ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 29 decembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, constată:

Prin sentința nr. 42/F-CONT din 06 aprilie 2022 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția de necompetență materială a instanței, invocată prin întâmpinare de către pârâtă.

S-a declinat în favoarea Judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Timișoara, competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. (…), în prezent deținut în Penitenciarul Târgu-Jiu, în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor.

Pentru a se hotărî astfel, s-au reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 14.01.2022, reclamantul A., deținut în Penitenciarul Timișoara, a formulat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor București, contestație împotriva refuzului acesteia de a dispune executarea pedepsei într-un penitenciar mai apropiat de domiciliul său, pentru a putea ține și păstra legătura cu familia, refuz materializat în adresa nr. x/4.01.2022, prin care A.N.P. a respins propunerea/avizul Comisiei din Penitenciarul Timișoara de a fi transferat la Penitenciarul Târgu-Jiu.

În motivare, reclamantul a arătat că potrivit dispozițiilor art. 108 alin. (2) și (4), coroborate cu art. 76-80 din Anexa la O.M.J. nr. 432/C/2010, în vigoare, decizia de transfer aparține exclusiv de A.N.P., indiferent de avizul/propunerea Comisiei penitenciarului în care se află deținutul, atât timp cât transferul acestuia se aprobă prin "Dispoziție individuală de transfer.

Refuzul ANP de transfer reprezintă un veritabil act administrativ individual supus controlului de legalitate.

Pe de altă parte, în subsidiar, instanța de contencios administrativ este învestită și cu control juridic al legalității executării pedepsei într-un penitenciar aflat la distanță de domiciliu, fără posibilitatea reală de a menține și păstra legătura cu familia, ceea ce este o încălcare a dispozițiilor art. 22 alin. (1) și (2), cât și art. 26 din Constituția României, principii apărate și de Convenție și Carta U.E.

Conform mandatului de executare a pedepsei, Anexa 3, și dispozițiilor legale interne și europene, reclamantul are dreptul să execute pedeapsa într-un penitenciar aflat cât mai aproape de locul de domiciliu și familie.

ANP are obligația pozitivă de a respecta drepturile deținuților, așa cum au fost stabilite de lege, drepturi care sunt parte directă a "Condițiilor de detenție".

Prin cererea nr. x din 5.08.2021, Anexa 4, adresată ANP prin Penitenciarul Mioveni, a solicitat transferul la Penitenciarul Târgu-Jiu, cerere ce i-a fost respinsă, fiind transferat la Timișoara, drepturile sale fiind astfel încălcate, iar interesul său vătămat.

Față de dispozițiile art. 18 alin. (1), (2), (3) și 6 din Legea nr. 554/2004, a solicitat a se constata că: refuzul ANP în ceea ce-l privește încalcă principiul legalității; au fost încălcate dispozițiile art. 22 alin. (1) și (2) și art. 26 din Constituția României, art. 3 și 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1, 4 și 7 din Carta U.E. a Drepturilor Fundamentale.

Totodată, a solicitat atragerea răspunderii civile delictuale a A.N.P. și obligarea acesteia: să asigure executarea pedepsei într-un penitenciar apropiat de familie și domiciliu; la plata unor daune morale în sumă de 5.000 euro pentru toată perioada executată departe de familie; la plata de daune morale în sumă de 5.000 euro, întrucât până la această dată a executat pedeapsa în condiții degradante și inumane, prin stres, incertitudine și tensiune.

Reclamantul a mai solicitat a se stabili termenul de executare a hotărârii, precum și amenda prevăzută de art. 24 alin. (2) din lege.

De asemenea, a solicitat judecarea cauzei prin prezența sa fizică în instanța de judecată și acordarea ajutorului public judiciar prin scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, deoarece se află în detenție și nu are venituri.

Prin întâmpinare, Administrația Națională a Penitenciarelor a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, având în vedere prevederile art. 56 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

În motivare s-a arătat că persoanele private de libertate, nemulțumite de modul de soluționare a cererilor depuse pe perioada executării pedepsei în penitenciar, se pot adresa judecătorului de supraveghere a privării de libertate, iar ulterior, în cazul în care sunt nemulțumite de răspuns, se pot adresa instanțelor de judecată.

