ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 120/2023

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2023

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, secția I civilă la 7 mai 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., în calitate de reprezentant al minorului B., A., C., D., E., F., G. și H. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. I. S.A., obligarea acesteia la plata următoarelor sume, reprezentând daune morale cuvenite ca urmare a accidentului rutier produs la 25 aprilie 2015 în localitatea Negrești Oaș, str. x, jud. Satu Mare: 250.000 euro, în favoarea reclamantului B., reprezentat de tutore A., pentru leziunile suferite, ce au necesitat 110-120 zile de îngrijiri medicale și pentru pierderea fratelui, a tatălui și a mamei; 50.000 euro, în favoarea reclamantei C., pentru pierderea nepotului și a ginerelui; 50.000 euro, în favoarea reclamantului A., pentru aceeași pierdere; 25.000 euro, în favoarea reclamantului D., pentru pierderea nepotului și a cumnatului; 25.000 euro, în favoarea reclamantei E., pentru aceeași pierdere; 50.000 euro, în favoarea reclamantului F., pentru pierderea nepotului și a fiului; 50.000 euro, în favoarea reclamantei G., pentru aceeași pierdere; 25.000 euro, în favoarea reclamantei H., pentru pierderea nepotului și a fratelui; obligarea pârâtei la plata către reclamanți a unor penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu 26 ianuarie 2019 (la expirarea termenului de 10 zile de la data comunicării cererii de despăgubire), până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1349, art. 1381, art. 1385 și următ. C. civ., ale art. 43, 49 si 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și ale Normei nr. 23 din 2014 a Autorității de Supraveghere Financiare.

Competența de soluționare a cauzei a fost declinată reciproc, între secția I civilă și secția a II-a civilă a Tribunalului Maramureș.

Prin sentința nr. 21 din 6 februarie 2020, pronunțată în regulator de competență, Curtea de Apel Cluj – secția a II-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a Tribunalului Maramureș. Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la 24 februarie 2020, sub nr. x/2019**.

Prin sentința nr. 560 din 27 mai 2021, Tribunalul Maramureș – secția I civilă a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții A., în calitate de reprezentant legal al minorului B., A., în nume propriu, C., D., E., F., G. și H., în contradictoriu cu pârâta S.C. I. S.A.. A obligat-o pe pârâtă la plata către reclamanți, cu titlu de daune morale, după cum urmează: suma de 100.000 euro, echivalentă în RON la data plății, pentru reclamantul B., reprezentat de reclamantul A.; suma de 15.000 euro, echivalentă în RON la data plății, pentru reclamanta C.; suma de 15.000 euro, echivalentă în RON la data plății, pentru reclamantul A.; suma de 10.000 euro, echivalentă în RON la data plății pentru reclamantul D.; suma de 10.000 euro, echivalentă în RON la data plății pentru reclamanta E.; suma de 20.000 euro, echivalentă în RON la data plății pentru reclamantul F.; suma de 20.000 euro, echivalentă în RON la data plății pentru reclamanta G. și suma de 15.000 euro, echivalentă în RON la data plății pentru reclamanta H.. A respins cererea de chemare în judecată pentru restul pretențiilor. A respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamanți a penalităților de întârziere. I-a obligat pe reclamanți la plata către pârâtă a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Prin decizia nr. 323/A din 21 octombrie 2021, Curtea de Apel Cluj – secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanții A., în calitate de reprezentant legal al minorului B., A., în nume propriu, C., D., E., F., G. și H. împotriva sentinței nr. 560 din 27 mai 2021 pronunțate de Tribunalul Maramureș – secția I civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a majorat despăgubirile stabilite în beneficiul reclamanților F. și G. astfel: pentru B., de la suma de 100.000 euro la suma de 150.000 euro; pentru fiecare dintre reclamanții A. și C. suma de 25.000 euro de la suma de 15.000 euro; pentru fiecare dintre reclamanții F. și G., suma de 25.000 euro de la suma de 20.000 euro. A obligat-o pe pârâta S.C. I. S.A. să plătească fiecăruia dintre reclamanți la sumele stabilite în beneficiul acestora, cu titlu de despăgubire, penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate începând cu 16 aprilie 2019, până la achitarea efectivă și integrală a despăgubirilor. A păstrat restul dispozițiilor sentinței care nu contraveneau dispozitivului deciziei. A obligat-o pe intimată să plătească apelantului-reclamant A. suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei nr. 323/A din 21 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția I civilă a declarat recurs pârâta S.C. I. S.A., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut nelegalitatea deciziei instanței de apel din perspectiva interpretării greșite a dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Norma ASF nr. 23/2014, în sensul că nu îi revine obligația de reparație integrală a prejudiciului suferit de reclamanți prin fapta numitei J..

