ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 278/2023

Ședința publică din data de 14 februarie 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă și conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 21.12.2018, sub nr. x/2018, reclamanții A., B. și C., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Școlar Județean Brăila și Colegiul Național Gheorghe Munteanu Murgoci, obligarea acestora la repararea prejudiciului material produs, în sumă de 50.000 RON, la care se adaugă dobânda legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la plata efectivă; obligarea pârâților la repararea prejudiciul moral produs, prin plata sumei de 250.000 RON, cu titlul de daune morale, la care se adaugă dobânda legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la plata efectivă și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea pronunțată la 10.01.2019, Tribunalul București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în temeiul prevederilor art. 200 alin. (2) din C. proc. civ., a trimis cauza spre competentă soluționare unei secții civile a Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a III-a Civilă la data de 01.02.2019.

La data de 21.08.2019, reclamanți au formulat o cerere precizatoare, prin care au arătat că prejudiciul total solicitat este în cuantum de 402.224,24 RON și este compus din suma de 52.224,24 RON reprezentând prejudiciu material, suma de 250.000 RON reprezentând prejudiciu moral, precum și suma de 100.000 RON reprezentând prejudiciul constând în pierderea unei șanse.

Prin încheierea pronunțată la data de 02.09.2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins excepțiile necompetenței materiale și teritoriale, precum și excepția netimbrării și a introdus în cauză Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de intervenient forțat, în temeiul prevederilor art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000.

Prin sentința civilă nr. 2578/18.11.2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare de către pârâtul Ministerul Educației Naționale, a admis excepția prescripției extinctive, invocată prin întâmpinări de către pârâții Inspectoratul Școlar Brăila, Colegiul Național Gheorghe Munteanu Murgoci și Ministerul Educației Naționale, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Școlar Județean Brăila și Colegiul Național Gheorghe Munteanu Murgoci și cu intervenientul forțat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca prescrisă, și a obligat reclamanții la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul Colegiul Național Gheorghe Munteanu Murgoci, în cuantum de 4000 RON.

Împotriva acestei sentințe, la data de 16.04.2020, au declarat apel reclamanții A., B. și C., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 27.07.2020.

Prin decizia nr. 133A din 29 ianuarie 2022, Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca nefondat apelul formulat de apelanții – reclamanți A. și C. împotriva sentinței civile nr. 2578/18.11.2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații – pârâți Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar Județean Brăila și Colegiul Național Gheorghe Munteanu Murgoci și intervenientul forțat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Curtea a obligat apelanții la plata sumei de 1.500 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în apel către intimatul Colegiul Național Gheorghe Munteanu Murgoci.

Împotriva deciziei Curții de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs reclamanții A., B. și C..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14 decembrie 2021, sub nr. x/2018**.

Prin cererea de recurs, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, anularea deciziei civile nr. 133A/29.01.2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și reținerea cauzei în vederea judecării fondului; admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză.

În motivarea recursului, recurenții reclamanți au arătat că termenul de prescripție de 3 ani are un caracter special iar momentul de la care curge este cel de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei, însă instanța trebuia să aibă în vedere că abuzurile și discriminarea au început în anul 2014 dar s-au continuat pe parcursul celor doi ani de liceu.

Recurenții reclamanți au considerat că nu se poate spune că au stat pasivi și au arătat că, dacă așteptau să aibă o hotărâre definitivă de discriminare și una de anulare a actului administrativ emis de Colegiul Național Gheorghe Munteanu Murgoci, în anul 2018, când a fost pronunțată decizia civilă nr. 1466/26.06.2018 de către Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, fiul lor ar fi depășit vârsta legală pentru a-și putea continua studiile la forma de învățământ cu frecvență la zi, conform Regulamentului din 15 decembrie 2014 de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, emis de Ministerul Educației Naționale.

Recurenții reclamanți au arătat că au depus, în luna iunie 2014, o cerere la Tribunalul Brăila, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul cu nr. x/2014, de anulare a actului administrativ reprezentat de Hotărârea Consiliului profesoral nr. 256/10.03.2014, sperând că, prin anularea acestei hotărâri abuzive, fiul lor își va putea relua studiile într-un liceu din Brăila, forma de învățământ cu frecvență de zi, profil științele naturii, adică să fie restabilită situația de dinaintea discriminării, fără să fie nevoie să solicite instanței despăgubiri. Recurenții reclamanți au arătat că, la acel moment, nici nu s-au gândit că vor merge în alt oraș ca fiul lor să-și continue studiile liceale, astfel încât nu aveau motive pentru a cere despăgubiri. Recurenții reclamanți au arătat că, dacă ar fi reușit să îl înscrie pe fiul lor până la data de 17 septembrie 2014 în clasa a X-a la un liceu din Brăila care corespundea formei și profilului său, nu ar avut nicio pretenție materială sau morală. Recurenții reclamanți au arătat că abuzurile pârâților au continuat în perioada celor doi ani de studiu în Galați, ceea ce a implicat și costuri foarte mari, situație în care au fost nevoiți să ia decizia de a cere despăgubirile care se impuneau la finalizarea liceului, când cunoșteau și întinderea pagubei.

