ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1719/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1719/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 28 martie 2023
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 23.01.2021 sub nr. x/2021, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. și R., prin reprezentant convențional avocat, au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială oraș Panciu, Primarul orașului Panciu și Consiliul local al UAT Panciu ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la demararea procedurii de transformare a posturilor ocupate de aceștia din personal contractual în funcționari publici prin modificarea organigramei și statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului orașului Panciu.
Prin sentința civilă nr. 367/09.07.2021, pronunțată de Tribunalul Vrancea, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Galați – secția pentru Cauze de Contencios Administartiv și Fiscal sub același număr unic 85/91/2021.
Hotărârea ce face obiectul recursului
Prin încheierea din 07 aprilie 2022 Curtea de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal, în baza art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării recursului în contencios administrativ și fiscal, având ca obiect "obligația de a face", promovat de recurentii reclamanții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., împotriva sentinței civile nr. 367/09.07.2021 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimații-pârâți Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului Panciu, Primarul orașului Panciu și Consiliul Local Panciu, până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2021 al Judecătoriei Liești.
Cererea de recurs. Motivele de casare
Împotriva încheierii pronunțată la data de 07 aprilie 2022 de Curtea de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâta UAT Orașul Panciu, prin Primar S., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.
Recurenta susține, în esență, că motivele de recurs sunt incidente în cauză, având în vedere motivarea lapidară a hotărârii de către instanța de recurs, cât mai ales faptul ca aceasta nu a dat curs însăși dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct(2) Noul C. proc. civ., în baza cărora a dispus suspendarea cauzei, însușindu-și punctul de vedere al reclamanților, fără a face nicio referire la situația dedusă judecății, hotărârea fiind practic nemotivată.
Consideră recurenta-pârâtă că, procedând în acest mod, instanța a ignorat o serie întreagă de dispoziții legale și documente invocate de autoritate, limitându-se la a prezenta o serie de texte de lege în vigoare la data emiterii încheierii civile recurate, fără însă a verifica daca acestea se aplică și in situația dedusă judecății.
Practic, aceasta hotărâre încalcă flagrant dispozițiile legale, nefiind întemeiată pe nicio situație de fapt, fiind în contradicție totala cu dispozițiile art. 425 noul C. proc. civ., care instituie clar conținutul unei hotărâri judecătorești.
In acest sens, arată că instanța de recurs nu a indicat situația de fapt, nu a indicat motivele de fapt si de drept pe care si-a întemeiat soluția, nu a arătat motivele pentru care a dispus suspendarea până la soluționarea dosarului penal.
Astfel, în mod greșit instanța de recurs, însușindu-și poziția recurenților-reclamanți a reținut că în cauza sunt incidente dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. (2) Noul C. proc. civ., în condițiile în care, în situația de față, dosarul penal nr. x/2021, înregistrat pe rolul Judecătoriei Liești, privește infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 C. pen., fiind trimis in judecata fostul primar, întrucât a refuzat transformarea posturilor reclamanților în funcții publice, recurenții fiind părți vătămate în respectivul dosar.
Contrar poziției instanței de recurs, recurenta-pârâtă apreciază că, în cauza de față nu pot fi incidente dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. (2) Noul C. proc. civ., infracțiunea reținută în sarcina fostului primar neputând fi invocatăin susținerea unei cereri de suspendare, neavând absolut nicio relevanță juridică in cauza de față, daca fostul primar a săvârșit sau nu o infracțiune pentru ca a refuzat transformarea posturilor recurenților în funcții publice, neavând nici o relevanță o eventuală condamnare a fostului primar în cauza dedusa judecații, atâta timp cât aceasta obligație era stabilita pana la data de 1 ianuarie 2020, fiind vorba de un termen imperativ prevăzut de lege pentru dobândirea calității de funcționar public de către angajații subscrisei prin transformarea posturilor contractuale in funcții publice.
Prezenta cauza vizează obligarea actualului primar de a se transforma posturile recurenților în funcții publice, instanța de judecata urmând a verifica dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile pentru o astfel de transformare în acest moment.
Problema dedusa judecății este daca, la momentul de față, o astfel de solicitare este legala sau nu, neavând importanta cum s-a raportat fostul primar la aceasta presupusa obligație.
Susține recurenta că, nu are absolut nicio relevanță în prezenta cauză faptul că Primarul Orașului Panciu era ținut sa verifice daca sunt îndeplinite condițiile, iar in caz afirmativ putea sa procedeze la emiterea actului administrativ privind transformarea posturilor, atâta timp cât aceasta obligație era stabilita pana la data de 1 ianuarie 2020, fiind vorba de un termen imperativ prevăzut de lege pentru dobândirea calității de funcționar public de către angajații subscrisei prin transformarea posturilor contractuale in funcții publice.
