ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1098 din data de 30 iunie 2021 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, printre altele, s-au dispus următoarele:

În baza art. 349 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata SC A. SA. (având ca activitate economică fabricarea produselor de morărit, înregistrată sub numărul și data x și C.U.I. x) la pedeapsa de 180 de zile-amendă a câte 2000 RON/zi-amendă pentru săvârșirea infracțiunii de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

În baza art. 255 alin. (1), (2) C. pen., a fost condamnată inculpata SC A. SA. la pedeapsa de 330 de zile-amendă a câte 2000 RON/zi-amendă pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă.

În baza art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., au fost contopite pedepsele mai sus aplicate, pedeapsa rezultantă fiind de 390 de zile-amendă a câte 2000 RON/zi-amendă, respectiv 780.000 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre, analizând probele administrate în cursul urmăririi penale și al judecății, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanța de fond a reținut, în esență, că fapta inculpatei SC A. SA., care nu a luat măsurile legale de securitate și sănătate în muncă prevăzute de art. 13 lit. q) din Legea nr. 319/2006, art. 13 lit. e) din Legea nr. 319/2006, art. 9 din H.G. nr. 1058/2006, art. 7 lit. b) din H.G. nr. 1058/2006, art. 6 din H.G. nr. 1058/2006 și art. 10 din H.G. nr. 1058/2006 și prin aceasta a determinat culpabil apariția cauzelor care au permis producerea exploziei din data de 05.11.2015 ce a avut drept consecințe decesul a trei persoane (B., C. și D.), degradarea pct. de lucru aparținând SC A. SA., situat în Brașov, distrugerea echipamentelor și instalațiilor aflate în dotarea morii nr. 2, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă prev. de art. 349 alin. (2) C. pen. și distrugere din culpă, prev. de art. 255 alin. (1), (2) C. pen.

Împotriva Sentinței penale nr. 1098 din data de 30 iunie 2021 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, au declarat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și inculpata SC A. SA.

Prin motivele de apel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a invocat netemeinicia soluției prin raportare la cuantumul pedepselor aplicate de prima instanță pentru inculpați (E. și SC A. SA.).

În faza de judecată, s-a solicitat încetarea procesului penal cu referire la inculpatul E., având în vedere că s-a împlinit termenul de prescripție pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, iar inculpatul a arătat că nu solicită continuarea procesului penal, aceeași solicitare fiind formulată și cu privire la inculpata A., pentru infracțiunea prevăzută de art. 349 alin. (2) C. pen.

De asemenea, ca motiv suplimentar de apel, Ministerul Public a solicitat și aplicarea a pedepsei complementare, conform art. 136 alin. (3) lit. e) C. pen., respectiv plasarea sub supraveghere judiciară, prin raportare la natura faptei.

Prin motivele de apel formulate, inculpata SC A. SA. a solicitat desființarea sentinței pronunțate de Judecătoria Brașov și, pronunțându-se o nouă hotărâre, să se dispună: o soluție de achitare, în principal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (cu consecința respingerii acțiunilor civile promovate în cauză) și, în subsidiar, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (cu consecința lăsării nesoluționate a acțiunilor civile); în subsidiar, încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 349 C. pen., urmare a împlinirii termenului de prescripție specială; într-un ultim subsidiar, reducerea pedepsei amenzii ca urmare a reținerii în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) sau b) C. pen., precum și reducerea cuantumului despăgubirilor acordate în cauză.

Referitor la nelegalitatea sancțiunii amenzii, s-a făcut referire la Decizia Curții Constituționale nr. 708/28.10.2021, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 137 alin. (3) teza a II-a C. pen., cu referire la sintagma cifra de afaceri sunt neconstituționale și s-a susținut că, instanța de fond, stabilind cuantumul de 2000 RON/zi-amendă, nu a arătat în mod clar, neechivoc, modalitatea în care a ales acest cuantum raportat la cele două criterii legale (din care unul a fost declarat neconstituțional).

Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor invocate și în condițiile prevăzute de art. 417 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constatat că, în mod corect, s-a decis că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de distrugere din culpă, în forma prevăzută de art. 255 alin. (1), (2) C. pen. și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prevăzută de art. 349 alin. (2) C. pen., imputate inculpatei SC A. SA., pentru motivele expuse în cuprinsul sentinței penale apelate. De asemenea, instanța de apel a arătat care sunt obligațiile în materia SSM care nu au fost respectate și faptul că acestea au generat o stare de pericol, care s-a și concretizat, producându-se un dezastru.

Cu referire la angajarea răspunderii penale, astfel cum s-a invocat de către inculpata SC A. SA., cu referire la infracțiunea prevăzută de art. 349 alin. (2) C. pen., instanța de apel a constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale.

Astfel, pedeapsa prevăzută de lege este de maximum 1 an închisoare, termenul general de prescripție a răspunderii penale fiind de 3 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. e) C. pen., termenul special, calculat conform art. 155 alin. (4) C. pen., fiind de 6 ani. De asemenea, având în vedere suspendarea termenului de prescripție pentru o perioadă de 2 luni, pe durata stării de urgență (perioada 15.03 - 15.05.2020), termenul de prescripție este de 6 ani și 2 luni, care curge de la data faptei (în aceste sens fiind relevant și art. 154 alin. (3) C. pen. cu privire la infracțiunile progresive), respectiv 05.11.2015, împlinindu-se deci la 04.01.2022.

