Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.04.2023
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1941/2023

HOTĂRÂRE
05.04.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1941/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 5 aprilie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 920 din 9 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021. Casează sentința recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe. Definitivă. Pronunțată astăzi, 5 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-11-01
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5054/2022
Ședința publică din data de 1 noiembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin adresa transmisă pe email la data de 5.01.2021 și înregistrată pe rolul Curții
ÎCCJ 2023-03-01
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1113/2023
Ședința publică din data de 1 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe r
ÎCCJ 2023-12-07
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5854/2023
Ședința publică din data de 7 decembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Hotărârea instanței de fond Prin cererea de chemare în judecată î
ÎCCJ 2023-01-25
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 322/2023
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 08.04.
ÎCCJ 2022-03-31
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1983/2022
Ședința publică din data de 31 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secți
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă