ÎCCJ, decizie (scj.ro #202437)

Reabilitare judecătorească. Condiții

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Proceduri speciale. Procedura reabilitării judecătorești

Indice alfabetic

:

- drept procesual penal

- reabilitare

- grațiere

C. pen.,

art. 166 și urm.

În condițiile în care executarea pedepsei nu s-a încheiat prin vreuna dintre modalitățile expres stabilite prin dispozițiile art. 167 alin. (1) și alin. (3) din Codul penal, respectiv condamnatul să fi executat pedeapsa ce i-a fost aplicată, executarea acesteia să se fi prescris, ori să fi intervenit o grațiere totală sau a restului de pedeapsă, nu este posibilă pronunțarea unei soluții de reabilitare judecătorească, neputându-se analiza dacă condamnatul a adoptat o conduită conformă exigențelor sociale.

Dacă actul de grațiere condiționată a condamnatului a intervenit ulterior decesului acestuia, acesta nu are niciun efect cu privire la constatarea reabilitării judecătorești, fiind necesară pentru acordarea acestui beneficiu trecerea unui interval de timp de la momentul grațierii și până la deces care să permită instanței să stabilească faptul că persoana grațiată a înțeles necesitatea conformării la ordinea socială.

I.C.C.J. Secția penală, decizia nr. 534 din 15 septembrie 2022

Prin sentința penală nr. 1 din data de 21.03.2022 pronunțată de Curtea Militară de Apel București, în baza art. 166 alin. (2) din Codul penal a fost respinsă cererea de reabilitare formulata de petentul A pentru tatăl său decedat B.

Pentru a hotărî în acest, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 3/12.05.2021 Curtea Militară de Apel București a dispus, în temeiul art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă cu referire la art. 245 și următoarele din Codul de procedură civilă, admiterea excepției inadmisibilității cererii de reabilitare formulată de petentul A, cu privire la pedepasa aplicată prin Hotărârea nr.1 pronunțată la data de 22 mai 1945 în dosarul nr. x/1945 al Tribunalului Poporului București, și pe cale de consecință respinge această cerere de reabilitare.

Prin decizia penală nr. 743/09.09.2021 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația declarată de petentul A și a desființat sentința penală atacată, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea Militară de Apel București. S-a constatat că nu au fost avute în vedere dispozițiile prevăzute de art.166 din Codul penal care fac referire la reabilitarea judecătorească, ci instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 245 și următoarele din Codul de procedură civilă, respectiv art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului Curtea a constatat că petentul A a formulat o cerere de reabilitare judecătorească referitor la hotărârea de condamnare nr. 1/22.05.1945 pronunțată de Tribunalul Popular București în dosarul nr. x/1945.

În motivarea cererii petentul a arătat, în esență, că tatăl său a fost general al armatei române în timpul celor două războaie mondiale și a fost condamnat pe nedrept de o instanță compusă pe criterii politice iar regimul de detenție a fost unul inuman, aspect ce a dus și la decesul tatălui său la data de 15.06.1950 în Penitenciarul Aiud.

Curtea a apreciat că prezenta cerere nu poate fi primită de instanță, în condițiile, în care, excedează dispozițiilor art. 166 și art. 167 din Codul penal. Curtea a subliniat faptul că susținerile petentului formulate în alt ciclu procesual și potrivit cărora s-ar putea dispune reabilitarea de drept nu pot fi primite având în vedere cuantumul pedepsei aplicate raportat la dispozițiile art. 165 din Codul penal, urmând a analiza dacă petentul are deschisă calea reabilitării judecătorești.

Pedeapsa detențiunii pe viață permite grațierea în condițiile art. 166 lit. d) din  Codul penal. Curtea a analizat în afară de această condiție referitoare la pedeapsă și celelalte elemente, în special termenul de reabilitare. Acestea se socotesc în baza art. 167 alin. (1) din Codul penal, de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris. S-a observat că persoana condamnată a decedat în timpul executării pedepsei. Codul penal permite reabilitarea persoanelor decedate conform art. 166 alin. (2) din Codul penal, până la împlinirea termenului de reabilitare.

