ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1042/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1042/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 23 februarie 2023
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
La data de 04 decembrie 2020 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva hotărârii judecătorești pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în data de 17 noiembrie 2020, în dosarul nr. x/2020.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 786 din 19 mai 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de revizuire formulată de către revizuentul A., împotriva Hotărârii Judecătorești pronunțată la data de 17 noiembrie 2020 de către secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în contradictoriu cu Inspecția Judiciară, ca inadmisibilă.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 786 din 19 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs revizuentul A., fără să indice un temei legal, solicitând admiterea recursului.
Acesta a susținut că soluția dispusă ar fi fost un act fals și abuziv, fiind realizate infracțiunile de hărțuire, omisiunea sesizării, inducerea în eroare a organelor judiciare, favorizarea făptuitorului, obstrucționarea justiției, compromiterea intereselor justiției, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, purtare abuzivă, abuz în serviciu, abuz de autoritate, complicitate la tentativă de omor cu premeditare împotriva familiei A. și asociere la un grup infracțional pentru crimă organizată cu premeditare.
Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 02 septembrie 2021, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a invocat excepția nulității recursului, în raport de prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând, cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară, Înalta Curte constată că excepția în discuție este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților.
Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit niciun motiv de casare prevăzut la art. 488 C. proc. civ. și nici care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat.
Or, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.
Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurentul-revizuent a enumerat o succesiune de infracțiuni care ar fi fost săvârșite de judecătorul de la fond, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ și expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 509 și ale art. 513 C. proc. civ., care au stat la baza pronunțării hotărârii recurate.
Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, ele reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.
Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.
Înalta Curte reține că sunt date în competența instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, iar în aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate.
Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și criticile în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.
Înalta Curte constată că, în speță, prin cererea de recurs nu se formulează critici raportat la conținutul concret al hotărârii atacate. Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material. Or, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.
Prin urmare, întrucât recurentul-revizuent nu s-a conformat exigențelor impuse de dispozițiile legale mai sus menționate și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. prin raportare la hotărârea recurată, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară și va constata nul recursul declarat de revizuentul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară.
Constată nul recursul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 786 din 19 mai 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 februarie 2023.