ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 913/2021

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 154 din 28 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021, în baza art. 99 alin. (2) lit. c) și art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, a fost respinsă cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia, respectiv de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Trieste în dosarul de referință nr. 361/2020, având ca obiect executarea mandatului european de arestare nr. 361 din 18 august 2021, emis împotriva persoanei solicitate A.

În baza art. 99 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută, pe cale incidentală, hotărârea nr. 733/2016 pronunțată de Tribunalul Trieste la 11 mai 2016, confirmată prin hotărârea nr. 135/2020 a Curții de Apel Trieste din 30 ianuarie 2020, definitivă la data de 18 iulie 2020, prin care persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de leziuni corporale în dauna membrilor familiei/conviețuitorilor, în formă continuată, prevăzută de art. 572 și art. 582 din C. pen. italian, cu reținerea agravantelor prevăzute de art. 61 și art. 81 din C. pen. italian, faptă incriminată de legea penală română în infracțiunea de violență în familie sub formă de loviri și alte violențe, în formă continuată, prevăzută de art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

S-a dispus executarea de către persoana solicitată A. într-un penitenciar din România a pedepsei de 2 ani și 9 luni închisoare.

În temeiul art. 99 alin. (3) teza a III-a din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data pronunțării hotărârii.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa de 2 ani și 9 luni închisoare, perioada de reținere și arest preventiv începând cu data de 21 septembrie 2021 până la zi.

În temeiul art. 14 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus traducerea, în regim de urgență, a hotărârii și a adresei de comunicare a hotărârii către autoritatea judiciară emitentă, din limba română în limba italiană.

În temeiul art. 87 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului român.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că, prin sesizarea formulată, la 21 septembrie 2021, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Italia față de cetățeanul român A. La dosar a fost depusă doar semnalarea transmisă în Sistemul Informatic Schengen de către autoritățile judiciare italiene privind pe cetățeanul român A.

Prin încheierea din 22 septembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a admis propunerea de arestare provizorie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău față de persoana solicitată A. și a dispus arestarea provizorie a acesteia pe o perioadă de 15 de zile, începând cu data de 22 septembrie 2021 și până la data de 06 octombrie 2021, inclusiv. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 102 alin. (7) din Legea nr. 302/20014, a fixat termen la 06 octombrie 2021 pentru prezentarea de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a mandatului european de arestare, însoțit și de traducerea în limba română.

La 27 septembrie 2021, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a înaintat mandatul european de arestare, însoțit și de traducerea în limba română.

În ședința de judecată din 06 octombrie 2021, în conformitate cu prevederile art. 104 din Legea nr. 302/2004, persoanei solicitate i s-au adus la cunoștință drepturile procesuale, existența mandatului european de arestare, conținutul acestuia, precum și posibilitatea de a consimți la predare către statul solicitant și de a renunța la regula specialității.

După ce i s-au pus în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia, persoana solicitată a declarat că nu este de acord cu predarea sa către autoritatea solicitantă și cu executarea pedepsei în statul solicitant. Ca urmare a acestei manifestări de voință, Curtea a constatat incidența în cauză a prevederilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, astfel că a solicitat autorităților judiciare emitente italiene trimiterea hotărârii de condamnare, în copie certificată, precum și alte informații necesare unei eventuale recunoașteri a hotărârii de condamnare.

Prin încheierea de ședință de la același termen, după ce, în prealabil persoana solicitată a fost audiată, Curtea de Apel Bacău a dispus arestarea acesteia pentru 30 de zile, până la 04 noiembrie 2021, inclusiv.

