ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5894/2022

Ședința publică din data de 08 decembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, la data de 29 iulie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/07.07.2021 întocmit de pârâtă în Lucrarea nr. 6369/S/II/04.03.2019, comunicat la 19.07.2021, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 8 octombrie 2021, reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 1 pct. 18 teza finală din O.U.G. nr. 79/2016, actualmente art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006, și a solicitat sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției.

La termenul de judecată din 5 noiembrie 2021, reclamanta a formulat cerere de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) C. proc. civ., cu mențiunea că prevederile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. nu constituie un remediu efectiv, câtă vreme o eventuală soluție nefavorabilă ar avea efecte ireversibile asupra sa.

Prin încheierea de ședință din 11 noiembrie 2021, instanța a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 18 teza finală din O.U.G. nr. 79/2016 prin care a fost modificat art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006 prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) și art. 115 alin. (4) din Constituția României.

A respins cererea de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate.

Prin sentința nr. 102 din 11 noiembrie 2021, Curtea a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamantă, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 18 teza finală din O.U.G. nr. 79/2016 prin care a fost modificat art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006 prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) și art. 115 alin. (4) din Constituția României și a respins cererea de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și a anulat Raportul de evaluare nr. x/07.07.2021 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate.

A anulat Raportul de evaluare nr. x/07.07.2021 emis de pârâtă.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.165 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Agenția Națională de Integritate a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii și, în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantei cu consecința menținerii ca temeinic și legal a Raportului de evaluare nr. x/07.07.2021 întocmit de Agenția Națională de Integritate.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta-pârâtă a apreciat că hotărârea este rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor art. 178 alin. (2) lit. b) coroborate cu dispozițiile art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare.

După ce a prezentat situația de fapt, din care rezultă că persoana evaluată deține funcția de șef secție Neurologie în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, începând cu 01.08.2016, iar soțul acesteia deține funcția de șef secție Neurochirurgie în cadrul aceleiași unități spitalicești, începând cu 07.08.2014, și argumentele care au condus evaluarea stării de conflict de interese, citând dispozițiile art. 32 din Legea nr. 176/2010 și cele ale art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006, recurenta-pârâtă a susținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, care reprezintă o definiție generală a conflictului de interes, ci dispozițiile art. 178 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care reglementează situații specifice de conflict de interese care sunt aplicabile numai managerilor, șefilor de secție, de laborator și de serviciu medical din spitalele publice.

Spre deosebire de conflictul de interese tipic, a cărui existență presupune luarea sau participarea la luarea unei decizii sub influența unui interes personal, conflictul de interese reglementat în Legea nr. 95/2006, aplicabil inclusiv intimatei-reclamante, nu este condiționat de aceste elemente.

Existența situației de conflict de interese reglementată de art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 este atrasă prin deținerea simultană de către soțul/soția, rudele managerului ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai acestuia a funcției de membru în comitetul director, șef de secție, laborator sau serviciu medical sau a unei alte funcții de conducere, inclusiv de natură administrativă, în cadrul spitalului la care persoana în cauză exercită funcția de manager.

Prin dispozițiile art. 185 alin. (15) din același act normativ, legiuitorul a menționat expres că prevederile art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 se aplică și șefilor de secție, de laborator și de serviciu medical din spitalele publice.

Legiuitorul nu a impus condiții suplimentare pentru existența acestei situații de conflict de interese, astfel că în mod eronat instanța de fond s-a raportat la prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, pentru existența situației de conflict de interese prevăzută de art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 neavând nicio relevanță atribuțiile exercitate de către intimata-reclamantă în raport cu funcția deținută, comparativ cu cea ocupată de soțul său și nici dacă cele două funcții sunt subordonate ierarhic.

A precizat recurenta că legiuitorul a prevăzut o interdicție absolută pentru managerii de spital de a deține simultan de către soțul/soția, rudele managerului ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv al acestuia a funcției de membru în comitetul director, șef de secție, laborator sau serviciu medical sau a unei alte funcții de conducere, inclusiv de natură administrativă, în cadrul spitalului la care persoana în cauză exercită funcția de manager.

Această interdicție absolută, pe care legiuitorul a plasat-o în sfera conflictului de interese, a fost instituită și pentru șefii de secție, prin dispozițiile art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006, astfel că deținerea concomitentă de doi soți a funcției de medic șef de secție în cadrul aceluiași spital public este prohibită.

Contrar celor reținute de prima instanță, pentru existența acestei situații speciale de conflict de interese nu are niciun fel de relevanță faptul că funcțiile de șef secție au fost ocupate prin concurs și nici împrejurarea că nu a existat un raport de subordonare între cele două funcții exercitate de intimata-reclamantă și soțul acesteia.

Este eronată și interpretarea dată de către instanța de fond dispozițiilor art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006, care fac trimitere la situațiile de conflict de interese reglementate la art. 178 alin. (2) din același act normativ, fără a face vreo condiționare de existența unor raporturi de subordonare între șefii de secții din spitalele publice.

A mai susținut recurenta-pârâtă că sunt exagerate cheltuielile de judecată acordate de prima instanță, în cuantum de 10.165 RON, taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial, raportat la art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

În opinia sa, onorariul avocațial este vădit disproporționat în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat, legiuitorul permițând reducerea acestor categorii de cheltuieli de judecată pentru protejarea părții ce a căzut în pretenții de instituirea unei obligații excesiv de oneroase, având izvorul întru- contract față de care are calitatea de terț.