Drept urmare, reținând că a fost dovedită săvârșirea de către inculpata SC A. SA. a acestei infracțiuni, instanța de apel a dispus încetarea procesului penal privind săvârșirea acestei infracțiuni ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Cu referire la infracțiunea de distrugere din culpă, inculpata SC A. SA. a invocat, în cuprinsul motivelor de apel, că, în condițiile în care nu poate fi angajată răspunderea sa penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 349 C. pen., nu poate fi trasă la răspundere nici pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 255 alin. (1), (2) C. pen.

Instanța de apel a constatat că aceste susțineri sunt nefondate, în condițiile în care, pe de o parte, constatarea intervenirii prescripției răspunderii penale (ca, de altfel, și în cazul amnistiei, care a fost invocată de apărare) nu produce nici un efect asupra caracterului penal al faptei, care este (și rămâne în continuare) infracțiune, existând doar o cauză care împiedică tragerea la răspundere penală a făptuitorului pentru respectiva infracțiune. Acesta este și motivul pentru care, în situația în care inculpatul solicită continuarea procesului penal, în condițiile art. 18 C. proc. pen. (astfel cum a procedat inculpata SC A. SA. în prezenta cauză), instanța este obligată să desfășoare o judecată completă cu privire la acțiunea penală vizând respectiva infracțiune, urmând a constata dacă fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, fiindu-i imputabilă inculpatului. La încheierea procesului se poate dispune fie achitarea (dacă nu sunt îndeplinite aceste condiții), fie încetarea procesului penal, urmare a prescripției, care împiedică tocmai tragerea la răspundere penală a inculpatului.

Pe cale de consecință, constatarea intervenirii prescripției răspunderii penale nu are nici o influență asupra caracterului infracțional al faptei, producându-se efecte corespunzătoare (mai puțin tragerea la răspundere penală pentru aceasta), și cu atât mai puțin asupra constatării existenței faptei și săvârșirii acesteia de către inculpat.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Brașov a constatat că nu există o astfel de legătură între cele două infracțiuni - nici faptică și nici juridică - în care împiedicarea tragerii la răspundere pentru una dintre ele să conducă, automat, la imposibilitatea angajării răspunderii pentru cea de-a doua. Inculpata SC A. SA. nu a invocat, în concret, care ar fi temeiul faptic sau juridic la care se raportează, iar instanța de control, fără a exclude, teoretic, o astfel de legătură între două infracțiuni, pentru motivele expuse mai sus, a apreciat că în cauză nu există o astfel de situație, iar soluția dispusă cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 349 alin. (2) C. pen., de încetare a procesului penal, nu are nici un efect cu privire la cea de distrugere.

Pe cale de consecință, s-a constatat că se impune angajarea răspunderii penale a inculpatei pentru această infracțiune.

În continuare, s-a reținut că instanța de fond a dispus condamnarea inculpatei SC A. SA. la pedeapsa amenzii, făcând aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. (3) C. pen. și stabilind un număr de 330 de zile-amendă a câte 2000 RON/zi-amendă pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă.

Inculpata a invocat în apel nelegalitatea soluției, în condițiile în care prin decizia Curții Constituționale nr. 708/2021 (publicată în Monitorul Oficial nr. 1160 din 07.12.2021) s-a decis că dispozițiile art. 137 alin. (3) teza a II-a, cu referire la sintagma "cifra de afaceri" din C. pen., sunt neconstituționale. De asemenea, s-a invocat netemeinicia soluției, având în vedere cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă, precum și lipsa motivării corespunzătoare în cuprinsul sentinței, în plus solicitând aplicarea de circumstanțe atenuante.

Analizând aceste critici, Curtea de Apel Brașov a avut în vedere că, prin raportare la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea regăsită la art. 255 alin. (1), (2) C. pen. - respectiv închisoarea de la 5 la 12 ani - persoana juridică poate fi sancționată cu zile-amendă cuprinse între 240 și 420, conform art. 137 alin. (4) lit. d) C. pen., iar cuantumul unei zile-amendă este cuprins între 100 și 5000 RON.

Conform art. 137 alin. (3) C. pen. (teza I), numărul zilelor-amendă se stabilește ținând cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei, acestea fiind prevăzute la art. 74 C. pen. Raportându-se la acestea, Curtea de Apel Brașov a avut în vedere că fapta s-a comis urmare a neluării, pe un termen mai lung, a unor măsuri de SSM adecvate (și care nu ar fi presupus eforturi deosebite din partea inculpatei), iar rezultatul produs a fost unul important și s-ar fi putut produce consecințe și mai grave.

Pe de altă parte, gravitatea rezultatului este avută în vedere de legiuitor prin stabilirea sancțiunii pentru infracțiunea prevăzută de art. 255 alin. (2) C. pen. și se reflectă în numărul zilelor-amendă. De asemenea, s-a reținut că trebuie remarcat că societatea încheiase un contract de prestări servicii având ca obiect siguranța și securitatea în muncă (manifestând neglijență însă în furnizarea informațiilor corespunzătoare către acest partener) și, mai ales, astfel cum a reținut și instanța de fond, că aceasta a manifestat interes față victime, a încercat să obțină transferul în străinătate, iar apoi a luat măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate.