La solicitarea instanței, autoritatea judiciară italiană emitentă a mandatului european de arestare a comunicat, în copie certificată, hotărârea de condamnare nr. 733/2016 pronunțată de Tribunalul Trieste la 11 mai 2016, confirmată prin hotărârea nr. 135/2020 din 30 ianuarie 2020 a Curții de Apel Trieste, definitivă la data de 18 iulie 2020, precum și informațiile privind condițiile în care persoana solicitată a fost judecată în lipsă.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut că, în dosarul de referință nr. 361/2020, Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Trieste a emis mandatul european de arestare nr. 361 din 18 august 2021 în vederea punerii în executare a pedepsei închisorii de 2 ani și 9 luni închisoare, aplicată persoanei solicitate A. pentru săvârșirea infracțiunii de leziuni corporale în dauna membrilor familiei/conviețuitorilor, în formă continuată, prevăzută de art. 572 și art. 582 din C. pen. italian, cu reținerea agravantelor prevăzute la art. 61 și art. 81 din C. pen. italian, prin hotărârea nr. 733/2016 din 11 mai 2016, pronunțată de Tribunalul Trieste, confirmată prin hotărârea nr. 135/2020 din 30 ianuarie 2020 a Curții de Apel Trieste, definitivă la data de 18 iulie 2020.

S-a constatat că, prin sentința de condamnare nr. 733/2016 din 11 mai 2016 a Tribunalului Trieste, s-a reținut în sarcina persoanei solicitate A., ca situație de fapt ce constituie infracțiunea continuată de rele tratamente în dauna membrilor familiei/conviețuitorilor și leziuni corporale, următoarele:

1.) - infracțiunea prevăzută de art. 572 alin. (1), cu aplicarea art. 61 din C. pen. italian, pentru că o brutaliza pe partenera sa cu care locuia, B., constând în aceea că, într-o seară din iulie 2014, a pălmuit-o și a lovit-o cu picioarele, chiar și când era pe jos, ținând-o de păr și insultând-o; din august 2014, o bătea și o insulta pe B. de cel puțin trei sau patru ori pe lună, aceasta trebuind sa meargă la serviciul de urgență, de cel puțin o dată pe lună, înainte de 27 noiembrie 2014;

- la sfârșitul lunii ianuarie 2015, a lovit-o pe B. - aceasta fiind însărcinată - cu palme în față, a strâns-o de gât, a tras-o de par și i-a smuls hainele, insultând-o și spunându-i "Târfă, curvă ... Îl omor pe copilul ăsta, nu sunt sigur că e al meu."

- în 07 februarie 2015, în timpul unei alte cerți, a insultat-o pe B. spunându-i "Târfă, curvă" și a lovit-o de multe ori cu palme, pumnii și picioarele, smulgându-i părul, strângând-o de gât și dându-i picioare în burtă, după ce a făcut-o să cadă jos.

- cu agravanta de comitere a faptei în dauna partenerei sale care era însărcinată.

2.) infracțiunea prevăzută de art. 582, art. 585 cu aplicarea art. 61 din C. pen. italian, având ca agravantă comiterea faptei abuzând de relațiile domestice și în dauna partenerei care era însărcinată, pentru că, urmare a agresiunii din 07 februarie 2015, descrisă mai sus, i-a produs lui B. leziuni corporale care consistă în umflătură septului nazal, zgârieturi pe piept, vânătăi pe gât și posibilă fractură a încheieturii de la mâna dreapta, vindecabile în 25 de zile.

S-a arătat că faptele au fost comise la Trieste din luna iulie 2014 până în 07 februarie 2015.

Instanța italiană a mai reținut că, deși conduita de maltratare a avut un singur episod dovedit în mod obiectiv, din mărturia persoanei vătămate reiese o conduita de agresiune frecventă față de patrimoniul moral și integritatea fizică, cauzată de gelozie. Aceasta comportare s-a agravat după apariția sarcinii, în ianuarie 2015 (cu suspiciunea că copilul ar fi al altuia) și a culminat cu faptele din 07 februarie 2015, când tot gelozia a constituit factorul de declanșare a violenței verbale și fizice.

Instanța italiană a stabilit în sarcina persoanei solicitate ca sancțiune juridică, conform art. 133 din C. pen. italian, pedeapsa de doi ani și nouă luni de detenție (reprezentând 2 ani și 6 luni, mărită cu două luni pentru agravanta de la art. 61 din C. pen. italian, și cu o lună, conform art. 81 din C. pen. italian).

