ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 277/2023

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița — secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la 27.02.2018, sub nr. x/2018, reclamanții S.C. A. S.R.L., prin B., în calitate de administrator special, C., în calitate de asociat principal, au solicitat în contradictoriu cu pârâta AJFP Dâmbovița și conducerea acesteia, împreună cu semnatarii cererii de declanșare a procedurii insolvenței, respectiv: D., șef administrație, E., șef birou juridic și F., consilier juridic, obligarea pârâtei AJFP la plata sumei de 2.000.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale și materiale. Prin încheierea din 5 martie 2018, Tribunalul Dâmbovița – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I Civile a Tribunalului Dâmbovița La, secția I Civilă a Tribunalului Dâmbovița, cauza a fost înregistrată la data de 20.03.2018, sub nr. x/2018*.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – secția I Civilă Prin sentința civilă nr. 1542 din 02.10.2018, Tribunalul Dâmbovița — secția I Civilă a anulat ca netimbrată, cererea formulată de reclamantul C.. A respins ca nefondată, cererea reclamantei A. S.R.L., astfel cum a fost precizată. A respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de reclamantă. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. S.R.L., apel ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești – secția I Civilă la data de 12.12.2018.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția I Civilă în primul ciclu procesual Prin decizia civilă nr. 2118 din 23 septembrie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins ca nefondat, apelul reclamantei S.C. A. S.R.L.. Împotriva deciziei civile nr. 2118 din 23 septembrie 2019, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I Civilă la data de 04.11.2019.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I Civilă, în primul ciclu procesual Prin decizia civilă nr. 479 din 11 martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I Civilă a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanța. Urmare casării cu trimitere spre rejudecare, dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Ploiești – secția I Civilă sub nr. x/2018**.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în al doilea ciclu procesual Prin decizia civilă nr. 1794 din data de 09 iunie 2022, Curtea de Apel Ploiești – secția I Civilă a respins cererea de repunere pe rol formulată de S.C. A. S.R.L. și a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar CII G., împotriva sentinței civile nr. 1542 din data de 2 octombrie 2018 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în contradictoriu cu reclamantul C. și cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 7494 din data de 09 iunie 2022 a Curții de Apel Ploiești – secția I Civilă a declarat recurs reclamantul C., în nume propriu și pentru S.C. A. S.R.L.. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 19 septembrie 2022, iar prin rezoluția de primire a dosarului din data de 27 septembrie 2022 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului după efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ. Cererea de recurs a fost comunicată la data de 03.10.2022 lichidatorului judiciar al S.C. A. S.R.L., CII G., cu mențiunea de a preciza dacă își însușește recursul formulat de C. în calitate de cesionar al drepturilor litigioase ale S.C. A. S.R.L., însă lichidatorul judiciar nu a transmis un răspuns în acest sens. În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru, dispunându-se comunicarea acestuia către părțile din cauză. Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la 14 februarie 2023, în complet de filtru, fără citarea părților. Invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant, în nume propriu și "în calitate de cesionar al drepturilor litigioase ce aparțin societății S.C. A. SRL" aflate sub incidența Legii nr. 85/2006, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În esență, a susținut următoarele: În cauză, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, nefiind citați, în calitate de părți, nici DGRFP și nici funcționarii publici; DGRFP putea sta în judecată în cazul solicitării unor despăgubiri pentru faptele funcționarilor publici. De asemenea, s-a susținut că instanța trebuia să țină seama de faptul că pretențiile solicitate reprezintă despăgubiri datorate faptelor funcționarilor publici, inițial chemați în judecată, însă scoși din cauză urmare unei precizări formulate doar de reclamantul C., nu și de S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar. A invocat și prevederile art. 341 Codul de procedură fiscală care reglementează răspunderea organelor fiscale pentru faptele funcționarilor publici. Totodată, s-a solicitat a se constata că au fost încălcate prevederile art. 59 C. proc. civ. și ale art. 78 C. proc. civ., precum și faptul că niciuna dintre instanțe nu s-a pronunțat asupra unei coparticipări procesuale pasive în raportul juridic dedus judecății deși exista obligația instanței de a verifica, din oficiu, în tot cursul judecății, legalitatea cadrului procesual fixat de reclamanți sub aspect subiectiv. S-a mai susținut că dispozițiile art. 78 C. proc. civ. sunt aplicabile atunci când raportul juridic dedus judecății o impune, iar în cauza de față raportul juridic impunea în mod obligatoriu existența unui litisconsorțiu obligatoriu, nefiind posibilă citarea în cauză doar a AJFP Dâmbovița, care nu are personalitate juridică, ci doar o capacitate de folosință limitată de a sta în