ÎCCJ, decizie (scj.ro #202178)

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, Secția contencios administrativ și fiscal, la data de 8 februarie 2018, sub nr. x/64/2018, reclamanta Societatea A. S.R.L., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii și Identității Naționale (actualul Ministerul Culturii), anularea Ordinului nr. 2310/23.05.2017, privind clasarea în Lista Monumentelor Istorice a ansamblului Fostului Dispensar al Direcției Sanitare B. – Secția Dermato – Venerice, situat în strada (…), mun. Brașov, jud. Brașov, cu 3 subcomponente în categoria monument CI - corp A, CI - corp B și C2 - pavilion rezerve – doar anvelopanta exterioară, toate în categoria II - arhitectură, grupa valorică B, ordin apreciat ca fiind nelegal de reclamantă, atât din punct de vedere al procedurii adoptării, cât și din punct de vedere al criteriilor impuse de lege. A solicitat, totodată, reclamanta, obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea definitivă a prezentei cauze.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 113 din 24 decembrie 2020, Curtea de Apel Brașov, Secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii (fost Ministerul Culturii și Identității Naționale), ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile menționate la punctul 1.2. anterior, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin care, invocând incidența prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, în condițiile în care ordinul a fost nelegal adoptat, iar existența acestuia se plasează în afara cadrului legal. A susținut societatea recurentă că sunt incidente în cauză Legea nr. 422/2011 privind protejarea monumentelor istorice și Ordinul nr. 2260/18.04.2008 privind aprobarea normelor metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, iar partea intimată nu a procedat la o verificare la fața locului, nu a desemnat o comisie în acest sens și nu a realizat o expertiză tehnică necesară procedurii de clasare, nici anterior demarării procedurii de clasare, nici în timpul derulării acesteia. Singura expertiză realizată în cauză a fost cea întocmită la cererea reclamantei A. S.R.L., aceasta fiind folosită de partea intimată pentru a dispune clasarea imobilului în discuție. I se reproșează Ministerului Culturii faptul că nu a întreprins demersuri pentru a analiza situația imobilului asupra căruia a declanșat procedura de clasare, iar instanței de fond împrejurarea că a respins susținerile reclamantei, ca nemotivate, fără a observa că lipsește documentația aferentă clasării. A mai arătat recurenta-reclamantă că Ordinul de clasare nr. 2310/23.05.2017 a fost emis pentru imobilul situat pe strada (…), deși construcția respectivă ocupă două numere administrative (1-2), astfel că nu poate fi identificat exact bunul imobil supus clasării, fapt ce conduce la nulitatea ordinului contestat, în opinia Societății A. S.R.L.. Se mai susține în calea recursului că se impune anularea acestui ordin de clasare și pentru faptul că nu a fost publicat în Monitorul Oficial, iar lipsa publicării implică lipsa efectelor juridice ale ordinului, respectiv lipsa caracterului de act normativ.