Or, este necesar din interpretarea sistematică a art. 167 alin. (1) din Codul penal și art. 166 alin. (2) din Codul penal ca acest termen de reabilitare să înceapă să curgă și abia ulterior, indiferent de cât timp s-a scurs din termenul de încercare, să se analizeze comportamentul condamnatului până la deces.

Moartea persoanei condamnate în timpul executării pedepsei nu poate reprezenta o finalizare a executării pedepsei, ci eventual un impediment la continuarea executării pedepsei. Termenul de reabilitare deci nu a început să curgă în cazul condamnatului B.

Nu se poate analiza cu ocazia soluționării unei cereri de reabilitare comportamentul persoanei din timpul executării pedepsei deoarece instanța judecătorească nu este învestită cu analizarea unei cereri de liberare condiționată sau de sancționare ori bonificare a comportamentului persoanei din penitenciar. Reabilitarea, ca și cauză care înlătură consecințele condamnării, vizează comportamentul condamnatului ulterior executării pedepsei, când instanța își creează convingerea, pe baza comportamentului ulterior executării (sau intervenirii prescripției executării) că inculpatul s-a reabilitat și trebuie să înceteze decăderile, interdicțiile și incapacitățile rezultate din hotărârea de condamnare.

Condițiile inumane de detenție sau echitatea procedurii de judecată ce a precedat condamnarea nu pot fi analizate în cadrul cererii de reabilitare, petentul urmând să analizeze eventual posibilitatea formulării unor căi de atac, în condițiile legii. Faptul că petentul apreciază drept inechitabilă soluția legislativă prin care o persoană decedată în timpul executării pedepsei nu poate beneficia de instituția reabilitării excedează competenței funcționale a instanțelor judecătorești.

Împotriva sentinței penale nr. 1 din data de 21.03.2022 pronunțată de Curtea Militară de Apel București contestatorul A, pentru tatăl său decedat, B a formulat contestație.

În motivarea căii de atac exercitate, contestatorul a învederat, în esență, că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică.

Sub un prim aspect acesta a precizat că dezlegarea pricinii de către prima instanță s-a realizat cu nesocotirea limitelor stabilite prin decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, deși judecătorul fondului a menționat că în opinia sa condamnatul decedat în timpul executării pedepsei nu este beneficiar al reabilitării, împrejurare ce conduce la concluzia că cererea de reabilitare ar fi fost inadmisibilă, în dispozitivul hotărârii acesta procedează la respingerea cererii ca nefondată.

Deci, deși argumentele hotărârii sunt în sensul respingerii ca inadmisibile a cererii de reabilitare, ceea ar fi contravenit deciziei de casare, în condițiile în care nu a fost examinată în fond solicitarea, prima instanță invocă, în mod ambiguu teza inadmisibilității și dispune respingerea pe fond a cererii, lăsând fără aplicabilitate norma cuprinsă în prevederile art. 166 C.pen., care stabilește că termenul de reabilitare se calculează de la data actului de grațiere.

Procedând în acest mod, susține contestatorul, judecătorul fondului a ocolit prin raționamentul său imperativul legii și a adăugat la lege, creând pe cale de interpretare o excepție de la prevederile textului legal anterior menționat.

De asemenea, contestatorul a învederat faptul că prin sentința atacată nu au fost analizate toate capetele de cerere formulate.

Astfel, judecătorul fondului a ignorat complet prevederile actului de grațiere, analizând reabilitarea judecătorească prin raportare la pedeapsa detențiunii pe viață, în condițiile în care potrivit prevederilor art. 8 din Decretul 421/1955, pedeapsa cu munca silnică pe viață a fost înlocuită cu pedeapsa de 25 ani închisoare.

Decretul menționat este opozabil judecătorului, făcând aplicabile prevederile art. 167 alin. (3) C.pen. la care face trimitere art. 530 alin. (2) C.proc.pen. Textul referitor la calculul termenului  de reabilitare nu condiționează aplicabilitatea sa de momentul ivirii decretului de grațiere, respectiv dacă persoana beneficiară se afla în executarea pedepsei, după executare, ori după ivirea prescripției.

De asemenea, judecătorul cauzei trebuia să analizeze instituția reabilitării prin raportare la toate normele penale aplicabile în perioada examinată, fiind necesară analiza legii penale mai favorabile, în condițiile art. 5 C.pen.