S-a mai reținut că sentința de condamnare în primă instanță, anume hotărârea nr. 733/2016 din 11 mai 2016 a Tribunalului Trieste, a fost confirmată prin hotărârea nr. 135/2020 din 30 ianuarie 2020 a Curții de Apel Trieste, definitivă la data de 18 iulie 2020.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 302/2004 și de Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene pentru punerea în executare a unui mandat european de arestare, Curtea a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnată persoana solicitată prin sentința mai sus menționată au corespondent în legea penală română, întrunind cerințele de tipicitate ale infracțiunii de violență în familie sub formă de loviri și alte violențe, în formă continuată, prevăzută de art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., și că pedeapsa prevăzută de legea română pentru această infracțiune este închisoarea, cu limite cuprinse între 6 luni și 6 ani și 3 luni (maximul legal, obținut prin majorarea cu 1/4 a maximului prevăzut de art. 193 alin. (2) C. pen., de 5 ani).

Curtea a reținut, totodată, că, în cauză, este incident motivul opțional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) și art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în conformitate cu care executarea mandatului european de arestare poate fi refuzată când mandatul a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

În speță, s-a constatat că persoana solicitată A. a declarat în fața instanței că nu este de acord cu predarea în Italia și că refuză să execute pedeapsa pe teritoriul acestui stat. Ținând seama că persoana solicitată este cetățean român, că persoanele cu care se află în relații de rudenie apropiată, soția și copiii săi minori, se află în România, instanța a apreciat că reeducarea și reinserția sa socială s-ar putea realiza mult mai eficient dacă ar executa pedeapsa pe teritoriul României și nu pe teritoriul statului emitent.

În consecință, constatând incidența acest motiv de refuz al executării mandatului european de arestare cu care a fost sesizată, Curtea a respins executarea acestuia.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, instanța de fond a procedat la verificarea condițiilor prevăzute de art. 162 și art. 167 din aceeași lege pentru recunoașterea hotărârii de condamnare pe cale incidentală, constatând că acestea sunt îndeplinite și că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de refuz prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004.

În acest sens, s-a reținut că, prin hotărârea nr. 733/2016 din 11 mai 2016 a Tribunalului Trieste, confirmată prin hotărârea nr. 135/2020 din 30 ianuarie 2020 a Curții de Apel Trieste, definitivă la data de 18 iulie 2020, persoana solicitată A. a fost condamnată definitiv la pedeapsa de 2 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de leziuni corporale în dauna membrilor familiei/conviețuitorilor, în formă continuată, prevăzută de art. 572 și art. 582 din C. pen. italian, cu reținerea agravantelor prevăzute de art. 61 și art. 81 din C. pen. italian, constând în aceea că, începând cu luna iulie 2014, a lovit-o repetat pe concubina sa, B., care era însărcinată și cu care conviețuia, pe motive de gelozie, ultimele lovituri fiind exercitate asupra acesteia la data de 07 februarie 2015, cauzându-i, astfel, leziuni corporale (umflătura septului nazal, zgârieturi pe piept, vânătăi pe gât și posibila fractură a încheieturii de la mâna dreapta) ce au necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale.

S-a constatat că hotărârea de condamnare este definitivă și că pedeapsa de 2 ani și 9 luni închisoare este cu executare efectivă, din hotărârile judecătorești transmise la dosar rezultând că autoritățile judiciare italiene nu au dispus suspendarea condiționată a pedepsei pentru că aceasta depășește limitele prevăzute de lege. Caracterul executoriu al pedepsei de 2 ani și 9 luni închisoare a rezultat și din ordonanța din 07 mai 2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Trieste, prin care s-a dispus revocarea decretului de suspendare a executării, emis la data 17 noiembrie 2020, precum și deținerea în închisoare a condamnatului A. pentru ispășirea pedepsei de 2 ani și 9 luni închisoare.

