ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 262/2023

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat:

I. anularea Notei nr. x/05.08.2016 referitoare la concluziile întâlnirii de conciliere din data de 27.4.2016 emisa de Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generala Programe Capital Uman și pe cale de consecința:

II. anularea răspunsului la contestație nr. 781/19.01.2016 emis de către CNDIPT-OIPOSDRU cu privire la contestația formulata împotriva scrisorii standard de informare nr. x/29.10.2015

III. anularea scrisorii standard de informare nr. x/20.10.2015 emisa de către parata CNDIPT-OIPOSDRU

IV. constatarea eligibilității sumei de 11.665 RON aferenta salariilor și contribuțiilor aferente expertului B. - expert implementare și a sumei de 38.680,58lei reprezentând contravaloarea ratelor de leasing și obligarea paratelor în solidar, la plata sumei anterior menționate către reclamantă

V. obligarea paratei, la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de derularea prezentului litigiu

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 748 din 13 mai 2021, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., a anulat actele contestate de reclamantă și a obligat pârâții să plătească în solidar reclamantei suma de 11.665 RON, aferentă salariilor și contribuțiilor, precum și suma de 38.680,58 RON, aferentă ratelor de leasing.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 748 din 13 mai 2021, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a formulat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prima critică vizează soluția de admitere a cererii de anulare a actelor administrative pentru suma de 11.665 RON aferentă salariilor expertului B.; în opinia recurentului, soluția primei instanțe ar fi nelegală, deoarece, conform Ghidului Solicitantului, beneficiarul ar fi trebuit să depună, în perioada de implementare, rapoarte de activitate care să conțină numărul de ore lucrate pe proiect (și pe alte proiecte, după caz), intervalul orar, specificarea activității din proiect și descrierea activității desfășurate în perioada raportată, la care se vor anexa documente justificative, obligație pe care acesta din urmă nu ar fi îndeplinit-o.

Susține recurentul că expertul din echipa de implementare ar fi lucrat în 6 proiecte, raportând doar activitatea desfășurată în proiectul cu ID x astfel că, în Rapoartele de activitate și Fișele individuale de pontaj depuse ca documente justificative, nu sunt evidențiate intervalele orare în care expertul a desfășurat activitate de proiect și pe celelalte proiecte, așa cum prevede Ghidul solicitantului 2013 la art. 7.1. ultimul paragraf; în acest fel, nu s-a putut verifica în ce măsură activitățile ar fi putut fi suprapuse, astfel că această cheltuială a fost declarată ca fiind neeligibilă.

Cu privire la susținerile instanței în motivarea acestui capăt de cerere, în opinia recurentului, spusele unei părți, fără a se reține și efectuarea dovezii lor, deci nedovedite prin mijloacele de probă prevăzute de lege, nu pot fi avute în vedere la pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.

De altfel, chiar și în condițiile în care s-au depus documentele care atestă activitatea expertului din perioada analizată, acestea nu sunt de natură a justifica eligibilitatea cheltuielilor în condițiile în care s-au depus intervalele orare în care a lucrat expertul, acestea nefiind depuse conform legii, nu s-au putut verifica aceste activități în raport de cele din celelalte proiecte, neputând fi înlăturat astfel riscul de suprapunere a lor, depunerea intervalelor orare ale activităților din toate proiectele prevăzută de Ghidul Solicitantului având tocmai acest scop.

O altă critică încadrată în același motiv de recurs vizează soluția curții de apel privind suma de 38.680 RON, aferentă leasingului operațional, care a fost invalidată prin Scrisoarea standard de informare nr. x/29.10.20151; în opinia recurentului, soluția instanței de fond ar fi nelegală, întrucât constatarea ca neeligibilă a sumei de 38.680 RON aferente leasingului operațional a fost motivată de faptul că această cheltuială nu se încadrează în prevederile Ordinului nr. 989/2014, nu a fost aleasă firma care a ofertat prețul cel mai scăzut, la aceleași dotări, iar necesitatea alegerii unui autoturism cu astfel de dotări, nu ar fi fost justificată, în raport cu utilizarea acestuia pentru activitățile proiectului.

Susține recurentul că au fost prezentate 2 oferte care nu pot fi comparate, din punct de vedere financiar, astfel că procedura pentru atribuirea contactului ar fi nulă, potrivit art. 209 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, fiind încălcate dispozițiile legale anterior menționate, astfel că, în mod corect, această cheltuială a fost declarată neeligibilă.