Această instituție a judecătorului de supraveghere a fost creată tocmai pentru scopul reglementat prin prevederile art. 9 din Legea nr. 254/2013:

"Activitatea judecătorului de supraveghere a privării de libertate: (1) Judecătorul de supraveghere a privării de libertate supraveghează și controlează asigurarea legalității în executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, prin exercitarea atribuțiilor stabilite prin prezenta lege. Pe durata exercitării atribuțiilor privind supravegherea executării pedepselor și a măsurilor privative de libertate, judecătorii nu pot desfășura alte activități la instanța din cadrul căreia au fost desemnați.

(2) Judecătorul de supraveghere a privării de libertate exercită următoarele atribuții administrative și administrativ-jurisdicționale: a) soluționează plângerile deținuților privind exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege; b) soluționează plângerile privind stabilirea și schimbarea regimurilor de executare a pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate; c) soluționează plângerile deținuților privind aplicarea sancțiunilor disciplinare; d) participă la procedura refuzului de hrană; e) participă, în calitate de președinte, la ședințele comisiei pentru liberare condiționată; f) exercită orice alte atribuții prevăzute de prezenta lege.

(3) Atribuțiile administrativ-jurisdicționale se exercită în cadrul procedurilor speciale prevăzute în prezenta lege și se finalizează printr-un act administrativ-jurisdicțional, denumit încheiere.

(4) În exercitarea atribuțiilor sale, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate audia orice persoană, poate solicita informații ori înscrisuri de la administrația locului de deținere, poate face verificări la fața locului și are acces la dosarul individual al deținuților, la evidențe și orice alte înscrisuri sau înregistrări necesare pentru exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege.

(5) Încheierile judecătorului de supraveghere a privării de libertate devenite executorii, precum și dispozițiile scrise date administrației locului de deținere în procedura refuzului de hrană, potrivit legii, sunt obligatorii.

(6) Administrația penitenciarului sau, după caz, a centrului de reținere și arestare preventivă, centrului de arestare preventivă, centrului educativ și centrului de detenție pune la dispoziția judecătorului un spațiu amenajat. Ministerul Justiției asigură dotarea spațiului cu mijloacele materiale necesare desfășurării în bune condiții a activității acestuia".

Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în Capitolul V reglementează drepturile persoanelor condamnate, stabilind în art. 56 alin. (2) că împotriva măsurilor referitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege luate de către administrația penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate și ulterior, contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul.

Coroborând prevederile legale sus-menționate cu dispozițiile Capitolului IV - Condiții de detenție, din aceeași lege, prin care se stabilește printre altele și modalitatea de transferare a persoanelor condamnate, rezultă voința explicită a legiuitorului în stabilirea procedurii de urmat în cazul pretinselor încălcări ale drepturilor persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate.

Mai mult decât atât, în conformitate cu dispozițiile art. 57 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 - privind asigurarea respectării drepturilor persoanelor condamnate:

"Respectarea drepturilor prevăzute de lege pentru persoanele condamnate este asigurată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate".

Din moment ce soluționarea plângerilor/contestațiilor formulate de persoanele private de libertate împotriva măsurilor administrației locului de deținere referitoare la drepturi și implicit, la încălcarea acestora, se soluționează de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate inițial, respectiv de către judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, ulterior, se consideră că invocarea excepției inadmisibilității cererii este pertinentă, procedura de drept comun în materie administrativă neputând fi aplicată atâta timp cât există o reglementare specială, fiind aplicabil principiul aplicării normei juridice speciale atunci când aceasta intră în concurs cu legea generală.

În speță, măsurile cu privire la transferul persoanelor încarcerate într-un penitenciar pot fi contestate pe calea procedurii judiciare reglementate de art. 56 alin. (2) din Legea nr. 254/2013.

În conformitate cu prevederile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, "împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către administrația penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată".

Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluționează plângerea prin încheiere motivată, în termen de 15 zile de la primirea acesteia.

Această încheiere pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate se comunică persoanei condamnate și administrației penitenciarului în termen de 3 zile de la data pronunțării acesteia.

Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată și administrația penitenciarului pot formula contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

În consecință, instanța nu are competența de soluționare a aspectelor prezentate de către reclamant în prezenta cauză, aceasta revenindu-i judecătorului de supraveghere din perioada de timp cât a fost custodiat de unitatea penitenciară, când nu i-ar fi fost respectate drepturile.

Pentru a se atrage răspunderea civila delictuală a ANP este necesar să existe un prejudiciu, să existe o faptă ilicită, un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și să existe culpa, vinovăția, conținând intenția, neglijența sau imprudența cu care s-a acționat în săvârșirea faptei.

Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare trebuie să fie întrunite unele condiții și anume, acesta să fie cert, atât în privința existenței cât și în privința evaluării și să nu fi fost reparat încă.

La stabilirea daunelor morale este necesar să se administreze probe corespunzătoare, care să contureze atât dimensiunea suferințelor fizice și întinderea prejudiciilor morale la care a fost supusă victima, cât și echivalentul lor valoric, iar reclamantul nu dovedește existenta pretinsului prejudiciu.

În consecință, cele relatate de reclamant nu pot atrage răspunderea ANP și plata unor daune morale care să îi acopere "prejudiciul suferit". ANP nu au săvârșit nicio faptă care să atragă răspunderea patrimonială".

Pornind de la aceste constatări, reclamantul a solicitat repararea prejudiciului moral care i-a fost cauzat de pârâtă, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 349 - 1357 din C. civ.

Chiar dacă s-ar concluziona că există o faptă prejudiciabilă, pentru angajarea răspunderii civile delictuale nu este suficient doar ca fapta prejudiciabilă să existe, ci fapta cauzatoare de prejudiciu, dacă este de conduită umană, trebuie sa fie ilicită.

Prin urmare, în situațiile în care fapta prejudiciabilă nu are caracter ilicit, răspunderea civilă reparatorie nu există, acestea fiind ipotezele în care deși fapta umană săvârșită cauzează un prejudiciu altei persoane, răspunderea civilă nu se angajează, caracterul ilicit al faptei respective fiind înlăturat.

Pe cale de consecință, verificând îndeplinirea cerințelor impuse de art. 1349-1357 C. civ., în cauză nu se poate reține săvârșirea unei fapte ilicite de către pârâta ANP și asemenea fapte nu au fost indicate, în concret, de reclamant.

Aplicarea tratamentului inuman sau degradant așa cum sugerează reclamantul, a fost clarificată de Curtea Europeană, în sensul că o pedeapsă sau un tratament este degradant atunci când obiectivul urmărit este acela de a umili sau înjosi persoana respectivă și dacă în funcție de consecințe, a afectat în mod ireversibil personalitatea condamnatului, dispoziții care nu-și găsesc aplicabilitatea în situația dedusă judecății.

Tratamentul inuman a fost estimat de CEDO ca fiind atunci când a fost premeditat aplicat ore în șir și a cauzat fie vătămare corporală, fie suferințe fizice și psihice profunde persoanei, ceea ce nu poate fi discutat în cazul de față, unde deținutului i-au fost asigurate un confort psihic constant, asistență medicală și condiții de detenție corespunzătoare.

Văzând toate aceste argumente, s-a apreciat prin întâmpinare că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și s-a solicitat admiterea excepțiilor invocate, iar pe fond, respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

La data de 11.03.2022, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, arătând că a fost transferat la Penitenciarul Târgu-Jiu, însă după ce a fost hărțuit timp de un an și șapte luni.

Și familia sa a formulat cerere că nu are posibilitatea financiară de a-l vizita, depunând în acest sens la dosar copie de pe toate cererile de transfer cu privire la care susține că nu au fost puse în executare, chiar dacă au fost aprobate de Comisia penitenciarului conform art. 32 din Legea nr. 254/2013.

S-a solicitat respingerea întâmpinării formulate de A.N.P. ca netemeinică.

În ședința publică din data de 06.04.2022, instanța a pus în discuție excepția de necompetență materială în soluționarea cauzei, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Analizând cu prioritate această excepție, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța a reținut că, reclamantul, deținut în Penitenciarul Timișoara, a sesizat Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cu o acțiune prin care contestă dispoziția nr. x/4.01.2022, emisă de A.N.P., prin s-a respins propunerea/avizul Comisiei din Penitenciarul Timișoara de a fi transferat la Penitenciarul Târgu-Jiu. Totodată, reclamantul a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a A.N.P., susținând că prin refuzul de a-i aproba transferul, aceasta i-a încălcat drepturile, cauzându-i un prejudiciu moral.

Potrivit dispoziției ANP nr. 328/06.01.2022, s-a aprobat cererea de transfer la Penitenciarul Tg. Jiu, transferul fiind realizat la data de 14.01.2022, reclamantul aflându-se și în prezent la acest penitenciar.