Deopotrivă, s-a observat că infracțiunile pentru care a fost condamnată persoana solicitată prin sentința menționată au corespondent în legea penală română, întrunind condițiile de tipicitate ale infracțiunii de violență în familie sub formă de loviri și alte violențe, în formă continuată, prevăzută de art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., și că pedeapsa prevăzută de legea română pentru această infracțiune este închisoarea cuprinsă între 6 luni (minimul legal) și 6 ani și 3 luni (maximul legal, obținut prin majorarea cu 1/4 a maximului prevăzut de art. 193 alin. (2) C. pen., de 5 ani). Curtea a reținut infracțiunea de violență în familie sub formă de loviri și în formă continuată, întrucât condamnatul și persoana vătămată dezvoltau, la momentul comiterii infracțiunii, relații similare celor dintre soți și, totodată, conviețuiau, iar loviturile au fost exercitate de cel dintâi asupra concubinei sale în mod repetitiv, constant, în baza aceleași hotărâri infracționale, motivat de sentimentele de gelozie ce le nutrea față de aceasta.

De asemenea, s-a avut în vedere că, întrucât este cetățean român, care trăiește în România, unde se regăsește și familia sa, nu este necesar ca persoana solicitată să își dea consimțământul de a executa pedeapsa în țară.

S-a mai reținut că executarea hotărârii judecătorești nu este contrară principiului non bis in idem, persoana condamnată nefiind cercetată penal în România pentru aceeași infracțiune, precum și că, potrivit legii române, nu a intervenit prescripția executării pedepsei de 2 ani și 9 luni închisoare, aplicată de autoritățile judiciare italiene, nefiind împlinit termenul de prescripție prevăzut de art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen. (de 7 ani și 9 luni, ce începe a curge de la data de 18 iulie 2020, când a rămas definitivă hotărâre nr. 733/2016 a Tribunalului Trieste).

În ceea ce privește îndeplinirea condiției ca persoana condamnată să fi avut parte de un proces echitabil în statul emitent al hotărârii de condamnare, care implică și participarea sa, personal ori prin avocat ales, la procesul ce s-a finalizat cu condamnarea sa, Curtea, văzând sentințele penale emise de autoritățile judiciare italiene, precum și relațiile transmise la dosar, a constatat că, deși persoana solicitată A. a fost judecată în lipsă de autoritățile judiciare italiene, acestea i-au asigurat toate drepturile și garanțiile procesuale.

Astfel, statul emitent a informat că, în conformitate cu legislația sa, persoana a fost încunoștințată, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la consecințele legale în caz de neprezentare. De asemenea, ... persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv.

În concret, Curtea a reținut că persoana solicitată A. a fost înștiințată despre începerea judecății prin primirea decretului de judecată în data de 23 martie 2015 la sediul apărătorului ales, avocat C. de la Baroul din Trieste, cu avertismentul că, în cazul în care nu se prezintă, va fi judecat în lipsă. Judecata în primă instanță s-a desfășurat la data de 11 mai 2016, la Tribunalul Trieste, în absența acuzatului, dar în prezența avocatului ales C. de la Baroul din Trieste.

Împotriva hotărârii date de prima instanță, avocatul ales D. de la Baroul din Trieste a formulat apel. Acuzatul A. a primit notificarea decretului de citare pentru judecata de apel la sediul apărătorului ales, numit în data de 09 mai 2016, avocatul D., cu avertismentul către imputat că, în caz de neprezentare, va fi judecat în lipsă. Astfel, s-a constatat că acuzatul A. cunoștea data și locul procesului în calea de atac a apelului și a însărcinat pe avocatul ales să îl reprezinte. Acesta din urmă a fost înlocuit de avocat E. de la Baroul din Trieste, care a fost prezent la judecarea apelului și l-a apărat concret și efectiv pe acuzat, așa cum rezultă din motivarea hotărârii pronunțate în apel de Curtea de Apel Trieste, prin care s-a răspuns la apărările formulate de acuzat prin avocatul său.

