ÎCCJ, decizie (scj.ro #202433)

Contestație la executare. Intervenirea unei legi penale noi.

Dublu grad de jurisdicție.

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale. Dispoziții comune

Indice alfabetic:

-

drept procesual penal

-

contestație la executare

aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei

C. pen.,

art. 6

C. proc. pen.,

art. 595

Schimbarea obiectului judecății fără a pune în discuție această chestiune, conduce la nerespectarea principiului dublului grad de jurisdicție, întrucât este imposibilă pronunțarea asupra contestației la executare omisso medio, direct în calea de atac.

I.C.C.J, Secția penală, decizia nr. 130 din 15 februarie 2023

Prin sentința penală nr. 180/F din data de 17 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, în baza art. 599 alin. (1) raportat la art. 597 alin. (4) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de petentul A cu privire la sentința penală nr. 25 din 12.02.2016 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția I Penală.

În considerentele sentinței pronunțate, Curtea a constatat că, la data de 13.10.2022, a fost înregistrată spre competentă soluționare, sesizarea Tribunalului Ilfov – Secția Penală cu privire la cererea formulată de petentul A prin care a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, în raport de dispozițiile art. 6 C.pen.

Au fost atașat dosarele nr. x/3/2022 al Tribunalului Ilfov și nr. x/3/2021 al Tribunalului București – Secția I Penală și al Curții de Apel București –Secția a II-a Penală.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constat că prin sentința penală nr. 07/F din 22.06.2022 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Penală, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București sub nr. x/3/2022, la data de 07.03.2022, petentul – condamnat A a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea defintivă a cauzei, în raport de dispozițiile art. 6 C.pen.

În susținerea cererii a arătat, în esență, că a fost condamnat prin sentința penală nr. 108/2014 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 834/2014 a Curții de Apel București, la o pedeapsă de 19 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la tâlhărie, violare de domiciliu, uzurpare de calități oficiale, tâlhărie, tâlhărie cu consecințe deosebit de grave, violare de domiciliu, uzurpare de calități oficiale, port ilegal de decorații sau însemnae distinctive, tâlhărie cu consecințe deosebit de grave, violare de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal (2 infracțiuni), uzurpare de calități oficiale și port ilegal de decorații sau semne distinctive etc.

Petentul a arătat că instanța a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2066/09.08.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin decizia penală nr. 2471/20.12.2012 a Curții de Apel București- Secția a II-a Penală, în pedepsele componente: 5 ani închisoare, 3 ani închisoare și sporul de 6 ani închisoare.

Totodată, a precizat că, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 36 Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate în dosarul nr. x/3/2012 și prin sentința penală nr. 2066/09.08.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București, urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 17 ani închisoare, sporită cu 2 ani, astfel încât pedeapsa ce urma a fi executată era de 19 ani închisoare.

S-a arătat că în dosarul nr. x/2/2013, Curtea de Apel București a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 69/15.09.2016.

Invocând dispozițiile art. 6 alin. (1) C. pen., persoana condamnată a solicitat reducerea pedepselor de câte 4 ani închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. (fapta din 13.08.2010), art. 192 alin. (1), (2) C. pen. (fapta din 29.09.2010), art. 192 alin. (1), (2) C. pen. (fapta din 28.11.2010), având în vedere că noul Cod penal prevede un maxim special de 3 ani închisoare.

S-a solicitat reducerea pedepselor aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. a), alin. (2) ind. 1 lit. a), b), c) și alin. (3) C. pen. pentru care s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 16 ani închisoare (fapta din 29.09.2010) și prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. a), b alin. (2) ind. 1 lit. a), c) și alin. (3) C. pen. pentru care s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 17 ani închisoare (fapta din 28.11.2010), având în vedere că în forma actuală pedeapsa maximă pentru infracțiunea de tâlhărie calificată este de 10 ani închisoare.