În fine, a precizat acesta că o altă critică vizează faptul că instanța de fond nu a analizat condițiile în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare, caracterul său profund nelegal și politic, Generalul B fiind condamnat pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la pedeapsa cu moartea, ulterior comutată în pedeapsa detențiunii pe viață prin decret regal. B decedat în Penitenciarul Aiud, înfometat, înfrigurat și torturat.

Ulterior, prin decretul menționat s-a acordat o grațiere colectivă tuturor celor condamnați în baza Legii 312/1945, art. 8 prevăzând că munca silnică pe viață este socotită ca pedeapsa de 25 ani de închisoare, iar potrivit art. 1 alin. (2) din același decret, cei condamnați la pedepse mai mari de zece ani pentru fapte prevăzute de aceeași lege, sunt grațiați integral dacă au participat la războiul antihitlerist în zona de operații.

În condițiile în care din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că Generalul B a avut merite după 23 august 1944 pe front, asigurând acoperirea granițelor de atunci ale României, eliberarea definitivă și continuarea luptelor până în Cehoslovacia, prima instanță trebuia să constate că atât legea nr. 546/2002, cât și Decretul nr. 421/1955 nu fac nicio distincție referitoare la aplicabilitatea grațierii doar persoanelor aflate în viață la momentul apariției actului de clemență, și, în absența unor limitări legale, să contate că s-a produs grațierea în întregime a tuturor celor condamnați la pedepse privative de libertate pentru săvârșirea de crime de război așa cum acestea au fost prevăzute de legea nr. 312/1945.

Solicită, pe cale de consecință, contestatorul, pentru toate aceste argumente, admiterea căii de atac, desființarea sentinței,  și, în principal, constatarea intervenirea reabilitării de drept, iar, în subsidiar, să se dispună reabilitarea judecătorească fiind îndeplinite condițiile pentru pronunțarea acestei soluții.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că este nefondată contestația formulată pentru următoarele considerente:

Prealabil, Înalta Curte apreciază că cererea de constatare a intervenirii reabilitării de drept în ceea ce îl privește pe B nu putea fi primită, așa cum în mod just s-a reținut prin sentința atacată, în condițiile în care prevederile art. 165 C.pen., care reglementează această instituție, sunt extrem de clare.

Potrivit textului legal anterior menționat reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, ceea ce în prezenta cauză nu se verifică, persoana menționată anterior fiind condamnată inițial la moarte, pedeapsă ce a fost comutată prin decret regal în muncă silnică pe  viață.

Prin decretul nr. 421/1955 s-a dispus grațierea în întregime pentru cei condamnați în baza legii 312/1945 la pedepse privative de libertate până la 10 ani, inclusiv, iar pentru cei condamnați la pedepse mai mari de 10 ani, grațierea intervenea, dacă aceștia au participat la războiul antihitlerist în zona de operații. (art. 1 alin (1) și (2).

În art. 2  al aceluiași act normativ, legiuitorul a dispus reducerea la jumătate a pedepselor pentru cei condamnați la pedepse mai mari de 10 ani pentru infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (1).

În aceste condiții, nu se poate reține că autorul contestatorului ar fi fost condamnat la o pedeapsă pentru care să poată beneficia de reabilitarea de drept, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru a opera acest drept al său.

Instanța de control judiciar nu poate considera ca fiind relevantă, în cauză, concluzia contestatorului referitoare la faptul că prin decretul nr. 421/1955 în realitate s-ar fi dispus grațierea în întregime a pedepsei ce a fost aplicată autorului său, în condițiile în care, indiferent de existența unui act de clemență, grațierea, pedeapsa în raport de care se analizează incidența reabilitării este cea stabilită prin hotărârea de condamnare.

Din punct de vedere al legii penale mai favorabile, în condițiile în care a fost invocată și această critică, Înalta Curte constată că prevederile codului penal în vigoare constituie legea penală mai favorabilă, Codul penal din 1936, art. 175 – 180, nerecunoscând instituția reabilitării de drept, în vreme ce Codul penal din 1968, chiar dacă a consacrat reabilitarea de drept, în art. 134, a impus un cuantum al pedepsei închisorii mult mai redus, decât în legea în vigoare.