Curtea a concluzionat că persoana solicitată a fost citată în procesele penale, judecate în primă instanță și apel, la domiciliile procesuale alese, a cunoscut datele și locurile de înfățișare la judecată, a împuternicit avocați aleși care să îl reprezinte și să-i facă apărările necesare, iar aceștia l-au apărat efectiv și concret. S-a arătat că alegerea acuzatului de a nu se prezenta la procesele penale din Italia, deși i-au fost asigurate toate drepturile/garanțiile procesuale, este rezultatul voinței acestuia și nu poate fi invocată ca motiv de nerecunoaștere a hotărârii străine pronunțate în lipsa sa. S-a considerat că susținerile persoanei solicitate, în sensul că nu ar fi fost consiliat corespunzător de avocații din oficiu ori aleși, sunt simple susțineri, nedovedite, atâta vreme cât acesta a avut avocați aleși, care i-au făcut apărări efective și la sediile cărora și-a ales domiciliul procesual.

Prin urmare, s-a reținut că nu este incident niciunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Totodată, raportându-se la dispozițiile art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, Curtea a constatat că pedeapsa de 2 ani și 9 luni închisoare cu executare în regim de detenție, aplicată persoanei condamnate de către autoritățile judiciare italiene, este într-un cuantum situat sub limita maximă a pedepsei prevăzută de legea română, de 6 ani și 3 luni închisoare, neimpunându-se adaptarea ei sub acest aspect.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat contestație persoana solicitată A., învederând că este incident motivul de nerecunoaștere și neexecutare prevăzut de art. 163 alin. (1) lit. g) pct. ii din Legea nr. 302/2004, întrucât nu a fost prezent la judecată și nu a beneficiat de o apărare efectivă pe parcursul procedurii derulate împotriva sa în Italia.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, potrivit art. 4251 C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identității persoanei solicitate și a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie și în limba pe care o înțelege, mandatul european de arestare și, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoștința acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situația în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiași articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziției sale față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventualele obiecții privind identitatea.

Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluționează cauza prin sentință, iar, în situația în care admite cererea formulată de autoritățile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conținut și ale cărui condiții de executare sunt prevăzute de dispozițiile C. proc. pen. La luarea hotărârii, judecătorul ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conținutul și forma prevăzute de art. 87 din actul normativ și dacă, în speță, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menționate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere și poziția persoanei solicitate cu privire la regula specialității, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.

Pe de altă parte, reglementând situațiile care pot determina respingerea cererii autorităților judiciare emitente de punere în executare a unui mandat european de arestare, art. 99 din Legea nr. 302/2004 prevede expres motivele obligatorii (alin. (1) și facultative (alin. (2) de refuz, reținând (în alin. (2) lit. c) că judecătorul român poate refuza executarea respectivului mandat când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

Conform art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109.

Verificând actele dosarului, în raport cu aceste dispoziții, Înalta Curte constată că Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Trieste a emis, în dosarul de referință nr. 361/2020, mandatul european de arestare nr. 361 din 18 august 2021 în vederea punerii în executare a pedepsei închisorii de 2 ani și 9 luni aplicată persoanei solicitate A. pentru săvârșirea infracțiunii de leziuni corporale în dauna membrilor familiei/conviețuitorilor, în formă continuată, prevăzută de art. 572 și art. 582 din C. pen. italian, cu reținerea agravantelor prevăzute la art. 61 și art. 81 din C. pen. italian, prin hotărârea nr. 733/2016 din 11 mai 2016, pronunțată de Tribunalul Trieste, confirmată prin hotărârea nr. 135/2020 din 30 ianuarie 2020 a Curții de Apel Trieste, definitivă la data de 18 iulie 2020.