judecată; acesteia îi lipsește capacitatea juridică de a răspunde conform legii pentru faptele funcționarilor publici. Se apreciază că, în lipsa stabilirii cadrului legal al litigiului, este încălcată exigența fundamentală a contradictorialității procesului civil, exigență ce impune instanței, cu titlu imperativ, interdicția de a dispune vreo măsură înainte ca aceasta să fie pusă în discuția părților și, prin urmare, și dreptul la apărare și la un proces efectiv. Prin urmare, având în vedere lipsa de procedură existentă, s-a invocat nulitatea deciziei pronunțate în lipsa citării lichidatorului judiciar și s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 178 si urm C. proc. civ. S-a mai susținut că a fost încălcat principiul dreptului la apărare. Recurenții au mai susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material privind răspunderea civilă delictuală, reținând în mod greșit, că pârâta AJFP nu a săvârșit nici o faptă ilicită, deși răspunderea delictuală privea faptele funcționarilor publici. De asemenea, a susținut că în mod nelegal, instanța nu a făcut o distincție între fapta ilicită și răspunderea civilă delictuală care potrivit Codului de procedura fiscală, aparține statului și unităților administrativ teritoriale, în timp ce funcționarii publici nu răspund decât in condițiile prevăzute pentru funcționarii publici și numai în fața organelor fiscale. Deși există în cazul de față hotărâri judecătorești pronunțate de instanțe care rețin faptele ilicite ale paratei și o obligă pe aceasta la plata unor sume de bani, hotărâri care au intrat în puterea de lucru judecat pozitivă și care se constituie în prezumții legale privind săvârșirea de către pârâtă a unor fapte ilicite, în mod nelegal instanța de apel le-a înlăturat. În aprecierea existentei faptei ilicite, instanța de apel nu a ținut seama nici de sentința civilă nr. 2343/13.06.2014 pronunțată în dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Târgoviște unde a fost admisă contestația la executare formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta și s-au anulat actele de executare întocmite în dosarul de executare ce constituie vânzarea la licitație a ansamblului de bunuri imobile. Recurentul a apreciat că în speță sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a funcționarilor publici ai pârâtei în temeiul art. 1357 alin. (1) C. civ. În speță, s-a susținut că în mod concret funcționarii publici ai Administrației Județene a Finanțelor Publice Dâmbovița nu au dat dovadă de bună-credință, întrucât au acționat fără o informare temeinică, fără a avea o analiză corectă a normelor de drept incidente în cauză și fără a cunoaște practic nimic despre contribuabilul în privința căruia au încheiat acte de impunere și au solicitat deschiderea procedurii de insolvență, vătămându-l astfel și distrugând orice activitate a societății comerciale, precum și orice posibilitate de a beneficia de vânzări ale imobilelor la un preț corect. II. Examinând recursul declarat în numele reclamantei S.C. A. S.R.L. de C., în raport de excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele: Conform dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. Alin. (2) al aceluiași text de lege dispune că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. De asemenea, în cazul cererii formulate prin reprezentant, art. 151 alin. (4) C. proc. civ. prevede că reprezentanții persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menționată împuternicirea lor. Potrivit dispozițiilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ., când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată. În cauză, se constată că prin prin sentința nr. 312 din 28 iunie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus în temeiul prevederilor art. 107 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, intrarea în faliment a debitoarei S.C. A. S.R.L., ridicarea dreptului de administrare și dizolvarea societății. De asemenea, a numit în cauză în calitate de lichidator judiciar pe Cabinetul individual de insolvență H., care a fost înlocuit în decursul procedurii cu practicianul în insolvență Cabinet individual de insolvență G.. Înalta Curte observă că recursul S.C. A. S.R.L. a fost formulat de reclamantă prin C., deși calitatea de reprezentant al persoanei juridice aflate în procedură de insolvență după ridicarea dreptului de administrare, cum este cazul în speță, o are lichidatorul judiciar Cabinet individual de insolvență G.. Acest aspect a fost tranșat de instanța supremă în primul ciclu processual, reținând că în conformitate cu "prevederile art. 18 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, "După deschiderea procedurii, adunarea generală a acționarilor/asociaților debitorului, persoană juridică, va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoană fizică sau juridică, administrator special, care să reprezinte interesele societății și ale acestora și să participe la procedură, pe seama debitorului. După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator care îi conduce și activitatea comercială, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților". Astfel, în condițiile în care debitoarea aflată în procedura falimentului nu mai deține un drept de administrare, conform celor dispuse prin sentința nr. 312 din 28 iunie 2016 a Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, nu mai poate sta în judecată decât prin lichidatorul judiciar, citarea practicianului în insolvență fiind atât o chestiune de reprezentare, cât și de îndeplinire a procedurii de citare cu partea aflată într-o