Cu privire la criticile esențiale ale contestatorului, se reține în primul rând faptul că prin sentința atacată au fost respectate dispozițiile deciziei de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin Decizia nr. 743/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus admiterea contestației formulate de către contestatorul A împotriva sentinței nr. 3/2021 pronunțată de Curtea Militară de Apel București, desființarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciindu-se că respingerea cererii de reabilitare ca inadmisibilă, în considerarea faptului că nu se poate dispune reabilitarea în cazul persoanelor condamnate la o pedeapsă privativă de libertate pe toată durata vieții condamnatului, este una nelegală, în condițiile în care aceasta a fost pronunțată fără a fi avute în vedere prevederile art. 166 C.pen., ci dispozițiile art. 245 și urm. C.proc.civ., respectiv art. 2 alin. (2) C.proc.civ.

În rejudecarea cauzei, prin hotărârea atacată, au fost analizate toate condițiile legale pentru a se putea dispune reabilitarea judiciară, prin raportare la prevederile legale indicate în decizia instanței de control judiciar.

Rezultă că au fost respectate prevederile art. 425 alin. (1) C.proc.pen.

Împrejurarea că judecătorul fondului a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru se dispune soluția dorită de contestator, în considerarea faptului că autorul acestuia a decedat în cursul executării pedepsei, nu reprezintă o nerespectare a dispozițiilor cuprinse în decizia de desființare, ci consecința analizării prevederilor legale incidente.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte consideră că pentru a se putea formula o cerere de reabilitare judecătorească este necesar ca, în conformitate cu prevederile art. 167 alin. (1) și (3) C.pen., condamnatul să fi executat pedeapsa ce i-a fost aplicată, executarea acesteia să se fi prescris, ori să fi intervenit o grațiere totală sau a restului de pedeapsă.

În cazul în care pe parcursul executării pedepsei a intervenit decesul condamnatului nu este posibilă pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună reabilitarea judecătorească a acestuia.

Acest lucru este rezultatul naturii instituției reabilitării, care este un mijloc prin care statul recunoaște persoanei condamnate dreptul natural și legitim de a își redobândi toate drepturile sociale ce i-au fost restrânse ca urmare a condamnării, dar aceasta doar în măsura în care respectiva persoană demonstrează, prin conduita adoptată după executarea pedepsei, ori după ce s-a prescris executare, sau după grațierea totală ori parțială, că s-a îndreptat și că reintegrarea sa socială este completă, neexistând motive pentru a fi menținute măsurile care conduc la restrângerea drepturilor.

Rezultă cu certitudine acest lucru din prevederile art. 169 alin. (1) C.pen., unde sunt consacrate efectele reabilitării, respectiv faptul că aceasta face să înceteze decăderile și interdicțiile, precum și incapacitățile care rezultă din condamnare.

În condițiile în care executarea pedepsei nu s-a încheiat prin vreuna dintre modalitățile expres stabilite de lege nu este posibilă în mod evident pronunțarea unei soluții de reabilitare judecătorească, nefiind posibilă analizarea conduitei condamnatului pentru a se putea stabili că acesta a adoptat o conduită conformă exigențelor sociale.

Legea recunoaște, în art. 166 alin. (2) C.pen., posibilitatea de a se pronunța o soluție de reabilitare judecătorească în cazul în care condamnatul a decedat anterior împlinirii termenului de reabilitare judecătorească, însă aceasta presupune analiza conduitei condamnatului după ce executarea pedepsei se finalizează în vreuna din modalitățile stabilite de lege până la deces. În toate cazurile este deci necesar ca pedeapsa aplicată condamnatului să fi fost executată sau considerată ca executată la data decesului și să se fi scurs un anumit interval de timp care să demonstreze îndreptarea conduitei persoanei.

Judecătorul fondului, contrar susținerilor contestatorului, nu a creat pe cale de interpretare o excepție de la prevederile legale atunci când a apreciat că nu este posibilă pronunțarea unei soluții vizând reabilitarea judecătorească, ci a interpretat coroborat prevederile legale incidente, anterior menționate, ajungând la soluția legală.