În ceea ce privește reținerea de circumstanțe atenuante, conform art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., respectiv eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, Curtea de Apel Brașov a constatat că au fost invocate demersurile pentru transferarea victimelor la spitale din străinătate, precum și sprijinul material acordat, la dosar fiind depuse dovezi în acest sens, inclusiv achitarea unor sume aferente unor servicii de consiliere psihologică.

O astfel de atitudine este, evident, de apreciat, însă, prin raportare la persoana inculpatei, Curtea de Apel Brașov a apreciat că demersurile efectuate nu reprezintă un efort deosebit, care să justifice reținerea în favoarea sa a acestei atitudini ca și circumstanță atenuantă. Reținerea unor astfel de circumstanțe se realizează în mod excepțional, atunci când judecătorul apreciază că este vorba de o conduită deosebită, de natură a caracteriza în mod pozitiv persoana inculpatului într-o astfel de măsură încât se justifică reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de legiuitor. Or, deși Curtea de Apel Brașov a recunoscut aceste eforturi, a remarcat faptul că nu s-au întins pe o perioadă îndelungată și nu au presupus cheltuieli importante, după cum nu au fost de natură a afecta în vreun fel negativ interesele (de orice tip) ale acesteia. În acest context, Curtea de Apel Brașov nu a reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., considerând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea acesteia.

De asemenea, s-a constatat că nu există împrejurări legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracțiunii, dimpotrivă, raportat la cele expuse la momentul individualizării pedepsei, elementele care indică un grad de pericol mai ridicat sunt legate de faptă.

În raport de toate acestea, Curtea de Apel Brașov a apreciat că alegerea unei pedepse orientate spre mediu, din punct de vedere al numărului de zile-amendă, este justificată, urmând a fi menținut numărul de zile-amendă stabilit de instanța de fond, respectiv 330 zile.

În ceea ce privește stabilirea cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă, Curtea de Apel Brașov a constatat că art. 137 alin. (3) C. pen. oferea două criterii - cifra de afaceri și celelalte obligații ale persoanei juridice. După cum s-a arătat mai sus, sintagma cifra de afaceri a fost declarată neconstituțională, iar la momentul soluționării căii de atac au expirat cele 45 zile în care legiuitorul ar fi trebuit să modifice textul în raport cu decizia Curții Constituționale.

Având în vedere această situație, Curtea de Apel Brașov a considerat că nu se poate ca infracțiunea săvârșită de persoana juridică să rămână nepedepsită prin invocarea lipsei criteriilor legale pentru individualizarea sancțiunii. În lipsa acestor criterii specifice în materia sancționării persoane juridice (criteriul privind obligațiile persoanei juridice fiind insuficient), instanța de apel a apreciat că trebuie să se raporteze la dispozițiile generale aplicabile în materia individualizării pedepsei amenzii pentru persoanele fizice. În acest sens, s-a arătat că dispozițiile legale respective în cazul persoanei juridice au un caracter special față de cele aplicabile în raport cu persoana fizică, aspect care rezultă și din faptul că există trimiteri făcute la astfel de dispoziții generale în capitolul dedicat persoanei juridice. Spre exemplu, la art. 146 alin. (4) C. pen. se prevede că dispozițiile art. 42 se aplică corespunzător, în timp ce art. 147 alin. (1) face referire la regimul amenzii prevăzute de lege pentru persoană fizică, iar alin. (3) trimite la dispozițiile art. 112 C. pen.

Prin urmare, raportându-se la criteriile prevăzute de art. 61 alin. (3) C. pen., care face referire la situația materială a condamnatului, criteriu care permite o apreciere mai largă decât limitarea la cifra de afaceri, Curtea de Apel Brașov a avut în vedere că, în conformitate cu datele existente la dosarul de fond, furnizate de oficiul registrului comerțului, rezultă că din 2015 și până în 2019 inculpata a avut în medie un număr de aproximativ 400 de angajați, și-a desfășurat activitatea în cadrul mai multor puncte de lucru, fiind vorba deci de o societate importantă, cu activitate cu un volum mare. În același timp, ca un indicator al valorii schimburilor economice în care societatea este implicată, Curtea de Apel Brașov a reținut că, pentru anul 2019 s-a comunicat o cifră de afaceri de 262.469.551 RON. Semnificativ pentru situația materială a acesteia apar, în același timp, informațiile privind profitul înregistrat de societate, în perioada anilor 2015 și 2016 fiind de peste 2.400.000 RON, iar în 2018 de aproape 5.000.000 RON. Pe de altă parte însă, Curtea de Apel Brașov a constatat că în anul 2019 s-a înregistrat o scădere importantă a profitului, acesta fiind puțin peste 900.000 RON, putându-se reține că și în continuare, în perioada ulterioară, pe fondul pandemiei de Covid și a consecințelor negative economice, de notorietate, profitul a fost unul mai redus față de anii anteriori. Societatea nu a furnizat informații din care să rezulte obligații deosebite ale acesteia, instanța neputând să le aibă în vedere decât pe cele legate de activitatea desfășurată și care se reflectă în profitul obținut de societate.

