TOKAREK v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
TOKAREK v. POLAND (CtEDO, 2007)
CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 30128/02 de Dariusz TOKAREK împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Catrică Secțiune), care a stat la 25 septembrie 2007 în calitate de Cameră compusă de: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevill Bonello Pavlovschi Garlicki Mijović Šikuta, judecători și dl T.L. Grefierul de Secțiuni inițiale având în vedere cererea depusă la 26 noiembrie 2001, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după ce a deliberat, hotărăsc după cum urmează: Reclamantul, dl Dariusz Tokarek, este un național polonez născut în 1962 și locuiește în Płock. Guvernul polonez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. La 21 septembrie 2000, Curtea Regională a constatat că reclamantul a fost vinovat de jaf. L-a condamnat la trei ani și șase luni de închisoare. Reclamantul, reprezentat de un avocat de asistență juridică, a făcut apel împotriva hotărârii. La 6 iunie 2001, Curtea de Apel, în parte, a respins și, în parte, a susținut recursul reclamantului. În special, a susținut sentința impusă de instanța de primă instanță. Curtea de Apel a considerat că Curtea regională a evaluat cu atenție dovezile și a luat în considerare vinovația reclamantului. Prin scrisoarea din 14 iulie 2001 A.W., avocatul care a reprezentat reclamantul înaintea instanței de primă și a doua instanță, i-a informat că nu a văzut niciun motiv pentru a pregăti un recurs de casă împotriva hotărârii instanței de apel. Prin decizia din 22 august 2001, instanța a permis cererea reclamantului și a atribuit A.W. să-l reprezinte în scopul procedurii de casă. La 25 iulie 2001, reclamantul și-a prezentat propriul recurs Curții de Apel. Prin scrisoarea din 14 septembrie 2001, avocatul a refuzat să pregătească recursul. La 18 septembrie 2001, Curtea de Apel a refuzat să recunoască recursul reclamantului, deoarece nu a fost depus de un avocat. El a fost informat că un recurs în fața Curții Supreme impune această decizie și că aceaceasta ar trebui depusă într-un termen de șapte zile de către un avocat. La 26 septembrie 2001, reclamantul a apelat împotriva acestei decizii. La 8 februarie 2002, Curtea de Apel a convocat reclamantul să rectifice deficiturile din recursul său prin pregătirea și semnarea acestuia de către un avocat. La 14 februarie 2002, reclamantul s-a plâns că nu are un avocat deoarece avocatul atribuit anterior cauzei a refuzat să acționeze în numele său. La 12 martie 2002, Curtea de Apel a acordat reclamantului asistență juridică în scopul pregătirii unui recurs împotriva deciziei din 18 septembrie 2001. Reclamantul a fost informat la 18 martie 2002 că J.K. a fost atribuit cazului. Prin scrisoarea din 22 aprilie 2002 J.K. a refuzat să pregătească un recurs. El a indicat că această decizie este legală deoarece recursul de casă prezentat de reclamant nu a fost pregătit și semnat de către un avocat. De asemenea, el a remarcat că, în orice caz, nu există motive pentru care să depună un recurs de casă în cazul în care a fost indicat prin refuzul avocatului anterior. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la nedreptatea procedurii, susținând, în special, că instanțele nu au avut imparțialitate și că nu au avut în vedere dovezile în numele său, au ajuns la concluzii neînțelesibile cu privire la faptele și, în consecință, au dat decizii eronate. Reclamantul s-a plâns că avocatul de asistență juridică a refuzat să aducă un recurs de cassare în numele său. HOTĂRÂREA La 22 iunie 2007, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „Eu, Dariusz TOKAREK, remarc că Guvernul Poloniei sunt dispus să plătească suma de 11.330 PLN, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, în așteptare în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costuri și cheltuieli, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Poloniei în ceea ce privește faptele care dau naștere la această cerere. Declar că aceasta constituie o rezoluție finală a cazului.” La 20 august 2007, Curtea a primit următoarea declarație de la Agentul Guvernului: „Declar că Guvernul Poloniei propun să plătească 11.330 PLN domnului Dariusz Tokarek, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus în așteptarea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Curtea ia act de acordul atins între părți și consideră că această chestiune a fost rezolvată (art. 37 § 1 litera (b) din Convenție). În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenție și în protocolele sale care necesită continuarea examinării cererii. Prin urmare, art. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să elimine cererea din lista sa de cauze.