Astfel, în situația de față, fiind vorba de emiterea unor acte administrative privind dobândirea calității de funcționar public de către angajații subscrisei prin transformarea posturilor contractuale in funcții publice ulterior termenului stabilit de lege, nici nu are relevanta daca erau sau nu îndeplinite condițiile, fiind imposibil sa emiți astfel de documente ulterior datei de 1 ianuarie 2020, fiind astfel evident ca soluționarea dosarului penal ce privește poziția fostului primar la un termen anterior datei de 1 ianuarie 2020 nu are absolut nici o relevanta.
În situația de fata, instanța de recurs trebuie sa analizeze momentul la care se solicită această transformare și nu dacă recurenții aveau îndeplinite condițiile anterior anului 2020.
Solicită astfel admiterea recursului, în sensul respingerii cererii de suspendare, ca fiind neîntemeiată.
Apărările intimaților
Intimații – reclamanți B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. și R. au formulat o întâmpinare comună împotriva recursului promovat de recurenta – pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Panciu, în cadrul căreia au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Susțin că, în condițiile în care obiectul prezentului dosar îl reprezintă exact fapta de refuz de transformare a posturilor lor, prin încălcarea obligației legale de transformare, adică exact ceea ce aceștia solicită în acest dosar de contencios, înseamnă că judecarea acestei infracțiuni are înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea în dosarul contencios privind aceeași obligație legală de transformare a posturilor.
Răspunsul la întâmpinare
Recurenta – pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Panciu a formulat Răspuns la întâmpinarea intimaților –reclamanți, solicitând respingerea apărărilor invocate de aceștia prin întâmpinare, ca fiind nefondate, încheierea recurată fiind nelegală și netemeinică, în cauza de față nefiind incidente dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., infracțiunea reținută în sarcina fostului primar neavând absolut nici o relevanță juridică în cauza de față, respectiv, dacă fostul primar a săvârșit sau nu o infracțiune pentru că a refuzat transformarea posturilor recurenților în funcții publice, în condițiile în care prezenta cauză vizează obligarea actualului primar de a transforma posturile recurenților în funcții publice, instanța de judecată având de verificat dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile pentru o astfel de transformare la acest moment.
Procedura de soluționare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471
1
și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471
1
și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția din data de 13.12.2022 s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 28 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analizând încheierea recurată în raport de motivele de casare invocate și normele legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Panciu este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele expuse în continuare:
Prin cererea adresată instanței de contencios administrativ reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. și R. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială oraș Panciu, Primarul orașului Panciu și Consiliul local al UAT Panciu ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la demararea procedurii de transformare a posturilor ocupate de aceștia din personal contractual în funcționari publici prin modificarea organigramei și statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului orașului Panciu.
Prin sentința civilă nr. 367/09.07.2021, pronunțată de Tribunalul Vrancea, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Galați – secția pentru Cauze de Contencios Administartiv și Fiscal sub același număr unic 85/91/2021.
În etapa procesuală a recursului, Curtea de Apel Galați– secția contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 07 aprilie 2022, în baza art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecarea recursului promovat de reclamanți, până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2021 al Judecătoriei Liești.
În motivarea soluției, Curtea de Apel Galați a reținut că soluționarea prezentei cauze este condiționată de soluția ce va fi pronunțată în dosarul penal nr. x/2021 înregistrat pe rolul Judecătoriei Liești, pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 C. pen., întrucât a refuzat transformarea posturilor reclamanților în funcții publice, recurenții din prezentul dosar fiind părțile vătămate în dosarul penal mai sus menționat.
Înalta Curte constată însă că, prin încheierea recurată, curtea de apel nu a demonstrat îndeplinirea, în concret, a condițiilor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.
Dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. au în vedere suspendarea judecății cauzei când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.
Din cuprinsul dispozițiilor mai sus menționate rezultă că legiuitorul a circumscris măsura suspendării facultative a judecății de îndeplinirea unei condiții procedurale, respectiv dovada începerii urmării penale într-o cauză dată și a unei condiții de oportunitate, reflectată în rezultatul aprecierii instanței pe marginea necesității suspendării procesului, fondată pe legătura de cauzalitate dintre rezultatul cercetării penale și modalitatea de soluționare a cauzei civile, în care se pune problema incidenței prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.
Astfel cum reiese din chiar conținutul textului de lege, articolul 413 din C. proc. civ. instituie suspendarea facultativă sau judecătorească, ceea ce înseamnă că instanța de judecată este cea chemată să decidă asupra oportunității măsurii suspendării în vederea asigurării unei bune administrări a justiției. Aceasta constituie un instrument util, pentru a se preîntâmpina pronunțarea unor hotărâri contradictorii, întrucât judecata pentru a cărei soluționare definitivă se cere suspendarea se constituie într-o chestiune prejudicială în cauza în care se invocă incidentul suspendării facultative.