Reținerea, de către curtea de apel, a principiului echității, pentru a înlătura de la aplicare prevederile legale menționate a fost apreciată ca nefiind legală prin raportare la puterea de lucru judecat a sentinței penale nr. 83 din 6 iulie 2018 a Judecătoriei Negrești-Oaș (prin care s-a reținut că prejudiciul reclamanților, suferit ca urmare a faptei ilicite a conducătoarei auto J., este egal ca întindere cu prejudiciul produs prin fapta ilicită a conducătorului auto K.) și a jurisprudenței în materie (de stabilire a daunelor morale), consfințit prin art. 50 pct. 1 lit. f) și pct. 2 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014, limita maximă a dunelor la care poate fi obligată recurenta fiind în proporție de 2/3 din cele stabilite prin sentința penală menționată.

Cu privire la penalitățile de întârziere, recurenta a arătat că acestea au fost acordate de curtea de apel cu neobservarea dispozițiilor art. 44, art. 46 alin. (3) și art. 50 pct. 1 lit. f) și pct. 2 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014, fiind aplicate greșit prevederile art. 37-38 din această normă și stabilind că obligația de plată curge de la împlinirea termenului de 3 luni de la avizarea daunei.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 12 august 2022, sub nr. x/2019**, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 8.

Prin rezoluția de primire a dosarului s-a dispus comunicarea cererii de recurs intimatei, cu mențiunea că are obligația de a formula întâmpinare în termen de 30 de zile de la primire.

Prin întâmpinarea depusă la 26 octombrie 2022, intimații B., prin reprezentant legal A., A., C., D., E., G. și H. au invocat excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu și excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatului F., decedat la 10 februarie 2022, pe parcursul procesului; excepția inadmisibilității recursului, din perspectiva dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018; excepția nulității recursului, prin prisma art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) coroborat cu art. 487 alin. (1) și art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ. excepția inadmisibilității recursului, în raport de prevederile art. 497 C. proc. civ. excepția inadmisibilității recursului în ceea ce privește critica referitoare la acordarea daunelor morale peste cota de 2/3 prin raportare la sentința penală nr. 83 din 6 iulie 2018 a Judecătoriei Negrești-Oaș și la dispozițiile art. 430 alin. (1) și (2) coroborate cu cele ale art. 459 alin. (1) și (2) teza I C. proc. civ., criticile fiind formulate omisso medio; în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta nu a depus răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluția din 2 noiembrie 2022, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la 26 ianuarie 2023.

La acest termen de judecată, Înalta Curte, în baza art. 248 alin. (2) C. proc. civ., a rămas în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției de inadmisibilitate a recursului, invocată de intimați prin întâmpinare, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 310/2018.

Analizând recursul, prin prisma dispozițiilor legale incidente, cu prioritate asupra admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

La 7 mai 2019, reclamanții A., în calitate de reprezentant al minorului B., A., C., D., E., F., G. și H. au învestit instanța de judecată cu soluționarea unei cereri de chemare în judecată, formulate în contradictoriu cu pârâta S.C. I. S.A., prin care au solicitat obligarea acesteia la plata următoarelor sume, reprezentând daune morale cuvenite ca urmare a accidentului rutier produs la 25 aprilie 2015 în localitatea Negrești Oaș, str. x, jud. Satu Mare: 250.000 euro, în favoarea reclamantului B., reprezentat de tutore A., pentru leziunile suferite, ce au necesitat 110-120 zile de îngrijiri medicale și pentru pierderea fratelui, a tatălui și a mamei; 50.000 euro, în favoarea reclamantei C., pentru pierderea nepotului și a ginerelui; 50.000 euro, în favoarea reclamantului A., pentru aceeași pierdere; 25.000 euro, în favoarea reclamantului D., pentru pierderea nepotului și a cumnatului; 25.000 euro, în favoarea reclamantei E., pentru aceeași pierdere; 50.000 euro, în favoarea reclamantului F., pentru pierderea nepotului și a fiului; 50.000 euro, în favoarea reclamantei G., pentru aceeași pierdere; 25.000 euro, în favoarea reclamantei H., pentru pierderea nepotului și a fratelui; obligarea pârâtei la plata către reclamanți a unor penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu 26 ianuarie 2019 (la expirarea termenului de 10 zile de la data comunicării cererii de despăgubire), până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1349, art. 1381, art. 1385 și următ. C. civ., ale art. 43, 49 si 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și ale Normei nr. 23 din 2014 a Autorității de Supraveghere Financiare.

