ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 974/2023

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 26.05.2021, pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 26315/10.05.2021, prin care pârâtul F.G.A a admis cererea de plată cu privire la suma de 7.131 RON și a respins cererea de plată cu privire solicitarea reclamantei de actualizare a acestei sume cu indicele de inflație. În motivare a arătat că prin sentința penală nr. 1819/23.07.2020, pronunțată de Judecătoria Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 12/14.01.2021 a Curții de Apel Craiova, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și a fost obligată partea responsabilă civilmente, S.C. A. S.A. la plata sumei de 7.131 RON, cu titlu de daune materiale, și actualizată cu rata inflației de la data producerii prejudiciului până la data efective a părții. Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/03.02.2021, Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a solicitat plata sumei de 7.131 RON, cu titlu de daune materiale, astfel cum a fost stabilită prin sentința penală nr. 1819/23.07.2020, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul penal nr. x/2018, și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 12/14.01.2021 a Curții de Apel Craiova.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 628 din data de 30 martie 2022, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis contestația formulată de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat în parte Decizia nr. 26315/10.05.2021 emisă de FGA și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a despăgubirilor în cuantum de 7131 RON acordate prin art. 1 al deciziei, de la data producerii prejudiciului și până la plata efectivă a despăgubirilor. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că suma solicitată cu titlu de despăgubiri, actualizată cu indicele de inflație, reprezintă creanță certă, lichidă și exigibilă, astfel că această creanță trebuia achitată de pârâtul FGA în modalitatea și cuantumul stabilit prin hotărârea penală definitivă.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 628 din data de 30 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea primei instanțe este nelegală fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 9 alin. (2) din Norma ASF nr. 24/2019, art. 4 alin. (1), lit. a), art. 1l și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 21 din Norma 24/2019, art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea 503/2004. Instanța de fond a considerat în mod eronat faptul că suma solicitată cu titlu de despăgubiri de către intimata-reclamantă actualizată cu indicele de inflație reprezintă creanță certă, lichidă și exigibilă deoarece prin sentința nr. 1819/23.07.2020 pronunțată de Judecătoria Craiova rămasă definitivă prin Decizia nr. 12/14.01.2021, instanța nu s-a pronunțat cu privire la eventuale sume datorate de Fondul de Garantare a Asiguraților sau dacă suma solicitată poate fi recuperată din resursele FGA, cu atât mai mult cu cât FGA nu a fost parte în procesul purtat între reclamantă și asigurătorul în faliment, fiind terț față de hotărârea pronunțată. Pentru a se reține autoritatea de lucru judecat trebuie îndeplinită condiția tripartită de părți, obiect și cauză, însă în ce privește prima condiție, FGA nu a fost parte în dosarul nr. x/2021. De asemenea, obiectul cauzei era constituit din pretențiile ridicate împotriva asigurătorului față de care nu fusese deschisă procedura falimentului la data pronunțării sentinței, respectiv recuperarea prejudiciului prin resursele societății de asigurare, în timp ce în prezenta cauză se contestă un act administrativ privind soluționarea unei cereri de plată de către FGA, având ca finalitate plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri din resursele financiare ale unei instituții de drept public. În continuare, învederează că FGA nu poate fi asimilat categoriei așa-numiților "avânzi-cauză", căci nu este succesorul în drepturi al asigurătorului și nici nu există vreun temei legal în baza căruia să se considere ca ar fi avut loc vreun transfer de patrimonii, în acest sens de altfel s-a pronunțat atât Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 26/2017, cât și Curtea Constituțională prin Decizia 80/2017. Mai mult, nefiind parte în acel proces, Fondul nu a putut formula apărări, iar în măsura în care s-ar admite excepția invocată ar fi încălcat în mod definitiv dreptul la apărare, astfel cum acesta este prevăzut de art. 6 CEDO. În ce privește cauza, reclamantul a formulat acțiunea în pretenții - în atragerea răspunderii contractuale a societății de asigurare care a încheiat polița RCA, ori între FGA și reclamant nu exista niciun contract, FGA fiind investit în temeiul Legii nr. 213/2015 cu soluționarea unei cereri de plată. Pentru a îndeplini condițiile prevăzute de lege și a-și putea recupera sumele solicitate din disponibilitățile FGA, este absolut