor la reluarea susținerilor vizând calitatea sa de administrator, intimații au considerat că întrucât recurenta este titulara dreptului de administrare asupra terenurilor pe care se află canalele de irigații aflate în vecinătatea terenurilor lor, este evident că aceasta are competența prevăzută de art. 868 alin. (2) C. civ. de a folosi și dispune de bunul dat în administrare în condițiile stabilite de lege și, dacă este cazul, de actul de constituire.

În ceea ce privește reluarea susținerilor referitoare la lipsa calității procesuale pasive, intimații au precizat că în noua reglementare, dreptul de trecere nu reprezintă o servitute, adică un dezmembrământ al dreptului de proprietate, respectiv o sarcină ce grevează un imobil.

În aceste condiții, raportul juridic dedus judecății este între reclamanți - titulari ai dreptului de trecere și respectiv proprietari ai fondurilor dominante și proprietarii și titularii dreptului de administrare asupra fondurilor aservite, fiind irelevant că statul deține nuda proprietate.

Referitor la lipsa caracterului de loc înfundat a imobilelor intimaților, au arătat că așa cum a reținut și instanța de apel, această noțiune a fost interpretată extensiv, în raport de aceasta, fiind nefondat argumentul privind lipsa totală a ieșirii la drumul public.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu titlu prealabil se impune mențiunea că lucrările dosarului evidențiază că prin hotărârea recurată a fost menținută soluția primei instanțe prin care s-au admis cererile conexate deduse judecății și s-a dispus ca sentința să suplinească acordul favorabil al părții pârâte cu privire la proiectul Planului Urbanistic Zonal - PUZ "Zona cu funcțiuni mixte, servicii și comerț, industrie nepoluantă și depozitare" în configurația din documentația avizată de CNAIR S.A. sub nr. x/28.06.2018 coroborată cu expertiza topografică întocmită în cauză de expert D. (în care se arată amplasamentul podețelor/punctelor de trecere) și, respectiv, s-a constatat drept de trecere cu piciorul, cu autovehicule și cu rețele edilitare, respectiv, s-a constituit servitute de trecere cu piciorul și cu autovehicule în favoarea fondurilor dominante.

Fondurile dominante sunt reprezentate de terenuri arabile proprietatea părții reclamante situate în extravilanul localității Arad, în suprafață de aprox. 91 ha, cu categoria de folosință agricolă, grupate distinct și identificate prin trimitere la mențiunile din cărțile funciare.

Fondul aservit este reprezentat de bunuri proprietate publică, canale de irigații cu categoria de folosință "ape stătătoare" și teren pe care este amenajată o cale de acces (identificat, fie ca drumul de exploatare agricolă DE 608, proprietatea părții pârâte, fie ca drumul județean DJ 682F, proprietatea Județului Arad, chestiune rămasă nelămurită în considerarea poziției procesuale a Județului Arad care și-a exprimat acordul pentru traversarea terenului în varianta solicitată de partea reclamantă).

Trecerea de la terenurile agricole, fonduri dominante, s-a stabilit să se facă către drumul național DN7 pe deasupra fondului aservit, prin construirea de podețe reversibile modulare și de rețele edilitare supraterane.

Temeiurile de drept ale pretențiilor deduse judecății sunt reprezentate de normele de drept privitoare la buna-credință și abuzul de drept, prevăzute la art. 14 și art. 15 C. civ. și de cele prin care se reglementează dreptul de trecere, art. 617 și urm. C. civ., dreptul de trecere pentru utilități, art. 621 și urm. C. civ. și servituțile, art. 755 și urm. C. civ.

Examinând decizia recurată, prin gruparea argumentelor comune din cele două memorii de recurs care se subsumează aceleiași critici de nelegalitate dintre cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile declarate de partea pârâtă Statul Român și Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad sunt fondate, în limitele care se vor arăta în cele ce urmează.

- este fondată critica comună prin care partea pârâtă pretinde că în cauză nu s-au analizat condițiile prevăzute de normele de drept comun cuprinse la art. 617 și urm. C. civ. pentru constituirea dreptului de trecere și nu s-au motivat argumentele în baza cărora au fost înlăturate apărările prin care a învederat că normele juridice menționate nu sunt aplicabile raportului juridic dedus judecății, critică subsumată motivelor de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Dreptul de trecere se constituire într-o limitare a exercițiului dreptului de proprietate privată și, în condițiile legii, și a dreptului de proprietate publică și poate fi constituit pe cale pe cale judecătorească (art. 619 C. civ.).