Potrivit obiectului cererii deduse judecății și normelor legale invocate de reclamanți, se constată că acesta se circumscrie materiei asigurărilor, obligațiile pârâtei izvorând dintr-un raport de asigurare, în considerarea unui contract de asigurare valabil încheiat și producerii riscului asigurat.

Potrivit art. 483 alin. (2) Cod procedură, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1074/2018, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței de fond, respectiv 6 februarie 2019, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) – j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Conform dispozițiilor legale enunțate, hotărârile judecătorești pronunțate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, ca urmare a modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018.

Începând cu această dată, în materiile prevăzute expres la alin. (2) al art. 483 C. proc. civ., inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului a fost eliminată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 24 C. proc. civ., "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi (art. 25 din același cod).

Coroborând normele legale enunțate rezultă că pentru litigiile ce au ca obiect cereri formulate în materia asigurărilor, promovate după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, au fost instituite două grade de jurisdicție, anume fond și apel.

În cauza de față, litigiul a fost soluționat, în primă instanță, de Tribunalul Maramureș – secția civilă prin sentința nr. 560 din 27 mai 2021, iar apelul declarat de reclamanți împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia nr. 323/A din 21 octombrie 2021 a Curții de Apel Cluj – secția I civilă.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a exercitat calea de atac a recursului pârâta S.C. I. S.A..

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Aplicând aceste dispoziții legale în speță, se constată că decizia nr. 323/A din 21 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția I civilă este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de calea de atac a recursului.

În acest sens, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât în cele prevăzute de legea procesuală civilă constituie o încălcare a principiului legalității, reglementat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., precum și a principiului constituțional inserat în art. 129 din Constituția României, conform căruia împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate pot exercita căile de atac în condițiile legii.

Din acest motiv, mențiunea inserată de curtea de apel în dispozitivul deciziei atacate, cu privire la faptul că aceasta este supusă recursului în termen de 30 de zile de la comunicare, nu are relevanță asupra aspectelor deja statuate, în raport de prevederile art. 457 alin. (2) teza I C. proc. civ., conform cărora, "Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege."

În raport de argumentele expuse și de dispozițiile legale enunțate, aplicabile în cauză, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta S.C. I. S.A. împotriva deciziei nr. 323/A din 21 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

În sensul art. 451 alin. (1) C. proc. civ., "Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului."

Față de modul în care urmează a fi soluționat recursul și de dovezile depuse de intimați în scopul atestării plății onorariului de avocat (chitanțele seria x nr. x/07.11.2022, nr. y/07.11.2022, nr. z/23.11.2022, nr. w/23.11.2022, nr. t/23.11.2023 și nr. 202/23.11.2022), în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite în parte cererea acestora și va dispune obligarea pârâtei la achitarea sumei de 7.140 RON, reprezentând cheltuieli de judecată cu acest titlu.

Cât privește cererea intimaților referitoare la obligarea recurentei la plata cheltuielilor de deplasare efectuate în recurs, în lipsa dovezilor specifice cu privire la efectuarea acestora, în sensul dispozițiilor art. 451 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o respingă, întrucât nu se poate aprecia asupra cuantumului exact al acestora.

Raționamentul se justifică prin faptul că dreptul de a pretinde restituirea cheltuielilor de judecată este un drept patrimonial, de creanță, creditorii având obligația de a dovedi, cu înscrisuri justificative, întinderea acestora.

Deși intimații au depus la dosar chitanța seria x nr. x/21.01.2023 emisă de Societatea Profesională de Avocați "L.", în valoare de 3.000 RON, în lipsa prezentării documentelor fiscale menționate, se constată că aceștia nu pot proba întinderea cheltuielilor de deplasare efectuate în recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite în parte cererea privind plata cheltuielilor de judecată și o va obliga pe recurentă să achite intimaților A., C., D., E., G. și H. suma de 7.140 RON, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta S.C. I. S.A. împotriva deciziei nr. 323/A din 21 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția I civilă.

Admite în parte cererea privind plata cheltuielilor de judecată și obligă recurenta să achite intimaților A., C., D., E., G. și H. suma de 7.140 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 ianuarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.