În raport de toate aceste aspecte, reținând în special diminuarea profitului în ultimii ani, Curtea de Apel Brașov a apreciat că se impune reducerea cuantumului aferent unei zile-amendă, de la suma de 2000 RON stabilită de instanța de fond, la suma de 1000 RON, prin urmare inculpata urmând să execute pedeapsa amenzii de 330.000 RON (330 zile-amendă a câte 1000 RON/zi).

Cu referire la aplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 136 alin. (3) lit. e) C. pen. și art. 144 C. pen., Curtea de Apel Brașov a considerat că această solicitare formulată în apelul Ministerului Public este nefondată.

În acest sens, s-a avut în vedere, pe de o parte, faptul că, astfel cum rezultă din probele administrate, inculpata a luat măsuri pentru a preveni apariția unor situații similare celei deduse judecății. Mai mult, faptul că la punctul de lucru din Râmnicu Vâlcea, încă din perioada respectivă existau prevederi exprese în planul de SSM privind interdicția introducerii corpului de iluminat în celulele cu făină, iar proiectorul cu halogen era folosit corespunzător, indică faptul că societatea este conștientă de riscurile presupuse de activitatea desfășurată și este aptă să ia măsurile necesare pentru prevenirea acestora, chiar în lipsa unui mandatar judiciar.

Pe de altă parte, s-a avut în vedere că de la data evenimentelor au trecut peste 6 ani, fără ca în acest timp să se fi sesizat alte abateri cu caracter infracțional. În acest context, plasarea sub supraveghere judiciară, pe o perioadă de la 1 la 3 ani, astfel cum prevede legea, ar fi, de asemenea, lipsită de justificare, trecând deja dublul perioadei maxime pentru care ar putea fi dispusă această măsură, perioadă în care, fără o astfel de supraveghere, societatea a avut un comportament conform.

Relativ la cele ce precedă, prin Decizia penală nr. 280/AP din 20 aprilie 2022 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, printre altele, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și de inculpata SC A. SA. împotriva Sentinței penale nr. 1098/30.06.2021 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în dosarul penal nr. x/2017, care a fost modificată cu privire la soluționarea acțiunii penale față de inculpată și referitor la dispozițiile privind plata cheltuielilor judiciare în fond.

A fost desființată, în parte, soluția apelată și, pe fond, rejudecând, printre altele:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 390 de zile-amendă a câte 2000 RON/zi-amendă, respectiv 780.000 RON, stabilită în sarcina inculpatei SC A. SA. și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente, respectiv: 180 de zile-amendă a câte 2000 RON/zi-amendă pentru săvârșirea infracțiunii de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prev. de art. 349 alin. (2) C. pen.; 330 de zile-amendă a câte 2000 RON/zi-amendă pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă, prev. de art. 255 alin. (1), (2) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu aplicarea art. 148, art. 154 alin. (1) lit. e), art. 155 alin. (4) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei SC A. SA. pentru săvârșirea infracțiunii de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prev. de 349 alin. (2) C. pen. ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

A fost redus cuantumul unei zile-amendă de la suma de 2000 RON/zi-amendă la suma de 1000 RON/zi-amendă, în final inculpata urmând să execute pedeapsa de 330 de zile-amendă a câte 1000 RON/zi-amendă, respectiv 330.000 RON amendă.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a declarat recurs în casație inculpata SC A. SA.

În cuprinsul cererii de recurs în casație, inculpata SC A. SA. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) și art. 438 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).

Prin motivele formulate, în ceea ce privește cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen., în esență, recurenta inculpată SC A. SA. a susținut că infracțiunea de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă constă în nerespectarea prevederilor legale din domeniul legislației securității și sănătății muncii (Legea nr. 319/2006), stare de fapt ce creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională. Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii, este necesar să ia naștere un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, aceasta reprezentând urmarea imediată a infracțiunii. Ca atare, pentru ca fapta să constituie infracțiune, este necesar să fie întrunite cumulativ două cerințe esențiale: o încălcare a legislației în domeniul securității muncii, iar încălcarea să creeze iminența producerii unui accident.

În opinia recurentei, acuzarea s-a mărginit doar să indice normele din legislația specială pretins încălcate, fără să probeze pericolul iminent creat, fără a demonstra astfel raportul de cauzalitate al infracțiunii. Concret, acuzarea nu a demonstrat faptul că existența proiectorului cu halogen în incinta morii și, respectiv, folosirea sa pentru iluminarea celulei (din exterior) reprezenta un pericol concret, real, căruia îi lipsea doar un factor declanșator pentru producerea unui accident.

Privitor la raportul de cauzalitate al infracțiunii, s-a arătat că între omisiunea de luare a măsurilor indicate de text și urmarea produsă trebuie să existe un raport de cauzalitate directă, în sensul că pericolul iminent de producere a accidentului sau a îmbolnăvirii profesionale să se datoreze faptei ilicite sau și faptei ilicite, iar nu altor factori (spre pildă, defecțiuni de construcție, mașini, utilaje, instalații sau culpei altei persoane).

În opinia recurentei, culpa angajatului D. a întrerupt legătura cauză-efect dintre pretinsa omisiune a angajatorului și starea de pericol creată. Întrucât urmarea imediată și raportul de cauzalitate nu sunt prezumate, este necesar ca acestea să fie stabilite și dovedite de către organele judiciare, însă, în cauză, legătura de cauzalitate a fost întreruptă, acuzarea nedovedind contrariul.

