ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.03.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1368/2023

HOTĂRÂRE
09.03.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1368/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 9 martie 2023

Asupra cererii de chemare în judecată de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 1108 din data de 7 octombrie a Consiliului Superior al Magistraturii – secția pentru judecători.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea curții de apel competente, susținând, în esență, că hotărârea atacată nu face parte din categoria hotărârilor strict și limitativ prevăzute de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, fiind aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 304/2004 coroborate cu dispozițiile prevăzute de art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Pe fond, a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.

Analizând, cu prioritate, conform art. 248 din C. proc. civ. coroborat cu art. 131 și art. 132 din C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată de intimat prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (4)-(7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

"Art. 29. – (...)

(4) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în plen și în secții, se iau prin vot direct și secret și se motivează.

(5) Hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile și se comunică de îndată.

(6) Hotărârile prevăzute la alin. (5) se publică în Buletinul Oficial al Consiliului Superior al Magistraturii și pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii în termen de 10 zile de la redactare.

(7) Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Contestația se judecă în complet format din 3 judecători."

Din analiza textului legal, rezultă că numai hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu contestație direct la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, potrivit art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 207/2018,

"Art. 9 - Hotărârile secției pentru judecători, respectiv ale secției pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situații decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituția României, republicată, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, pot fi atacate la secția de contencios administrativ a curții de apel competente, conform dreptului comun."

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluționarea contestației împotriva hotărârii ce face obiectul prezentei cauze se face potrivit dreptului comun, reprezentat de art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, conform căruia, raportat la rangul central al emitentului actului, competența materială de soluționare în fond revine secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, instanță competentă teritorial în raport cu domiciliul contestatoarei.

Trimite spre competentă soluționare contestația formulată de A. împotriva hotărârii nr. 1108 din 7 octombrie 2021 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, către Curtea de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 9 martie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-06-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3657/2022
Ședința publică din data de 21 iunie 2022 Asupra cererii de chemare în judecată de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Contestația formulată Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Just
ÎCCJ 2023-04-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2099/2023
Ședința publică din data de 26 aprilie 2023 Asupra cererii de chemare în judecată de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Contestația formulată Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Ju
ÎCCJ 2021-02-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1092/2021
Ședința publică din data de 24 februarie 2021 Asupra cererii de chemare în judecată de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Contestația formulată Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și
ÎCCJ 2023-05-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2755/2023
drept, contestatoarea a invocat generic Legea nr. 303/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și Legea nr. 317/2004. Doar intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare și, fără a invoca excepții, a so
ÎCCJ 2022-05-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3143/2022
Ședința publică din data de 31 mai 2022 Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei C
Sursă