Apărările formulate în cauză Împotriva recursului promovat de recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare intimatul-pârât Ministerul Culturii prin care, pe de o parte, a invocat apărări privind lipsa calității sale procesuale pasive, lipsa procedurii prealabile și tardivitatea formulării cererii de chemare în judecată, iar din perspectiva aspectelor de fond a solicitat, prin evocarea unor considerente similare celor antamate în faza de judecată a fondului, respingerea căii de atac ca nefondată și menținerea, drept temeinică și legală, a sentinței recurate. A redat intimatul-pârât textele de lege considerate relevante în cauză, din cuprinsul Ordinului nr. 2260/2008, susținând că cererea de chemare în judecată a fost formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, întrucât hotărârea de clasare se adoptă de către Comisia Națională a Monumentelor Istorice, organism științific de specialitate care funcționează pe lângă minister. A mai susținut intimatul-pârât că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, iar ordinul de clasare a fost emis conform normelor legale incidente, fără ca expertiza efectuată la cererea recurentei să poată fi reținută ca probă în contra legalității ordinului atacat. Se mai arată prin întâmpinare că autoritățile administrative au libertatea de a decide care este soluția susceptibilă de a răspunde cel mai bine nevoilor generale și interesului colectiv din mai multe posibile, astfel că, atunci când o comisie națională științifică a considerat că imobilul este valoros pentru protejarea patrimoniului național, a adoptat corect hotărârea de clasare a acestuia în lista monumentelor istorice, în scopul păstrării și conservării sale pentru memoria culturală.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 ind. 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin Rezoluția din data de 18 mai 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. 1. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate și de dispozițiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare: Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că intimatul-pârât a criticat, pe calea întâmpinării, modalitatea în care au fost soluționate, de prima instanță, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Culturii și excepția inadmisibilității. În condițiile în care partea nu a înțeles să declare recurs împotriva încheierii de ședință din 14.06.2018, Înalta Curte nu poate proceda la analiza aspectelor criticate din cuprinsul încheierii pronunțate în acea dată, nefiind legal investită în acest sens. Pe fondul recursului declarat de Societatea A. S.R.L., se reține că recurenta-reclamantă a susținut, în cadrul criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nelegalitatea hotărârii primei instanțe, rezultată din următoarele aspecte: - anterior declanșării procedurii de clasare, dar și de-a lungul derulării procedurii, partea intimată nu a procedat la o verificare la fața locului; - intimatul nu a desemnat o comisie în acest sens și nu a realizat o expertiză tehnică necesară procedurii de clasare, ce a fost declanșată printr-o simplă cerere, neînsoțită de documente justificative, iar expertiza realizată de arhitectul C., avută în vedere de intimat cu ocazia procedurii de clasare, a fost realizată la cererea recurentei. Sub un prim aspect, reține Înalta Curte că recurenta-reclamantă nu a arătat, punctual, care este textul de lege a cărui încălcare o pretinde în cauză, afirmând că există, la modul general, o încălcare a Legii nr. 422/2001 și a Ordinului nr. 2260/2008. Această chestiune a fost subliniată și în hotărârea primei instanțe, fără însă ca recurenta să înțeleagă că, în calitate de titular al acțiunii judiciare în cadrul căreia reclamă nelegalitatea unui act administrativ sau a unei proceduri, este esențial a identifica normele legale pretins nerespectate. Înalta Curte reține că la dosar a fost depusă documentația ce a stat la baza emiterii ordinului de clasare contestat, întocmită potrivit prevederilor din capitolul IV al Ordinului nr. 2260/2008. Aspectele sesizate de recurenta-reclamantă, referitoare la absenta unei verificări la fata locului, lipsa desemnării unei comisii și nerealizarea unei expertize tehnice nu reprezintă chestiuni care să invalideze modalitatea în care s-a derulat, în cauză, procedura de clasare, cât timp norma legală nu impune să fie făcută o verificare la fața locului, ci doar să fie depuse la dosarul administrativ fotografii ale imobilului, ale împrejurimilor și ale sitului, după caz, iar depunerea unei expertize tehnice este facultativă (art. 14 alin. (1) pct. 1, lit. d) și f) din Ordinul nr. 2260/2008). Totodată, potrivit prevederilor art. 13 alin. (2) lit. d) din cuprinsul aceluiași act normativ: „Procedura de clasare se declanșează de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, astfel: la cererea sau, după caz, la propunerea: asociațiilor și fundațiilor legal constituite, cu activitate în domeniul protejării