Așadar, obiectul acțiunii de față îl reprezintă plângerea formulată de deținutul A. privind exercitarea unor drepturi prevăzute de Legea nr. 254/2013.

Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, "Transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, ca urmare a stabilirii sau schimbării regimului de executare a pedepselor privative de libertate sau pentru alte motive întemeiate, se dispune, la propunerea comisiei prevăzute la art. 32 sau la cererea persoanei condamnate, cu avizul comisiei prevăzute la art. 32, de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor."

Totodată, conform art. 56 din același act normativ, "(...) (2) "Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către administrația penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată. (...).

(8) Competența de soluționare a plângerii aparține judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la penitenciarul care a dispus măsurile cu privire la exercitarea drepturilor.(...)"

În același sens este și Decizia nr. 14 din 18 septembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 908 din 20 noiembrie 2017, prin care Completul pentru judecarea recursului în interesul legii a stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului a cărui administrație a dispus măsuri pretins a fi îngrădit exercitarea drepturilor persoanei condamnate este competent să soluționeze pe fond plângerea formulată, chiar dacă ulterior acesta a fost transferat definitiv sau temporar."

Așa fiind, Curtea a constatat că Legea nr. 254/2013 constituie legea specială în materia măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, iar art. 56 alin. (2) din acest act normativ reglementează în mod expres în favoarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate competența soluționării cererilor formulate de către deținuți împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege.

Prin urmare, având în vedere că actul contestat de reclamant este emis în legătură cu dreptul său de transfer într-un penitenciar aflat cât mai aproape de domiciliu, Curtea a apreciat că judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Timișoara este competent să soluționeze plângerea formulată de reclamant, în acord cu dispozițiile din Legea nr. 254/2013 și cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 14 din 18 septembrie 2017.

Prin sentința penală nr. 3099 din 04.11.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara, invocată de petentul A.

S-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de petentul A. (…), în contradictoriu cu Administrația Națională a Penitenciarelor (…), în favoarea Curții de Apel Pitești.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență.

În temeiul art. 51 alin. (1) C. proc. pen.., s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Timișoara a reținut că, prin sentința civilă nr. 42/F-CONT/06.04.2022, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Timișoara.

Prin încheierea nr. 225 din 31.05.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022 de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Timișoara, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul A. și a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de obligare a Administrației Naționale a Penitenciarelor la plata sumei de 5.000 euro către petent.

Împotriva acestei hotărâri, petentul a formulat contestație care a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, la data de 24.06.2022, sub nr. x/2022.

La termenul de judecată din data de 15.09.2022, petentul a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara în soluționarea cererii, solicitând declinarea cauzei la Curtea de Apel Pitești.

Analizând excepția necompetenței materiale invocată de petent, Judecătoria Timișoara a apreciat că este întemeiată, reținând că petentul A. a executat pedeapsa privativă de libertate în Penitenciarele Mioveni, Timișoara și Târgu Jiu. Cât timp s-a aflat în primele două unități de deținere, petentul a formulat în mod repetat cereri de transfer către Penitenciarul Târgu Jiu, primind aviz favorabil din partea celor două Penitenciare, însă după analizarea situației acestuia de către Administrația Națională a Penitenciarelor, cererile de transfer nu au fost aprobate.

Petentul a formulat și o plângere întemeiată pe dispozițiile art. 56 din Legea nr. 254/2013 adresată judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Mioveni, iar prin încheierea nr. 369/29.09.2021, plângerea a fost respinsă ca nefondată, reținându-se, în esență, că Legea nr. 254/2013 nu prevede o procedură de contestare a deciziilor luate de Administrația Națională a Penitenciarelor în ceea ce privește transferarea persoanelor private de libertate dintr-o unitate de detenție în alta.

Pe cale de consecință, petentul a formulat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, acțiune în contencios administrativ.

Prin dispoziția ANP nr. 328/06.01.2022, cererea de transfer a petentului a fost aprobată, iar transferul acestuia la Penitenciarul Târgu Jiu s-a realizat în data de 14.01.2022.

Potrivit dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 254/2013, (1) Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decât în limitele și în condițiile prevăzute de Constituție și lege. (2) Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către administrația penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată . . . . . . . . . .(9) Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată și administrația penitenciarului pot formula contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, iar potrivit art. 11 alin. (5) din aceeași lege Penitenciarul în care persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate se stabilește de Administrația Națională a Penitenciarelor. La stabilirea penitenciarului se are în vedere ca acesta să fie situat cât mai aproape de localitatea de domiciliu a persoanei condamnate, ținându-se seama și de regimul de executare, măsurile de siguranță ce trebuie luate, nevoile de reintegrare socială identificate, sex și vârstă.

