Tokarek împotriva Poloniei

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 30128/02 de Dariusz TOKAREK împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Catrică Secțiune), care a stat la 25 septembrie 2007 în calitate de Cameră compusă de: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevill Bonello Pavlovschi Garlicki Mijović Šikuta, judecători și dl T.L. Grefierul de Secțiuni inițiale având în vedere cererea depusă la 26 noiembrie 2001, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după ce a deliberat, hotărăsc după cum urmează: Reclamantul, dl Dariusz Tokarek, este un național polonez născut în 1962 și locuiește în Płock.

Guvernul polonez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. La 21 septembrie 2000, Curtea Regională a constatat că reclamantul a fost vinovat de jaf. L-a condamnat la trei ani și șase luni de închisoare. Reclamantul, reprezentat de un avocat de asistență juridică, a făcut apel împotriva hotărârii. La 6 iunie 2001, Curtea de Apel, în parte, a respins și, în parte, a susținut recursul reclamantului. În special, a susținut sentința impusă de instanța de primă instanță. Curtea de Apel a considerat că Curtea regională a evaluat cu atenție dovezile și a luat în considerare vinovația reclamantului. Prin scrisoarea din 14 iulie 2001 A.W., avocatul care a reprezentat reclamantul înaintea instanței de primă și a doua instanță, i-a informat că nu a văzut niciun motiv pentru a pregăti un recurs de casă împotriva hotărârii instanței de apel.

Prin decizia din 22 august 2001, instanța a permis cererea reclamantului și a atribuit A.W. să-l reprezinte în scopul procedurii de casă. La 25 iulie 2001, reclamantul și-a prezentat propriul recurs Curții de Apel. Prin scrisoarea din 14 septembrie 2001, avocatul a refuzat să pregătească recursul. La 18 septembrie 2001, Curtea de Apel a refuzat să recunoască recursul reclamantului, deoarece nu a fost depus de un avocat. El a fost informat că un recurs în fața Curții Supreme impune această decizie și că aceaceasta ar trebui depusă într-un termen de șapte zile de către un avocat. La 26 septembrie 2001, reclamantul a apelat împotriva acestei decizii. La 8 februarie 2002, Curtea de Apel a convocat reclamantul să rectifice deficiturile din recursul său prin pregătirea și semnarea acestuia de către un avocat.

La 14 februarie 2002, reclamantul s-a plâns că nu are un avocat deoarece avocatul atribuit anterior cauzei a refuzat să acționeze în numele său. La 12 martie 2002, Curtea de Apel a acordat reclamantului asistență juridică în scopul pregătirii unui recurs împotriva deciziei din 18 septembrie 2001. Reclamantul a fost informat la 18 martie 2002 că J.K. a fost atribuit cazului. Prin scrisoarea din 22 aprilie 2002 J.K. a refuzat să pregătească un recurs. El a indicat că această decizie este legală deoarece recursul de casă prezentat de reclamant nu a fost pregătit și semnat de către un avocat. De asemenea, el a remarcat că, în orice caz, nu există motive pentru care să depună un recurs de casă în cazul în care a fost indicat prin refuzul avocatului anterior.

Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la nedreptatea procedurii, susținând, în special, că instanțele nu au avut imparțialitate și că nu au avut în vedere dovezile în numele său, au ajuns la concluzii neînțelesibile cu privire la faptele și, în consecință, au dat decizii eronate. Reclamantul s-a plâns că avocatul de asistență juridică a refuzat să aducă un recurs de cassare în numele său. HOTĂRÂREA La 22 iunie 2007, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „Eu, Dariusz TOKAREK, remarc că Guvernul Poloniei sunt dispus să plătească suma de 11.330 PLN, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, în așteptare în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Această sumă, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costuri și cheltuieli, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Poloniei în ceea ce privește faptele care dau naștere la această cerere.