necesar ca suma să rezulte direct dintr-un contract de asigurare, respectiv să fie o despăgubire indemnizație/primă, condiție neîndeplinită de penalitățile de întârziere având ca izvor un drept de creanța izvorât din nerespectarea obligației de plata de către asigurător, și nu de FGA. Raportat la faptul că FGA nu este un asigurător și nu preia ope legis obligațiile vreunui asigurător în faliment ci are ca scop protejarea creditorului de asigurare, ca unic creditor de asigurare care deține mai multe creanțe de asigurare, de consecințele insolvenței unui asigurător, a faptului că FGA este obligat să se comporte ca un profesionist în ceea ce privește utilizarea resurselor financiare din care este constituit și a faptului că, legiuitorul a obligat FGA să analizeze și instrumenteze dosarele de daună, recurentul-pârât apreciază că, FGA a procedat în baza legii la analizarea și instrumentarea dosarului de daună și a emis decizia contestată, astfel că, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată cu menținerea Deciziei nr. 26.315/10.05.2021.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului declarat de către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de prima instanță.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 19 septembrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 22 februarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 26315/10.05.2021, prin care pârâtul F.G.A a admis cererea de plată cu privire la suma de 7.131 RON și a respins cererea de plată cu privire solicitarea reclamantei de actualizare a acestei sume cu indicele de inflație. Prima instanță a admis cererea dedusă judecății, a anulat în parte Decizia nr. 26315/10.05.2021 emisă de FGA și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a despăgubirilor în cuantum de 7.131 RON acordate prin art. 1 al deciziei, de la data producerii prejudiciului și până la plata efectivă a despăgubirilor. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că suma solicitată cu titlu de despăgubiri, actualizată cu indicele de inflație, reprezintă creanță certă, lichidă și exigibilă, astfel că această creanță trebuia achitată de pârâtul FGA în modalitatea și cuantumul stabilit prin hotărârea penală nr. 1819/23.07.2020, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul penal nr. x/2018 și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 12/14.01.2021 a Curții de Apel Craiova. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Astfel, în cuprinsul cererii de recurs întemeiate pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod greșit normele de drept material cuprinse în art. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 9 alin. (2) din Norma ASF nr. 24/2019, art. 4 alin. (1), lit. a), art. 1l și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 21 din Norma 24/2019, art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea 503/2004. Sub acest aspect, recurentul-pârât susține că prima instanță a considerat în mod eronat faptul că suma solicitată cu titlu de despăgubiri de către intimata-reclamantă actualizată cu indicele de inflație reprezintă creanță certă, lichidă și exigibilă deoarece sentința nr. 1819/23.07.2020 pronunțată de Judecătoria Craiova rămasă definitivă prin Decizia nr. 12/14.01.2021, nu se poate opune cu putere de lucru judecat în prezentul litigiu, nefiind îndeplinite condițiile impuse de art. 430 din C. proc. civ. referitoare la autoritatea de lucru judecat. Înalta Curte va avea în vedere că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Contrar susținerilor recurentului-pârât, instanța de control judiciar constată că prima instanță a pronunțat hotărârea cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materie raportat la situația de fapt reținută, soluție pe care, la rândul său, o adoptă ca atare, apreciind, implicit, că sunt neîntemeiate criticile recurentului-pârât formulate din această perspectivă. Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015: "creditorii de asigurări sunt, după caz: (i) persoana asigurată - persoana fizică sau juridică aflată în raporturi juridice cu asigurătorul debitor prin încheierea contractului de asigurare; (ii) beneficiarul asigurării - terța persoană căreia, în baza legii sau a contractului de asigurare, asigurătorul debitor urmează să îi achite sumele cuvenite ca urmare a producerii riscului asigurat; (iii) persoană păgubită (în cazul asigurării de răspundere civilă) - persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă." Înalta Curte observă că potrivit dispozițiilor enunțate supra, în categoria creditorilor de asigurări, în cazul asigurării de răspundere civilă, intră și persoanele păgubite, respectiv persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă. În acest sens se constată că prin sentința penală nr. 1819/23.07.2020 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2018, s-a recunoscut Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova calitate