În ceea ce privește pedeapsa rezultantă, a solicitat să fie calculată în conformitate cu decizia nr. 1/2014 a ÎCCJ.

Prin sentința penală nr. 275/21.03.2022 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr. x/3/2022, în temeiul art. 47 C. proc. pen. și art. 595 alin. (2) C. proc. pen. s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, invocată de reprezentantul Ministerului Public și s-a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect constatarea intervenirii unei legi penale noi, formulată de persoana condamnată A, în favoarea Tribunalului Ilfov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov – Secția Penală la data de 09.05.2022 sub nr. x/3/2022.

La termenul de judecata din data de 22.06.2022, instanța a invocat din oficiu excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului Ilfov, excepție care a fost admisă în conformitate cu dispozițiile art. 595 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd că instanța competentă să dispună asupra cererii având ca obiect intervenirea unei legi penale noi este instanța de executare sau, în cazul în care persoana condamnată se află în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative, instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau după caz, centrul educativ ori centrul de detenție.

Tribunalul a reținut că petentul – condamnat se află în executarea unei pedepse de 19 ani și 6 luni închisoare aplicată de Curtea de Apel București – Secția I Penală prin sentința penală nr.25/12.02.2016, definitivă prin încheierea din data de 14.09.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a penală la data de 13.10.2022 sub nr. x/3/2022.

Avocatul din oficiu la termenul din 17.11.2022 a solicitat admiterea cererii din data de 07.03.2022 și reducerea pedepselor aplicate contestatorului A pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. (1) și (2) Cod penal de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare, conform prevederilor Codului penal, cu referire la sentința penală nr. 108/2014 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 834/2014 a Curții de Apel București prin care acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 19 ani și 6 luni închisoare pentru tâlhărie și alte fapte.

Față de acestea, apărătorul din oficiu a solicitat desființarea sentinței penale contestate și rejudecând, în baza dispozițiilor art. 595 C. proc. pen. raportat la art. 6 Cod penal, admiterea cererii formulate.

Curtea, analizând contestația la executare formulată de petentul A, a apreciat că aceasta este inadmisibilă pentru considerente expuse în cuprinsul hotărârii pronunțate.

Astfel, s-a reținut că petentul A a formulat contestație la executare solicitând reducerea unor pedepse aplicate pentru comiterea unor infracțiuni prin sentința penală nr.108/30.01.2014 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 834/26.06.2014 a Curții de Apel București-Secția a II-a Penală, arătând, în esență, că a fost condamnat prin sentința penală respectivă la o pedeapsă de 19 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la tâlhărie, violare de domiciliu, uzurpare de calități oficiale, tâlhărie, tâlhărie cu consecințe deosebit de grave, violare de domiciliu, uzurpare de calități oficiale, port ilegal de decorații sau însemne distinctive, tâlhărie cu consecințe deosebit de grave, violare de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal (2 infracțiuni), uzurpare de calități oficiale și port ilegal de decorații sau semne distinctive. Contestatorul a solicitat aplicarea art.6 Cod penal în privința unora dintre infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea sa definitivă, întrucât maximul special al pedepselor prevăzute de Codul penal în vigoare sunt mai reduse comparativ cu acelea prevăzute de Codul penal din 1968.

Curtea de apel a considerat că petentul nu a invocat un temei de drept al cererii sale, însă acesta este reglementat prin dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen..

Referitor la contestația la executare, instanța a notat că reprezintă un remediu procedural ce vizează incidente intervenite în cursul executării unei hotărâri penale, ce poate fi formulată în cazurile prevăzute la art. 598 alin. (1) C.proc.pen. Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen.:„(1) Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei”.

S-a mai precizat despre contestația la executare că este un mijloc procesual ce poate fi utilizat după rămânerea definitivă a unei hotărâri penale, înainte de punerea în executare a acesteia, în cursul executării pedepsei și chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea ei, în esență, contestația la executare vizând doar incidente ivite în faza de executare a hotărârii penale definitive.

