ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1299/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.12.2020 pe rolul Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și A.J.F.P. Mureș, anularea raportului de inspecție fiscală nr. x_65/05.03.2020, întocmit de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș; anularea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x_66/05.03.2020, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș; anularea deciziei nr. 227/20.10.2020 privind soluționarea contestației formulate de noi, înregistrate la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală sub nr. AJSLP 832/14.05.2020, comunicată cu adresa nr. x/20.10.2020, în 27.10.2020; suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x_66/05.03.2020, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 94 din 24 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, fără cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 94 din 24 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată din ambele faze procesuale. În motivarea recursului, recurenta-reclamantă arată în esență că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 76 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal, care stabilesc normele de impunere asupra veniturilor din salarii, primite de salariați pe perioada detașării/delegării, apreciind că societatea nu a depășit plafonul prevăzut prin H.G. nr. 518/1995. De asemenea, susține că instanța de fond a aplicat greșit și dispozițiile art. 9 din Legea nr. 16/2017, care prevăd că personalului angajatorilor stabiliți pe teritoriul României, care efectuează operațiuni de transport internațional și care nu se încadrează în situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 16/2017, i se aplică prevederile art. 43 din Legea nr. 53/2003 și beneficiază de drepturile prevăzute la art. 44 alin. (2) din același act normativ. Consideră că prima instanță a aplicat în mod greșit și prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 16/2017, reținând că societatea s-ar încadra la lit. c) a acestuia alineat, având în vedere că angajații societății recurente nu au fost puși la dispoziția unui utilizator extern, pentru a le fi aplicabil acest text de lege. Pe de altă parte, arată că, validând ca legală intervenția intimatelor-pârâte asupra contractelor de muncă, în sensul modificării salariului, prima instanță a încălcat art. 1270 alin. (1) și (2) C. civ., care consacră principiul forței obligatorii a contractelor. Susține că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a art. 11 alin. (1) Codul fiscal, reținând că intimatele-pârâte sunt îndreptățite să modifice contractele de muncă, în aplicarea principiului prevalenței economicului asupra juridicului, deși acest principiu are caracter restrictiv și se impune a fi aplicat ca atare. Totodată, consideră că prima instanță a reținut în mod greșit că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 43 și art. 44 alin. (2) din Codul muncii, având în vedere specificul muncii din cadrul societății.

Apărările formulate în recurs 4.1. Intimata-pârâtă Agentia Nationala de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția lipsei de interes a recurentei în promovarea recursului, acesta nefiind născut și actual, în condițiile în care, în temeiul art. I alin. (1) din Legea nr. 72/2022, sumele stabilite prin actele atacate au fost anulate prin efectul legii. Pe fond, solicită respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că prima instanță a dat o dezlegare corectă litifiului dedus judecății. 4.2. Intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția lipsei de interes a recurentei în susținerea recursului, acesta nefiind născut și actual, în condițiile în care sumele stabilite prin actele atacate au fost anulate în baza art. I alin. (1) din Legea nr. 72/2022.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 13 iulie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 8 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și A.J.F.P. Mureș, anularea raportului de inspecție fiscală nr. x_65/05.03.2020, întocmit de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș; anularea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x_66/05.03.2020, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș; anularea deciziei nr. 227/20.10.2020 privind soluționarea contestației formulate de noi, înregistrate la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală sub nr. AJSLP 832/14.05.2020, comunicată cu adresa nr. x/20.10.2020, în 27.10.2020. Prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamantă, iar împotriva hotărârii instanței de fond a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Pentru termenul de judecată din data de 8 martie 2023, recurenta-reclamantă a depus la dosar un înscris prin care arată că s-au anulat obligațiile de plată principale, accesorii și penalitățile de nedeclarare, sens în care a depus și deciziile emise de către organul fiscal, de anulare a obligațiilor de plată. Înalta Curte constată că prin decizia nr. 27244/10.08.2022 a Administrației Județene a Finanțelor Publice Timiș, s-au anulat obligațiile de plată principale ale recurentei-reclamante, în cuantum total de 28.767.394 RON, obligațiile fiscale accesorii, în cuantum total de 6.653.943 RON și penalitățile de nedeclarare, în cuantum total de 25.231.369 RON. Pentru a proceda în acest mod, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș a reținut prevederile art. I din Legea nr. 72/2022, care la alin. (1) prevede că: "Se anulează diferențele de obligații fiscale principale și/sau obligațiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a calificării ulterioare de către organul fiscal a sumelor reprezentând indemnizații sau orice alte sume de aceeași natură, primite pe perioada delegării, detașării sau desfășurării activității pe teritoriul altei țări, de către angajați ai angajatorilor români care și-au desfășurat activitate pe teritoriul altei țări, aferente perioadelor fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 și data intrării în vigoare a prezentei legi, și neachitate." De altfel, prin concluziile scrise depuse la dosar de către intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, aceasta a invocat excepția lipsei de interes a recurentei-reclamante în susținerea recursului, motivat de apariția Legii nr. 72/2022 privind anularea unor obligații fiscale, creanțele din prezenta cauză încadrându-se dispozițiilor acestei legi. Instanța de recurs a respins excepția lipsei de interes în ședința publică din data de 8 martie 2023. Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect, în condițiile în care obiectul acțiunii constă în anularea actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit în sarcina recurentei-reclamante obligațiile fiscale ce au fost anulate prin decizia nr. 27244/10.08.2022 a Administrației Județene a Finanțelor Publice Timiș. Înalta Curte are în vedere și prevederile art. 29 și art. 32 din C. proc. civ., reținând că unul dintre elementele acțiunii civile este, alături de părți și cauză, obiectul cererii, respectiv pretenția concretă a reclamantului, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac. Prin urmare, întrucât obligațiile fiscale stabilite în sarcina recurentei-reclamante și care au făcut obiectul cererii de chemare în judecată, au fost anulate de către organul fiscal prin decizia nr. 27244/10.08.2022, acțiunea de față a rămas fără obiect.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 94 din 24 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020; va casa sentința recurată și, rejudecând: va respinge acțiunea formulate de reclamanta A. S.R.L., ca rămasă fără obiect.