ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 849/2023

Ședința publică din data de 16 februarie 2023

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal) la data de 23.02.2022 sub nr. x/2022, reclamantul Patronatul Medicilor de Familie Teleorman a chemat în judecată pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, solicitând anularea în parte a H.G. nr. 696 din 26 iunie 2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 633 din data de 28 iunie 2021, precum și a Notei de fundamentare, emise de către Guvernul României și obligarea pârâților la modificarea/completarea H.G. nr. 696 din 26 iunie 2021, în sensul urmărit de reclamante.

Prin încheierea din 07.06.2022, Curtea de Apel București a dispus conexarea dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel București la dosar nr. x/2022 al Curții de Apel Timișoara, raportat la dispozițiile art. 138 C. proc. civ. și la faptul că există identitate de părți sub aspectul cadrului procesual pasiv, de obiect și de cauză – acțiunile fiind formulate prin același avocat.

În consecință, dosarul a fost înaintat Curții de Apel Timișoara pentru a fi conexat la dosar nr. x/2022 al Curții de Apel Timișoara.

Prin încheierea din 13.09.2022, Curtea de Apel Timișoara a dispus disjungerea dosarului nr. x/2022 de cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel Timișoara, punând în vedere părților să pregătească – pentru termenul următor – concluziile cu privire la excepția necompetenței Curții de Apel Timișoara, raportat la dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborate cu dispozițiile art. 139 alin. (4) C. proc. civ. (aprobat prin Legea nr. 134/2010).

2.1. Prin sentința nr. 444 din 4 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022, în baza art. 132 alin. (3) C. proc. civ. (aprobat prin Legea nr. 134/2010), a fost declinată competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că, în cauză, Curtea de Apel București a dispus conexarea dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel București la dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Timișoara, în pofida faptului că reclamantul din dosarul nr. x/2022 are sediul în județul Teleorman, raportat la dispozițiile art. 139 alin. (3) C. proc. civ.. În acest sens, s-a arătat că reglementarea respectivă permite înlăturarea reglementării privind competența materială de ordine publică, cea ce implică același raționament și în ceea ce privește competența teritorială exclusivă instituită de art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În privința competenței de primă instanță a Curții de Apel, instanța a amintit dispozițiile art. 96 punctul 1 C. proc. civ. și întrucât C. proc. civ. face trimitere la legea specială, respectiv la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, și a examinat și reglementarea din această lege pentru determinarea competenței sale.

În privința competenței instanței de contencios administrativ, instanța reținând dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, referitor la competența teritorială de soluționare a cauzei, a constatat că aceasta revine Curții de Apel București, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din aceeași lege, având în vedere că sediul reclamantului este situat în județul Teleorman.

Astfel, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a instituit o competență teritorială exclusiv în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului persoană fizică sau juridică de drept privat.

În speță, cauza a fost atribuită Curții de Apel Timișoara prin admiterea conexării acesteia la un dosar în care a fost formulată o acțiune cu un conținut similar și cu același obiect – dosar nr. x/2022 al Curții de Apel Timișoara – dar în care reclamanții aveau domiciliul, respectiv sediul în aria de competență a Curții de Apel Timișoara.

Analizând posibilitatea prorogării de competență prin conexare în cazul de față, raportat la dispozițiile art. 139 C. proc. civ., care reglementează excepția conexității, în ceea ce privește dispozițiile art. 139 alin. (3) C. proc. civ., instanța a observat că această reglementare prevede o derogare de la reglementarea competenței materiale de ordine publică în cazul conexării unor cauze a căror competență de soluționare revine unor instanțe de grad diferit. Instanța subliniază caracterul special al acestei reglementări, ceea ce implică interpretarea restrictivă a textului – conform principiului de interpretare logică "exceptio est strictissimae interpretationis". Raportat la necesitatea interpretării stricte a reglementării, instanța reține că nu este incidentă în speță regula prevăzută de art. 139 alin. (3) C. proc. civ. – aplicabilă în cazul conexării unor cauze a căror competență materială de soluționare revine unor instanțe de grad diferit – în condițiile în care în prezenta cauză conexarea a vizat două cauze aflate în competența teritorială exclusivă a două instanțe diferite și de același grad, respectiv Curtea de Apel București și Curtea de Apel Timișoara.