Totodată, s-a menționat referitor la contestația la executare că vizează nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii penale, iar nu legalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în putere lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce privește soluția instanței.

În speță, Curtea a constatat că prin decizia penală nr. 834/26.06.2014 a Curții de Apel București-Secția a II-a Penală (pronunțată deci după intrarea în vigoare a Codului penal, la 01.02.2014) a fost analizată incidența dispozițiilor art.5 Cod penal în privința infracțiunilor deduse judecății, hotărându-se că în cazul contestatorului A legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1968.

Curtea a reținut că pe calea contestației la executare nu se poate proceda la reanalizarea legii penale mai favorabile contestatorului, aspect stabilit prin hotărâre penală definitivă, în condițiile în care aceasta se bucură de autoritate de lucru judecat.

Prin urmare, considerându-se că cererea petentului A vizează aspecte ce nu pot face obiectul unei contestații la executare, acesta solicitând în esență reanalizarea unor împrejurări intrate în puterea lucrului judecat, Curtea a constatat că nu este admisibilă contestația la executare ce face obiectul cauzei.

Examinând contestația formulată de condamnatul A împotriva sentinței penale nr. 180/F din data de 17 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, Înalta Curte constată următoarele:

Prin contestația la executare formulată prin apărător ales, înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, la data de 07.03.2022, sub nr. x/3/2022, contestatorul condamnat A a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea defintivă a cauzei, invocând dispozițiile art.6 C.pen.

În susținerea cererii a arătat, în esență, că a fost condamnat prin sentința penală nr. 108/2014 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 834/A/2014 a Curții de Apel București - Secția a II-a Penală, la o pedeapsă de 19 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la tâlhărie, tâlhărie, tâlhărie cu consecințe deosebit de grave, violare de domiciliu, uzurpare de calități oficiale, port ilegal de decorații sau însemne distinctive, lipsire de libertate în mod ilegal și port ilegal de decorații sau semne distinctive.

Invocând dispozițiile art. 6 alin. (1) C. pen., persoana condamnată a solicitat reducerea pedepselor aplicate pentru săvârșirea a trei infracțiuni de violare de domiciliu, prevăzute de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. (fapte din 13.08.2010, 29.09.2010 și 28.11.2010), de la pedepsele de câte 4 ani închisoare la pedepse de câte 3 ani închisoare fiecare, având în vedere maximul special prevăzut de noul Cod penal pentru această infracțiune.

Totodată, a solicitat reducerea pedepsei de 16 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie cu consecințe deosebit de grave, prevăzute de art. 211 alin. (1), 2 lit. a), alin. (2) ind.1 lit. a), b) și alin.(3) C.pen. (fapta din 29.09.2010) și a pedepsei de 17 ani închisore aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie cu consecințe deosebit de grave, prevăzute de art.211 alin. (1), (2) lit. a), b) alin.(2) ind.1 lit.a), c) și alin. (3) C.pen. (fapta din 28.11.2010), la pedepse de câte 10 ani închisoare, atât cât este maximul special pentru această infracțiune prevăzut în noul Cod penal.

În ceea ce privește pedeapsa rezultantă, a solicitat să fie calculată în conformitate cu decizia nr. 1/2014 a ÎCCJ.

Cu prioritate, Înalta Curte reține că, în prezent, contestatorul condamnat A se află în executarea pedepsei de 19 ani și 6 luni închisoare care a fost aplicată prin sentința penală nr.25 din 12.02.2016 a Curții de Apel București – Secția I Penală, definitivă prin încheierea din 14.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, în baza căreia s-a emis MEPI nr.x/15.09.2016 (neexistând niciun MEPI în așteptare pentru altă condamnare definitivă), ceea ce atrage competența de soluționare în primă instanță a contestației la executare formulate de A în favoarea Curții de Apel București, instanță de executare conform art. 553 alin. (1) C.proc.pen.

