ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1557/2023

Ședința publică din data de 17 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului la comunicarea către reclamant a următoarelor înscrisuri:

- Referatul nr. x/2013 privind pe reclamant, întocmit de Direcția Resurse Umane și Organizare, Serviciul Resurse Umane pentru parchete, pentru adoptarea Hotărârii nr. 473/2013 a secției pentru procurori,

- Nota nr. x/2017 referitoare la reclamant, întocmit de Direcția Resurse Umane și Organizare, Serviciul Resurse Umane pentru parchete, pentru adoptarea Hotărârii nr. 212/2017 a secției pentru procurori,

- Nota nr. x/2018 referitoare la reclamant, întocmită de Direcția Resurse Umane și Organizare, Serviciul Resurse Umane pentru parchete, pentru adoptarea Hotărârii nr. 389/2018 a secției pentru procurori.

2.1. Hotărârea Tribunalului București

Prin sentința civilă nr. 3521 pronunțată la data de 23 mai 2022, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale materiale invocată prin întâmpinare de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul București a reținut, în esență, că obiectul dedus judecății nu privește instituția juridică a detașării, în accepțiunea art. 45 Codul muncii, respectiv art. 58 din Legea 303/2004, ci comunicarea unor înscrisuri, a unor referate și note interne, ce au fundamentat adoptarea unor hotărâri la nivelul secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Împrejurarea că documentele în discuție vizează detașările sau posibilele detașări ale reclamantului, astfel cum acesta a susținut prin răspunsul la întâmpinare, nu conferă prezentei cauze natura unui conflict de muncă, deoarece chestiunea litigioasă nu poartă asupra detașării însăși, ca prerogativă exercitată de instituția pârâtă în cadrul raportului de muncă sui generis cu magistratul, ipoteză în care ar fi fost incidentă jurisdicția muncii, din perspectiva raționamentului juridic ilustrat de reclamant în cadrul răspunsului la întâmpinare.

Obligația de a face pe care reclamantul tinde să o stabilească în sarcina instituției pârâte, nu este o obligație ce se regăsește în conținutul raportului de muncă sui generis existent între părțile litigante din prezenta cauză, neavând legătură cu detașarea magistratului, deci cu modificarea raportului de muncă al acestuia și nepunând în discuție incidența dispozițiilor art. 58 din Legea 303/2004.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București

Prin sentința civilă nr. 1789 pronunțată la data de 19 octombrie 2022, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că în prezenta cauză nu se contestă acte administrative, ci obligația de a face pe care reclamantul tinde să o stabilească în sarcina pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, este o obligație ce se regăsește în conținutul raportului de muncă sui generis existent între părțile litigante.

Înscrisurile solicitate de reclamant privesc parcursul profesional al acestuia în legătură cu unele detașări, respectiv cu o eventuală detașare, ambele aspecte, atât cel privind detașarea, cât și păstrarea înscrisurilor privind parcursul profesional fiind esențial legate de derularea și modificarea raportului de muncă cu privire la care, conform dispozițiilor art. 58 și următoarele din Legea nr. 303/2004, precum și ale dispozițiilor Legii nr. 317/2004, pârâtul are o competență exclusivă în situația în care detașarea privește pe magistrații în funcție.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește natura juridică a litigiului din speță, cu înrâurire asupra competenței materiale de soluționare a cauzei.

Prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului la comunicarea către reclamant a următoarelor înscrisuri:

- Referatul nr. x/2013 privind pe reclamant, întocmit de Direcția Resurse Umane și Organizare, Serviciul Resurse Umane pentru parchete, pentru adoptarea Hotărârii nr. 473/2013 a secției pentru procurori,

- Nota nr. x/2017 referitoare la reclamant, întocmit de Direcția Resurse Umane și Organizare, Serviciul Resurse Umane pentru parchete, pentru adoptarea Hotărârii nr. 212/2017 a secției pentru procurori,

- Nota nr. x/2018 referitoare la reclamant, întocmită de Direcția Resurse Umane și Organizare, Serviciul Resurse Umane pentru parchete, pentru adoptarea Hotărârii nr. 389/2018 a secției pentru procurori.

În soluționarea conflictului de competență, Înalta Curte are în vedere că instanțele de contencios administrativ au o competență specială în raport cu cele de drept comun, aceasta fiind conturată de sfera contenciosului administrativ, astfel cum acesta este definit de lege cu caracter general, cu excepția materiilor date în competența altor instanțe (cum sunt conflictele de muncă în care calitatea de angajator revine unei autorități publice, litigiile de asigurări sociale, contenciosul contravențional, cereri în materie de carte funciară, cereri referitoare la măsurile speciale de protecție prevăzute de Legea nr. 272/2004 și altele) și inclusiv în privința acelor cauze pentru care competența instanțelor de contencios administrativ este reglementată expres de lege.

Astfel, pe de o parte, contenciosul administrativ nu privește toate litigiile izvorâte din raporturi juridice de drept administrativ, iar pe de altă parte, acesta nu se rezumă la situațiile pentru care legea a prevăzut expres competența instanțelor specializate în acest domeniu, fiind necesar cu precădere să fie examinată sfera contenciosului administrativ reglementat cu caracter general.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Raportat la datele speței, conflictul s-a născut din refuzul pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii de a comunica reclamantului anumite înscrisuri, astfel că ceea ce se pretinde în prezenta cauză este existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantului în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Se constată că reclamantul nu contestă acte susceptibile să producă efecte juridice asupra parcursului său profesional, referitoare la drepturi și obligații care să pună în discuție atribuțiile de angajator ale instituției pârâte în raportul de muncă sui generis definit de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite prin Decizia 46/2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 495/16.07.2009.

Prin urmare, în speță, obiectul dedus judecății nu privește instituția juridică a detașării, în accepțiunea art. 45 din Codul muncii, respectiv art. 58 din Legea 303/2004 ci comunicarea unor înscrisuri, a unor referate și note interne, ce au fundamentat adoptarea unor hotărâri la nivelul secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. În speță,

În acord cu Tribunalul București, Înalta Curte reține că chiar dacă înscrisurile în discuție vizau detașările sau posibilele detașări ale reclamantului, astfel cum acesta a susținut prin răspunsul la întâmpinare, acest aspect nu conferă cauzei pendinte natura unui conflict de muncă, deoarece chestiunea litigioasă nu poartă asupra detașării însăși, ca prerogativă exercitată de instituția pârâtă în cadrul raportului de muncă sui generis cu magistratul, ipoteză în care ar fi fost incidentă jurisdicția muncii, din perspectiva raționamentului juridic ilustrat de reclamant în cadrul răspunsului la întâmpinare.

În consecință, se reține că obligația de a face pe care reclamantul tinde să o stabilească în sarcina pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii nu este o obligație ce se regăsește în conținutul raportului de muncă sui generis existent între părțile litigante, neavând legătură cu detașarea magistratului, deci cu modificarea raportului de muncă al acestuia și nepunând în discuție incidența dispozițiilor art. 58 din Legea nr. 303/2004.

Se constată astfel că litigiul se circumscrie sferei contenciosului administrativ prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, întrucât pârâtul este autoritate publică, iar litigiul este născut din refuzul Consiliului Superior al Magistraturii de a comunica reclamantului înscrisurile solicitate.

În consecință, în baza art. 136 alin. (1) și (2) raportat la art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în favoarea Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2023.