O altă critică a contestatorului vizează faptul că judecătorul fondului nu a analizat efectele decretului de grațiere nr. 421/1955, act normativ prin care pedeapsa aplicată autorului său a fost grațiată integral.

Înalta Curte, analizând sentința atacată, în raport cu aceste critici, consideră că judecătorul fondului a procedat în mod legal și temeinic.

Instanța de control judiciar reține pe de o parte faptul că efectele acestui act de grațiere nu puteau fi stabilite prin intermediul procedurii inițiate de către contestator, iar pe de altă parte că relevanța în soluționarea cererii nu poate fi stabilită.

Cu privire la primul aspect, în condițiile în care din actul normativ invocat rezultă că suntem în prezența unei grațieri condiționate, în sensul că autorul contestatorului, Macici Nicolae, putea beneficia de grațierea integrală a pedepsei ce i-a fost aplicată prin hotărârea de condamnare nr. 1/22.05.1945 pronunțată de Tribunalul Popular București în dosarul nr. x/1945 doar dacă demonstra că îndeplinea condițiile de la art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 421/1955, Înalta Curte constată că pentru a beneficia de acest act de clemență trebuia identificată procedura prin care instanța să fie sesizată a se pronunța asupra acestui aspect, în prezenta cauză nefiind posibilă constatarea, nici pe cale incidentală, a grațierii. Obiectul dosarului așa cum a fost determinat de către contestator fiind reabilitarea autorului său, iar instanța este ținută de limitele sesizării, în conformitate cu prevederile art. 371 C.proc.pen.

În privința celui de-al doilea aspect, Înalta Curte consideră că în condițiile în care există un impediment esențial în admiterea cererii de reabilitare judiciară, respectiv faptul că persoana condamnată nu a executat pedeapsa ce i-a fost aplicată, încetarea executării intervenind ca urmare a decesului acestuia, analiza efectelor actului de grațiere nu prezintă nici o relevanță în cauză.

În condițiile concrete, actul de grațiere intervenind ulterior decesului autorului contestatorului, nu are niciun efect cu privire la constatarea reabilitării judecătorești, fiind necesară pentru acordarea acestui beneficiu trecerea unui interval de timp de la momentul grațierii și până la deces care să permită instanței să stabilească, așa cum anterior s-a menționat, faptul că persoana grațiată a înțeles necesitatea conformării la ordinea socială.

Grațierea, ca măsură de clemență a statului, are ca efect înlăturarea, în tot sau în parte, a executării pedepsei, ori comutarea acesteia în alta mai ușoară, dar nu are nici un efect asupra pedepselor complementare, ori asupra măsurilor de siguranță.

În condițiile în care autorul contestatorului a decedat anterior actului de grațiere se poate considera că acesta nu a produs nici un efect cu privire la situația concretă a acestuia.

Raportarea pe care contestatorul o face la prevederile art. 167 alin. (3) C.pen. nu este una care să conducă la concluzia că se poate pronunța o soluție în sensul pe care acesta l-a solicitat, aceste dispoziții marcând doar momentul de la care se calculează termenul de reabilitare în situația în care executarea pedepsei a încetat ca urmare a adoptării unui act de grațiere. În condițiile în care decesul persoanei condamnate a intervenit anterior acestui moment, în mod evident nu se mai pune problema realizării analizei cu privire la îndeplinirea condițiilor de reabilitare din punct de vedere temporal prin raportare la data decretului de grațiere.

Judecătorul fondului a indicat expres faptul că nu poate analiza în cadrul cererii de reabilitare elementele indicate de către contestator, iar această constatare a primei instanțe este una pe deplin legală, prevederile art. 371 C.proc.pen., anterior menționate, opunându-se extinderii cadrului procesual. Așa cum se indică și în hotărârea atacată, petentul poate analiza condițiile în care să exercite, potrivit legii, căi de atac împotriva hotărârii de condamnarea a tatălui său.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 425

1

alin. 7 pct. 1 lit. b) C.proc.pen., cu referire la art. 535 C.proc.pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de petentul A pentru tatăl său decedat B împotriva sentinței penale nr. 1 din data de 21 martie 2022 a Curții Militare de Apel București.