Împrejurarea că instanța a procedat la efectuarea unor calcule matematice nu conduce, în opinia recurentului, la concluzia că ofertele erau comparabile, întrucât prețul oferit de fiecare ofertant a fost stabilit de către aceștia în condiții diferite, putând exista și varianta ca, pentru o perioadă mai scurtă decât cea menționată de ofertanți, (de exemplu 10 luni), prețul să crească, și nu în mod egal pentru ambii ofertanți, ci în funcție de elementele de referință relevante pentru fiecare societate (care nu sunt neapărat aceleași sau, chiar și aceleași fiind, nu sunt în aceeași proporție: o societate poate urmări maximizarea profitului, o alta, nou intrată pe piață, poate tinde la atragerea a cât mai mulți clienți, sens în care practică prețuri mai mici etc), știut fiind inclusiv că serviciile pentru perioade mai scurte de timp sunt în general mai scumpe, după cum și cantitățile mai mari de bunuri sunt mai ieftine.

Pe cale de consecință, în opinia recurentului, instanța de fond a nesocotit dispozițiile Ordinului menționat, astfel că în mod greșit, susține titularul căii de atac, curtea de apel a apreciat ca fiind eligibile cheltuielile efectuate cu încălcarea acestora, ceea ce conferă caracter reformabil hotărârii pronunțate în condițiile expuse.

Mai arată recurentul că împrejurarea că o cheltuială este prevăzută în bugetul proiectului constituie o condiție de eligibilitate care, fără cumularea celorlalte, nu este însă în măsură să confere caracter eligibil cheltuielilor. În consecință, faptul reținut de instanță în sensul că cheltuiala pentru leasing a fost prevăzută în bugetul proiectului și încadrată la subcapitolul 3.5. "Cheltuieli pentru închirieri și leasing", este irelevantă în economia speței întrucât nu justifică necesitatea, utilitatea și eficiența cheltuielii respective, aceste criterii făcând obiectul analizei.

1.4. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.

În ceea ce privește prima sumă plătită expertului, intimata arată că abia prin Instrucțiunea 103 a AMPOSDRU, intrată în vigoare începând cu 18.03.2015, deci ulterior momentelor întocmirii raportărilor aferente lunilor respective- se reglementează în clar modul în care este precizat intervalul orar în care se prestează activitățile, introducându-se solicitarea clară iar la filele x, 45-109 vol. 4 din dosar se află documentele care atestă activitatea expertului în perioada analizată, - respectiv rapoarte de lucru, minute de ședință, fișe de pontaj, rapoarte de monitorizare, documente din care se observă că acest expert și-a îndeplinit atribuțiile din fișa postului și din proiect, fiind îndreptățit la achitarea salariului.

Se mai arată în întâmpinare că critica vizând nota de conciliere din data de 27.04.2016 este inadmisibilă, fiind suplimentară motivelor de refuz menționate în scrisoarea standard de informare, celor din răspunsul la contestație precum și celor din nota de conciliere și, pe de altă parte, nu precizează, în niciun mod, care este norma legală pe care instanța de fond a încălcat-o, autoritatea înțelegând să își invoce propria culpă, în sensul că nu au efectuat verificările cuvenite.

În ceea ce privește cea de-a doua sumă, intimata arată că, instanțele de judecată au analizat motivele de neeligibilitate ale sumei reprezentând cheltuiala cu leasingul operațional efectuată în proiect și au decis în mod definitiv că această achiziție a fost făcută în conformitate cu prevederile proiectului și a respectat întocmai toate dispozițiile legale aplicabile achiziției, achiziția fiind aprobată în prealabil prin proiect și autoturismul a fost utilizat în interesul și în cadrul derulării activităților din proiect.

De asemenea, față de același recurs, a formulat întâmpinare și intimatul-pârât Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman, solicitând admiterea recursului formulat de MIPE, casarea sentinței civile nr. 748/13.05.2021 pronunțată de Curtea de Apel București și, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, în totalitate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Se reține că, prin Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. x/20.10.2015, au fost invalidate sumele care fac obiectul actelor contestate de reclamanta-intimată în prezenta cauză, fiind considerate cheltuieli neeligibile, cu privire la prima sumă deoarece expertul din echipa de implementare a desfășurat/raportat activități de management contrar prevederilor Ghidului solicitantului – Condiții generale, iar cu privire la a doua sumă, aferentă leasingului operațional, deoarece cheltuiala nu s-ar încadra în prevederile Ordinului nr. 989/2014, nu a fost aleasă firma care a ofertat prețul cel mai scăzut, la aceleași dotări, iar necesitatea alegerii unui autoturism cu astfel de dotări, nu s-ar justifica, în raport cu utilizarea acestuia pentru activitățile proiectului.