Dimpotrivă, în cazul conexării unor cauze aflate în competența teritorială exclusivă s-a instituit o reglementare diferită prin art. 139 alin. (4) C. proc. civ.. Textul se referă la ipoteza în care numai una dintre cereri este de competența exclusivă a unei instanțe, impunând respectarea acestei competențe exclusive. De aici rezultă că regulile edictate în materia conexității nu permit încălcarea reglementărilor instituite în materia competenței teritoriale exclusive, neputând fi aplicat prin analogie art. 139 alin. (3) C. proc. civ. în cazul în care se are în vedere conexarea unor cauze aflate în competența teritorială exclusivă a două instanțe diferite. Chiar făcând abstracție de faptul că art. 139 alin. (3) se referă la ipoteza conexării unor cauze date în competența materială a unor instanțe de grad diferit, este evident că legiuitorul a instituit alte reguli în privința conexării unor cauze date în competența teritorială exclusivă a unor instanțe diferite, aceasta fiind menirea inserării art. 139 alin. (4). Prin urmare, nu s-ar putea reține o aplicare prin analogie a regulii de la art. 139 alin. (3) în ipoteza conexării unor cauze date în competența teritorială exclusivă a unor instanțe diferite numai pe considerentul că ar fi în discuție tot o competență de ordine publică, ca și competența materială reglementată de art. 139 alin. (3).

În opinia instanței, raționamentul din art. 139 alin. (4) C. proc. civ. este deopotrivă aplicabil și în cazul în care ambele cauze sunt date în competența teritorială exclusivă a două instanțe diferite, întrucât o conexare a acestor cauze ar implica încălcarea competenței teritoriale exclusive a uneia dintre instanțe – în cazul de față, a Curții de Apel București – ceea ce interzice art. 139 alin. (4) C. proc. civ.

În consecință, făcând trimitere și la o parte semnificativă a doctrinei, care afirmă imposibilitatea conexării a două cauze aflate în competența teritorială exclusivă a două instanțe diferite, instanța a reținut că dispozițiile art. 139 alin. (3) nu sunt aplicabile în speță, iar dispozițiile art. 139 alin. (4) C. proc. civ. impun respectarea competenței teritoriale exclusive instituite prin art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în favoarea instanței de la domiciliul, respectiv de la sediul reclamantului persoană fizică sau juridică de drept privat.

Astfel, din punct de vedere teritorial, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și de mențiunile din cererea de chemare în judecată, conform cărora reclamantul are sediul în județul Teleorman, în circumscripția Curții de Apel București, revine Curții de Apel București competența de soluționare a prezentei cauze, competență teritorială exclusivă care nu poate fi înlăturată prin conexarea acesteia cauze cu o alta aflată în competența altei instanțe, în raport de dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., instanța admițând excepția necompetenței materiale și declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal.

2.2. Prin sentința nr. 2018 din 1 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel Timișoara, în ce privește soluționarea cererii de chemare în judecată introdusă de reclamantul Patronatul Medicilor de Familie Teleorman în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, având ca obiect anularea în parte a H.G. nr. 696 din 26 iunie 2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 633 din data de 28 iunie 2021, precum și a Notei de fundamentare, emise de către Guvernul României și obligarea pârâților la modificarea/completarea H.G. nr. 696 din 26 iunie 2021, în sensul urmărit de reclamante.

S-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, prin încheierea din 07.06.2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a dispus conexarea dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel București la dosar nr. x/2022 al Curții de Apel Timișoara, raportat la dispozițiile art. 138 C. proc. civ. și la faptul că există identitate de părți sub aspectul cadrului procesual pasiv, de obiect și de cauză – acțiunile fiind formulate prin același avocat.