Conform art. 45 din Legea 254/2013, transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, ca urmare a stabilirii sau schimbării regimului de executare a pedepselor privative de libertate sau pentru alte motive întemeiate, se dispune, la propunerea comisiei prevăzute la art. 32 sau la cererea persoanei condamnate, cu avizul comisiei prevăzute la art. 32, de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Pe cale de consecință, instanța a reținut că transferul persoanelor private de libertate se află în competența exclusivă a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor și nu constituie un drept al condamnatului în sensul art. 56 din Legea 254/2013, drept care să poată fi analizat și cenzurat de către judecătorul de supraveghere și de către instanță în cadrul procedurii de față. Cu alte cuvinte, faptul că domiciliul petentului se află aproape de Târgu Jiu, reprezintă un criteriu la care organele statului trebuie să se raporteze atunci când stabilesc locul de executare a pedepsei închisorii, dar nu dă naștere unui drept al condamnatului, în sensul art. 56 din Legea 254/2013, de a fi transferat la Penitenciarul Târgu Jiu.

Având în vedere că prevederile art. 56 din Legea 254/2013 reglementează expres posibilitatea condamnatului de a formula plângere doar cu privire la încălcarea drepturilor acestuia, iar transferul acestuia în cadrul Penitenciarului Târgu Jiu nu constituie un astfel de drept, Judecătoria Timișoara a constatat că în mod greșit s-a considerat că cererea petentului reprezintă o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 56 alin. (2) din Legea 254/2013.

În acest sens, instanța a avut în vedere și că acest text prevede în mod expres că plângerea vizează măsurile privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către administrația penitenciarului, or petentul nu critică măsurile luate de către administrația Penitenciarului Timișoara (care de altfel a avizat favorabil cererile sale), ci deciziile Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Un argument în plus în susținerea acestei concluzii se regăsește și în considerentele Deciziei RIL nr. 8/2019 a ÎCCJ. Prin această decizie s-a stabilit că revine instanței de executare sau instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere, pe calea contestației la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., competența soluționării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară și care se regăsește în pedeapsa în a cărei executare se află.

În considerente s-a arătat că "dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care reglementează "compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare", se regăsesc în titlul III, cap. IV al legii menționate referitor la "Condițiile de detenție", în timp ce "Drepturile persoanelor condamnate" fac parte din cap. V al aceleiași legi.

În accepțiunea legii, "compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare" nu este un drept, ci o măsură compensatorie pentru încălcarea unui drept, aplicată în temeiul legii, iar nu ca urmare a procedurii desfășurate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în condițiile art. 56 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Întrucât "compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare" nu se regăsește în categoria drepturilor persoanelor condamnate, nu există un temei legal pentru stabilirea competenței judecătorului de supraveghere a privării de libertate în soluționarea cererilor prin care persoana privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal."

Pentru identitate de rațiune, având în vedere că în capitolul V al Legii nr. 254/2013 nu se regăsește dreptul persoanei condamnate de a fi transferat la un anumit penitenciar, Judecătoria Timișoara a apreciat că nu există un temei legal pentru stabilirea competenței judecătorului de supraveghere a privării de libertate în soluționarea cererilor prin care persoana privată de libertate se plânge de faptul că i-au fost respinse cererile de transfer.

Mai mult, în privința atribuțiilor judecătorului de supraveghere a privării de libertate, acestea sunt strict reglementate în art. 9 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, iar între ele nu se regăsește și aceea de a analiza și cenzura o decizie a ANP. Or a susține că judecătorul de supraveghere a privării de libertate este competent să analizeze, în procedura prevăzută de art. 56 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, presupusul drept al unei persoane de a fi plasată într-un anumit penitenciar, înseamnă implicit că judecătorul de supraveghere a privării de libertate este competent să analizeze și eventual, să cenzureze o decizie a ANP.

