ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.03.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1208/2023

HOTĂRÂRE
03.03.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1208/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 3 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 49 din 17 martie 2021 Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești, a declinat competența soluționării acțiunii formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman - prin Ministerul Finanțelor Publice -prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, Tribunalului Prahova, secția civilă.

Constatând ivit conflictul negativ de competență a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Împotriva sentinței nr. 49 din 17 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A..

Înalta Curte de Casație și Justiție, la termenul din 14 ianuarie 2022, constatând lipsa nejustificată a părților, a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Datorită faptului că, până la data de 18 octombrie 2022, nici una dintre părți nu a solicitat repunerea cauzei pe rol și nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casație și Justiție a repus cauza pe rol, a fixat termen, cu citarea părților, pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 416 (1) din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni", iar potrivit art. 417 C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes.

Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe și nici de a suspenda perimarea astfel cum sunt prevăzute în art. 416-417 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se din oficiu perimarea recursului.

Admite excepția perimării, invocată din oficiu.

Constată perimat recursul declarat de recurenta – reclamantă A. împotriva sentinței nr. 49 din 17 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-11-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5685/2023
tei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 12 din 27 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios ad
ÎCCJ 2022-05-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2445/2022
Ședința publică din data de 4 mai 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 27 aprilie 2020, petentul A. a solicitat r
ÎCCJ 2021-05-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2832/2021
a rămas în pronunțare asupra acestei excepții. Din verificarea actelor dosarului rezultă că ultimul act de procedură s-a efectuat la data de 13 decembrie 2019, când instanța a dispus suspendarea judecății recursului în baza dispozițiilor ar
ÎCCJ 2023-05-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2900/2023
Ședința publică din data de 26 mai 2023 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 5351 din 6 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de
ÎCCJ 2023-11-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5258/2023
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 8 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administr
Sursă