Art. 617 alin. (1) C. civ. prevede următoarele: Proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i să permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu.

Rezultă că pentru constituirea dreptului de trecere, fondul dominant trebuie să fie loc înfundat, în accepțiunea dată în practica judecătorească acestei noțiuni, aceea de loc înconjurat pe toate laturile de alte proprietăți sau care are drum de trecere la calea publică care nu poate fi folosit din motive obiective: traversează o pantă abruptă, albia unui râu, etc.

Statuând asupra posibilității proprietarului unui loc înfundat de a cere trecerea, legiuitorul nu a lăsat însă la îndemâna acestuia nici alegerea fondului care urmează să fie aservit (în cazul în care există mai multe fonduri vecine cu acces la calea publică) și, pentru identitate de rațiune, nici alegerea căii de acces pe care urmează să se facă ieșirea la calea publică, în cazul în care mai multe fonduri învecinate au acces la diverse căi publice.

Dimpotrivă, prin dispozițiile art. 617 alin. (2) C. civ., legiuitorul a instituit criteriile ce trebuie avute în vedere la constatarea dreptului, anume ca trecerea să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului aservit și să presupună cele mai puține prejudicii pentru proprietarul acestuia.

Legiuitorul a prevăzut și scopul în care poate fi recunoscut dreptul de trecere, anume asigurarea accesului pentru exploatarea fondului, exploatare care are în vedere întrebuințarea/utilitatea pe care acesta o are la momentul formulării solicitării de traversare.

Aceasta, întrucât, spre deosebire de servitute, dreptul de trecere răspunde unei nevoi actuale a proprietarului fondului dominant, determinate de lipsa accesului la calea publică și nu unei nevoi viitoare, incerte, impuse de conferirea unei alte destinații, prin schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic al fondul dominant.

În privința dreptului de proprietate publică, limitarea exercițiului prin dreptul de trecere se supune regulilor prevăzute la art. 862 alin. (1) C. civ.

Rezultă că în această situație, dreptul de trecere este permis numai în măsura în care este compatibil cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile proprietate publică aservite.

În speță, se constată că, pornind de la premisa greșită că nu prezintă relevanță utilitatea actuală a terenurilor ce constituie fondul dominant, terenuri arabile exploatate agricol, ci utilitatea viitoare exhibată în proiectul planului urbanistic zonal inițiat de partea reclamantă, aceea de zonă cu funcțiuni mixte, servicii și comerț, industrie nepoluantă și depozitare, plan a cărui aprobare de către autoritățile administrative necesită dovada asigurării căilor de acces, a dotărilor publice și echipamentelor tehnice necesare funcționării coerente a zonei în care se propune edificarea de construcții (art. 31

1

din Legea urbanismului nr. 350/2001), instanțele de fond au restrâns, nepermis, analiza condițiilor impuse de normele de drept comun pentru recunoașterea dreptului de trecere.

Verificând cuprinsul hotărârii recurate se constată că instanța de apel, trimițând la dispozițiile art. 617-619 noul C. civ., a reținut, cu valoare de principiu, că este loc înfundat terenul înconjurat de terenurile altor proprietari care nu îngăduie proprietarului său o ieșire suficientă la drumul public și, în considerarea faptului că terenurile agricole proprietatea părții reclamante nu se învecinează cu drumul național DN7, a apreciat că modalitatea de a asigura accesul reclamanților la DN 7 s-ar putea obține doar prin supratraversarea prin podețe modulare și reversibile.

Or, evaluarea ca loc înfundat nu se realizează în abstract, ci în concret, prin evidențierea clară a particularităților terenului/terenurilor arabile pentru care se cere în procesul pendinte constituirea dreptului de trecere și, după caz, ale drumului existent apreciat ca fiind insuficient, cu indicarea probatoriilor care susțin concluzia că terenurile sunt lipsite de acces la o cale publică corespunzătoare nevoilor actuale de exploatare.

Împrejurarea de fapt reținută de instanța de apel, anume că terenurile agricole proprietatea părții reclamante nu au limită cu DN 7 nu este suficientă pentru a fundamenta constatarea că fondul dominant este loc înfundat, cât timp nu s-a argumentat de ce DN 7 este singura cale publică la care trebuie deschis accesul și nici nu s-au indicat motivele pentru care "ieșirea" actuală se privește ca insuficientă pentru exploatarea acestuia.