atare procedură specială". Se mai constată că prezenta cererea de recurs nu a fost însușită de lichidatorul judiciar până la acest moment, deși s-a emis adresă în acest sens, iar pe de altă parte, procedura de insolvență este pendinte pe rolul Tribunalului Dâmbovița – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, dosarul nr. x/2014 având termen la data de 26 aprilie 2023, cauza fiind amânată pentru refacerea raportului final având în vedere și propunerea adunării creditorilor din 03.10.2022. În același timp se constată că potrivit raportului final privind debitoarea S.C. A. S.R.L. realizat la data de 07.12.2022, lichidatorul judiciar CII G. a propus ca eventualele drepturi și obligații litigioase aflate pe rolul instanțelor de judecată să fie cesionate asociatului C., conform hotărârii asociaților, însă din încheierea de ședință din data de 13.12.2022 din dosarul nr. x/2014 nu rezultă că judecătorul sindic ar fi acceptat propunerea menționată conform hotărârii asociaților și că ar fi dispus în acest fel, aceeași constatare negativă regăsindu-se în referire și la încheierea de ședință din data de 25.10.2022 din același dosar de insolvență. Pe cale de consecință, raportat la subordonarea operațiunii juridice de cesiune de care se prevalează reclamantul C. (în susținerea calității sale de continuator în cauză al recurentei reclamante persoană juridică) față de procedura insolvenței menționate, rezultă că nu se poate recunoaște la acest moment procedural determinat, recurentului C., calitate procesuală de cesionar al recurentei societăți comerciale, dat fiind stadiul concret al procedurii de insolvență din dosarul nr. x/2014 evidențiat anterior. Așadar, având în vedere normele procesuale stabilite de legiuitor, care statuează condițiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanței, constatând că semnatarul cererii de recurs formulate în numele reclamantei S.C. A. S.R.L. nu este reprezentantul legal al acesteia, potrivit celor expuse, Înalta Curte va admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și, cu aplicarea dispozițiilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul reclamantei societate pentru lipsa dovezii calității de reprezentant. Examinând recursul declarat de reclamantul C., Înalta Curte reține următoarele: Principiul ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune părților din litigiu să exercite căile de atac în ordinea instituită de legiuitor. În caz contrar, partea care nu a declarat apel sau care, declarând apel nu a formulat o anumită critică prin intermediul acestei căi de atac împotriva sentinței primei instanțe, nu are deschisă calea de atac a recursului pentru a invoca pentru prima dată susțineri și apărări direct în această fază procesuală. Atribuțiile instanței de control judiciar în recurs se referă la verificarea aspectelor de nelegalitate ale deciziei din apel și, cât timp partea nu a formulat apel, nu poate fi verificată decât în considerarea motivelor care au determinat această soluție. În speța supusă analizei, astfel cum rezultă din circumstanțele cauzei expuse anterior, decizia tribunalului nu a fost atacată cu apel de reclamantul C., astfel că recursul acestei părți procesuale a fost declarat omisso medio, cu nerespectarea principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac, motiv pentru care va admite excepția inadmisibilității căii de atac. În acest sens, se observă că prin sentința civilă nr. 1542/2018 a Tribunalului Dâmbovița, cererea acestui reclamant C. a fost anulată ca netimbrată. Or, fără a declara apel împotriva soluției de anulare a cererii sale, reclamantul recurent menționat promovează recurs împotriva deciziei prin care s-a soluționat apelulul declarat de celălalt reclamant, S.C. A. S.R.L., în privința soluției distincte a primei instanțe de judecată de respingere ca nefondată a cererii de chemare în judecată formulate de S.C. A. S.R.L., cerere în raport de care recurentul reclamant C. nu avea nici o calitate procesuală, nefiind pârât. Or, prin cererea sa de recurs, recurentul C. dezbate soluția dată de curtea de apel sub aspectul fondului cererii de chemare în judecată a reclamantei societate comercială, invocând astfel critici legate de cadrul procesual incomplet în care respectiva cerere de chemare în judecată a societății comerciale a fost soluționată, respectiv fără introducerea și a funcționarilor invocat a fi vinovați ai pârâtei AJFP Dâmbovița, precum și critici legate de fondul raportului juridic dedus judecății prin acțiunea reclamantei persoană juridică. Or, atât timp cât astfel cum am expus, recurentul C. nu a promovat apel împotriva soluției care viza cererea sa de chemare în judecată și atât timp cât față de cererea de chemare în judecată a societății comerciale, recurentul nu are calitate procesuală în prezentul litigiu, astfel cum s-a expus, rezultă că recursul său, creionat prin criticile ilustrate sintetic, nu este admisibil. Constatând totodată, că recurenta reclamantă persoană juridică a fost citată în rejudecarea apelului prin lichidatorul judiciar CII G. la adresa indicată prin decizia de casare nr. 479/2021 a instanței supreme, dovadă fiind procesul – verbal de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul de judecată când s-a dezbătut apelul reclamantei în rejudecare, Înalta Curte, pentru toate aceste motive, în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursurile declarate de reclamantul C., în nume propriu și pentru reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1794 din 9 iunie 2022 a Curții de Apel Ploiești – secția I civilă.