Recurenții reclamanți au arătat că instanța de apel a omis și faptul că, în data de 13.01.2015, Tribunalul Brăila a hotărât suspendarea judecării cauzei în dosarul nr. x/2014 până la rămânerea irevocabilă a hotărârii din data de 17.09.2014 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, fapt ce a condus la întârzierea luării deciziei favorabile lor și care în final nu a mai avut niciun efect pentru fiul lor în restabilirea situației dinainte de discriminare. Recurenții reclamanți au arătat că această suspendare nu a fost luată în considerare nici pentru întreruperea cursului prescripției extinctive invocate în apel.

Recurenții reclamanți au arătat că, în situația fiului lor, abuzurile au fost continuate an de an și nu se poate reține, așa cum au invocat pârâții, pasivitatea reclamanților, în condițiile în care pretinsele fapte de discriminare erau începute în anul 2014, dar au avut un caracter continuu, nefiind împlinit termenul de prescripție de 3 ani de la data sesizării instanței.

Recurenții reclamanți au arătat că instanța de apel nu a reținut faptul că abuzul s-a continuat și după anul 2014, referindu-se strict numai la data depunerii petiției la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, fără a se lua în considerare faptul că au făcut în continuare demersuri pentru reîntoarcerea fiului lor într-un din liceele din Brăila.

Recurenții reclamanți au arătat că Inspectoratul Școlar Județean Brăila și Ministerul Educației Naționale nu au fost părți în procesul având ca obiect anularea actului administrativ reprezentat de Hotărârea Consiliului Profesoral nr. 256 din data de 10 martie 2014, dar au fost implicați direct în procesul de discriminare.

Recurenții reclamanți au considerat că instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că sunt înlăturate de la aplicare normele generale prevăzute de C. civ. cu privire la prescripție, întrucât art. 27 din O.G. nr. 137/2000 are un caracter special doar în ceea ce privește termenul de prescripție de 3 ani și momentul de la care curge acest termen, celelalte dispoziții prevăzute de C. civ. cu privire la prescripția dreptului material la acțiune fiind aplicabile în lipsa unor prevederi exprese în O.G. nr. 137/2000.

În drept, recurenții reclamanți au invocat dispozițiile art. 466 și următoarele din C. proc. civ., art. 27 din O.G. nr. 137/2000, art. 2.537 din C. civ., precum și celelalte dispoziții legale enunțate în cuprinsul cererii de recurs.

În probațiune, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

5.1 La data de 27.01.2022, intimatul-pârât Inspectoratul Școlar Județean Brăila a formulat întâmpinare la recursul formulat de reclamanți, solicitând anularea recursului pentru lipsa motivării în drept și în fapt a acestuia. Intimatul pârât a arătat că, în cererea de recurs, se reia cererea de chemare în judecată fiind adăugate critici împotriva sentinței pronunțate pe fondul cauzei și a deciziei, critici care sunt specifice unei căi devolutive de atac, solicitându-se în fapt o nouă judecată a fondului, fără a se aduce critici specifice recursului, care să motiveze o eventuală casare și o rejudecare în fond a cauzei. Având în vedere că sancțiunea pentru lipsa de motivare a recursului este anularea acestuia și faptul că nu există motive de casare de ordine publică, se impune anularea recursului în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.

Intimatul pârât a considerat că recursul este depus tardiv, după împlinirea termenului de 30 zile, prevăzut la art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., aspect care atrage anularea recursului.