procesuală în raportul juridic de dezdăunare decurgând din angajarea de cheltuieli cu spitalizarea victimelor B. și C., în urma accidentului de circulație provocat de conducătorul autoturismului cu numărul de înmatriculare x, asigurat de răspundere civilă la Societatea de asigurări A. S.A., reținându-se astfel că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a fi acordate despăgubirile în cuantumul solicitat, de 7131 RON, pe care societatea de asigurare a fost obligată a le acoperi. Potrivit art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995, forma în vigoare în perioada de referință, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, în caz de vătămare corporală și deces, iar art. 55 din același act normativ statuează în sensul că despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite. Așadar, rezultă fără putere de tăgadă că Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova are calitatea de persoană păgubită în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2005, astfel că în acest temei este parte în raportul de drept administrativ cu Fondul de Garantare al Asiguraților. De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004 creanțele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanțele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări creanțele Fondului de garantare, precum și primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operațiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului". Totodată, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 acordă creanței de asigurare aceeași definiție, respectiv "creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare". În raport de aceste norme, care reprezintă o transpunere în dreptul național a Directivei 2009/138/CE, în mod just a reținut instanța de fond că producerea riscului asigurat, respectiv producerea accidentului rutier anterior descris, a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare cu victima accidentului, instanța învestită cu soluționarea litigiului decurgând din acest accident, valorizând în acțiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic de Urgență Craiova pretențiile acestuia în cuantum de 7131 RON în contradictoriu cu societatea de asigurare a persoanei vinovate de producere a accidentului. Ca urmare, despăgubirea menționată este o obligație izvorâtă din contractul de asigurare obligatoriu încheiat de conducătorul auto culpabil (asiguratul) cu asigurătorul în faliment, pârâtului în calitate de parte civilă fiindu-i recunoscută și sancționată ca atare o acțiune directă împotriva asigurătorului întemeiată pe clauzele contractul de asigurare deținut de autorul prejudiciului. În acest context, instanța de control judiciar amintește că, în materie penală, este consacrat dreptul de opțiune al persoanei vătămate, care poate alege între soluționarea pretențiilor sale civile pe calea acțiunii civile promovate la o instanță civilă și promovarea unei acțiuni civile în cadrul procesului penal, prin constituirea de parte civilă în termenele prevăzute de lege, ambele variante juridice conferind părții vătămate posibilitatea de a acționa în justiție în mod direct asigurătorul pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin producerea evenimentului stipulat în contractul de asigurare ca reprezentând riscul asigurat. Este adevărat că sentința penală nr. 1819 din data de 23 iulie 2020 pronunțată de Judecătoria Lehliu Craiova în dosarul nr. x/2018, nu are autoritate de lucru judecat față de litigiul de față, având un obiect diferit, însă aspectele dezlegate se impun cu putere de lucru judecat și în această cauză. De altfel, deși prevederile Legii nr. 213/2015 și ale Legii nr. 503/2004 operează, în aparență, cu noțiuni autonome, acestea au același înțeles și întindere cu cele prevăzute de C. civ. și ale Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România. Noțiunile de persoană îndreptățită să primească despăgubiri sau de creanță de asigurare au fost analizate, discutate și soluționate de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2018, care, în soluționarea laturii civile cu care a fost învestită, a stabilit că Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova este îndreptățit să primească despăgubiri decurgând din contractul de asigurare încheiat de autorul prejudiciului. Ca atare, chiar dacă recurentul-pârât nu a fost parte în acest litigiu, dezlegările menționate sunt opozabile și acestuia în calitate de garant al despăgubirii rezultate din contractul de asigurare obligatoriu încheiat, în condițiile legii, de autorul prejudiciului, în cazul falimentului societății de asigurări A. S.A., în baza art. 2 din Legea nr. 213/2015. Așa fiind, în temeiul obligației de garanție legală pentru plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților are obligația plății despăgubirilor stabilite pe cale amiabilă și, cu atât mai mult, a celor stabilite pe cale judiciară, principiul securității