Declar că aceasta constituie o rezoluție finală a cazului.” La 20 august 2007, Curtea a primit următoarea declarație de la Agentul Guvernului: „Declar că Guvernul Poloniei propun să plătească 11.330 PLN domnului Dariusz Tokarek, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus în așteptarea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Curtea ia act de acordul atins între părți și consideră că această chestiune a fost rezolvată (art. 37 § 1 litera (b) din Convenție). În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenție și în protocolele sale care necesită continuarea examinării cererii.

Prin urmare, art. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să elimine cererea din lista sa de cauze.

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 30128/02 by Dariusz TOKAREK against Poland The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 25 September 2007 as a Chamber composed of: Sir Nicolas Bratza , President , Mr J. Casadevall , Mr G. Bonello , Mr S. Pavlovschi , Mr L. Garlicki , Ms L. Mijović , Mr J. Šikuta, judges , and Mr T.L. Early , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 26 November 2001, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together, Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Dariusz Tokarek, is a Polish national who was born in 1962 and lives in Płock.

The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs. On 21 September 2000 the Łodź Regional Court found the applicant guilty of robbery. It sentenced him to three years and six months’ imprisonment. The applicant, who was represented by a legal-aid lawyer, appealed against the judgment. On 6 June 2001 the Łodź Court of Appeal in part dismissed and in part upheld the applicant’s appeal. In particular, it upheld the sentence imposed by the first-instance court. The Court of Appeal considered that the Regional Court had thoroughly assessed the evidence and carefully considered the applicant’s guilt. The applicant requested that legal aid be granted to him.

By a letter of 14 July 2001 A.W., the lawyer who had represented the applicant before the first- and second-instance court, informed him that he saw no grounds on which to prepare a cassation appeal against the judgment of the appellate court. By a decision of 22 August 2001 the court allowed the applicant’s request and assigned A.W. to represent him for the purpose of the cassation proceedings. On 25 July 2001 the applicant submitted his own appeal to the Court of Appeal. By a letter of 14 September 2001 the lawyer refused to prepare the appeal. On 18 September 2001 the Łodź Court of Appeal refused to admit the applicant’s appeal, because it had not been lodged by a lawyer. He was informed that an appeal to the Supreme Court lay against this decision and that it should be lodged within a seven-day time-limit by a lawyer.

On 26 September 2001 the applicant appealed against this decision. On 8 February 2002 the Łodź Court of Appeal summoned the applicant to rectify the shortcoming in his appeal by having it prepared and signed by a lawyer. On 14 February 2002 the applicant complained that he did not have a lawyer because the lawyer previously assigned to the case had refused to act on his behalf. On 12 March 2002 the Łodź Court of Appeal granted the applicant legal aid for the purposes of preparing an appeal against the decision of 18 September 2001. The applicant was informed on 18 March 2002 that J.K. had been assigned to the case. By a letter of 22 April 2002 J.K. refused to prepare an appeal. He indicated that this decision was lawful since the cassation appeal submitted by the applicant had not been prepared and signed by a lawyer.

He further noted that in any event there were no grounds on which to lodge a cassation appeal in the case as indicated by the refusal of the previous lawyer. COMPLAINTS The applicant complained under Article 6 of the Convention about the unfairness of the proceedings. In particular, he alleged that the courts had lacked impartiality and that they had disregarded evidence on his behalf, had reached untenable conclusions as to the facts and, as a result, had given erroneous decisions. The applicant complained that the legal-aid lawyer had refused to bring a cassation appeal on his behalf. THE LAW On 22 June 2007 the Court received the following declaration signed by the applicant: “I, Dariusz TOKAREK, note that the Government of Poland are prepared to pay the sum of 11,330 PLN with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. From the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. I accept the proposal and waive any further claims against Poland in respect of the facts giving rise to this application.

I declare that this constitutes a final resolution of the case.” On 20 August 2007 the Court received the following declaration from the Agent of the Government: “I declare that the Government of Poland offer to pay 11,330 PLN to Mr Dariusz Tokarek with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights.

In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.” The Court takes note of the agreement reached between the parties and considers that the matter has been resolved (Article 37 § 1 (b) of the Convention). Furthermore, in accordance with Article 37 § 1 in fine , the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the examination of the application to be continued.

Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. T.L. Early Nicolas Bratza Registrar President