Recurenta a susținut că, într-adevăr, prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 319/2006 dispun că angajatorul nu este exonerat de răspundere, în ipoteza în care externalizează serviciul de securitate a muncii, totuși, o astfel de răspundere comună nu își găsește aplicarea în materie penală, ci doar pe tărâm contravențional. În acest context, s-a arătat că toate normele de lege pretins încălcate și la care s-a făcut trimitere prin rechizitoriu formau obiectul contractului de prestări servicii dintre SC A. SA. și E. Întreprindere Individuală din 23.12.2013.

Așadar, singura acțiune ce poate fi imputată recurentei este introducerea proiectorului cu halogen în circuitul muncii, însă, așa cum s-a arătat anterior, corpul de iluminat nu a fost cauza producerii accidentului (ci modalitatea improprie în care victima a ales să îl întrebuințeze), iar celelalte normele de securitate a muncii pretins încălcate intrau în responsabilitatea inculpatului E.

Pentru aceste considerente, s-a solicitat să se constate că elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 349 C. pen. nu sunt întrunite sub aspectul laturii obiective, nefiind îndeplinită nici condiția esențială a creării unei stări de pericol iminent de accidentare sau îmbolnăvire, nici legătura de cauzalitate între pretinsa faptă și urmarea imediată, aceasta din urmă fiind întreruptă prin acțiunea victimei.

Cu privire la infracțiunea de distrugere din culpă, prealabil, s-a învederat că există o relație de interdependență de tip cauză-efect între cele două infracțiuni imputate, respectiv de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, săvârșită din culpă, prevăzută de art. 349 alin. (2) C. pen. și de distrugere din culpă, prevăzută de art. 255 alin. (1) și (2) C. pen., pretinsa neluare a măsurilor de securitate și sănătate în muncă având drept consecință distrugerea din culpă.

În această situație, toate argumentele enunțate anterior în sensul neîntrunirii condițiilor de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 349 C. pen. conduc implicit la inexistența infracțiunii de distrugere din culpă. Altfel spus, câtă vreme nu sunt întrunite condițiile de tipicitate ale laturii obiective în ceea ce privește infracțiunea de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, nu se poate reține nici elementul material al infracțiunii de distrugere din culpă.

Dată fiind relația de tip cauză-efect dintre cele două infracțiuni sesizate, s-a apreciat că atâta timp cât infracțiunea premisă de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă nu a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, nu poate fi pronunțată o soluție de condamnare nici pentru infracțiunea consecință, respectiv distrugerea din culpă.

În raport de acuzația formulată, atâta timp cât acuzarea a apreciat că elementul material al infracțiunii a constat în introducerea în circuitul muncii a proiectorului cu halogen, recurenta a precizat că nu proiectorul în sine a reprezentat cauza exploziei, ci modalitatea improprie în victima D. a decis unilateral să folosească proiectorul cu halogen.

Ținând seama de opiniile exprimate de experții F. și de expertul consilier G., s-a solicitat să se observe că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale elementului material în raport de acuzația concret formulată.

Totodată, s-a susținut că elementele constitutive ale infracțiunii nu sunt îndeplinite nici din perspectiva subiectului activ al infracțiunii de distrugere din culpă, acesta putând fi doar D., a cărui acțiune a determinat lanțul consecințelor negative, nicidecum acțiunea persoanei juridice.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen., recurenta inculpată a susținut că soluția instanței de apel în ceea ce privește aplicarea amenzii este greșită din următoarele perspective: instanța a aplicat o amendă, deși a apreciat că în prezent nu mai există criterii legale pentru individualizarea sancțiunii, contrar art. 23 alin. (12) din Constituția României; ulterior, instanța de apel nu a aplicat dispozițiile speciale din materia stabilirii cuantumului unei zile-amendă pentru persoana juridică, prevăzute de art. 137 alin. (3) C. pen., deși cel de-al doilea criteriu de determinare (celelalte obligații ale persoanei juridice) este în continuare în vigoare; instanța de apel a combinat nepermis dispoziții din două materii diferite, respectiv criteriile de individualizare generale pentru persoana fizică (art. 61 alin. (3) C. pen.), însă cu folosirea cuantumului unei zile-amendă aplicabile persoanei juridice (art. 137 alin. (2) C. pen.), aplicând astfel o lex tertia. Procedând astfel, instanța de apel a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele stabilite de legiuitor.

S-a arătat că, în raport de actuala configurație a dispozițiilor art. 137 alin. (3) C. pen. (ca urmare a celor statuate prin decizia Curții Constituționale nr. 708/2021 din data de 28 octombrie 2021, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 137 alin. (3) teza a II-a, cu referire la sintagma "cifra de afaceri", din C. pen. sunt neconstituționale), modul eronat de stabilire a cuantumului unei zile-amendă are impact direct asupra limitelor în care poate fi aplicată sancțiunea amenzii persoanei juridice.