Intimatul pârât a arătat că, deși în toate textele de lege invocate de reclamanți, legiuitorul face trimitere la termenul de 3 ani care curge de la data faptei care a cauzat vătămarea acestora, reclamanții susțin că termenul de prescripție ar trebui să curgă de la data la care instanța a confirmat săvărșirea faptei ilicite de natură a-i îndreptăți a solicita despăgubiri. O atare interpretare nu poate fi primită, fiind evident că termenul de prescripție curge de la data săvârșirii faptei și nu de la data la care reclamanții au avut certitudinea că fapta s-a produs, certitudine adusă de decizia nr. 1466/2018 pronunțată în dosarul nr. x/2014, prin care Curtea de Apel Galați a anulat decizia emisă de Colegiul Gh. M. Murgoci prin care a fost sancționat elevul A.. Intimatul pârât a arătat că, în dosarul menționat, nu a avut nicio calitate. Astfel, este evident că, cel puțin în raport cu Inspectoratul Școlar Județean Brăila, nu poate fi reținut, ca moment de la care curge prescripția dreptului de a cere despăgubiri, data la care instanța de judecată a anulat un act emis de o instituție terță și nici cei doi ani de presupuse abuzuri care au urmat anului 2014, an în care elevul A. a ieșit din jurisdicția intimatului pârât, urmare a transferului său la Galați.

Intimatul pârât a arătat că presupusa conduită ilicită a sa este identificată de către reclamanți ca fiind o atitudine pasivă, iar în acest sens se invocă decizia nr. 1623 pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit căreia Inspectoratul Școlar Județean Brăila nu a conlucrat cu Colegiul Național Gh. M. Murgoci pentru găsirea celor mai bune soluții de asigurare a includerii sociale și a educației corespunzătoare minorului A..

Intimatul pârât a arătat că, prin cererea de recurs, recurenții au susținut că au existat presupuse abuzuri care ar fi continuat timp de doi ani, fără să spună în ce constau acele abuzuri, cine le-a constatat și, dacă au existat, de ce nu au făcut obiectul unor cereri în instanță pentru a fi sancționate. Reclamanții au considerat că pasivitatea intimatului pârât, din perioada în care elevul A. făcea obiectul unei anchete disciplinare, din anul 2014, și presupuse alte abuzuri care au avut loc în următorii doi ani au contribuit în final la crearea unui presupus prejudiciu material în cuantum de 50.000 și un presupus prejudiciu moral autoevaluat de reclamanți la 250.000 RON. Intimatul pârât a arătat că, dacă se ia ca referință data transferului la liceul Emil Racoviță, dată la care elevul a ieșit din aria de competență a Inspectoratului Școlar Județean Brăila, și anume, 26.09.2014, ca dată maximă la care s-a manifestat pasivitatea Inspectoratului, termenul de prescripție s-a împlinit trei ani mai târziu iar acțiunea a fost introdusă tardiv.

Intimatul pârât a arătat că existența unei cauze pe rolul Consiliului Național pentru Combaterea Discrimării reprezintă o procedură administrativă fără legătură cu dreptul persoanei discriminate de a se adresa, în paralel, instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei sau de la data luării la cunoștință a faptei, și, pe cale de consecință, nu poate fi considerată un act de întrerupere a prescripției dreptului la acțiune in instanță.

Intimatul pârât a considerat că nu poate fi primit ca raționamentul potrivit căruia instituția sa, pentru că este un organism căruia i se subordonează metodologic/profesional unitatea de învățământ, poartă răspunderea pentru conduita acesteia și efectele produse de acea conduită, întrucât, școala, care are personalitate juridică, își angajează propria răspundere prin conduita pe care o adoptă.

Intimatul pârât a arătat că motivul indicat în cererea de transfer este "schimbarea domiciliului în Galați, în vederea continuării unui program de psihoterapie specializată pentru sindromul Asperger de care suferă" și nu presupusul refuz de a fi primit în vreunul din liceele din Brăila, pe care reclamanții, în mod neadevărat, îl invocă drept motiv de transfer în Galați. Intimatul pârât a considerat că este evident interesul părinților de a fi în proximitatea cabinetului specializat în tratarea sindromului Asperger, fiind în interesul copilului și reprezentând o stare de fapt anterioară transferului. Deci, la data solicitării transferului de la colegiul din Brăila, alegerea unui liceu din Galați a fost făcută pentru că venea în întâmpinarea elevului deja mutat în municipiul Galați pentru tratamentul specific afecțiunii de care suferea.

Dincolo de faptul dovedit prin cererea de transfer amintită mai sus că transferul s-a efectuat voluntar și în interesul medical al elevului, intimatul pârât a învederat că nu a existat refuzul tuturor liceelor din Brăila, cum în mod neadevărat susțin reclamanții și nici refuzul Inspectoratului Școlar Județean Brăila care a aflat de transferul elevului din presă, cu prilejul unui reportaj la televiziunea din Galați, prilejuit de un incident al elevului A. cu noii colegi.