monumentelor istorice;”. Nu se identifică niciun viciu de legalitate a procedurii din perspectiva formulării unei astfel de cereri de către o asociație abilitată în acest domeniu, neînsoțită de documente justificative, întrucât simpla cerere este suficientă pentru declanșarea procedurii în cadrul căreia se constituie documentația aferentă actului ce va fi emis. Împrejurarea relevată de recurenta-reclamantă, privind folosirea de către intimat a expertizei tehnice realizate la solicitarea A. S.R.L., nu atrage vicierea procedurii, cât timp o astfel de expertiză este facultativă în cuprinsul documentației tehnice, iar dosarul de clasare conține, în mod obligatoriu, studiul istorico-arhitectural întocmit de un specialist atestat de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național în domeniul monumentelor istorice (art. 14 alin. (1) pct. 2 din Ordinul nr. 2260/2008), precum și actele administrative prevăzute la art. 14 alin. (1) pct. 4 din același act normativ, ce includ o evaluare a imobilului din punctul de vedere al condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru clasarea în grupa A sau, după caz, în grupa B a monumentelor istorice. Relevant în cauză este faptul că expertiza tehnico-judiciară efectuată la instanța de fond este lămuritoare pentru analiza criteriilor îndeplinite de imobilul asupra căruia s-a dispus clasarea în grupa B, confirmând documentația administrativă ce a stat la baza emiterii Ordinului de clasare nr. 2310 din 23.05.2020, iar în recurs nu se regăsesc critici punctuale asupra vreunui viciu de legalitate privitor la includerea imobilului în categoria vizată prin ordinul de clasare contestat în cauză. Simplele alegații ale recurentei-reclamante privind lipsa unei analize temeinice a factorilor responsabili, având drept consecință improvizarea unei documentații care să justifice clasarea, nu sunt susținute de niciun mijloc probator, fiind dovedită, în cursul judecății la prima instanță, corecta încadrare a imobilului în grupa B a monumentelor istorice, dată fiind îndeplinirea criteriilor care justifică această încadrare, după cum reiese din analiza expertului tehnico-judiciar desemnat de instanță. A mai susținut recurenta A. S.R.L. că judecătorul fondului nu s-a aplecat asupra procedurii în sine, considerând ca nemotivată susținerea reclamantei cu privire la lipsa înscrisurilor și documentației necesare clasării. O astfel de critică este neîntemeiată, în condițiile în care, din analiza hotărârii de fond, se observă că prima instanță a reținut că nu se arată în cuprinsul cererii de chemare în judecată ori ulterior, după depunerea la dosar a întregii documentații avute în vedere la emiterea Ordinului nr. 2310/23.05.2017, care sunt lipsurile dosarului de clasare, astfel încât să poată fi făcută o verificare punctuală a vreunui motiv de legalitate a actului administrativ contestat, rezultat din pretinsele lipsuri ale dosarului administrativ. Nici în calea de atac nu a fost suplinită această cerință, astfel că simpla critică a hotărârii primei instanțe din acest punct de vedere este neîntemeiată. În privința pretinsei nelegalități a soluției date în primă instanță, din perspectiva neidentificării corecte a imobilului clasat, care, potrivit afirmațiilor recurentei, este situat la două numere administrative, respectiv numerele 1-2 din șirul (…), reține instanța de control judiciar că un astfel de motiv de nelegalitate nu a fost invocat în cererea de chemare în judecată, nefăcând parte din cauza juridică a acțiunii, astfel că, în calea recursului, nu poate fi adus în discuție. Cu toate acestea, Înalta Curte reține că a fost individualizat imobilul la care se referă Ordinul de clasare nr. 2310/23.05.2017 nu doar prin adresa poștală, ci prin mai multe elemente apte să identifice cele trei corpuri de clădire ce au fost clasate, astfel că nu se regăsește în cuprinsul actului administrativ atacat niciun viciu de legalitate referitor la elementele de identificare a imobilului compus din cele trei corpuri de clădiri incluse în categoria II, monument, grupa valorică B. O ultimă critică a recurentei-reclamante a vizat faptul că ordinul de clasare nu a fost publicat în Monitorul Oficial până la momentul formulării recursului, critică ce nu-și găsește corespondent în niciuna dintre susținerile în fapt și în drept din cuprinsul acțiunii judiciare. Înalta Curte reține că, potrivit prevederilor art. 18 din Ordinul nr. 2260/2008, „ ordinul de clasare sau de declasare se publică prin grija Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești ”, astfel că obligația de publicare intervine după epuizarea prezentei fazei contencioase în care se analizează legalitatea acestui ordin. II.2. Temeiul de drept al soluției pronunțate Pentru considerentele arătate anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 113 din 24.12.2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția de contencios administrativ și fiscal, respectiv a menținut sentința primei instanțe, ca legală.