ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1291/2023

Ședința publică din data de 8 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 mai 2022, pe rolul Tribunalului Covasna, secția civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României -Senat, a solicitat anularea Ordinului nr. 395/02.03.2021, emis de Secretarul General, privind încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă acordată în baza art. 49 din Legea nr. 96/2006, precum și obligarea pârâtului la continuarea plății indemnizației și la plata retroactivă, în valoare de 9.660 RON lunar pentru perioada de după 01.03.2021, până la reluarea plății, la care să se adauge dobânda legală penalizatoare, iar sumele să fie actualizate cu rata inflației.

2.1. Prin sentința civilă nr. 950 din data de 16 noiembrie 2022, Tribunalul Covasna, secția civilă, Completul specializat în soluționarea cauzelor în materiile litigiile de muncă și asigurări sociale a admis excepția de necompetență materială a instanței, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Brașov.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că Ordinul nr. 395/02.03.2021, emis de Secretarul General, privind încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă acordată în baza art. 49 din Legea nr. 96/2006, are natura unui act administrativ cu caracter individual în sensul prevederilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, litigiul intrând astfel în sfera contenciosului administrativ. Totodată, și raportul dintre deputați și senatori și cele două Camere ale Parlamentului este unul de drept public, de autoritate, nefiind un raport juridic de muncă.

De asemenea, instanța a mai reținut că indemnizația pentru limită de vârstă solicitată de către reclamant nu este un drept de asigurări sociale care să atragă competența jurisdicției asigurărilor sociale, ci constituie un beneficiu specific calității de fost parlamentar, care se achită din bugetul de stat prin bugetul Camerei Deputaților și al Senatului, reprezentând un venit din altă sursă, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 227/2015 din Codul fiscal.

Soluția dispusă s-a întemeiat și pe prevederile art. 152, 153 și 154 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice care stabilesc în mod expres categoriile de litigii care aparțin jurisdicției asigurărilor sociale, categorie din care nu face parte și litigiul dedus judecății.

2.2. Prin sentința nr. 10 din data de 26 ianuarie 2023, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna, secția civilă, Completul specializat în soluționarea cauzelor în materiile litigiile de muncă și asigurări sociale.

S-a constatat astfel ivit conflict negativ de competență, iar dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

În motivarea soluției pronunțate, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut că, în raport de prevederile art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, acordarea dreptului la indemnizația pentru limită de vârstă este condiționată de îndeplinirea condițiilor vârstei standard de pensionare, prevăzute în anexele nr. 5 și 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleiași legi sau ale altor legi speciale, indemnizația acordându-se de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Prin urmare, acordarea unei astfel de indemnizații este în mod necesar legată de drepturile de pensie, situație în care natura juridică a dreptului dedus judecății este în mod evident de asigurări sociale.

Totodată, instanța a avut în vedere și prevederile art. 3 alin. (5) din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 1/2016 de aprobare a Normelor metologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, potrivit cărora "deputații și senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu pot valorifica aceleași perioade de mandat și pentru a solicita indemnizația pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006, republicată.

Așadar, perioadele de mandat de parlamentar se valorificau fie la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie la stabilirea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006. Și din această facultate de valorificare a perioadelor de mandat oferită de lege rezultă caracterul indemnizației pentru limită de vârstă de drept al asigurărilor sociale, chiar dacă, înainte de abrogarea art. 49 de către Legea nr. 7/2021, legiuitorul încadra indemnizația pentru limită de vârstă ca fiind venit din altă sursă, la art. 49 alin. (8) - "Indemnizația pentru limită de vârstă reprezintă venit din altă sursă, în înțelesul Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.". Încadrarea indemnizației ca venit din altă sursă s-a efectuat de legiuitor pentru stabilirea regimului fiscal al indemnizației și nu pentru a o exclude din categoria drepturilor de asigurări sociale.

Chiar dacă nu se achită din bugetul asigurărilor sociale, indemnizația pentru limită de vârstă are natura juridică a unei pensii de serviciu, situație în care, având în vedere și excluderea persoanelor alese în funcție de demnitate publică din categoria funcționarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ, este un drept de asigurări sociale.

Curtea de Apel Brașov a reținut că indemnizația pentru limită de vârstă cuvenită foștilor membri ai Parlamentului României, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor are caracterul unui drept la pensie, reprezentând o contraprestație socială acordată de lege foștilor parlamentari după împlinirea vârstei standard de pensionare, pentru activitatea desfășurată în perioada ocupării funcției de demnitate publică.

