ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 117/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 04 februarie 2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 22255/08.01.2020, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care a fost respinsă ca tardivă cererea de plată înregistrată sub nr. x/18.09.2019 și, în consecință, obligarea pârâtului să analizeze și să soluționeze pe fond cererea de plată a reclamantului pentru suma de 3.765,92 RON și 10.000 euro.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1281 din 24 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1281 din 24 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii. În motivare, recurentul-reclamant a învederat, în esență, că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 20 din Norma A.S.F. nr. 16/2015, precum și a art. 13 și 14 din Legea nr. 213/2015, raportat la situația de fapt reținută în cauză. A invocat în acest sens, ca jurisprudență relevantă, sentințele civile nr. 1977/11.06.2019, 1261/02.04.2019, 1043/19.03.2019 și nr. 243/26.01.2018, pronunțate de Curtea de Apel București.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 30 iulie 2021, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, precum și obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. Criticile recurentului-reclamant privind greșita aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, sunt nefondate. Astfel, prin cererea depusă la data de 12 septembrie 2019 și înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/18.09.2019, reclamantul a solicitat plata sumei de 10.000 euro în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale și 3.765,92 RON, cu titlu de daune materiale, acordate prin sentința penală nr. 160/01.11.2018 și decizia penală nr. 51/A/2019 din 06 februarie 2019, pronunțate în dosarul penal nr. x/2017 Prin Decizia nr. 22255/08.01.2020, Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată ca tardivă, constatând că a fost depusă cu depășirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015. Potrivit art. 14 din Legea nr. 213/2015: "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi." De asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabilește că: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr.

Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări." Înalta Curte reține că termenul de 90 de zile prevăzut de normele de drept anterior citate este un termen de decădere, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, conform art. 2548 C. civ., care începe să curgă de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări, determinată conform distincțiilor operate de legiuitor. În speță, s-a relevat că, prin sentința penală nr. 160/01.11.2018, pronunțată de Judecătoria Salonta în dosarul nr. x/2017, societatea B. S.A. a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 50.000 euro daune morale și 3.765,92 RON daune materiale. Prin decizia penală nr. 51/A/2019 din data de 06 februarie 2019 a Curții de Apel Oradea – secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul societății B. S.A. și s-a diminuat cuantumul daunelor morale acordate reclamantului de la 50.000 euro la 10.000 euro. Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a reținut că dreptul de creanță al reclamantului s-a născut la data de 06 februarie 2019, respectiv data la care a fost pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția penală și pentru cauze cu minori decizia penală nr. 51/A/2019, în dosarul penal nr. x/2017 Contrar susținerilor recurentului-reclamant, termenul de formulare a cererii de plată nu se calculează de la data comunicării deciziei penale definitive pronunțate în dosarul nr. x/2017. Data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări în acest caz curge de la data deschiderii posibilității executării dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească, iar executarea dreptului de creanță a fost posibilă la data rămânerii definitive a deciziei nr. 51/A/2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția penală și pentru cauze cu minori. Potrivit art. 552 alin. (1) din C. proc. pen., "hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel", iar, conform art. 553 alin. (1) din C. proc. pen., "hotărârea instanței penale, rămasă definitivă la prima instanță de judecată sau la instanța ierarhic superioară ori la instanța de apel, se pune în executare de către prima instanță de judecată". Prin urmare, decizia nr. 51/A/2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, a rămas definitivă la data pronunțării ei, 06 februarie 2019, de la această dată curgând termenul de 90 de zile pentru depunerea cererii de plată. Înalta Curte mai reține că, după pronunțarea acestei decizii, reclamantul putea, în temeiul art. 160 alin. (7) și art. 161 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, în vigoare la data de referință, să obțină certificat de grefă după minuta acestei decizii, purtând mențiunea rămânerii definitive, precum și o copie legalizată a sentinței de fond, pe care să le depună împreună cu cererea de despăgubire la autoritatea pârâtă în termenul de decădere de 90 de zile, nefiind așadar necesară motivarea și comunicarea deciziei din apel. Referitor la jurisprudența invocată de recurentul-reclamant, instanța de recurs constată că privește hotărâri pronunțate în primă instanță ale căror soluții au fost infirmate de Înalta Curte în calea de atac a recursului, în acest sens fiind avute în vedere deciziile nr. 250/2021 și 2250/2022. În raport de aspectele învederate, Înalta Curte constată că data nașterii creanței de asigurări în patrimoniul recurentului-reclamant este data de 06 februarie 2019, când a fost pronunțată și a rămas definitivă decizia nr. 51/A/2019, a Curții de Apel Oradea – secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2017. Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 a început să curgă de la această dată, iar cererea de plată a fost transmisă de reclamant către autoritatea pârâtă la data de 12 septembrie 2019, cu depășirea termenului legal de decădere. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat. Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul-pârât, Înalta Curte reține că, potrivit art. 452 din C. proc. civ. "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei". Având în vedere că intimatul-pârât nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, urmează să se respingă cererea de acordare a acestora.