Curtea de apel a admis acțiunea, în condițiile arătate în preambulul prezentei decizii, iar Înalta Curte a fost sesizată cu recursul promovat de către pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Examinând hotărârea prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurent, Înalta Curte constată caracterul fondat în parte al recursului, pentru considerentele următoare:

Astfel, susținerile recurentului în ceea ce privește greșita aplicare, de către instanța de fond, a dispozițiilor Ordinului nr. 989/2014, raportat la Nota justificativă de atribuire nr. x/19.12.2014, aceste susțineri sunt fondate și atrag incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se impune a se preciza cu prioritate faptul că, în legătură cu suma de 38680 RON aferentă leasingului operațional, în întâmpinarea depusă în recurs, reclamanta-pârâtă a invocat excepția puterii lucrului judecat întrucât, prin hotărâri judecătorești anterioare, s-ar fi stabilit definitiv caracterul eligibil al sumei respective.

Față de acest aspect, Înalta Curte amintește că, între autoritatea de lucru judecat și efectul pozitiv al lucrului judecat, există unele asemănări, dar și deosebiri esențiale, fiind două instituții juridice distincte, care presupun și implică analiza unor reguli de procedură, condiții și efecte diferite; astfel, în timp ce autoritatea de lucru judecat presupune întrunirea triplei identități de părți, obiect și cauză juridică și impune regula potrivit căreia nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, singura condiție impusă de legiuitor pentru a se invoca efectul pozitiv al lucrului judecat este aceea de a exista o legătură între cele două litigii, fără a fi necesar ca litigiul să fie purtat între aceleași părți.

În practica instanței supreme s-a evidențiat deseori că efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, prezumția lucrului judecat venind să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești; cu alte cuvinte, aceasta nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

Ca atare, invocarea efectului pozitiv al lucrului judecat este o apărare pe fondul cauzei, analizată în acest regim juridic, împreună cu celelalte apărări de fond, fără a atrage obligațiile instanței decurgând din regimul juridic aparte al excepțiilor procesuale, conform dispozițiilor art. 248 alin. (4) C. proc. civ.

Revenind la cauza de față, contrar susținerilor intimatei-reclamante, în ceea ce privește suma ce face obiectul analizei, nu se confirmă efectul pozitiv al puterii lucrului judecat câtă vreme, așa cum însuși aceasta a arătat, este vorba despre o altă cerere de rambursare, o altă sumă și o altă scrisoare de informare, iar instanța de judecată, în sentința anterioară, nu a analizat pe fond încadrarea sau neîncadrarea sumei respective în condițiile Ordinului 989/2014, ci a reținut că, în raport cu o sumă mult mai mare decât aceea de 38.680 RON, conduita autorității în sensul că suma nu s-ar încadra pentru a fi considerată ca eligibilă nu a fost motivată, astfel că judecătorul nu a putut stabili și analiza ce împrejurări au fost avute în vedere de către emitentul scrisorii, fără a se proceda la o analiză pe fond a condițiilor leasingului operațional, ceea ce exclude ideea că, referitor la aceste aspecte, ar exista "lucru judecat".

Pe fondul analizei acestei sume, contrar aprecierii instanței de fond, se reține că, în conformitate cu Regulamentul nr. 2342/2002 al Comisiei Europene de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 1605/2002 al Consiliului European privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunității Europene (art. 172 lit. i), sunt eligibile costurile care sunt "rezonabile, justificate și respectă cerințele bunei gestionări financiare, în special din punctul de vedere al economiei și al eficienței".

Din probele dosarului rezultă fără dubiu faptul că, atât cheltuiala cât și necesitatea alegerii unui autoturism cu dotările celui achiziționat de către beneficiara finanțării, nu a fost justificată în raport cu utilizarea respectivei mașini pentru derularea activităților specifice proiectului, în cauză fiind prezentate 2 oferte care nu pot fi comparate, contrar susținerilor reclamantei, pe tot parcursul procesului.