Analizând calea de atac a prezentei contestații în funcție de motivele susținute de condamnatul A, Înalta Curte constată că în motivarea sentinței contestate s-a reținut, în mod eronat, că petentul nu a invocat un temei de drept al cererii sale, iar prima instanță a stabilit că cererea condamnatului se încadrează în dispozițiile art.598 alin. (1) lit.d) C.proc.pen. (cu referire la art.5 C.pen.), care nu au fost puse în discuția contradictorie a participanților la procesul penal.

Contrar celor statuate de curtea de apel, prin cererea de contestație la executare, contestatorul A a indicat ca temei al cererii sale prevederile art.6 C.pen. care reglementează aplicarea legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a condamnării și pot fi valorificate pe calea contestației la executare în baza dispozițiilor art. 595 C.proc.pen., ce poartă denumirea marginală Intervenirea unei legi penale noi și sunt reglementate în Codul de procedură penală în cadrul Secțiunii a IV-a - Înlăturarea sau modificarea pedepsei din Capitolul III – Alte dispoziții privind executarea al Titlului V – Executarea hotărârilor penale din.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București ca urmare a declinării competenței de soluționare în favoarea acestei instanțe, dispusă prin sentința penală nr.97/F din 22.06.2022 a Tribunalului Ilfov – Secția Penală, cu motivarea că, potrivit art.595 alin.(2) C.proc.pen., instanța competentă să dispună asupra cererii având ca obiect intervenirea unei legi penale noi este instanța de executare, iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei de către instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Temeiul de drept al contestației la executare prevăzut de art.595 coroborat cu art.6 C.pen. a fost susținut de contestator, în mod constant, prin concluziile formulate în apărarea sa în primă instanță și în calea de atac a contestației.

Or, curtea de apel a schimbat temeiul de drept al contestației la executare formulate de condamnatul A, stabilind în cuprinsul sentinței contestate că acesta este cel prevăzut de art.598 alin. (1) lit.d) C.proc.pen. cu raportare la art.5 C.pen. (acest din urmă text legal reglementând aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei), ceea ce a condus la lipsa evaluării totale a pretențiilor petentului.

Astfel, se reține că petentul contestator a invocat dispozițiile art.6 C.pen. în raport de sentința penală nr.25 din 12.02.2016 a Curții de Apel București – Secția I Penală, definitivă prin încheierea din 14.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât a făcut referire la pedeapsa de 19 ani și 6 luni închisoare, în executarea căreia se află, iar prima instanță a analizat sentința penală nr. 108/2014 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 834/A/2014 a Curții de Apel București - Secția a II-a Penală, prin  raportare la dispozițiile art.5 C.pen.

Schimbarea obiectului judecății fără a pune în discuție această chestiune, conduce la nerespectarea principiului dublului grad de jurisdicție, întrucât este imposibilă pronunțarea asupra contestației la executare omisso medio, direct în calea de atac.

Potrivit art. 425

1

alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel, iar conform alin. (7) pct. 2 lit. b) al aceluiași articol, are loc admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate și dispunerea rejudecării cauzei de către judecătorul sau completul care a pronunțat-o, atunci când se constată că nu au fost respectate dispozițiile privind citarea.

Însă, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art.16 din Constituție care prevăd că cetățenii sunt egali în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, precum și ale art. 20 alin. (2) din Constituția României, în conformitate cu care „dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”. Astfel, se apreciază că au prioritate dispozițiile art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că, pe de-o parte, trebuie să existe o judecată efectivă în raport de obiectul judecății indicat de contestator în cererea formulată, iar, pe de altă parte, trebuie respectat în mod real principiul dublului grad de jurisdicție.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 597 raportat la art. 425

1

alin.(7) pct. 2 lit. b) C.proc.pen., a admis contestația formulată de contestatorul A împotriva sentinței penale nr. 180/F din data de 17 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală.

A desființat, în parte, sentința contestată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

A menținut actele efectuate în cauză până la data 17 noiembrie 2022.