În drept, intimatul pârât a invocat dispozițiile art. 205 și următoarele din C. proc. civ.

În probațiune, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, martori, interogatoriu și orice altă probă ce rezultă din dezbateri.

5.2 La data de 01.02.2022, intimatul-pârât Colegiul Național "Gheorghe Munteanu Murgoci" a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenții A., B. și C., prin care a solicitat respingerea acestuia pe cale de excepție, ca fiind nul, iar pe fondul cauzei ca fiind nefondat și menținerea deciziei civile nr. 133 A din 29.01.2021 pronunțate de Curtea de Apel București ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

Intimatul pârât a invocat excepția nulității recursului raportat la dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborate cu art. 486 alin. (3), art. 489 alin. (2), (48)8 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât recurenții nu au indicat și nu au dezvoltat motivele de nelegalitate a deciziei recurate. Recurenții reiau prezentarea situației de fapt expuse atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel, prin readucerea în fața instanței de judecată a unor aspecte judecate definitiv, însă fără a motiva aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate. Din lecturarea cererii de recurs rezultă că, după prezentarea situației de fapt, recurenții fac referire la diverse rețineri și motivări ale instanței de apel care în fapt vizează temeinicia soluției pronunțate și nu legalitatea acesteia. Ceea ce invocă recurenții prin cererea de recurs nu conturează eventuale motive de nelegalitate ce ar putea fi incluse intr-unul din cazurile de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. iar, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., dacă nu este îndeplinită cerința încadrării motivelor invocate de recurent în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., operează sancțiunea nulității recursului.

Intimatul pârât a arătat că recursul este nefondat, din considerentele deciziei recurate rezultând că instanța de apel a analizat motivele invocate de către apelanți, din prisma ambelor ipoteze dezvoltate, respectiv atât a momentului de la care curge termenul de prescripție cât și a incidenței cazului de întrerupere a prescripției prevăzut de art. 2537 pct. 2 din C. civ., prezentând în mod clar raționamentul juridic care a condus la formarea convingerii sale și, implicit, la concluzia de respingere a apelului.

Intimatul pârât a arătat că pretențiile deduse judecății prin cererea introductivă de instanță și precizate ulterior, privind acordarea de daune materiale și daune morale, au fost întemeiate pe dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000 cât și pe dispozițiile din C. civ. privind răspunderea civilă delictuală. În condițiile în care se impută o faptă de discriminare și se solicită repararea prejudiciilor produse prin această faptă ilicită, în mod corect ambele instanțe au concluzionat că devin aplicabile normele speciale prevăzute de O.G. nr. 137/2000, respectiv art. 27 alin. (2), care se aplică prioritar față de normele generale ce reglementează răspunderea civilă delictuală din C. civ.

În condițiile în care, prin cererea de chemare în judecată, se solicită obligarea la repararea prejudiciului material și moral produs prin fapta de discriminare săvârșită în perioada în care apelantul A. a fost elev al instituției pârâte, respectiv în perioada septembrie 2013 - 10 aprilie 2014, iar la data de 09.04.2014 recurenții - reclamanții au sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, invocând exact faptele de discriminare care constituie în prezenta cauză faptele ilicite ce i se impută și în raport de care se solicită atragerea răspunderii civile delictuale a instituției, rezultă cu certitudine că aceștia au cunoscut existența faptei încă de la data de 9 aprilie 2014. Ca atare, în mod corect ambele instanțe au reținut că de la această dată curge termenul de prescripție și nicio dispoziție legală sau impediment de fapt nu se opunea promovării cererii de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul produs prin discriminare în interiorul termenului de prescripție de trei ani.

Intimatul pârât a arătat că sunt nefondate susținerile recurenților - reclamanți în ceea ce privește existența unor cauze de întrerupere a cursului prescripției dreptului material la acțiune pe perioada soluționării cauzei având ca obiect anularea hotărârii Consiliului profesoral nr. 256/10.03.2014 și a contestației împotriva hotărârii Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nr. 519/17.09.2014. Motivele invocate de către recurenții nu pot constitui cauze de întrerupere a cursului prescripției în sensul dispozițiilor art. 2537 pct. 2 din C. civ., în condițiile în care acestea nu au legătură cu prezenta cauză, așa cum și instanța de apel a reținut, neexistând o triplă identitate de obiect părți și cauză. Cauza de întrerupere a prescripției extinctive reglementată de art. 2537 pct. 2 din C. civ. presupune atât existența triplei identități de obiect părți și cauză cât și pronunțarea unei soluții de admitere a cererii de către instanța de judecată investită cu soluționarea acesteia. Ca atare, în prezenta cauză, litigiile anterioare la care recurenții au făcut referire nu pot produce efectul întreruptiv al prescripției.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 din C. proc. civ.