Fiind inclusă în categoria drepturilor de asigurări sociale, contestațiile formulate în legătură cu refuzul acordării acestei prestații sociale sunt de competența tribunalelor, complete specializate de dreptul muncii și asigurări sociale, în temeiul dispozițiilor art. 152 și art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii potrivit cărora "Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel."

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra conflictului negativ de competență

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Covasna, secția civilă -Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte observă că, în cauza pendinte, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, prevăd că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României -Senat, reclamantul A. a solicitat anularea Ordinului nr. 395/02.03.2021 de încetare a plății indemnizației pentru limită de vârstă acordată în baza art. 49 din Legea nr. 96/2006 și obligarea pârâtului la repunerea în plată a indemnizației, precum și la plata retroactivă a acesteia, începând cu data de 01.03.2021, la care să se adauge dobânda legală penalizatoare și sumele să fie actualizate cu rata inflației.

Totodată, Înalta Curte observă că, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/24.02.2021, dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă a fost prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, iar prin prevederile art. II din Legea nr. 7/24.02.2021 care au stat la baza emiterii ordinului contestat, legiuitorul a stabilit că, de la data intrării în vigoare acestui act normativ, încetează plata acestei indemnizații.

Potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputații și senatorii care îndeplineau condițiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeși pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Astfel cum rezultă din dispozițiile anterior menționate, indemnizația cuvenită deputaților și senatorilor pentru limita de vârstă era asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată și totodată, condiționată de data la care titularilor acestei indemnizații li se acordau drepturile de pensie pentru limită de vârstă.

Totodată, Înalta Curte va avea în vedere și Expunerea de motive care a însoțit procesul legislativ la adoptarea Legii nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, expunere de motive care relevă cu claritate care a fost intenția legiuitorului în edictarea actului normativ arătat. Astfel, se poate concluziona în sensul că această indemnizație pentru limită de vârstă îndeplinea o funcție similară pensiei pentru limită de vârstă, având natura juridică a unui drept de asigurări sociale acordat în considerarea compensării unor riscuri și interdicții sporite în comparație cu asigurații din sistemul public de pensii, fiind acordat unei categorii socio-profesionale supuse unui statut special, respectiv persoanelor care în virtutea profesiei, meseriei, ocupației sau calificării au activat într-un domeniu specific de activitate și au fost nevoite să se supună unor exigențe inerente exercitării unei astfel de activități, atât pe plan profesional, cât și personal, legiuitorul acordând acest drept și în considerarea faptului că pe durata exercitării mandatului, parlamentarii nu beneficiau de salariu, ci de o indemnizație.

Înalta Curte va reține că indemnizația pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu și prin raportare la excluderea persoanelor alese în funcție de demnitate publică din categoria funcționarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ.

Mai mult decât atât, legiuitorul însuși a calificat indemnizația pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile art. VI din O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu a adus modificări modului de determinare a indemnizației prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.

În aceste condiții, întrucât competența de soluționare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a litigiului, faptul că un astfel de demers de încetare a plății este stabilit prin Ordinul Secretarului General al Camerei Deputaților, nu atrage competența instanței de contencios administrativ, întrucât, în planul litigiilor de asigurări sociale, nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conținutul lor.

Calitatea de autoritate publică centrală a emitentului ordinului de respingere a cererii de acordare a indemnizației nu este de natură a atrage de plano competența instanței de contencios administrativ, întrucât o astfel de competență specială intervine doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de legiuitor. Or, norma specială, în speță, Legea nr. 96/2006 nu face nicio trimitere la legea contenciosului administrativ.

De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere și aspectele dezlegate prin paragraful 83 al Decizia nr. 27/04.12.2017 pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, potrivit cărora: "[...] în condițiile existenței unui act normativ special, care reglementează o anumită competență materială, emiterea unei decizii de către o instituție/autoritate publică nu determină competența instanței de contencios administrativ, prin prisma caracterului de act administrativ și în funcție de rangul autorității publice emitente."

Înalta Curte reține că inclusiv un litigiu având drept obiect verificarea legalității încetării acordării unui drept ce intră în categoria asigurărilor sociale, precum cel de față, în lipsa unor reglementări speciale, intră sub incidența dispozițiilor art. 152 și art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii potrivit cărora: "Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel."

Astfel, în raport de dispozițiile anterior invocate, precum și de dispozițiile art. 95 pct. 1 din C. proc. civ., potrivit cărora tribunalul are plenitudine de competență în judecarea pe fond a cererilor în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză, în primă instanță, este secția/completul specializat în soluționarea litigiilor de asigurări sociale din cadrul tribunalului.

În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna, secția civilă -Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâtul Parlamentul României-Senat, reprezentat prin B.-Secretar General, în favoarea Tribunalului Covasna, secția civilă -Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.