ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 569/2022

Ședința publică din data de 27 septembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 132/F din 19 iulie 2022 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2022, în baza art. 597 alin. (4) și (7) C. proc. pen.., raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul-condamnat A..

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., s-a dispus avansarea, din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul București, a sumei de 313 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în contestație.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că la data de 14 iunie 2022, contestatorul-condamnat A. a formulat contestație la executare, solicitând instanței să constate, că la acest moment execută o pedeapsă a cărei durată nu este prevăzută de lege, deoarece întinderea executării acesteia a fost redefinită retroactiv, după condamnarea sa definitivă, prin Legea nr. 240/19 decembrie 2019; să se dispună de asemenea, acordarea compensării pentru condiții de detenție necorespunzătoare (conform art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 - forma anterioară Legii nr. 240/2019), pentru perioada 23 decembrie 2019 și până la momentul pronunțării hotărârii, constatând ca executată partea din pedeapsă corespunzătoare acestei compensări iar în final să se dispună ca, până la liberarea sa, ori de câte ori condițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 (forma anterioară adoptării Legii nr. 240/2019) sunt îndeplinite, și să beneficiez astfel de compensare în cazul cazării în condiții necorespunzătoare.

În motivarea cererii, în principiu a arătat, că a fost condamnat în mod definitiv prin decizia penală nr. 301/A/08.10.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Î.C.C.J. care a modificat sentința penală nr. 30/F din 14.02.2018 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2015 iar până la apariția Legii nr. 240/2019, a beneficiat de acordarea compensării pentru cazarea în condiții necorespunzătoare. Ulterior adoptării acestei legi, chiar dacă nici condițiile de detenție, nici comportamentul său nu s-au modificat, exclusiv în temeiul noului act normativ, nu a mai beneficiat de această compensare. Condamnatul a precizat că detenția sa, s-a petrecut exclusiv în spații de cazare prevăzute în Ordinul ministrului justiției nr. 2773/2017 pentru aprobarea Situației centralizate a clădirilor care sunt necorespunzătoare din punctul de vedere al condițiilor de detenție, ordin în vigoare și la momentul formulării prezentei cereri, astfel că, se recunoaște caracterul necorespunzător al detentei sale, actul administrativ cu caracter normativ având forță obligatorie de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României. A mai precizat că, deși art. 2 alin. (2) din ordin prevede reclasificarea clădirilor în cazul în care acestea devin corespunzătoare din punct de vedere al condițiilor de detenție, o astfel de reclasificare nu a avut loc în cazul Penitenciarelor Rahova, Ploiești, Jilava, respectiv în cazul Penitenciarului Spital București - Jilava.

În opinia condamnatului, nu se poate susține că apariția Legii nr. 240/2019 ar fi putut conduce la abrogarea implicită a Ordinului ministrului justiției nr. 2773/2017 cu modificările și completările ulterioare, pentru că Legea nr. 24/2000 nu permite abrogarea implicită în sistemul juridic românesc (art. 64 alin. (4) din Legea nr. 24/2000) și, oricum, Ordinul nu este contrar niciunei reglementări în vigoare netrebuind, deci, să fie abrogat (aspect care, oricum, nu face obiectul prezentei cauze și asupra căruia nu insistă).

De asemenea, în susținerii cererii, condamnatul a invocat și jurisprudența CEDO în materie (cauza Del Rio Prada c. Spaniei).

În final, a apreciat că durata executării pedepsei sale a fost prelungită retroactiv cu 6 zile pentru fiecare 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, situație ce încalcă dispozițiile art. 7 din Convenție, așa cum au fost interpretate cu forță juridică obligatorie de către C.E.D.O. astfel că instanța ar avea obligația de a aplica Convenția și de a înlătura de la aplicare dispozițiile legii nr. 240/2019.

Contestatorul condamnat a solicitat să îi fie aplicat anticipat, beneficiul zilelor compensatorii și pentru restul rămas de executat din condamnarea de 8 ani închisoare, pedeapsă rămasă definitivă prin decizia penală nr. 301/A/08.10.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Î.C.C.J. care a modificat sentința penală nr. 30/F din 14.02.2018 a Curții de Apel București, secția I penală.

Prima instanță a reținut că din actele dosarului reiese că petentului-condamnat i-au fost deduse din pedeapsa de 8 ani închisoare, arestul preventiv și arestul la domiciliu din perioada 26 martie 2015 - 19 ianuarie 2016, 24 zile considerate executate suplimentar ca măsură compensatorie în temeiul art. 55

1

alin. (1) din Legea nr. 254/2013, modificată și completată prin Legea nr. 169/2017, zile aferente perioadei 29 aprilie 2015 - 09 iulie 2015 și perioadei 08 octombrie 2019 - 23 decembrie 2019.

Din interpretarea dispozițiilor legale în vigoare privind executarea pedepselor, precum și din jurisprudența CEDO, prima instanță a reținut că zilele eventual considerate ca executate și calculate ca măsură compensatorie în baza unor dispoziții legale naționale în vigoare sau alte reglementări de la nivel european, inclusiv jurisprudența CEDO nu duc în mod automat la "micșorarea’’ pedepsei aplicate în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., ci ar putea constituii zile câștig care ar putea fi luate în calcul pentru stabilirea fracției necesare în vederea soluționării unei cereri sau propuneri de liberare condiționată.