În prezenta cauză, Curtea de Apel Galați, în considerentele încheierii recurate s-a limitat a menționa doar că "soluționarea prezentei cauze este condiționată de soluția ce va fi pronunțată în dosarul penal nr. x/2021, înregistrat pe rolul Judecătoriei Liești, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 C. pen., întrucât dosarul penal are drept obiect trimiterea în judecată a primarului pentru săvârșirea acestei infracțiuni, întrucât a refuzat transformarea posturilor reclamanților în funcții publice, recurenții din prezentul dosar fiind părțile vătămate în dosarul penal", nefiind arătate, însă, în concret, și împrejurările de fapt ce au determinat instanța să aprecieze ca oportună măsura suspendării, respectiv legătura de condiționalitate între infracțiunea ce face obiectul dosarului penal și înrâurirea pe care o poate avea hotărârea definitivă ce se va pronunța în acel dosar asupra modalității de dezlegare a litigiului ce face obiectul prezentei judecăți.
În concret, se observă că, în considerentele încheierii recurate, Curtea de Apel Galați nu a prezentat argumentele/raționamentul în baza căruia să expună modul în care acțiunea penală împotriva persoanei fizice T., sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a se da în litigiul de față, ce vizează acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. și R., în contradictoriu cu pârâții autorități publice - Unitatea Administrativ Teritorială oraș Panciu, Primarul orașului Panciu (ca instituție) și Consiliul local al UAT Panciu, de obligare a acestora la demararea procedurii de transformare a posturilor ocupate de reclamanți, din personal contractual, în funcționari publici, prin modificarea organigramei și statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului orașului Panciu.
Se constată astfel că, în considerentele Curții de Apel Galați nu se regăsește o minimă analiză asupra efectelor pe care o eventuală soluție dată în dosarul penal ar avea-o în privința soluției în litigiul dedus judecății.
Reține Înalta Curte că, existența unui dosar penal nu poate constitui, prin sine însuși, temeiul suspendării judecării cauzei, de vreme ce ipoteza avută în vedere de legiuitor pentru reglementarea cazurilor de suspendare facultativă o constituie înrâurirea pe care o poate avea constatarea infracțiunii asupra hotărârii ce urmează a fi dată în cauza civilă.
Aplicarea dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ce reglementează un caz de suspendare facultativă a judecății, presupune nu numai îndeplinirea condițiilor procedurale prevăzute de textul legal, pentru a dispune suspendarea cauzei, ci și analizarea oportunității măsurii suspendării, prin prisma circumstanțelor concrete ale cauzei, naturii și finalității procedurii, stadiului procesual în care se află cele două pricini. În aprecierea oportunității suspendării, judecătorul are de analizat condiția "înrâuririi hotărâtoare" a infracțiunii pentru care s-a început urmărirea penală asupra hotărârii pe care ar urma să o pronunțe.
Așadar, instanța poate suspenda judecarea cauzei atunci când se ivesc indiciile unei infracțiuni, dacă se face dovada că, într-adevăr, sesizarea, organului de urmărire penală a avut loc pentru o faptă care ar avea o înrâurire directă asupra soluționării cauzei civile pendinte.
Înalta Curte, contrar celor reținute de Curtea de Apel Galași, constată că, în condițiile în care dosarul penal nr. x/2021, înregistrat pe rolul Judecătoriei Liești, îl vizează pe domnul T., acesta având calitatea de inculpat, urmare a plângerii penale formulate de reclamanții din prezenta cauză, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, iar, prin acțiunea în contencios ce face obiectul dosarului de față, acești reclamanți au chemat în judecată doar persoanele juridice UAT Oraș Panciu, Primarul Orașului Panciu și Consiliul Local UAT Panciu, nu și persoana fizică T., care, de altfel, la momentul introducerii acțiunii reclamanțilo, nici nu mai îndeplinea funcția de primar al orașului Panciu, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., soluția pronunțată de instanța penală cu privire la infracțiunea de care este învinuit fostul primar al orașului Panciu, respectiv domnul T., neputând influența în nici un fel modul de soluționare al prezentei cauze, ce vizeaza în esență obligarea celor trei autorități publice, prin actualul primar, domnul S., la demararea procedurii de transformare a posturilor ocupate de aceștia din personal contractual în funcționari publici, prin modificarea organigramei și statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului orașului Panciu, instanța de judecată având de analizat dacă, raportat la momentul introducerii acțiunii, erau sunt sau nu îndeplinite condițiile legale pentru transformarea respectivelor posturi de către autoritățile publice pârâte.
Prin urmare, nu se poate susține că soluția definitivă ce se va pronunța în dosarul penal ce-l vizează pe domnul T., sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra modului de soluționare al prezentei cauze formulate în contradictoriu doar cu autoritățile publice, domnul T. nefiind parte în acest proces.
Astfel, având în vedere că, în mod greșit Curtea de Apel Galați a considerat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. pentru suspendarea judecății, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului, cu consecința casării încheierii recurate și trimiterii cauzei la aceeași instanță, pentru continuarea judecății.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Pentru aceste considerente, constatând că recursul promovat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Panciu este fondat, Înalta Curte urmează să îl admită, în temeiul art. 414 și art. 497 C. proc. civ., dispunând casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Panciu împotriva încheierii din data de 7 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Galați – secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează încheierea recurată și trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 martie 2023.