În aprecierea apărării, urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 708/2021, în principal, nu mai poate fi aplicată pedeapsa amenzii unei persoane juridice, până la intervenția legiuitorului, în lipsa ambelor criterii de determinare a cuantumului unei zile-amendă, iar, în subsidiar, s-a apreciat că poate fi stabilit cuantumul orientat spre minimul prevăzut de art. 137 alin. (2) C. pen. (100 RON/zi-amendă), uzitând cel de-al doilea criteriu de determinare prevăzut de art. 137 alin. (3) C. pen. (obligațiile persoanei juridice), ambele ipoteze configurând actualmente limite diferite ale amenzii aplicabile persoanei iuridice.

Concluzionând sub aspectul sancțiunii amenzii aplicate, recurenta a solicitat să se constate că s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, în raport de Decizia Curții Constituționale nr. 708/2021, motiv pentru care se impune desființarea deciziei recurate, iar în rejudecare, în principal, să fie înlăturată pedeapsa amenzii aplicate, față de lipsa criteriilor de determinare a cuantumului unei zile-amendă, iar în subsidiar, să fie aplicat un cuantum minim al unei zile-amendă, folosindu-se cel de-al doilea criteriu de determinare prevăzut de art. 137 alin. (3) C. pen.

În considerarea tuturor motivelor dezvoltate, recurenta a solicitat casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, în principal, să se dispună o soluție de achitare, întrucât a fost condamnată pentru o faptă neprevăzută de legea penală. În subsidiar, s-a solicitat să fie înlăturată greșita aplicare a legii în ceea ce privește amenda stabilită.

Prin încheierea din data de 25 octombrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017, cererea de recurs în casație formulată de inculpata SC A. SA. a fost admisă în principiu.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen., instanța a constatat că Decizia nr. 280/Ap din 20 aprilie 2022 a Curții de Apel Brașov, secția penală (Dosarul nr. x/2017) a fost pronunțată în apel și poate fi atacată cu recurs în casație, neregăsindu-se printre hotărârile sau soluțiile enumerate de art. 434 alin. (2) C. proc. pen.

În ceea ce privește condiția referitoare la formularea cererii în termenul prevăzut de lege, s-a constatat că și aceasta este îndeplinită. Astfel, decizia pronunțată de instanța de apel a fost comunicată inculpatei SC A. SA. la 26 aprilie 2022, termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit la data de 27 mai 2022, iar recurenta a declarat calea de atac la 19 mai 2022, anterior împlinirii termenului de 30 de zile prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Deopotrivă, s-a constatat că sunt îndeplinite și cerințele prevăzute la art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen., precum și cele reglementate de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen. Referitor la condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-au indicat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) și art. 438 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).

Înalta Curte a reținut că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen., acesta nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său ori modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

În condițiile în care nu se critică situația de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin motivele de recurs în casație, inculpata SC A. SA. a solicitat să se constate că, în ceea ce privește infracțiunea de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, condițiile de tipicitate ale infracțiunii nu sunt îndeplinite pe latura obiectivă, proiectorul cu halogen nereprezentând "un pericol iminent" în sensul art. 349 C. pen., cauza exploziei nefiind reprezentată de existența proiectorului în incinta morii, ci de manipularea defectuoasă a acestuia, această din urmă acțiune neputând fi imputată recurentei. Suplimentar, s-a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate ale infracțiunii nici sub aspectul legăturii de cauzalitate, aceasta fiind întreruptă prin acțiunea victimei D.

Privitor la celelalte pretinse încălcări ale Legii nr. 319/2006 și H.G. nr. 1058/2006, s-a învederat că toate obligațiile prevăzute de normele pretins încălcate intrau în responsabilitatea inculpatului E., formând obiectul contractului de prestări servicii dintre SC A. SA. și E. Întreprindere Individuală din 23.12.2013.

În ceea ce privește infracțiunea de distrugere din culpă, s-a susținut în motivele de recurs în casație că, întrucât infracțiunea-cauză de nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă nu poate fi reținută, câtă vreme nu este îndeplinită condiția premisă a pericolului iminent pentru întregirea elementului material, implicit, nici infracțiunea de distrugere din culpă nu poate fi reținută. Totodată, în raport de justificarea reținerii acestei infracțiuni în sarcina recurentei, acuzarea apreciind că elementul material al infracțiunii a constat în introducerea în circuitul muncii a proiectorului cu halogen, s-a reiterat faptul că nu proiectorul în sine a reprezentat cauza exploziei, ci modalitatea improprie în care victima D. a decis unilateral să folosească proiectorul cu halogen. Deopotrivă, s-a susținut că elementele de tipicitate ale infracțiunii nu sunt întrunite nici din perspectiva subiectului activ, acesta din urmă fiind victima D., nu persoana juridică.

Înalta Curte a constatat că recurenta inculpată SC A. SA., prin invocarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen., contestă împrejurările factuale reținute de instanța de apel în baza materialului probator administrat. Astfel, aceasta a susținut că acuzarea s-a mărginit doar să indice normele din legislația specială pretins încălcate, fără să probeze pericolul iminent creat, fără a demonstra astfel raportul de cauzalitate al infracțiunii de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. Conform motivelor de recurs în casație, acuzarea nu a demonstrat faptul că existența proiectorului cu halogen în incinta morii și, respectiv, folosirea sa pentru iluminarea celulei (din exterior) reprezenta un pericol concret, real, căruia îi lipsea doar un factor declanșator pentru producerea unui accident.