Astfel, prin încheierea din data de 07.06.2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a operat, în mod implicit, o prorogare legală de competență, o declinare a competenței teritoriale de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, condiții în care pronunțarea sentinței nr. 444/04.10.2022 a Curții de Apel Timișoara are ca efect constatarea conflictului negativ de competență între cele două instanțe în discuție, chiar dacă această măsură nu este precizată în mod expres în dispozitivul sentinței nr. 444/04.10.2022 a Curții de Apel Timișoara.

Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a constatat ivit negativ de competență între cele două instanțe în discuție prin raportare la maniera în care Curtea de Apel Timișoara a invocat și admis excepția necompetenței teritoriale, fiind aplicabile mutatis mutandis considerentele din soluția pronunțată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Decizia nr. 31 în dosarul nr. x/2019 (nelegala invocare și admitere a primei excepții de necompetență teritorială)

Prin pronunțarea sentinței nr. 444/4.10.2022, Curtea de Apel Timișoara s-a comportat ca o instanță de control judiciar încălcând prevederile art. 138 alin. (5) C. proc. civ.. Soluționând și admițând excepția necompetenței materiale, Curtea de Apel Timișoara a desființat practic încheierea din data de 07.06.2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, deși nu era învestită și nici competentă în acest sens.

Totodată sunt ignorate prevederile art. 139 C. proc. civ., conexitatea fiind un caz de prorogare legală a competenței. Instanța devenită competentă prin conexare își va păstra competența și după disjungere.

Prevederile art. 139 alin. (4) C. proc. civ. nu împiedică conexarea în cazul în care ambele cauze ar fi de competența teritorială exclusivă a unor instanțe diferite, întrucât textul are în vedere situația în care competența este exclusivă în privința unei singure cereri. De vreme ce se admite conexarea pricinilor la instanța superioară în grad, prin derogare de la normele de competență materială, trebuie admisă aceeași soluție și în privința normelor de competență teritorială exclusivă. De altfel, o simplă lectură a art. 129 și 130 C. proc. civ. relevă un regim juridic identic pentru excepția de necompetență materială și cea teritorială de ordine publică. Or, atât timp cât regimul juridic este același apare nefirească o soluție care împiedică conexarea pricinilor aflate în strânsă legătură, pe rolul unor instanțe care au competența teritorială exclusivă.

Instanța la care se face conexarea este ținută de soluția pronunțată cu privire la excepția de conexare. De altfel, în concret și disjungerea s-a realizat în mod artificial, fără a exista vreo întârziere în soluționarea dosarului inițial. Situația este evidentă în condițiile în care există identitate de părți sub aspectul cadrului procesual pasiv, obiectul și cauza cererii sunt aceleași – acțiunile inițiale fiind identice și formulate prin același avocat, iar reclamanții au domiciliul ales la acest apărător. În condițiile de mai sus, pentru buna administrare a justiției nu poate fi acceptată formularea de acțiuni identice, prin același apărător, la fiecare din Curțile de Apel din țară pentru obținerea unei jurisprudențe favorabile, deși se poate pronunța o soluție unitară cu privire la toate, singura diferență fiind menționarea unui număr suplimentar de reclamanți, interesul fiind practic același.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul Patronatul Medicilor de Familie Teleorman – chemând în judecată pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate – a solicitat anularea în parte a H.G. nr. 696 din 26 iunie 2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 633 din data de 28 iunie 2021, precum și a Notei de fundamentare, emise de către Guvernul României și obligarea pârâților la modificarea/completarea H.G. nr. 696 din 26 iunie 2021, în sensul urmărit de reclamante.

Înalta Curte constată că, prin încheierea din 07.06.2022, Curtea de Apel București a dispus conexarea dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel București la dosar nr. x/2022 al Curții de Apel Timișoara, raportat la dispozițiile art. 138 C. proc. civ. și la faptul că există identitate de părți sub aspectul cadrului procesual pasiv, de obiect și de cauză – acțiunile fiind formulate prin același avocat.