Cât privește trimiterea făcută în motivarea sentinței civile nr. 42/F-CONT/06.04.2022 a Curții de Apel Pitești la Decizia RIL nr. 14/18.09.2017 a ÎCCJ, Judecătoria Timișoara a reținut că aceasta nu stabilește că judecătorului delegat este competent să analizeze, din perspectiva art. 56 alin. (2) din Legea 254/2013, dreptul unei persoane condamnate de a fi transferat la un anumit penitenciar, ci stabilește faptul că în situația în care o persoană condamnată a formulat o plângere întemeiată pe aceste dispoziții legale, judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului a cărui administrație a dispus măsuri pretins a fi îngrădit exercitarea drepturilor persoanei condamnate, rămâne competent să soluționeze pe fond plângerea formulată, chiar dacă ulterior acesta a fost transferat definitiv sau temporar.

În plus, instanța a reținut că în considerentele acestei decizii RIL s-a arătat că "doctrina caracterizează procedura plângerii pentru încălcarea drepturilor persoanelor condamnate ca fiind un drept de sine stătător/realizabil prin judecătorul de supraveghere a privării de libertate, persoană din afara sistemului administrației penitenciarului căreia i s-a conferit puterea de a rezolva plângerile prin încheieri obligatorii de executat pentru locul de deținere."

Prin urmare, judecătorului de supraveghere a privării de libertate nu i s-a conferit puterea de a rezolva plângerile prin încheieri obligatorii de executat pentru Administrația Națională a Penitenciarelor, neputând fi folosită procedura prevăzută de art. 56 din Legea 254/2013 pentru ca judecătorul delegat și apoi instanța să analizeze și cenzureze o decizie a ANP care este un act administrativ individual și care poate fi atacat doar pe calea acțiunii în contencios administrativ.

În plus, instanța a observat că, prin acțiunea formulată, petentul critică faptul că toate cererile de transfer i-au fost respinse deși au fost avizate favorabil de penitenciarele în care s-a aflat. Astfel, petentul nu critică doar faptul că i-a fost respinsă cererea de transfer formulată cât timp s-a aflat la Penitenciarul Timișoara. Prin încheierea nr. 225 din 31.05.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022 de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Timișoara, a fost analizată situația petentului doar pentru perioada cât s-a aflat în executarea pedepsei în Penitenciarul Timișoara, analiza instanței fiind cantonată tot la această perioadă, neexistând nicio prevedere legală care să permită judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Timișoara sau Judecătoriei Timișoara să analizeze în ansamblu situația tuturor cererilor petentului de transfer la Penitenciarul Târgu Jiu.

Mai mult, petentul a solicitat și acordarea de daune morale, cerere care evident nu este de competența judecătorului de supraveghere a privării de libertate sau a instanței care soluționează contestația, ci se circumscrie solicitărilor care se pot face în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, dispoziții legale pe care petentul și-a întemeiat cererea formulată.

Pe cale de consecință, instanța a reținut că într-adevăr, Legea nr. 254/2013 constituie legea specială în materia măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, iar art. 56 alin. (2) din acest act normativ reglementează în mod expres în favoarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate competența soluționării cererilor formulate de către deținuți împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, însă, astfel cum s-a arătat anterior, "Drepturile persoanelor condamnate" sunt reglementate în cap. V al aceleiași legi, iar printre acestea nu se regăsește dreptul persoanei condamnate de a fi transferat la un anumit penitenciar.

Examinând cauza penală de față, Înalta Curte de Casație și Justiție constată întrerupt cursul justiției pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 40 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează conflictele de competență în cazurile în care este instanța superioară comună instanțelor aflate în conflict, cazurile în care cursul justiției este întrerupt, cererile de strămutare în cazurile prevăzute de lege, precum și contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel în cazurile prevăzute de lege.

Cauza pendinte are ca obiect contestația formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 225 din 31 mai 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Timișoara.

Prin sentința nr. 42/F-CONT din 06 aprilie 2022 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția de necompetență materială a instanței și s-a declinat în favoarea Judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Timișoara, competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor (cerere prin care acesta contestă dispoziția nr. 268 din 4 ianuarie 2022, emisă de Administrația Națională a Penitenciarelor, de respingere a propunerii/avizului Comisiei din Penitenciarul Timișoara de a fi transferat la Penitenciarul Târgu-Jiu).

Prin încheierea nr. 225 din 31 mai 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Timișoara, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul A. și a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de obligare a Administrației Naționale a Penitenciarelor la plata sumei de 5.000 euro către petent.

Împotriva acestei hotărâri, petentul a formulat contestație, aceasta fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, la data de 24.06.2022, sub nr. x/2022.