În probațiune, s-a solicitat proba cu înscrisuri.

5.3 Răspunsul la întâmpinare.

La data de 10.02.2022, recurenții-reclamanți au formulat răspuns la întâmpinările formulate de Inspectoratul Școlar Județean Brăila și Colegiul Național "Gheorghe Munteanu Murgoci", solicitând respingerea excepțiilor invocate.

Referitor la excepția nulității recursului pentru lipsa motivării în fapt și în drept invocată de ambii intimați, recurenții-reclamanți au învederat că motivele pe care le-au invocat, precum și cele încadrate începând cu paragraful 33 din cererea de recurs, conduc la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Totodată, au invocat decizia nr. 875 din data de 14 aprilie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, susținând că aceasta este pronunțată într-o cauză asemănătoare prezentei cauze, decizie pe care au anexat-o răspunsului la întâmpinare.

Referitor la excepția tardivității recursului invocată de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, recurenții-reclamanți au solicitat respingerea acesteia, motivat de faptul că recursul a fost declarat în termenul de 30 de zile prevăzut de dispozițiile legale. Astfel, hotărârea atacată le-a fost comunicată la data de 11.11.2021, iar cererea de recurs a fost transmisă prin e-mail și prin poștă la data de 08.12.2021.

În ceea ce privește susținerile intimaților-pârâți din întâmpinările formulate, recurenții-reclamanți au învederat că aceștia nu au înțeles situația denigratoare în care a fost pus fiul lor, situație datorată abuzurilor succesive prin refuzul repetat de a-l transfera la un liceu din orașul Brăila. Intimații-pârâți insistă să se raporteze doar la prevederile O.G. nr. 137/2000 în ceea ce privește data când reclamanții au luat cunoștință de discriminare, dar nu iau în considerare că aceștia au dreptul să își ceară drepturile și pentru cei doi ani petrecuți în Galați care au creat de fapt prejudiciul material pe care doresc să îl recupereze. Cu rea voință au fost ignorate celelalte abuzuri care s-au desfășurat în perioada 2014-2016.

Totodată, recurenții-reclamanți au susținut că apărările invocate de intimați cu privire la fondul cauzei sunt în mod similar neîntemeiate și au solicitat respingerea acestora.

Excepția tardivității formulării recursului a fost respinsă de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin încheierea din data de 25.01.2023.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În ceea ce privește încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Curtea constată că, în cererea de recurs, recurenții reclamanți au expus criticile prin care au considerat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor legale care reglementează cursul termenului de prescripție extinctivă, situație în care aceste critici urmează a fi examinate de Înalta Curte prin prisma motivului de recurs instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. În situația expusă, Înalta Curte constată că nu poate opera sancțiunea nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor invocate în cazurile expres prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În ceea ce privește invocarea de către recurenții reclamanți, în cadrul răspunsului la întâmpinare, a cazului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deși unele din argumentele dezvoltate de recurenții reclamanți în cererea de recurs vizează motivarea instanței de apel, în realitate nu se invocă una din situațiile prevăzute de motivul de nelegalitate menționat, respectiv, că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază sau ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, ci argumente prin care se critică raționamentul prin care instanța a stabilit momentul de început al curgerii termenului de prescripție. În consecință, aceste critici vor fi analizate de Înalta Curte, astfel cum s-a precizat mai sus, prin prisma cazului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ele vizând aplicarea greșită a unor norme de drept material care reglementează materia prescripției extinctive.

În cauză, reclamanții au învestit instanța cu o acțiune pentru repararea prejudiciilor invocate de persoana care se consideră discriminată. În această situație, instanța judecătorească este chemată să constate săvârșirea faptelor discriminatorii, care, în speță, au îmbrăcat forma refuzului de a permite accesul la educație corespunzătoare și de a nu fi luat toate măsurile pentru înlăturarea discriminării, fiind invocate, în drept, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000. Așa cum rezultă din titulatura sa, acest act normativ își propune să asigure prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare indiferent de modalitatea în care aceasta se concretizează, prin acte sau fapte, manifestate în toate domeniile vieții sociale. În acest sens, potrivit art. 2 alin. (11) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, comportamentul discriminatoriu poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii.