Cu toate că recurenta inculpată SC A. SA. a susținut că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă sub aspectul laturii obiective (nu este îndeplinită condiția esențială a creării unei stări de pericol iminent de accidentare sau îmbolnăvire; nu este realizată legătura de cauzalitate între pretinsa faptă și urmarea imediată, aceasta din urmă fiind întreruptă prin acțiunea victimei), precum și faptul că, dată fiind relația de tip cauză-efect dintre cele două infracțiuni sesizate, atâta timp cât infracțiunea premisă de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă nu a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, nu poate fi pronunțată o soluție de condamnare nici pentru infracțiunea consecință, respectiv distrugerea din culpă, Înalta Curte a constatat că, în realitate, criticile acesteia au la bază o solicitare de interpretare a materialului probator, contestând, astfel, chiar starea de fapt stabilită în mod definitiv de către instanța de fond și confirmată de cea de prim control judiciar.

Astfel, în cauză, recurenta SC A. SA. nu formulează critici privind aspecte de drept, ci solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea și cenzurarea probelor în ceea ce privește legătura de cauzalitate dintre elementul material al laturii obiective a infracțiunii și urmarea imediată, cu privire la poziția subiectivă a inculpatei, cu consecința configurării unei alte situații de fapt decât cea stabilită de instanțele inferioare și intrată în puterea lucrului judecat.

Așa cum s-a arătat deja, finalitatea recursului nu este aceea de a supune cauza unei noi judecăți, în vederea remedierii greșitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru o faptă ce nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fiind, însă, obligatoriu ca toate verificările realizate în calea extraordinară de atac să se raporteze la situația factuală deja stabilită de instanța de apel, aceasta având un caracter definitiv.

Dacă recurenta susține în mod neechivoc, explicit că situația de fapt a fost greșit stabilită de către instanța de apel și își fundamentează apărările pe o situație de fapt diferită de cea reținută de instanța de apel nu există un temei legal de examinare a recursului în casație fondat pe art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen. Critica adusă situației de fapt determină respingerea recursului ca inadmisibil, deoarece excede căii de atac a recursului în casație (Î.C.C.J., secția penală, încheierea nr. 285/RC/2022).

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte a constatat că susținerile recurentei nu se circumscriu cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen., s-a reținut că aceste dispoziții sunt de strictă interpretare și vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermițând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei. Aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută și menținută prin hotărârea atacată, precum și de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond sau de apel.

Conform susținerilor recurentei, s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege în raport de actuala configurație a dispozițiilor art. 137 alin. (3) C. pen., ca urmare a celor statuate prin decizia Curții Constituționale nr. 708/2021 din data de 28 octombrie 2021, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 137 alin. (3) teza a II-a, cu referire la sintagma "cifra de afaceri", din C. pen. sunt neconstituționale.

Relativ la cele ce precedă, instanța a constatat că recursul în casație este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen., doar în ceea ce privește verificarea limitelor de pedeapsă în funcție de încadrarea juridică reținută și menținută prin hotărârea atacată.

Pentru considerentele expuse, apreciindu-se că cererea de recurs în casație formulată de inculpata SC A. SA. îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., în limitele anterior expuse [pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.], în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., instanța a dispus admiterea în principiu a acesteia.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că recursul în casație este nefondat.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Din considerentele cererii de recurs în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că s-a susținut caracterul nelegal al pedepsei aplicate persoanei juridice ca urmare a efectelor Deciziei Curții Constituționale a României nr. 708/2021 de admitere a excepției de neconstituționalitate a art. 137 alin. (3) teza a doua, cu referire la sintagma cifra de afaceri din C. pen. În opinia apărării, decizia de admitere a excepției de neconstituționalitate lipsește de criterii de individualizare pedeapsa prevăzută de lege pentru persoana juridică, astfel încât stabilirea pedepsei într-un caz concret nu are caracter legal. Apărarea susține că, deși există o individualizare legală (legea prevede o limită minimă și o limită maximă a amenzii), în absența criteriilor de individualizare (nu există criterii prevăzute de lege pentru cuantumul unei zile-amendă), lipsește baza legală a sancțiunii amenzii sub forma zilelor-amendă. Totodată, în opinia apărării, referirea instanței la criteriile prevăzute de art. 74 C. pen. scoate pedeapsa stabilită de instanța de apel în afara limitelor prevăzute de lege.

Instanța de recurs în casație constată că noțiunea de pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege la care se referă art. 438 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen. are un înțeles diferite de noțiunea de pedeapsă prevăzută de lege la care se referă art. 187 C. pen., un text de lege referindu-se la individualizarea legală corespunzătoare severității atingerii aduse valorii sociale ocrotite prin norma de incriminare, iar celălalt la individualizarea judiciară în limitele individualizării legale cu luarea în considerare a efectelor tuturor criteriilor, cauzelor, circumstanțelor de individualizare reținute de instanța de apel. Conform art. 187 C. pen.:

"Prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.". Cazul de recurs în casație are în vedere limitele prevăzute de lege pentru o pedeapsă la care se ajunge ca urmare a aplicării cauzelor de reducere sau de agravare a pedepsei respectiv circumstanțelor agravante sau atenuante, deja reținute de instanța de apel. Conform art. 23 alin. (12) din Constituția României "Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii", astfel că în ceea ce privește criteriile de individualizare, prezența acestora în lege asigură un caracter legal individualizării judiciare.