Din această perspectivă, se reține că din documentele prezentate de reclamantă, nu rezultă sub nicio formă împrejurarea că ar fi fost necesar, pentru derularea activităților din cadrul proiectului, astfel cum acestea sunt menționate în ordinele de deplasare și în notele privind gradul de utilizare a autoturismului (coordonare, semnare/verificare/ridicare documente), genul de activități menționate putând fi realizate și cu un autoturism mult mai puțin costisitor; reclamanta nu a fost în măsură să justifice necesitatea și utilitatea unui autoturism de genul celui care face obiectul leasingului, cu dotările aferente, nefiind în măsură să prezinte o notă justificativă a alegerii acestui tip de autoturism, și nici să aducă argumente credibile, în acest sens.

Contrar aprecierii judecătorului de primă jurisdicție, în Nota privind determinarea valorii estimate a contractului de achiziții se face referire la specificațiile minime obligatorii pe care autoturismul trebuie să le dețină, reclamanta justificând scopul achiziționării unui autoturism, respectiv "în vederea desfășurării proiectului", scop, de altfel, necontestat de către autoritate, dar nu și utilitatea și necesitatea dotărilor pretinse în acest sens, pentru autoturismul în cauză.

Așadar, față de aceste considerente, se constată că prima instanță a reținut greșit că pârâtul nu ar fi dovedit existența unei situații contrare celei afirmate de reclamantă, sub aspectul necesității, utilității și eficienței cheltuielii cu leasingul operațional, în condițiile în care chiar documentele depuse de reclamantă dovedesc contrariul, astfel că sentința va fi reformată din această perspectivă.

În ceea ce privește, însă suma de 11.665 RON aferenta salariilor și contribuțiilor plătite expertului B. - expert implementare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neexistând niciun motiv care să inducă instanței de recurs ideea reformării sentinței sub acest aspect, din perspectiva situației de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. se constată, așadar, că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale incidente, la situația de fapt stabilită corect, pe baza unui raționament juridic judicios, în raport cu probele administrate.

Astfel, contrar susținerilor recurentului, argumentele primului judecător sunt temeinice și nu s-a făcut dovada unei situații contrară celei reținute de acesta din urmă în sensul că, în legătură cu respectiva sumă, autoritățile pârâte au invocat direct, în cadrul procedurilor judiciare, pretinse neconformități legate de modul de completare a documentelor legate de activitatea expertului B., ceea ce nu poate fi admis, câtă vreme examinarea legalității actelor contestate se realizează în funcție de situația de fapt și de drept existentă la momentul emiterii lor, atât sub aspectul conținutului lor, cât și al documentațiilor care au stat la baza emiterii acestora, iar nu în funcție de situații noi, care nu au fost avute în vedere la momentul emiterii actelor ce fac obiectul controlului judiciar.

Pe de altă parte, conduita autoritații pârâte care a verificat cererea de rambursare și documentația aferentă apare ca fiind una nejustificat excesivă, câtă vreme a avut posibilitatea să formuleze observații în cadrul procedurii administrative, fiindu-i puse la dispoziție de către reclamantă toate actele solicitate, iar în cazul în care considera că sunt necesare lămuriri și documente suplimentare, trebuia să solicite clarificări cu privire la aceste aspecte, la momentul derulării procedurilor administrative de rambursare, și nu să le invoce ulterior, sub formă de pretinse nereguli, în cadrul apărărilor formulate în procedura judiciară.

Nu este lipsit de semnificație nici faptul că, așa cum a observat curtea de apel, chiar dacă formularele standard în vigoare la momentul întocmirii rapoartelor de activitate și a fișelor individuale de pontaj pentru luna decembrie 2014 și ianuarie- februarie 2015 nu aveau o rubrică specială pentru menționarea intervalelor orare, ceea ce exclude ideea reținerii vreunei nereguli, reclamanta-intimată a inclus în cadrul documentelor prezentate pe CD pentru Cererea de rambursare nr. x tabele centralizatoare în care sunt indicate intervalele orare aferente activităților desfășurate de experți, ceea ce susține cu atât mai mult, caracterul neîntemeiat al argumentelor din recurs ale titularei căii de atac.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 teza I din C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și va respinge ca neîntemeiată acțiunea în ceea ce privește suma de 38.680,58 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împotriva sentinței civile nr. 748 din 13 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința atacată.

Respinge acțiunea în ceea ce privește suma de 38.680,58 RON, ca neîntemeiată.

Menține în rest dispozițiile sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2023.