În consecință, dosarul a fost înaintat Curții de Apel Timișoara pentru a fi conexat la dosar nr. x/2022 al Curții de Apel Timișoara.

Prin încheierea din 13.09.2022, Curtea de Apel Timișoara a dispus disjungerea dosarului nr. x/2022 de cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel Timișoara, acordând termen în vederea discutării excepției necompetenței Curții de Apel Timișoara, raportat la dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborate cu dispozițiile art. 139 alin. (4) C. proc. civ.

Prin sentința nr. 444 din 4 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a fost declinată competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 2018 din 1 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel Timișoara și a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând că este sesizată cu soluționarea unui conflict de competență rezultat din declinarea reciprocă a competenței de a judeca același proces de către două instanțe de judecată, urmează să stabilească instanța competentă să soluționeze cauza din perspectiva măsurii conexității dispusă.

Astfel, potrivit prevederilor art. 139 C. proc. civ.:

"(1) Pentru asigurarea unei bune judecăți, în primă instanță este posibilă conexarea mai multor procese în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză au între ele o strânsă legătură.

(2) Excepția conexității poate fi invocată de părți sau din oficiu cel mai târziu la primul termen de judecată înaintea instanței ulterior sesizate, care, prin încheiere, se va pronunța asupra excepției. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul.

(3) Dosarul va fi trimis instanței mai întâi învestite, în afară de cazul în care reclamantul și pârâtul cer trimiterea lui la una dintre celelalte instanțe. Dacă instanțele sunt de grad diferit, conexarea dosarelor se va face la instanța superioară în grad.

(4) Când una dintre cereri este de competența exclusivă a unei instanțe, conexarea se face la acea instanță. Dispozițiile art. 99 alin. (2) sunt aplicabile.

(5) În orice stare a judecății procesele conexate pot fi disjunse și judecate separat, dacă numai unul dintre ele este în stare de judecată."

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că măsura conexării constituie un caz de prorogare legală a competenței. Instanța la care se face conexarea este ținută de soluția pronunțată cu privire la excepția de conexare și deci nu poate refuza reunirea cauzelor pentru motivul că ar aprecia că nu erau întrunite condițiile conexării.

Încheierea prin care se statuează asupra conexării nu reprezintă un simplu act de administrare a justiției, ci rezultatul unei activități jurisdicționale având ca finalitate buna administrare a justiției, care este supusă controlului judiciar în condițiile expres arătate.

Astfel, prin încheierea din 7 iunie 2022, prin care Curtea de Apel București a dispus conexarea dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel București la dosar nr. x/2022 al Curții de Apel Timișoara, a operat prorogarea legală de competență în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Dat fiind că prin încheierea din 7 iunie 2022 a fost soluționată o excepție procesuală, această încheiere are caracter interlocutoriu conform art. 235 teza finală C. proc. civ., care prevede că sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluționează excepții procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.

În plus, art. 139 alin. (2) teza finală C. proc. civ. stabilește că încheierea prin care a fost soluționată excepția conexității poate fi atacată numai odată cu fondul.

Astfel, legalitatea măsurii de conexare poate fi cenzurată numai de către instanța învestită cu soluționarea căii de atac exercitate împotriva încheierii prin care a fost dispusă această măsură.

În consecință, Curtea de Apel Timișoara, nefiind o instanță de control judiciar, nu putea cenzura soluția de admitere a excepției conexității dispuse de Curtea de Apel București.

Față de cele arătate anterior, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza, în fond, este Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, învestită prin încheierea din data de 7 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, prin care s-a dispus măsura conexării și potrivit căreia a operat o prorogare legală de competență, competența care se păstrează și după disjungere.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Patronatul Medicilor de Familie Teleorman în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate în favoarea Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.