A mai arătat că practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului statuează în sensul că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (Cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere și alții împotriva României, Raicu împotriva României).

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul Agenției Naționale de Integritate, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

În ședința publică din 8 decembrie 2022, a precizat că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Înalta Curte reține că intimata-reclamantă A. deține funcția de șef secție Neurologie în cadrul Spitalului Clinic județean de Urgență Târgu Mureș, începând cu data de 01.08.2016, în timp ce soțul acesteia deține funcția de șef secție Neurologie, începând cu data de 07.09.2014, în cadrul aceluiași spital.

Recurenta-pârâtă susține că intimata-reclamantă a încălcat regimul conflictelor de interese, reglementat de disp. art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 și care se aplică numai managerilor, șefilor de secție, laborator și de serviciu medical din spitalele publice.

Totodată, recurenta-pârâtă consideră că, în speță, nu sunt aplicabile prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, care reprezintă o definiție generală a conflictului de interese, în timp ce Legea nr. 95/2006 este o lege specială.

Dimpotrivă, prima instanță consideră că legea specială nu definește conflictul de interese, astfel că, în această privință devin incidente prevederile de drept comun în materie și, din interpretarea coroborată a prevederilor celor două acte normative, se extrage concluzia potrivit căreia există conflict de interese în măsura în care există un raport de subordonare între persoana ce exercită o funcție de conducere în spital și soțul acesteia ce deține, de asemenea, o funcție de conducere, în aceeași unitate sanitară.

Înalta Curte reține că, potrivit disp. art. 70 din Legea nr. 161/2003, prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.

Art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 prevede că există conflict de interese, deținerea de către soțul/soția, rudele managerului ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai acestuia a funcției de membru în comitetul director, șef de secție, laborator sau serviciu medical sau a unei alte funcții de conducere, inclusiv de natură administrativă, în cadrul spitalului la care persoana în cauză exercită funcția de manager.

Potrivit disp. art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006, dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. c), d), e) și g) referitoare la incompatibilități și ale art. 178 alin. (2) referitoare la conflictul de interese, sub sancțiunea rezilierii contractului de administrare și a plății de despăgubiri pentru daunele cauzate spitalului, în condițiile legii, se aplică și șefilor de secție, de laborator și de serviciu medical din spitalele publice.

Fără a considera că definiția conflictului de interese prevăzută de art. 70 din Legea nr. 161/2003 este aplicabilă în totalitate cazului de conflict de interese ce face obiectul prezentului dosar, Înalta Curte reține că art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 exemplifică în cuprinsul său situații concrete ce pot conduce la existența unui conflict de interese, datorat însăși funcției pe care o deține soțul, ruda sau afinul managerului de spital.

Astfel, pentru aceste situații de conflict de interese, legiuitorul nu a arătat expres, cum a făcut-o la art. 178 alin. (1) lit. c), necesitatea existenței interesului personal de natură patrimonială, ci a presupus că legăturile de familie ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor ce le revin persoanelor anume indicate în textul de lege, care, toate au diverse funcții de conducere în aceeași unitate spitalicească.

Este vorba, așadar, de un conflict de interese aparent și nu actual/real sau consumat.

Se presupune că între aceste persoane pot exista relații de subordonare sau deciziile managerului ar putea interfera cu deciziile celorlalte persoane cu funcții de conducere, soț, rudă sau afin.

De exemplu, între manager și șeful de secție este o relație de subordonare, dar primul ar putea lua anumite decizii care să favorizeze secția ce este condusă de soțul, ruda sau afinul său.

Este adevărat că dispozițiile referitoare la conflictul de interese cuprinse la art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 se aplică și în cazul șefilor de secție, de laborator și de serviciu medical din spitalele publice însă existența unui conflict de interese între funcția reclamantei de șef de secție Neurologie și funcția de șef de secție Neurochirurgie a soțului său, în același spital public nu prezintă caracteristicile descrise de definiția noțiunii de conflict de interese și anume, aceea ca legăturile de familie ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor ce le revin acestor persoane.

În mod corect a arătat prima instanță că între cele două funcții nu există raport de subordonare sau altă interferență în conducerea secțiilor, fiecare șef de secție adoptă decizii manageriale numai în cadrul secției pe care o conduce și nu își pot influența reciproc deciziile.

Prin urmare, simpla deținere a unor astfel de funcții de conducere, fără posibilitatea ca deciziile să fie influențate datorită legăturii de familie, iar atribuțiile nu ar mai putea să fie îndeplinite cu obiectivitate, nu constituie conflict de interese, în sensul dispozițiilor art. 178 alin. (2) lit. b) și art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006.

În ceea ce privește criticile recurentei-pârâte Agenția Națională de Integritate vizând proporționalitatea cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță, Înalta Curtea apreciază că acestea nu privesc nelegalitatea hotărârii recurate, ci se referă la aspecte de temeinicie a hotărârii, presupunând interpretarea unor aspecte de fapt, și nu interpretarea aplicării normelor de drept material, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție -Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 3/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 181 din 5 martie 2020.

Această decizie, obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial potrivit art. 521 alin. (3) C. proc. civ., a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Față de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ. coroborate cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 102 din 11 noiembrie 2021 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 decembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.