Dreptul la educație și la pregătire profesională este menționat la pct. (v) al art. 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, care prevede că principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea drepturilor prevăzute de acest articol.

Noțiunea de discriminare este definită de art. 2 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, în sensul că ea poate consta în orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Astfel, este sancționabil, față de prevederile alin. (4) al art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană.

În speță, interesează situația indicată de art. 11 alin. (1) din ordonanță, privind refuzul accesului unei persoane sau unui grup de persoane la sistemul de educație de stat sau privat, la orice formă, grad și nivel.

Astfel, în ceea ce privește situația de fapt, instanța de apel a reținut că reclamantul A. a urmat cursurile Colegiului Național Gheorghe Munteanu Murgoci din Brăila în anul școlar 2013 - 2014. Prin hotărârea nr. 256/10.03.2014 a Consiliului profesoral al Colegiului Național Gheorghe Munteanu Murgoci din Brăila a fost aplicată sancțiunea mutării disciplinare a elevului A.. În luna septembrie 2014, reclamantul a fost înscris la Liceul Emil Racoviță din Galați, profil științele naturii, studiile fiind finalizate la această instituție în anul 2016.

În contextul expus, recurenții reclamanți au formulat petiția înregistrată cu nr: 2536 din data de 09.04.2014 la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, sesizarea fiind soluționată de Consiliu prin hotărârea Colegiului Director nr. 2536/9.04.2014. Prin această hotărâre, s-a reținut că faptele sesizate constituie discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) și alin. (4) coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. (1) din O.G nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Colegiul Național "Gheorghe M. Murgoci" și Inspectoratul Școlar Județean Brăila fiind sancționați prin aplicarea unor amenzi contravenționale. De asemenea, prin hotărârea menționată s-a recomandat părților reclamate luarea măsurilor necesare pentru asigurarea efectivității dreptului la educație al fiului petenților.

Această hotărâre a format obiectul controlului judiciar, fiind menținută prin decizia nr. 1623/4.05.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Prin decizia menționată, s-a constatat că discriminarea a fost precis individualizată și reținută în cauză prin faptul că o situație diferită, ce necesita o intervenție specială, a fost tratată similar cu o situație ce nu presupunea un tratament special. În aprecierea Înaltei Curți, aplicarea sancțiunii, constând în mutarea disciplinară, a încălcat dreptul la educație al elevului, în condițiile în care nicio unitate școlară, care să îndeplinească aceleași cerințe, de profil compatibil și forma învățământului de zi, cu cele ale școlii de la care urma să se facă transferul, nu își exprimase acordul pentru primirea elevului.

Înalta Curte a constatat că elevul A. avea dreptul la asigurarea educației în învățământul de masă, având în vedere că nivelul său de inteligență se situează în media de vârstă. Totuși, situația specială a elevului, determinată de diagnosticul medical pe care acesta îl avea, implica în sarcina unității școlare obligația de stabilire a unui program special educativ, cu participarea psihologului școlar, fără ca prin aceasta să se înțeleagă însă că unității de învățământ i-ar fi revenit obligațiile prevăzute pentru elevii cu cerințe speciale educaționale, în sensul Ordinului nr. 6552/2011 - Metodologia privind evaluarea, asistența psihoeducațională, orientarea școlară și orientarea educațională a copiilor, a elevilor și a tinerilor cu cerințe educaționale speciale.

În acea cauză, prima instanță a reținut că, prin introducerea elevului în mediul școlar și prin supunerea lui unor cerințe sociale și educaționale în dezacord cu nevoile sale, a fost încălcat de către părțile reclamate dreptul minorului la educație, drept care presupune acordarea unei educații potrivite nevoilor și aptitudinilor sale emoționale, sociale și intelectuale. Prima instanță a constatat că, în speță, Colegiul Național Gh. M. Murgoci din Brăila avea obligația de a nu integra minorul în colectiv fără să îi fi asigurat un program special de educație și adaptare socială, iar Inspectoratului Județean Brăila îi revenea obligația ca, în virtutea atribuțiilor sale, acelea de coordonare a procesului de învățământ din cadrul unităților arondate, să ia măsurile necesare pentru stabilirea și respectarea unui program special educațional pentru minor.

În opinia Înaltei Curți exprimată în decizia menționată, aceste constatări ale instanței sunt corecte, iar concluziile formulate în deplin acord cu normele de drept aplicabile, rezultând că discriminarea s-a realizat, în cazul Colegiul Național Gh. M. Murgoci din Brăila, prin faptul de a fi refuzat accesul la educație corespunzătoare pentru minor, ceea ce încalcă prevederile art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, iar, în cazul Inspectoratului Județean Brăila Brăila, prin faptul de a nu fi luat toate măsurile pentru înlăturarea discriminării, inacțiune ce intră sub incidența prevederilor art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000.