juridice opunându-se repunerii în discuție în procedura administrativă de executare în concret a acestei obligații legale, a calității de creditor de asigurare în privința solicitantului sau de creanță de asigurare a sumei pretinse, chestiuni deja tranșate de către o instanță judecătorească, cu exigențele procesuale specifice. În acest sens sunt avute în vedere dispozițiile art. 2214 din C. civ., care prevăd că: "În cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptățite", precum și dispozițiile art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, potrivit cărora: "(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată." Totodată, Înalta Curte reține și prevederile art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, potrivit cărora: "Cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată de furnizorii de servicii medicale, aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, persoanelor cărora le-au fost aduse daune sănătății prin fapta altor persoane sunt recuperate de către furnizorii de servicii medicale de la persoanele care răspund potrivit legii și au obligația reparării prejudiciului produs. (… )". De asemenea, potrivit art. 268 pct. 1 lit. g) din Directiva 2009/138/CE, creanța de asigurare este orice sumă care este datorată de către întreprinderea de asigurare unor asigurați, deținători de polițe de asigurare, beneficiari sau oricărei părți vătămate având drept direct de acțiune împotriva întreprinderii de asigurare și care rezultă dintr-un contract de asigurare sau din orice operațiune prevăzută la art. 2 alin. (3) lit. b) și c) din activitatea de asigurare directă, inclusiv o sumă rezervată pentru persoanele respective, în cazul în care unele elemente ale datoriei nu sunt încă cunoscute. În acest context normativ rezultă, așadar, că despăgubirea ce decurge din contractul de asigurare nu este reprezentată doar de contravaloarea pierderii suferite prin producerea riscului asigurat de persoana asigurată sau a beneficiarului asigurării, ci este reprezentată și de contravaloarea pierderii suferite de o terță persoană îndreptățită prin producerea riscului asigurat, în speță de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova. Din această perspectivă, față de cele reținute prin sentința penală nr. 1819/23.07.2020 a Judecătoriei Craiova, instanța de control judiciar constată că efectuarea de către reclamant a cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 7131 RON a fost cauzată de vătămarea corporală produsă din vina asiguratului RCA la Societatea de asigurare A. S.A., aflată în procedura falimentului. Ca urmare, producerea riscului asigurat, respectiv producerea unui accident rutier, a fost cauza determinantă în efectuarea de către reclamant a cheltuielilor de spitalizare, astfel încât este neîndoielnic că suma solicitată de acesta îndeplinește condiția de a reprezenta o creanță de asigurare, iar obligația de despăgubire ce revine pârâtului derivă din contractul de asigurare, reprezentând un drept direct de acțiune, fără a fi necesară dovedirea unui prejudiciu direct. Pe cale de consecință, în speță este dovedită calitatea reclamantului de creditor de asigurare, fiind o persoană îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, aspect reținut în procesul penal, prin care asigurătorul de răspundere civilă S.C. A. S.A. a fost obligat să plătească reclamantului Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova suma de 7131 RON și dobânda legală, reprezentând cheltuieli de spitalizare furnizate persoanelor vătămate B. și C., în urma accidentului rutier provocat de persoana asigurată RCA la societatea de asigurare menționată. În această situație, contrar susținerilor recurentului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte reține că suma solicitată de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova cu titlu de cheltuieli de spitalizare rezultă dintr-un contract de asigurare, iar în realizarea scopului prevăzut de Legea nr. 213/2015, conform căruia Fondul garantează plata despăgubirilor în baza unei obligații izvorâte din contracte de asigurare, facultative și obligatorii, constată că refuzul pârâtului de a valorifica cererea de plată formulată de către reclamant, pe baza documentelor justificative, este nelegal, iar hotărârea instanței de fond care a sancționat această conduită este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în materie. Pe cale de consecință, în considerarea argumentelor expuse supra, constatând că toate susținerile recurentului-pârât sunt nefondate și că nu a fost demonstrată nelegalitatea hotărârii criticate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul de față ca nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Față de toate considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care să determine reformarea hotărârii primei instanțe, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât și, în consecință, va menține sentința de fond atacată.