Astfel, prin sentința de condamnare nr. 733/2016 din 11 mai 2016 a Tribunalului Trieste, în sarcina cetățeanului român A. s-a reținut, în esență, sub aspectul situației de fapt, că, începând cu luna iulie 2014, a lovit-o repetat pe concubina sa, B., care era însărcinată și cu care conviețuia, pe motive de gelozie, ultimele lovituri fiind exercitate asupra acesteia la data de 07 februarie 2015, cauzându-i, astfel, leziuni corporale (umflătura septului nazal, zgârieturi pe piept, vânătăi pe gât și posibila fractură a încheieturii de la mâna dreapta) ce au necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale.

Fiind sesizată cu propunerea de punere în executare a mandatului european de arestare emis în dosarul de referință nr. 361/2020 de Procuratura Generală de pe lângă Tribunalul Trieste, Curtea de Apel Bacău a procedat, la termenul de judecată din 06 octombrie 2020, potrivit art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, la audierea persoanei solicitate A., prilej cu care aceasta a precizat că nu este de acord să fie predată către autoritățile judiciare italiene și că dorește să execute pedeapsa în România, unde se află și familia sa.

Totodată, se constată că, la solicitarea primei instanțe, formulată în considerarea dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. c) și art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară emitentă a transmis la dosar hotărârea nr. x/2016 din 11 mai 2016 a Tribunalului Trieste, confirmată prin hotărârea nr. 135/2020 din 30 ianuarie 2020 a Curții de Apel Trieste, definitivă la data de 18 iulie 2020, ordinul nr. SIEP 361/2020 de executare a detențiunii și decret de suspendare al acesteia emis la 17 noiembrie 2020 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Trieste, precum și ordinul emis de același organ judiciar la 04 mai 2021 de revocare a decretului de suspendare a ordinului de executare pentru detenție (art. 656 alin. (8) C. proc. pen. italian) și restaurare a aceluiași ordin .

Din analiza acestor documente, efectuată în conformitate cu dispozițiile art. 99 alin. (3) și art. 167 din Legea nr. 302/2004, rezultă că hotărârea de condamnare a cetățeanului român A. pronunțată de autoritățile judiciare italiene este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, fiind definitivă și executorie, se referă la fapte care sunt incriminate și de legea penală română (art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.) și sunt sancționate cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 6 ani și 3 luni (maxim stabilit prin majorarea cu o pătrime a limitei prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen.), iar pedeapsa aplicată de 2 ani și 9 luni închisoare are aceeași natură și se încadrează în cuantumul sancțiunii penale ce ar putea fi stabilită dacă fapta ar fi fost săvârșită în România. În plus, numitul A. și-a manifestat dorința să execute pedeapsa în România, este cetățean român și, pentru fapta imputată, ar fi fost sancționabil potrivit legislației interne.

Deopotrivă, se constată că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât, pentru faptele pentru care a fost condamnat, contestatorul nu a fost și nici nu este supus unei proceduri judiciare în România sau în alt stat, iar acesta răspunde penal potrivit legii române și nu beneficiază de imunitate de jurisdicție. În plus, se constată că nu a intervenit vreun incident în executarea pedepsei potrivit legii penale române (amnistia, prescripția, dezincriminarea faptei).