Potrivit art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 27/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, formularea cererii nefiind condiționată de sesizarea Consiliului.

Urmărind anularea situației create prin discriminare și restabilirea situației anterioare discriminării, ca modalitate de înlăturare a consecințelor tratamentului discriminatoriu, recurentul reclamant A. a solicitat, prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. x/2014, anularea actului administrativ unilateral reprezentat de Hotărârea nr. 256/10.03.2014 a Consiliului Profesoral al Colegiului Național Gheorghe Murgoci, fără a solicita, în acel proces, acordarea unor despăgubiri. Această cerere a fost definitiv admisă prin decizia nr. 1466/26.08.2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin prezenta cerere de chemare în judecată, urmărind înlăturarea consecințelor tratamentului discriminatoriu prin repararea prejudiciului cauzat, s-a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 402.224,24 RON, din care suma de 52.224,24 RON reprezintă prejudiciul material constând în cheltuielile efectuate pentru achitarea chiriei, pentru plata utilităților și a însoțitorului, pentru deplasările între Brăila și Galați, precum și pentru terapie și consiliere, suma de 250.000 RON reprezintă prejudiciul moral, iar suma de 100.000 RON reprezintă prejudiciul constând în pierderea unei șanse, de a finaliza studiile la Colegiul Național Gh. Murgoci din Brăila și de a avea o viață normală. Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 253, art. 1382, art. 1385 și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Astfel cum corect a constatat instanța de apel, termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei, conform alin. (2) al art. 27 din O.G. nr. 137/2000.

Pentru a determina data săvârșirii faptei invocate, ca moment de început al curgerii termenului de prescripție, este necesar a se avea în vedere modul concret de săvârșire a acesteia.

În cauză, reclamanții au descris în cererea de chemare în judecată, drept fapte ilicite ale instituțiilor pârâte, comportamente active și pasive ale acestora care s-au concretizat în refuzul accesului la educație corespunzătoare pentru recurentul reclamant A. și omisiunea de a fi luat toate măsurile pentru înlăturarea discriminării.

În acest context, astfel cum s-a arătat mai sus, în hotărârea nr. 519/2014, Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a reținut că este sesizat un posibil comportament discriminatoriu, individualizat prin fapta de a fi exclus fiul petenților în ce privește accesul egal și nediscriminatoriu la dreptul la educație.

Pornind de la definiția generală a discriminării din art. 2 alin. (1) din ordonanță, arătat mai sus, pentru a reține existența unei fapte de discriminare, trebuie îndeplinite, cumulativ, mai multe condiții, printre care, existența unui tratament diferențiat manifestat prin orice deosebire, excludere, restricție sau preferință. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la art. 14 din Convenție privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Faptele de discriminare invocate în cauză presupun o pretinsă diferență de tratament, or, în cazul reclamantului care a invocat faptul că, datorită faptelor comisive și omisive ale pârâților, nu a putut urma cursurile Colegiului Național Gh. M. Murgoci, această pretinsă diferență de tratament a subzistat în toată perioada în care reclamantul nu a putut frecventa instituția școlară menționată, existând în toată această perioadă posibilitatea restabilirii situației anterioare hotărârii Consiliului Profesoral nr. 256/10.03.2014 al Colegiului Național Gheorghe Murgoci, invocată drept primă faptă de discriminare.

Pe lângă invocarea acestei fapte comisive de discriminare, recurenții reclamanți au invocat drept faptă ilicită și inacțiunea intimaților pârâți, constând în faptul că nu au luat toate măsurile pentru înlăturarea discriminării, în sensul asigurării accesului la educație corespunzătoare. Aceste pretinse fapte comisive și omisive în exercitarea atribuțiile deținute în coordonarea procesului educațional și în realizarea concretă a acestuia au avut ca efect, în construcția motivării în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată, afectarea dreptului la educație, și au subzistat în timp până la finalizarea studiilor reclamantului A. în alte condiții decât cele la care ar fi avut dreptul în lipsa faptelor de discriminare.