Prin sentința penală nr. 3099 din 04.11.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara și s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de petentul A. în contradictoriu cu Administrația Națională a Penitenciarelor, în favoarea Curții de Apel Pitești.

În temeiul art. 51 alin. (1) C. proc. pen., s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Înalta Curte constată că raportul juridic cu care a fost învestită nu îndeplinește condițiile conflictului negativ de competență, deoarece nu există o declinare reciprocă a competenței între două instanțe.

În cauză, se observă că, deși era învestită cu soluționarea contestației petentului A. împotriva încheierii nr. 225 din 31 mai 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Timișoara, Judecătoria Timișoara a declinat în favoarea Curții de Apel Pitești, competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu Administrația Națională a Penitenciarelor, cerere ce era soluționată prin încheiere de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Timișoara.

Conflictul de competență este împrejurarea în care două sau mai multe instanțe sesizate simultan sau succesiv cu aceeași cauză, se declară competente să judece cauza (conflictul pozitiv de competență) sau își declină succesiv una alteia competența de a judeca cauza (conflictul negativ de competență). În aceste condiții, una din aceste două instanțe va fi competentă a judeca respectiva cauză în urma soluționării conflictului de competență, fiind aplicabile prevederile referitoare la competența funcțională, materială, personală și teritorială.

Or, analizând istoricul cauzei, Înalta Curte constată că nu este învestită cu un veritabil conflict negativ de competență, neexistând două instanțe care își declină succesiv una alteia competența, astfel cum prevede textul de lege, ci se constată că este întrerupt cursul justiției.

Noțiunea de întrerupere a cursului justiției semnifică împrejurarea în care se poate afla o cauză penală, aflată pe rolul unei instanțe judecătorești, de imposibilitate a realizării scopului final al procesului penal, ca urmare a inaplicabilității niciuneia din prevederile procedurale referitoare la competență, astfel încât nu se poate determina instanța competentă a dispune o soluție legală - B., Considerații în legătură cu noțiunea de întrerupere a cursului justiției în procesul penal în Revista Dreptul-Uniunea Juriștilor nr. 9/2012.

Înalta Curte reține că se ivește un caz de întrerupere a cursului justiției dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) există o încălcare a normelor referitoare la competența funcțională a instanței judecătorești fie ca urmare a unei erori judiciare, fie ca urmare a unei erori de interpretare;

b) încălcarea a fost realizată de către o instanță de judecată sesizată cu soluționarea unei cauze;

c) încălcarea normelor procedural penale conduce la o sesizare nelegală a unei alte instanțe sau chiar a instanței care a încălcat norma procedural penală respectivă;

d) rezultatul nerespectării normelor de procedură penală este imposibilitatea soluționării cauzei prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești, prin inaplicabilitatea vreunei alte dispoziții legale referitoare la declinarea competenței, conflictul de competență.

În același sens, încheierea nr. 245 din 14 iunie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

În doctrina juridică s-a menționat că întreruperea cursului justiției este o situație excepțională care constituie o împiedicare a desfășurării normale a procesului penal.

În speță, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de deținutul A., prin care acesta contesta dispoziția de respingere a propunerii/avizului Comisiei din Penitenciarul Timișoara de a fi transferat la Penitenciarul Târgu-Jiu emisă de A.N.P., în favoarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Timișoara. Acesta nu și-a negat propria competență și a soluționat cauza, prin încheierea nr. 225 din 31 mai 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022.

Ulterior, apreciind asupra competenței funcționale a judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Timișoara, în calea de atac declarată împotriva încheierii pronunțate de acesta, Judecătoria Timișoara și-a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Pitești.

Prin urmare, în lipsa unei declinări reciproce a competenței între două instanțe, se constată că nu au fost respectate condițiile prevăzute de art. 51 alin. (1) C. proc. pen.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 40 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte va constata întrerupt cursul justiției.

Va dispune continuarea judecării contestației formulate de petentul A. împotriva încheierii nr. 225 din 31 mai 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Timișoara, de către Judecătoria Timișoara, instanță căreia i se trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentei cauze vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru petent, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată întrerupt cursul justiției.

Dispune continuarea judecării contestației formulate de petentul A. împotriva încheierii nr. 225 din 31 mai 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Timișoara, de către Judecătoria Timișoara, instanță căreia i se trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru petent, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 decembrie 2022.