Concluzia se impune în considerarea criteriilor conținute de norma de drept prevăzută la art. 612 C. civ., care impun instanței de judecată obligația de a verifica, pe de o parte, dacă în zonă există unul sau mai multe drumuri de acces la o cale publică (nu la o anumită cale publică) care răspund nevoii de exploatare a fondului dominant și, pe de altă parte, dacă există și alte fonduri învecinate care ar putea fi aservite în considerarea faptului că ar permite accesul la o cale publică, instanța având a alege, argumentat în fapt și în drept, calea de acces corespunzătoare.

Se constată, totodată, că hotărârea recurată nu cuprinde nici argumentele în baza cărora au fost înlăturate apărările părții pârâte întemeiate pe norma de drept menționată.

Rezultă că partea pârâtă s-a apărat în sensul că fondul dominant nu este loc înfundat, întrucât are acces la DE 608/DJ 682F, atât cu piciorul, cât și cu utilajele, drum folosit în trecut, dar și în prezent, pentru exploatarea tuturor terenurilor agricole din zonă, drum care poate fi amenajat, eventual, conform nevoilor suplimentare ale părții reclamante.

Referitor la această apărare, instanța de apel a reținut că nu o poate examina întrucât nu a fost învestită cu o acțiune având ca obiect stabilirea apartenenței și categoriei acestui drum, fiind important a se arăta că dacă drumul ar fi în proprietate Consiliului Județean Arad, așa cum se tinde a se susține în cuprinsul unor pasaje din cererile de apel, atunci, situația s-ar simplifica, deoarece CJ Arad a arătat că nu se opune acțiunii reclamanților.

Argumentul nu justifică omisiunea examinării apărării, întrucât, în cauza pendinte, prezintă relevanță, nu dacă drumul existent este drum de exploatare sau drum județean, ci dacă aceasta permite părții reclamante accesul utilajelor și lucrătorilor pentru exploatarea terenurilor agricole ce constituie fondul dominant, adică dacă reprezintă este o cale de acces viabilă.

Pe de altă parte, partea pârâtă a susținut că sunt și alte fonduri învecinate pe care se pot amenaja căi de acces (inclusiv la DN7) care ar atrage o minimă stânjenire și mai puține prejudicii în măsura în care ar fi aservite conform solicitării părții reclamante.

Partea pârâtă a învederat că se impune verificarea și a celorlalte căi de acces susținând că trecerea peste canalele de irigații și drumul de exploatare agricolă o stânjenește/împiedică în exercitarea corespunzătoare dreptului de proprietate/administrare asupra acestora, precum și în activitățile pe care trebuie să le desfășoare, contrar prevederilor art. 617 alin. (2) C. civ., respectiv, că trecerea nu este compatibilă cu uzul și interesul public căruia îi sunt destinate bunurile, cerință prevăzută la art. 862 alin. (1) C. civ.

Apărările părții pârâte au fost înlăturate sub motiv că instalarea de podețe modulare și reversibile deasupra canalelor de irigații nu spoliază canalele de irigații de uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate, astfel că apare echitabil a se permite proprietarilor terenurilor traversate de canalele de irigații să-și pună în valoare bunurile, fără ca astfel să fie știrbite atributele dreptului de proprietate publică, atribute consacrate prin norme de rang constituțional.

Considerentele menționate nu explică însă de ce traversarea supraterană a canalelor de irigații și a unui drum de exploatare agricolă prin edificarea de poduri reversibile este de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate al părții pârâte asupra fondului aservit, comparativ cu trecerea pe drumul de exploatare agricolă în amenajarea actuală ori îmbunătățită a acestuia, respectiv, motivele pentru care nu se justifică verificarea posibilității traversării peste celelalte fonduri învecinate.

Din cuprinsul considerentelor hotărârii recurate, rezultă că instanța de apel a apreciat că trecerea peste bunurile părții pârâte nu este de natură nici să stânjenească exercițiul dreptului de proprietate/administrare și nici să afecteze uzul public al acestora exclusiv în considerarea faptului că podurile vor fi amplasate pe deasupra acestora.

Concluzia ignoră, pe de o parte, scopul constituirii dreptului de trecere, anume nevoia actuală de exploatare a terenurilor agricole ce cons