Contrar susținerilor apărării, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, apreciază că, în speță, nu este incident motivul de nerecunoaștere și neexecutare prevăzut de art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, având în vedere că, din actele dosarului (adresa nr. x/2020 din 19 octombrie 2021 a Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Trieste și hotărârile pronunțate de autoritățile judiciare italiene), rezultă că persoana condamnată a fost informată, conform legislației naționale a statului emitent, despre existența procesului demarat împotriva sa (fiindu-i comunicată personal ordonanța emisă la 16 februarie 2015 de către Judecătorul pentru Cercetări preliminare de la Tribunalul din Trieste, prin care s-a instituit, pentru intervalul 18 februarie 2015 - 14 martie 2015, măsura preventivă prevăzută de art. 282 ter C. proc. pen. italian, precum și decretul de fixare a audienței de interogatoriu pentru 24 februarie 2015, iar citațiile din ambele stadii procesuale, fond și apel, i-au fost transmise la sediul apărătorilor aleși, unde și-a stabilit domiciliul procesual), că, deși hotărârea primei instanțe a fost dată în absența sa, pe parcursul procesului a fost reprezentat de avocat ales (C. din Baroul din Trieste, care, însă, nu s-a prezentat la ultimul termen), la sediul căruia și-a stabilit domiciliul pentru comunicarea actelor de procedură, sau, după caz, de avocat desemnat din oficiu (E. din Baroul din Trieste care l-a înlocuit la ultimul termen pe avocatul ales C.), care a asigurat o apărare efectivă, că apelul a fost promovat tot de un avocat ales (D. din Baroul din Trieste, numit la 09 mai 2016, la al cărui sediu, de asemenea, și-a ales domiciliul), care, însă, la termenul din 30 ianuarie 2020, nu s-a prezentat, motiv pentru care a fost înlocuit de un apărător desemnat din oficiu (avocat E. din Baroul din Trieste). De altfel, însuși contestatorul a declarat (cu prilejul audierii din data de 06 octombrie 2021) că "a fost o dată la poliție și o dată la tribunal în procesul penal în care s-a pronunțat condamnarea … de către autoritățile italiene" și că a angajat un apărător ales de la firma de avocatură D., de care era sigur că îl va reprezenta în continuare, dar pe care, însă, nu l-a contactat după ce s-a întors în România în anul 2016. Faptul că persoana solicitată a cunoscut despre existența procedurii derulate împotriva sa în Italia rezultă și din declarația acesteia dată în fața procurorului la 21 septembrie 2021 .

Prin urmare, în mod corect Curtea de Apel Bacău a reținut că persoana condamnată a cunoscut despre existența procesului penal în care avea calitatea de inculpat și că a beneficiat de o apărare efectivă (Curtea de Apel din Trieste răspunzând, prin hotărârea dată în calea de atac, aspectelor invocate în apărare de avocatul desemnat din oficiu), absența sa de la judecată (care a avut loc, însă, în prezența unui avocat, chiar și desemnat din oficiu, conform legislației statului emitent) neputând constitui un motiv de refuz pentru recunoașterea și punerea în executare a hotărârii de condamnare pronunțate de autoritățile judiciare din Italia, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a întreprins vreun demers ulterior pentru a se interesa de stadiul respectivului proces, ci, dimpotrivă, a dat dovadă de o totală lipsă de diligență cu privire la situația sa juridică.

Rezultă, așadar, că, în speță, sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr. 302/2004, pentru recunoașterea, pe cale incidentată, a hotărârii judecătorești străine și punerea acesteia în executare pe teritoriul României.

Ca urmare, se apreciază că, în mod corect, instanța de fond, raportându-se la poziția procesuală a persoanei solicitate A. în sensul că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare italiene și că dorește să execute pedeapsa în România, a considerat incident motivul de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 și, constatând întrunirea condițiilor reglementate de art. 167 din același act normativ, a dispus recunoașterea, pe cale incidentală, a hotărârii nr. 733/2016 din 11 mai 2016 a Tribunalului Trieste, confirmată prin hotărârea nr. 135/2020 din 30 ianuarie 2020 a Curții de Apel Trieste, definitivă la data de 18 iulie 2020, prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de leziuni corporale în dauna membrilor familiei/conviețuitorilor, în formă continuată, prevăzută de art. 572 și art. 582 din C. pen. italian, cu reținerea agravantelor prevăzute de art. 61 și art. 81 din C. pen. italian, ce își găsește corespondent în legea penală română în dispozițiile art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., pedeapsă din care s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 21 septembrie 2021 până la zi.

Pentru motivele arătate, Înalta Curte constată legală și temeinică hotărârea atacată, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 154 din 28 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., întrucât se află în culpă procesuală, contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului, iar, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 154 din 28 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 1012 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 noiembrie 2021.

Procesat de GGC - LM