De asemenea, prima instanță a avut vedere expunerea de motive a Legii nr. 169/2017: prin care s-a urmărit acordarea unor zile câștig ca măsură compensatorie în vederea dobândirii unei vocații la liberarea condiționată ca urmare a îndeplinirii fracției necesare, iar nu de a se reduce pedeapsa efectiv aflată în executare prin scăderea zilelor câștig.

În concluzie, prima instanță a apreciat că aplicarea oricăror dispoziții legale în vigoare sau chiar a jurisprudenței CEDO anterior analizării unei cereri sau propuneri de liberare condiționată nu se justifică și în final nu poate fundamenta o cerere de contestație la executare întemeiată pe art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 132/F din 19 iulie 2022 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțate în dosarul nr. x/2022 a formulat contestație condamnat A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 03 august 2022, fiind acordat termen aleatoriu la data de 27 septembrie 2022.

În dezbateri, condamnatul A., beneficiind de asistența juridică a unui avocat din oficiu, a solicitat solicită să se dispună acordarea compensării pentru condiții de detenție necorespunzătoare conform art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 (forma anterioară adoptării Legii nr. 240/2019) pentru perioada 23 decembrie 2019 și până la momentul rămânerii definitive a hotărârii și să se constate ca, până la liberarea sa, ori de câte ori condițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 sunt îndeplinite, trebuie beneficieze de compensare în cazul cazării în condiții necorespunzătoare. De asemenea, a susținut că durata executării pedepsei a fost prelungită retroactiv cu 6 zile pentru fiecare 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, situație care încalcă dispozițiile art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Examinând contestația în baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestația la executare este mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea pedepsei, fără a se putea ajunge la modificarea dispozițiilor din hotărârea instanței care au intrat în autoritatea de lucru judecat, această instituție neputând fi uzitată decât în cazurile și condițiile prevăzute de lege, astfel că, în cadrul său, nu se pot repune în discuție aspecte de nelegalitate sau netemeinicie.

Înalta Curte are în vedere că, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei și trebuie să cuprindă situațiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care fie pedepsele nu se mai execută (în caz de amnistie, prescripția executării pedepsei, grațierea, decesul persoanei condamnate), fie intervin modificări în sensul micșorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.

În speță, condamnatul a solicitat, prin intermediul acestui mijloc procesual, aplicarea anticipată a beneficiului zilelor compensatorii și pentru restul rămas de executat din pedeapsa de 8 ani închisoare, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 301/A/08.10.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Î.C.C.J. care a modificat sentința penală nr. 30/F din 14.02.2018 a Curții de Apel București, secția I penală.

Contestația la executare formulată vizează calcularea perioadei de recurs compensatoriu, condamnatul apreciind necesitatea reținerii unei perioade de timp ce ar urma a fi scăzută din pedeapsa aplicată, ca beneficiu al dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013.

Referitor la această critică, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 nu au fost reglementate de legiuitor drept o cauză de reducere a pedepsei pentru a se putea analiza aplicarea legii penale mai favorabile și continuarea producerii acestor efecte pe toată durata executării pedepsei, ci au fost acordate ca măsuri compensatorii pentru perioada executată în condiții necorespunzătoare. Acest caracter rezultă în mod neechivoc din denumirea marginală pe care acest articol a avut-o compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare. Se are în vedere Deciziei nr. 242 din 08 aprilie 2021 a Curții Constituțional care a statuat că "din perspectiva instituției liberării condiționate, intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017 are ca rezultat calcularea fracțiilor de pedeapsă ce trebuie obligatoriu executate (pentru a avea vocație pentru liberare condiționată), inclusiv prin aplicarea dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) din Legea nr. 254/2013. (...) în expunerea de motive la Legea nr. 169/2017 s-a precizat că acest mecanism va opera "în cadrul instituției liberării condiționate, cu mențiunea însă că acesta va fi o vocație si nu un drept recunoscut condamnatului care, de plano, să beneficieze de reducerea pedepsei pentru executarea acesteia în condiții necorespunzătoare" (paragraf 55).

De asemenea, în paragraful nr. 66 al aceleiași decizii, s-a reținut că "dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 nu reprezintă o normă de drept penal material, ci o normă care reglementează în materia executării pedepselor, astfel că principiul aplicării legii penale mai favorabile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, nu poate fi aplicat prin raportare la norma de lege criticată.", aceste dispoziții legale referindu-se la instituirea unui mecanism de calculare a pedepsei executate efectiv în cazul plasării persoanei condamnate în condiții necorespunzătoare de cazare, mecanism aplicabil în cazul analizării condițiilor de acordare a liberării condiționate.

În consecință, în ceea ce privește pedeapsa cu închisoare în executarea căreia se află condamnatul A., calculul zilelor câștigate de în raport cu perioada executării pedepsei în condiții necorespunzătoare de detenție pot fi avute evaluate într-o altă fază procesuală, respectiv în cadrul unei cereri de liberare condiționată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a respins contestația la executare promovată de condamnat, motivele invocate în susținerea acesteia neputându-se subsuma noțiunilor de împiedicare la executare sau intervenire a unei situații ce determină micșorarea cuantumului pedepsei.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 132/F din 19 iulie 2022 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțate în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției., conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 132/F din 19 iulie 2022 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțate în dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2022.