În contextul expus, Înalta Curte constată că faptele de discriminare reclamante, care au afectat dreptul la educație al reclamantului A. prezintă o anumită particularitate, în sensul că nu s-au consumat instantaneu, la data emiterii deciziei Consiliului Profesoral nr. 256/10.03.2014 al Colegiului Național Gheorghe Murgoci sau la data finalizării procedurii judiciare declanșate pentru anularea acestui act, ci au o desfășurare în timp, existența discriminării și prejudiciul invocat vizând întreaga perioadă în care reclamantul A. a urmat cursurile unei instituții școlare din Galați. În acest sens, în explicitarea pretențiilor formulate prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au precizat expres că prejudiciul material constă în cheltuielile efectuate de ei pentru remedierea situației, respectiv cheltuielile cu cazarea în Galați, cu deplasările între Brăila și Galați, cheltuieli cu terapia și consilierea reclamantului A. iar daunele morale solicitate vizează durerile psihice cauzate prin atingerile aduse dreptului la educație și egalitate, pe parcursul mai multor ani.

În acest context, Înalta Curte constată că este greșit raționamentul instanței de apel prin care aceasta a reținut că nicio dispoziție legală și niciun impediment de fapt nu se opunea promovării cererii de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul produs prin discriminare în interiorul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 27 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, fiind evident faptul că reclamanții au cunoscut existența faptei încă de la data 09.04.2014, data la care reclamanții B. și C. au sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, invocând exact faptele de discriminare care constituie în prezenta cauză faptele ilicite în raport de care se solicită atragerea răspunderii civile delictuale a pârâților Colegiul Național Gheorghe Munteanu Murgoci din Brăila și Inspectoratul Școlar Județean Brăila.

Contrar acestor statuări, astfel cum s-a arătat mai sus, faptele ilicite reclamante au avut o desfășurare în timp, iar prejudiciul solicitat vizează o perioadă ulterioară momentului indicat, constând în cheltuieli efectuate și suferințe psihice din perioada în care reclamantul a urmat cursurile instituției școlare din Galați. Astfel, conduita ilicită a pârâților chemați în judecată vizează în esență, fapte comisive și omisive ale acestora care au condus la încălcarea dreptului reclamantului A. de acces la educație, nu doar măsura luată prin hotărârea Consiliului Profesoral nr. 256/10.03.2014 al Colegiului Național Gheorghe Murgoci, iar prejudiciul invocat vizează perioada în care, în opinia reclamanților, a continuat încălcarea dreptului la educație, reclamanții învederând imposibilitatea reclamantului A. de a reveni în instituția școlară pârâtă, generată de aceeași conduită ilicită a pârâților, de lipsa adoptării măsurilor necesare integrării sale, prejudiciul nefiind posibil de cuantificat decât după epuizarea elementului ilicit.

În contextul speței, sintagma "săvârșirea faptei" din conținutul art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, care determină momentul începerii curgerii termenului de prescripție, nu trebuie interpretată în sensul că un anumit act sau fapt al pârâților reprezintă această faptă, determinând ca atare producerea prejudiciului, întrucât ceea ce s-a invocat în cauză drept fapt generator al prejudiciului este conduita continuă culpabilă a intimaților pârâți, care, conform celor învederate în cererea de chemare în judecată, s-a prelungit în timp până la finalizarea cursurilor de către recurentul A., în anul 2016.

Argumentul intimatului pârât Inspectoratul Școlar Județean Brăila în sensul că, după data transferului, situația elevului a ieșit din aria sa competență nu este relevant, dată fiind invocarea în cauză a unor fapte omisive ulterioare acestui moment, care au generat prejudiciul pretins, iar împrejurarea învederată de reclamanți, că această instituție a fost implicată direct în procesul de discriminare, pe tot parcursul acestuia, reprezintă un aspect de fond.

Constatând că, în raport de temeiurile de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată și de considerentele expuse mai sus, instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 27 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, admițând în mod greșit excepția prescripției în condițiile în care termenul de prescripție a început să curgă de la data săvârșirii faptei în înțelesul arătat mai sus și nu era împlinit la data introducerii cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În consecință, văzând prevederile art. 496 alin. (1) din același cod, va admite recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva deciziei nr. 133A din 29 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o va casa. În temeiul art. 497 din C. proc. civ., Curtea va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel, în vederea judecării pe fond a pretențiilor care formează obiectul cauzei.

Față de motivele expuse, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea motivelor de recurs vizând împrejurarea că prescripția ar fi fost întreruptă în perioada soluționării cauzei având ca obiect anularea hotărârii Hotărârea nr. 256/10.03.2014 a Consiliului Profesoral al Colegiului Național Gheorghe Murgoci și a contestației împotriva hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 519/17.09.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva deciziei nr. 133A din 29 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 februarie 2023.