Cazul de recurs în casație presupune examinarea existenței unei legi care să prevadă limitele individualizării pedepsei și a respectării acestor limite în pedeapsa stabilită de instanța de apel. Așadar, prin pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege este desemnată atât ipoteza în care legea prevede limite ale sancțiunii, iar acestea au fost încălcate de instanța de apel, cât și ipoteza în care legea nu prevede limite ori o anumită pedeapsă, astfel că o pedeapsă stabilită de o instanță ar avea un caracter arbitrar.

Problema de drept adusă în discuție de recursul în casație are în vedere relevanța criteriilor de individualizare a pedepsei în conceptul de pedeapsă prevăzută de lege incident în cazul de recurs în casație descris de art. 438 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen. Conform unei jurisprudențe constante, cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen. nu permite Înaltei Curți de Casație și Justiție să cenzureze, prin hotărârea definitivă de condamnare, reținerea sau absența reținerii, a unei cauze de reducere a pedepsei, a unei circumstanțe atenuante sau agravante ori a unei cauze de agravare a pedepsei. Instanța de recurs în casație verifică numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței cauzei de reducere a pedepsei, cauzei de agravare a pedepsei, circumstanței agravante ori a circumstanței atenuante, și doar în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută o astfel de cauză ori circumstanță (vezi și Î.C.C.J., secția penală, Decizia nr. 23/RC/2017 - Recurs în casație, publicată în Buletinul Casației nr. 10 din 30 octombrie 2017).

Fiind o instanță care nu are în competență administrarea de probe cu privire la situația de fapt, instanța de recurs în casație nu poate aprecia efectele probatoriului în materia faptelor sau în materia cauzelor, circumstanțelor ori criteriilor de individualizare. Instanța de recurs în casație verifică legalitatea hotărârii atacate și anume dacă efectele situației de fapt reținută de instanța de apel ori efectele elementelor de individualizare reținute de instanța de apel mențin hotărârea în limite legale, deci dacă pentru situația de fapt reținută subzistă elementele de legalitate ale conținutului infracțiunii ori dacă în raport de limitele pedepsei prevăzute de lege, elementele de individualizare reținute de instanța de apel conduc la respectarea acelor limite. Pentru identitate de rațiune, modul în care instanța de apel a aplicat criteriile de individualizare, orientând pedeapsa către minimum sau către maximum prevăzut de lege, excede cazului de casare invocat de apărare.

În consecință, cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen. dă în competența instanței de recurs în casație verificarea concordanței dintre limitele individualizării legale stabilite ca urmare a tuturor criteriilor, circumstanțelor, cauzelor de individualizare prevăzute de lege și reținute de instanța de apel și cuantumul sancțiunii stabilit în concret de instanța de apel.

Deși, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, instanța de recurs în casație nu poate cenzura nici reținerea și nici respingerea reținerii unor circumstanțe, criterii, cauze de individualizare, instanța ar putea reține absența legii înseși care să prevadă limite ale sancțiunii și, pe cale de consecință, lipsa de concordanță a pedepsei cu o lege, deci caracterul său nelegal. Nu acesta este cazul în speță. Contrar celor reținute de apărare, se constată, pe de o parte, că legile prevăd criterii de individualizare a pedepsei amenzii sub forma zilelor-amendă incidentă în cazul persoanelor juridice, astfel că individualizarea judiciară a avut o bază legală, iar pe de altă parte că pedeapsa stabilită este în limitele prevăzute de lege, deci în cadrul individualizării legale.

Textul de lege care se referă la individualizarea pedepsei amenzii în cazul persoanei juridice are următorul conținut:

Art. 137 Stabilirea amenzii pentru persoana juridică

(1)Amenda constă în suma de bani pe care persoana juridică este condamnată să o plătească statului.

(2)Cuantumul amenzii se stabilește prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 100 și 5.000 RON, se înmulțește cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile și 600 de zile.

(3)Instanța stabilește numărul zilelor-amendă ținând cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se determină ținând seama de cifra de afaceri, în cazul persoanei juridice cu scop lucrativ, respectiv de valoarea activului patrimonial în cazul altor persoane juridice, precum și de celelalte obligații ale persoanei juridice.

(4) Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între:

a) 60 și 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită numai pedeapsa amenzii;

b) 120 și 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani, unică sau alternativ cu pedeapsa amenzii;

c) 180 și 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani;

d) 240 și 420 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 20 de ani;

e) 360 și 510 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani sau detențiunea pe viață.

(5) Când prin infracțiunea săvârșită persoana juridică a urmărit obținerea unui folos patrimonial, limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă se pot majora cu o treime, fără a se depăși maximul general al amenzii. La stabilirea amenzii se va ține seama de valoarea folosului patrimonial obținut sau urmărit.

În Decizia Curții Constituționale a României nr. 708/2021 referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 136 alin. (2) și a art. 137 alin. (3) teza a doua, cu referire la sintagma cifra de afaceri din C. pen., invocată de apărare, se reține că:

"(...)19. (...) alături de celelalte criterii generale de individualizare a pedepsei, la individualizarea amenzii p